Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL S____
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 184/2015
Ședința publică de la 19 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G_______ B________
Judecător A_____ V_____ S______
Grefier M____ M________ M________
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe apelant D___ M_____ -C_________ LA AVOCAT D__ H______ și pe intimat S.C. PIEȚE S____ SA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Cauza a fost dezbătută în fond la data de 13.02.2015 când cei prezenți au pus concluzii ce s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului de față,constată :
Prin plângerea înregistrată la instanță sub nr. XXXXXXXXX/11.1.2013 formulată de petentul D___ M_____ CONSTNATIN in contradictoriu cu intimatul S.C. PIETE SA s-a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de contravenție ________ PS nr. xxxxxxx din 29.11.2013 si obligarea intimatei la repararea prejudiciului material în sumă de 500 lei cauzat prin ridicarea autovehiculului .
În fapt s-a arătat ca a fost sancționat deoarece a parcat autoturismul in Stația Taxi de pe ______________________ . În zonă nu exista nici un indicator care să interzică staționarea . Starea de fapt nu corespunde adevărului .În privința măsurii ridicării autovehiculului se arată că nu s-a întocmit dispoziție scrisă de ridicare și proces verbal de ridicare , potrivit art. 3 al.3-5 din Anexa nr. 3 la HCL 103/2011 . Procesul verbal de contravenție nu cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 al.1 teza a III a din O.G. 2/2001 , lipsind cu desăvârșire mențiunile privind împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii și menținerea procesului verbal atacat.
Prin sentința civilă nr. 2919 din 2014 pronunțată de Judecătoria S____, s-a respins plângerea formulată de petentul D___ M_____ –C_________ în contradictoriu cu S.C. PIEȚE S____ S.A. , împotriva procesului - verbal de contravenție ________ PS nr. xxxxxxx din 29.11.2013.
Prima instanța a reținut următoarele:
Prin procesul verbal ________ PS nr. xxxxxxx din 29.11.2013 s-a aplicat petentului sancțiunea avertismentului pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 7 lit. g indice 1 din HCL 201/2001, întrucât la data de 29.11.2013 , ora 12,06 a staționat auto XXXXXXXXX neregulamentar pe loc inscripționat cu ,, loc de parcare cu folosința exclusiva taxi In temeiul art. 2 din HCL 103/2011 s-a dispus măsura complementara de ridicare , transport si depozitarea autoturismului .
Competența de a constata contravenții, a fost dată agenților constatatori angajați ai societății prin Dispoziția Primarului nr. 2996/2013, iar competența de a dispune ridicarea autovehiculelor, a fost dispusă prin Regulamentul privind activitatea de ridicare, transport, depozitare și eliberare a autovehiculelor și vehiculelor de orice fel oprite sau staționate neregulamentar pe domeniul public și privat al Municipiului S____ aprobat prin HCL. 103/2011.
Examinând legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, potrivit art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2/2001, se reținea că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Potrivit prevederilor art. 7 lit. g indice 1 din HCL 210/2001 , constituie contravenție parcarea in locurile inscripționate ,, loc de parcare cu folosința exclusiva taxi, fără a poseda si afișa la loc vizibil autorizația de parcare .
Astfel, sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției, petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravenție, în conformitate cu dispozițiile art. 249 C proc. civ. raportat la art. 47 din O.G. nr. 2/2001, astfel încât procesul-verbal legal întocmit face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept, sancțiunea fiind stabilită în limitele prevăzute de lege.
Fapta de a staționa pe inscripționat cu ,, loc de parcare cu folosința exclusiva taxi este calificată de actul normativ menționat( HCL 210/2001 ) faptă de natură contravențională iar măsura de ridicare este stabilită ca urmare a săvârșirii contravenției, nefiind decât o măsură de restabilire a situației anterioare încălcării ordinii de drept prin contravenție. Prin urmare măsura ridicării autoturismului este asociată constatării faptei de natură contravențională și face parte din tratamentul contravențional în ansamblu putând fi calificată ca măsură asociată celorlalte măsuri legale care configurează regimul de sine stătător răspunderii contravenționale, planșa fotografică depusă la dosar atestă săvârșirea de către petent a contravenției reținută în sarcina lui .
Petentul a invocat ca cele reținute prin procesul-verbal de contravenție nu corespund realității, nu si-a dovedit alegațiile, astfel cum avea obligația legala, nereușind sa răstoarne prezumția de temeinicie de care se bucura procesul-verbal atacat.
Împotriva acestei hotărâri petentul a declarat apel solicitând admiterea lui și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii plângerii și anulării procesului verbal.
S-a motivat că prima instanță nu a reținut că fapta nu există și agentul nu a putut dovedi că a comis-o. El a staționat pe un loc de parcare marcat și amenajat corespunzător fapt ce rezultă din poze și video,nefiind nici un indicator de interzicere.Nu s-a respectat procedura de ridicare a autoturismului și actul nu avea datele obligatorii ce trebuiau reținute.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform dispozițiilor art. 476, 477 din Noul Cod procedură civilă, Tribunalul a constatat că prezentul apel este fondat pentru următoarele motive :
Apelantul petent nu este vinovat sub aspectul contravenției reținute în sarcina sa conform celor susținute de intimată în actul de sancționare,respectiv că ar fi parcat pe loc exclusiv de staționare TAXI și nu și –a dovedit susținerile prin probele propuse, contrar astfel celor reținute de instanța fondului care nu a analizat corect probatoriul administrat.
Din vizionarea înregistrării depuse de intimat nu rezultă clar că mașina fusese parcată în stația de Taxi și fiind dubiu îi va profita petentului. Semnul cu indicația stație Taxi din poza depusă se observă că era după locul respectiv, deci de acolo începea incidența acestuia,iar marcajul de pe asfalt nu era lizibil.
În cauză îndoiala cu privire la săvârșirea faptei contravenționale profită petentului,iar față de aspectele sus arătate, Tribunalul ,in baza art.480 alin.1 C.pr.civ.,urmare a admiterii apelului petentului,va schimba sentința atacată în sensul admiterii în totalitate a plângerii contravenționale și se va anula procesul verbal atacat. Se va dispune restituirea sumei de 500 lei reprezentând taxă ridicare transport care nu mai poate subzista în situația anulării procesului verbal ,fiind dispusă ca și măsură complementară prin acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite apelul formulat de apelantul D___ M_____ -C_________ împotriva sentinței civile nr. 2919/2014 pronunțată de Judecătoria S____ pe care o schimbă in sensul că:
Admite plângerea formulată de petentul D___ M_____ -C_________ si in consecință:
Dispune anularea procesului verbal de contravenție __________ nr. xxxxxxx încheiat de S.C. PIETE S____ S.A.
Dispune restituirea sumei de 500 lei de către intimată
Definitivă.
Pronunțată în ședință publica, azi 19 Februarie 2015
Președinte Judecător
G_______ B________ A_____ V_____ S______
Grefier
M____ M________ M________
Red. S__ 09.04.2015
Tehnored. MM 09.04.2015
4 ex.
Jud. fond M____ P_________