Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL M________
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 93/2013
Ședința publică de la 05 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A_______ O______
Judecător N____ S_____ D___
Judecător M_____ B____
Grefier M______ M______
Pe rol judecarea recursului formulat de către recurentul D_______ A_____ N_____, împotriva sentinței nr.7292/26.10.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care nemaifiind cereri de formulat instanța a constatat cauza în stare de judecată și a reținut cauza spre soluționare.
Recurentul D_______ A_____ N_____ a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței având în vedere faptul că nu a fost audiat martorul înscris în procesul verbal de afișare. În subsidiar a solicitat anularea procesului verbal de contravenție în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea „avertisment”.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Drobeta T____ S______ la 04.09.2012, petentul D_______ A_____ in contradictoriu cu intimatul I__ Mehedinti, a solicitat anularea procesului verbal ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 19.03.2012 și exonerarea sa de plata amenzii aplicate.
A motivat că în data de 21.08.2012 a primit prin poștă de la Direcția de Impozite și Taxe Locale somația nr.xxxxxx din 21.08.2012 prin care i se aduce la cunoștință că are de plătit o amendă contravențională în cuantum de 140 lei, urmare a procesului-verbal de contravenție, ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 19.03.2012 de I__ M________.
A arătat că procesul-verbal de contravenție nu a fost comunicat, astfel că a aflat de existența acestuia, în momentul comunicării somației nr.xxxxxx pede 21.08.2012.
Procesul verbal de afișare la adresa sa din data de 25.03.2012 este o hârtie de consemnare fictivă, semnată de un martor fictiv și care nu face dovada că „operațiunea de afișare” a procesului verbal de contravenție a fost efectuată la domiciliul său.
A motivat ca agentul constatator a presupus comiterea faptei, neavând certitudinea ca s-a comis, pentru ca nu avea cum sa vadă săvârșirea contravenției, fiind ascuns după o mașina.
De asemenea, a încălcat art.16 alin.7 din OG 2/2001 întrucât nu i s-a dat voie sa își prezinte obiecțiunile sale, si nu i-a fost comunicat nici un exemplar de pe procesul-verbal de constatare a contravenției.
A precizat ca procesul-verbal nu a fost afișat pe ușa apartamentului sau, mai mult ziua de 25 martie este o zi de duminica, iar martorul menționat pe procesul-verbal de afișare este un martor fictiv.
Prin declarația dată în fata instanței la termenul din data de 28.09.2012 petentul arată că a fost oprit in trafic pe __________________ zona Spitalului Județean și i s-a invocat faptul că nu purta centura de siguranță. I s-a înmânat procesul verbal de contravenție, însă a refuzat să-l semneze întrucât a considerat ca agentul constatator nu putea sa vadă momentul săvârșirii faptei fiind mai multe mașini parcate pe partea dreapta. A recunoscut faptul că nu purta centura de siguranță la data opririi de către agentul de politie.
Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității introducerii plângerii, iar pe fond, a solicitat respingerea plângerii promovată de petent ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 7292/26.10.2012 Judecătoria Drobeta T____ S______ a admis excepția tardivității plângerii contravenționale și a respins plângerea contravenționala formulata de petentul D_______ A_____ N_____.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat și reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 19.03.2012, de intimatul I__ Mehedinti, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 140 lei, pentru săvârșirea contravenției prev.de art.108 al.1 lit.a pct.3 din OUG 195/2002, respectiv pentru faptul ca nu a purtat centura de siguranța.
In procesul-verbal de contravenție se menționează ca petentul a luat la cunoștința despre întocmirea procesului-verbal, insa a refuzat sa-l semneze.
In raportul agentului constatator se menționează ca petentul a avut o atitudine sfidătoare, spunând ca nu va semna procesul-verbal de contravenție, ca il va primi acasă si-l va contesta, pentru lipsa martorilor oculari. Chiar in raport se menționează ca același agent constatator s-a prezentat ____________ duminica 25.03.2012 la domiciliul petentului, tocmai cu intenția de a-l găsi pe acesta acasă, insa nefiind nimeni, a procedat la afișare in prezenta unui martor asistent.
Potrivit art.27 din OG nr.2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Petentului i s-a comunicat de către intimat la data de 25.03.2012, procesul-verbal ce face obiectul prezentului litigiu, în conformitate cu dispozițiile art. 27 din OG nr. 2/2001, prin afișare la domiciliul acestuia, încheindu-se cu aceasta ocazie procesul-verbal de afișare aflat la fila 5 dosar, semnat de martorul asistent A____ S_____ B_____, proces-verbal ce face dovada până la înscrierea în fals cu privire la constările personale ale agentului.
Așadar, de la data comunicării, începe să curgă pentru petent termenul de 15 zile în care poate să conteste procesul verbal de contravenție, la instanța judecătorească, potrivit art. 31 din OG 2/2001.
Deși petentul a invocat faptul ca afișarea s-a făcut in mod fictiv, si ca martorul a semnat in mod nereal procesul-verbal de afișare, procesul-verbal de afișare nu a putut fi înlăturat din cauza, întrucât martorul asistent nu a putut fi audiat in cauza, acesta nefiind in tara.
Cu privire la calculul termenului, instanța a reținut că potrivit art. 101 alin. 1 c.p.civ, termenele se socotesc pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, recurentul D_______ A_____ N_____, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, și în subsidiar anularea procesului verbal de contravenție în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea” avertisment”.
În motivare, a arătat că procesul-verbal de contravenție nu a fost comunicat niciodată, astfel că nu a cunoscut niciodată de existența acestuia, decât în momentul comunicării somației nr.xxxxxx din data de 21.08.2012 , fiind întocmit abuziv și cu încălcarea prevederilor legale in vigoare.
A susținut că procesul verbal de afișare la adresa sa din data de 25.03.2012 este o hârtie de consemnare fictivă, semnată de un martor fictiv și care nu face dovada că „operațiunea de afișare” a procesului verbal de contravenție a fost efectuată la domiciliul său.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, dar și în conformitate cu art.3041 Cod de procedură civilă, instanța contată fondat recursul pentru următoarele considerente.
Potrivit art.27 din OG nr.2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
În cauză instanța nu a analizat dacă au fost respectate cerințele dispozițiilor legale menționate, respectiv dacă comunicarea procesului verbal de contravenție s-a încercat a se realiza și în prima modalitate sau dacă s-a realizat în ea de-a doua modalitate prin afișate în condițiile în care petentul a negat acest fapt în mod constant și nu a fost administrată vreo probă în sens contrar, respectiv nu a fost audiat martorul care să confirme afișarea procesului verbal de contravenție, în condițiile menționate
Petentul a mai susținut că îndeplinirea actului de procedură s-a făcut în cursul unei zile ce constituie sărbătoare legală.
În raport de considerentele expuse, se apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, ce urmează a fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare.
Cu prilejul rejudecării se va proceda la administrarea de probe în sensul celor menționate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de către recurentul D_______ A_____ N_____, împotriva sentinței nr.7292/26.10.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. M________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Casează sentința nr.7292/26.10.2012 pronunțată de Judecătoria Drobeta T____ S______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.
Trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea pe fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2013 la sediul Tribunalului M________.
Președinte, A_______ O______ |
Judecător, N____ S_____ D___ |
Judecător, M_____ B____ |
|
Grefier, M______ M______ |
|
Red. A.O./Tehn. M.M
2 ex – 18.02.2013
Cod operator 2626/2006