R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI- SECȚIA A II A CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
Sentința civilă nr. 328/2016
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A________ M_____
GREFIER: C______ P___
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe petenta P___ C______ și pe intimata D____-P______ SECTORULUI 5 BUCURESTI, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție PV ________ NR.xxxxxxx/18.05.2015
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.01.2016, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de ședință de la acel termen de judecată și fac parte integrantă din prezenta, când instanța a amânat pronunțarea la data de 18.01.2016, când în aceeași compunere și pentru aceleași motive a hotărât următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.06.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta P___ C______ a solicitat în contradictoriu cu intimata D____-P______ SECTORULUI 5 BUCURESTI, anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/18.05.2015, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, petenta a arătat că, la data de 18.05.2015 în jurul orei 21:30 se afla în locuința sa, când i-au bătut la ușă doi agenți de poliție în baza unei sesizări din partea domnului S______ C_________ cu care se află într-o relație conflictuală de mai mult timp, pentru tulburarea liniștei publice, dar după clarificarea situației, având în vedere că nu a acționat cu intenția de a încălca vreo normă de conduită socială aceștia au plecat fără a–i aplica vreo sancțiune. De altfel, a arătat petenta, aceasta se afla în apartamentul său la data presupusei contravenții și dormea.
A mai învederat petenta că la data de 25.05.2015 i-a fost comunicat procesul-verbal de contravenție, constatările din cuprinsul acestuia fiind lipsite de orice fundament. În continuare, a subliniat faptul că în lipsa semnării procesului-verbal de către contravenient și în lisa semnăturii unui martor potrivit art. 19 alin 1 din OG 21/1001, procesul-verbal este nul, dar și pentru omisiunea acordării posibilității de a formula obiecțiuni. A invocat în acest sens excepția nulității procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
De asemenea, petenta a mai arătat că, faptele contravenționale în principiu, intră sub incidenta art. 6 din Convenție, a astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Ozturk contra Germaniei 1984, Kadubek contra Slovacia 1998.
În finalul susținerilor sale, a subliniat că, procesul-verbal a fost întocmit în mod nelegal, încălcând astfel dispozițiile art. 16 alin. 7 și art. 19 alin. 1 din OG 2/2001.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.16, 19, 31, 34, din OG 2/2001; art. 6 para.2 din CEDO.
În dovedirea cererii sale, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale și a depus, în copie, următoarele înscrisuri: procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/18.05.2015 (fila 3), dovada comunicării procesului-verbal (fila 4-5).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din OG nr. 2/2001, potrivit chitanței nr. BS5 xxxxxx/12.06.2015 (fila 9).
Prin Serviciul Registratură, la data de 28.09.2015, intimata D____ a depus întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/18.05.2015.
În motivare, intimata a arătat că, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art.2 pct. 26 din Legea nr. 61/1991 republicată.
În continuare, a învederat că procesul-verbal întrunește condițiile de formă prevăzute de OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, respectiv disp. art. 17 din OG nr. 2/2001, bucurându-se de prezumția de veridicitate.
S-a mai reținut faptul că petenta a mai fost sancționată contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, precum și că, fapta contravențională a fost săvârșită de către petentă cu intenție, având reprezentarea faptei sale.
În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.
Intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 223 alin.3 C.pr.civ.
La data de 18.09.2015, petenta a formulat răspuns la întâmpinare (fila 28) prin Serviciul registratură, prin care a învederat din nou viciile de formă, arătând sub aspectul netemeiniciei procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat că nu a săvârșit fapta pentru care a fost sancționată și că intimata trebuie să facă dovada contrară a prezumției sale de nevinovăție. Cu privire la proba testimonială solicitată de intimată, petenta a arătat că se află în relații conflictuale cu martorii S______ C_________ C_______ și B____ D______.
La termenul ședinței publice din data de 05.10.2015, instanța a calificat excepția nulității procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ca fiind apărare de fond.
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și administrat ambelor părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba testimonială cu martorii I_________ C_________ și H________ G_______ pentru petentă, ale căror declarații au fost depuse la fila 44, respectiv 45 din dosar și martorii B____ D______ și S______ C_________ C_______ pentru intimată, ale căror declarații au fost depuse la filele 46 și, respectiv, 71 din dosar.
Analizând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
La data de 18.05.2015 a fost întocmit de către D____ Poliția Sectorului 5 București, procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx prin care contestatoarei i s-a aplicat o amendă în cuantum de 500 lei, reținându-se în sarcina sa săvârșirea contravenției prevăzute de disp. art. 2 p. 26 din Legea nr, 61/1991 și sancționate de art. 3 alin. (1) lit. c) din același act normativ, respectiv pentru faptul că, la data de 18.05.2015, la orele 22:20 pe _____________________ din București, petenta a fost depistată la etajul 8 unde domiciliază, pe palierul blocului tulburând liniștea locuitorilor din __________________________ în țipete și urlete la adresa vecinilor S______ C_________ C_______ și B____ D______.
Procesul verbal a fost încheiat în absența petentei, fără semnătura unui martor asistent, motivat de faptul că persoanele de față refuză să aibă calitatea de martori, contravenientul nefiind de față la întocmirea procesului verbal întrucât aceasta a închis ușa apartamentului, refuzând să discute cu organele de poliție.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 coroborat cu art. 17 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea proceselor verbale de constatare și sancționare a contravențiilor contestate, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de legalitate prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
În privința susținerilor petentei în sensul că nu i s-a oferit posibilitatea de a face obiecțiuni, instanța constată, în primul rând, că potrivit disp. art. 15 alin. (7) coroborate cu art. 19 alin. (1) din OG nr. 2/2001, petentul poate face obiecțiuni în procesul verbal doar dacă îl semnează, ceea ce nu este cazul în speța de față. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 16 al. 7 din OG nr. 2/2001 procesul-verbal trebuie să cuprindă obiecțiunile contravenientului dacă sunt, agentul constatator fiind obligat să aducă la cunoștința contravenientului posibilitatea de a face obiecțiuni, lipsa acestor mențiuni, respectiv neîndeplinirea obligației de a aduce la cunoștința contravenientului posibilitatea de a face obiecțiuni atrage însă nulitatea relativă a procesului-verbal, întrucât aceste mențiuni nu figurează în enumerarea imperativ-limitativă a cazurilor în care nulitatea procesului-verbal se ia în considerare și din oficiu cuprinse în art. 17 din același act normativ, în acest sens exprimându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXII/2007 soluționând recursul în interesul legii.
Prin urmare, anularea procesului-verbal în temeiul acestor motive de nulitate poate interveni, în măsura în care sunt incidente în cauză, numai cu condiția dovedirii de către petent a existenței unei vătămări care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului.
Având în vedere că petenta nu a făcut dovada unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului, fiind acoperită prin chiar posibilitatea efectivă de a face aceste obiecțiuni prin intermediul plângerii contravenționale, aceste motive de nelegalitate nu pot fi reținute în vederea anulării procesului-verbal contestat.
Mai mult, prezența unui martor asistent la întocmirea procesului-verbal în condițiile art. 19 din OG nr. 2/2001 este necesară în ipoteza în care contravenientul nu este prezent sau este prezent și refuză să semneze, iar rolul acestuia nu este de a confirma sau infirma cele cuprinse în procesul-verbal, ci doar de a atesta că procesul-verbal a fost redactat în prezența sa și că cel sancționat, contravenientul, nu se află de față sau refuză să semneze. Pe de altă parte, petenta nu a negat aspectele arătate în cele ce privește persoana sa, fiind evident că aceasta nu a fost de față la momentul încheierii procesului verbal.
În ceea ce privește temeincia procesului verbal contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit în mod temeinic și că cele arătate în cuprinsul acestuia sunt conforme cu realitatea.
Potrivit disp. art. 2 p. 26 din Legea nr. 61/1991 cor. cu art. 3 alin. (1) lit. c) din aceeași lege, tulburarea liniștii locatarilor între orele 22,00-8,00 și 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei;.
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului ordonanței rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Mai mult, potrivit art. 249 Cod procedură civilă, revine petentei să probeze criticile aduse, a demonstra că procesul-verbal este nelegal și netemeinic.
Cu toate acestea, instanța apreciază că, în situația în care fapta contravențională nu a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator, astfel cum rezultă și din jurisprudența CEDO, atunci acestuia îi revine sarcina de a proba veridicitatea celor reținute în cuprinsul procesului verbal.
Cu privire la fapta petrecută în data de 18.05.2015, după orele 22:00, instanța constată că aceasta a fost constată prin propriile simțuri de către agentul constatator. În acest sens este și raportul agentului constatator de la fila 24, în care acesta arată faptul că la momentul la care s-a prezentat echipajul de poliția la fața locului, la apartamentul 89, petenta, în chiar prezența lor, a adresat cuvinte și expresii jignitoare. Aceste aspecte privitoare la prezența agenților de poliție nu au fost infirmate prin nicio probă.
Martora I_________ C_________ a afirmat faptul că nu a văzut echipajele de poliție, însă aceasta nu reține dacă a fost sau nu prezentă la data săvârșirii contravenției, aspect care va conduce instanța la opinia că declarația acesteia nu poate fi reținută în contraprobă a stării de fapt reținute în procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor. La acel moment descris de către agentul constatator nici martorul H________ G_______ nu a fost prezent, acesta declarând că nu a asistat în acea seara până la sfârșitul discuțiilor. În schimb, declarația acestuia cu privire la faptul că în acea seara, la debutul scandalului, petenta nu a folosit expresii jignitoare, iar că vecinii B____ și S______ au luat-o în derâdere, provocând-o, nu poate fi reținută de instanță ca fiind o apărare aptă a înlătura aceeași stare de fapt descrisă de agentul constatator, nefiind vorba despre o cauză exoneratoare de răspundere prin faptul că existau probleme anterioare între vecinii de __________________________________ aspecte rămase de clarificat între vecinii de ____________________________ petentă în mod repetat și confirmate de toți martorii audiați în cauză, conflict existent inclusiv cu președintele Asociației de proprietari, sunt posibil a fi rezolvate pe cale legală, deschisă fiecărui proprietar din condominiu cu privire la orice stare care afectează starea de vecinătate. Problemele aferente locuirii în condominiu nu pot justifica comportamentul necivilizat. Mai mult, după cum s-a arătat, acest tip de probleme poate fi soluționat prin căi legale deschise.
Instanța reține că petenta a invocat faptul că credibilitatea declarațiilor luate martorilor B____ D______ și S______ C_________ C_______ este îndoielnică, în condițiile în care între aceștia există o stare de dușmănie. Instanța poate constata, în schimb, faptul că aceștia, în chiar momentul prezentării echipăjului de poliție, au fost deranjați de atitudinea manifestată de petentă.
Așadar, reiterând cele arătate mai sus, în condițiile în care fapta contravențională a fost constată prin propriile simțuri de către agentul constatator, instanța constată că petenta nu a reușit că facă proba faptelor contrare, cu toate că a avut această ocazie în faza cercetării judecătorești a procesului.
Instanța va reține, prin urmare, că intimata a reușit să facă proba situației de fapt reținute în procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx /18.05.2015 dar petenta nu a reușit în niciun fel susțină cele menționate în plângere.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunilor contravenționale aplicate, instanța va analiza aceste sancțiuni din perspectiva disp. art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001, care prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
În acest sens, instanța reține că, ținând cont de circumstanțele săvârșirii faptei, respectiv și atitudinea neadecvată a petentei față de organele statului și de faptul că a fost sancționată în repetate rânduri pentru fapte similare într-o perioadă apropiată, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 34-36 de intimată, dar și întrucât a fost aplicată amenda orientată spre minimul special prevăzut de textul legal, nu se impune reaprecierea acesteia.
Așadar, făcând aplicarea disp. art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională ca neîntemeiată și va menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx /18.05.2015 ca legal și temeinic.
Pe cale de consecință,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională, formulate de petenta P___ C______ CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în București, _______________________.11, ______________, ____________, sector 5, în contradictoriu cu intimata D____-P______ SECTORULUI 5 BUCURESTI cu sediul în București, ______________________.10, sector 5.
Menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/18.05.2015.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 5 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.01.2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./tehn.-AM/CP
09.02.2016 – 4 ex.