Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CARAŞ SEVERIN
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1088/2015 din 30 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M A N I A

TRIBUNALUL C____ S______

R E Ș I Ț A

SECȚIA A II A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX

Cod operator 2896


DECIZIA CIVILĂ NR. 1088/A

Ședința publică din data de 30.10.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A________ O___ S____

JUDECATOR: D______ D______

GREFIER: M_____ L____ MAGNOLIA


S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul I____________ de Poliție al Județului C____-S______ împotriva sentinței civile nr.745/15.04.2015 pronunțate de Judecătoria Reșița în contradictoriu cu intimatul C______ D____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, expunerea referatului cauzei de către grefierul de ședință, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar,

Instanța constatând că nu există chestiuni prealabile în baza art.394 C.proc.civ., declară cercetarea procesului încheiată și reține cauza spre soluționare.


TRIBUNALUL


Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 10.11.2014 la Judecătoria Reșița, petentul C______ D____ a contestat procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/30.10.2014, întocmit de intimatul I____________ de Poliție al Județului C____-S______, prin care i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 360 lei și măsura tehnico - administrativă a suspendării dreptului de conducere pe o perioadă de 30 de zile pentru încălcarea prevederilor art. 135 lit h din OUG nr. 195/2002, fapte sancționate de art. 100 alin. 3 lit b din OUG nr. 195/2002.

Prin sentința civilă nr.745/15.04.2015, Judecătoria Reșița a admis plângerea și a anulat procesul verbal de contravenție, luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că petentul a fost sancționat prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. ________ nr. xxxxxxx/30.10.2014, cu amendă contravențională în cuantum de 360 lei și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, în conformitate cu prevederile art. 135 alin. 1 lit. h din OUG nr.195/2002, reținându-se în sarcina sa că la data de 30.10.2014 orele 09,36 a condus autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXXX pe _______________________. Resita, iar la trecerea de pietoni semnalizată corespunzător situată în fața Casei de Asigurări de Sănătate Reșița, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii, fapta fiind filmată cu aparatul video-radar montat pe autospeciala MAI xxxxx.

Sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/30.10.2014 s-a observat că acesta este întocmit cu respectarea tuturor cerințelor prev.de art. 17 din O.G.2/2001.

Astfel, procesul verbal cuprinde data și locul unde este încheiat, numele, prenumele și calitatea agentului constatator, precum și descrierea faptei contravenționale, fiind indicate data, ora și locul în care a fost săvârșită și semnătura agentului constatator.

Totodata, instanta a constatat că plangerea contraventionala a fost formulată de petent în termen legal.

Sub aspectul temeiniciei întocmirii procesului verbal, deși O.G nr. 2/2001 nu prevede nici o dispoziție cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, există o prezumție de legalitate și realitate a actului având în vedere faptul că este vorba de un act administrativ. În aceste condiții se prezumă că situația de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției este conformă realității, prezumție care poate fi răsturnată de petent prin probă contrară.

Conform jurisprudenței Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata și de a solicita acuzarii sa dovedesca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului în masura în care statul respecta limitele rezonabile, avand în vedere importanta scopului, dar și respectarea dreptului la aparare ( cauza Salabiaku v. Franta, hotararea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Vastberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002). Forta probanta a rapoartelor și a proceselor-verbale este lasata la latitudinea fiecarui sistem de drept, putandu-se reglementa importanta fiecarui mijloc de proba, insa instanta are obligatia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci cand administreaza și apreciaza probatoriul (cauza Bosoni v. Franta, hotararea din 7 septembrie 1999).

Persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil ( art. 31-36 din Og nr. 2/2001) în cadrul careia sa utilizeze orice mijloc de dovada și sa invoce orice argumente pentru dovedirea imprejurarii ca situatia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de defasurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a pastra limita proportionalitatii intre scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionate actiunile antisociale și respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional (cauza A_____ v. Romaniei, hotararea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare procesul-verbal de contraventie se bucura de o prezumtie relativa de veridicitate și autenticitate care este permisa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în masura în care contravenientului i se asigura accesul la justitie și dreptul la un proces echitabil.

Potrivit art. 135 lit.h) din Legea nr. 319/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice:”Conducatorul de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere și în urmatoarele situatii(…)

h) pietonului care traverseaza drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzator ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci cand acesta se afla pe sensul de mers al vehiculului.

Acordarea prioritatii, este definita de art. 6 din OUG nr. 195/2002 ca fiind « obligatia oricarui participant la trafic de a nu isi continua deplasarea sau de a nu efectua orice alta manevra, daca prin acestea ii obliga pe ceilalti participanti la trafic care au prioritate de trecere sa isi modifice brusc directia sau viteza de deplasare ori sa opreasca »

S-a constatat că în cuprinsul procesului verbal se precizează fapta a fost filmată cu aparatul video-radar montat pe autospeciala MAI xxxxx, iar conform buletinului de verificare metrologică nr. xxxxxxx/18.03.2014 se reține că respectivul aparat radar este omologat și verificat metrologic și, în consecință, planșele fotografice îndeplinesc condițiile prevăzute de NML 021/2005 pentru a constitui mijloc de probă.

Ori, din observarea planșelor foto depuse la dosar de către intimat, precum și din vizionarea înregistrării faptei reținute s-a constatat că petentul, circulând cu autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX în data de 30.10.2014, ora 09.36,12, pe _______________________. Resita, pietonii angajați în traversarea străzii la trecerea de pietoni semnalizată corespunzător se aflau pe celălalt sens de mers decât cel în care circula petentul.

În atare situație, instanța a constatat că procesul-verbal de control nu a fost temeinic întocmit de către agentul constatator, din probatoriul administrat în cauză rezultă o stare de fapt prin care nu se încalcă de către petent vreo regulă de circulație, astfel încât, în speță, nu sunt incidente disp. legii în baza cărora petentul a fost sancționat contravențional, pietonii în discuție, traversând într-adevăr trecerea de pietoni respectivă, însă nu pe sensul de mers în care circula petentul.

F___ de aceste aspecte, instanța a reținut ca fapta petentului nu constituie contravenție în conformitate cu prevederile legale indicate.

Față de starea de fapt și de drept mai sus consemnată, instanța a constatat că, în speță, nu se poate reține vinovăția petentului cu privire la fapta constată, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, a admis plângerea petentului, a anulat procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/30.10.2014, înlăturând aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 360 lei aplicată acestuia precum și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere cu toate consecințele legale ce decurg din acesta . Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, intimatul I____________ de Poliție al Județului C____-S______, arătând că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală.

Cererea de apel nu a fost motivată, urmând ca motivele de apel să fie înaintate instanței potrivit art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001.

Până la închiderea dezbaterilor asupra fondului apelantul nu a comunicat instanței motivele de apel.

În drept au fost invocate disp. art. 466 și următoarele C__, art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Intimatul, C______ D____ a formulat întâmpinare în cauză solicitând respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii nr. 745/15.04.2015 pronunțată de Tribunalul C____-S______ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.

Menționează că prima instanță a reținut în mod corect că procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/30.10.2014 nu a fost întocmit cu respectarea tuturor prevederilor art. 17 din OG nr. 2/2001.

Mai arată că din observarea planșelor foto depuse la dosar și din vizionarea înregistrării faptei reținute, prima instanță a constatat corect că, deși a circulat cu autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX în data de 30.10.2014 ora 0936 pe _______________________. Reșița, pietonii angajați în traversarea străzii la trecerea de pietoni semnalizată corespunzător se aflau pe celălalt sens de mers decât cel pe care circula, neîncălcând astfel vreo regulă de circulație.

Examinând sentința civilă apelată potrivit dispozițiilor art.479 Cod procedură civilă, sub aspectul temeiniciei și legalității, se constată că apelul este neîntemeiat, din următoarele considerente:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/30.10.2014, întocmit de un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului C____-S______, intimatul C______ D____ a fost sancționat cu amendă în cuantum de 360 lei și măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, în conformitate cu prevederile art. 135 alin. 1 lit. h din OUG nr.195/2002. La rubrica descrierea faptelor s-a reținut că, la data de 30.10.2014 ora 09,36 a condus autoturismul marca Ford cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe _______________________. Resita, iar la trecerea de pietoni semnalizată corespunzător situată în fața Casei de Asigurări de Sănătate Reșița, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea străzii, fapta fiind filmată cu aparatul video-radar montat pe autospeciala cu numărul de înmatriculare MAI xxxxx.

Referitor la legalitatea actului constatator al contravenției, Tribunalul observă că prima instanță a apreciat corect că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și 19 din O.G. nr.2/2001, nefiind incidente dispozițiile art.17 din același act normativ, care reglementează cazurile de nulitate.

În ceea ce privește temeinicia actului constatator, Tribunalul consideră că prima instanță în urma administrării probelor, cu ocazia cercetării judecătorești, a apreciat corect, că intimatul nu a săvârșit nici o faptă contravențională.

Într-adevăr potrivit înregistrării video depusă la dosarul cauzei de către apelantul, I____________ de Poliție al Județului C____-S______, pietonii angajați în traversarea străzii se aflau pe sensul opus, nefiind îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 135 lit. h) din H.G. 1391/2006, care obligă conducătorul unui vehicul să acorde prioritate doar pietonului aflat pe sensul său de mers.

Față de considerentele de fapt și de drept enunțate mai sus, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul I____________ de Poliție al Județului C____-S______, împotriva sentinței civile nr.745/15.04.2015 pronunțate de Judecătoria Reșița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul C______ D____.

În temeiul art.453 C.proc.civ., va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge apelul declarat de apelantul I____________ de Poliție al Județului C____-S______, cu sediul în Reșița, __________________, nr.40, jud. C____-S______, împotriva sentinței civile nr.745/15.04.2015 pronunțate de Judecătoria Reșița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul C______ D____ CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Reșița, ________________________, jud. C____-S______, având ca obiect plângere contravențională.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.10.2015.


PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A________ O___ S____ D______ D______

Aflată în imposibilitatea de a semna,

fiind în concediu pentru studii,

președintele completului de judecată,

A________ O___ S____



GREFIER,

M_____ L____ MAGNOLIA





Red. AOS/06.11.2015

Tehnored. MLM/06.11.2015

Expl.4



JUD.FOND: B____ M______






Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025