Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ILFOV
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1109/2015 din 23 iunie 2015
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1109 R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.06.2015

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P_________: E______ M_____ O_____

JUDECĂTOR: R___ V___ A________

JUDECĂTOR: M_____ E_____

GREFIER : L_______ I___

Pe rol se află soluționarea recursului civil, formulat de recurentul C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr.1047/03.02.2014, pronunțată de Judecătoria, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul M____ C_________ având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care

Nemaifiind alte cererii prealabile de formulat sau probe de administrat Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra motivelor de recurs.

T R I B U N A L U L,

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu petentul M____ C_________ a solicitat, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Drumuri Naționale din România SA, anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor __________ nr. xxxxxxx/12.05.2011, întocmit de către intimată.

În motivarea plângerii, petentul a criticat procesul verbal contestat pe motive de nelegalitate și netemeinice.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, potrivit art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997.

Intimata, deși a fost legal citată, nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea cauzei, dar a depus documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal atacat.

Instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul verbal supus controlului judecătoresc s-a reținut în sarcina petentului că în ziua de 29.11.2010, vehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând petentului a circulat pe A2, în localitatea Glina, județul Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.

Pentru fapta comisă, petentul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile art. 8 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, și a fost obligat la plata unui tarif de despăgubire în valoare de 121,01 lei.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, instanța a reținut următoarele:

Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).

Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.

Mai trebuie precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.

Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.

În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.

Așadar, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.

Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.

În cauză, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat, respectiv:

  • existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
  • toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
  • legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.

Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.

  • textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.

Conchizând, instanța a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.

Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în ziua de 29.11.2010, iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 12.05.2011 cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța a reținut că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.

În raport de această concluzie, instanța consideră că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petent în susținerea plângerii.

Pentru considerentele anterior expuse, instanța a admis plângerea și a dispus anularea procesului verbal contestat și, pe cale de consecință, exonerând petentul de plata amenzii aplicate prin acesta, înlăturând totodată și obligația de achitare a tarifului de despăgubire și luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1047/03.02.2014, a formulat recurs intimata solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii și menținerii procesului verbal contestat.

În motivare recurenta-intimată a aratat că procesul verbal a fost întocmit respectând condițiile de formă impuse, la data contravenției, pentru autovehiculul aparținând petentului neexistând rovinietă valabilă, considerând că probele au fost greșit interpretate în raport de art. 9 alin. 3 din O.G. 15/2002, instanța apreciind că răspunderea contravențională a petentei este prescrisă și nu se mai impune analizarea fondului cauzei, iar potrivit art. 9 alin. 3 din O.G. 15/2002, nu se pot încheia alte procese verbale în acel interval de 30 de zile.

A mai precizat că fapta a fost săvârșită la data de 29.11.2010, iar amenda a fost aplicată la data de 12.05.2011 când a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției adică în termenul legal de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei, conform art. 13 alin 1 din OG 2/2001, și că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției a fost comunicat contravenientului în termenul legal respectând disp. art. 14 alin 1 din OG 2/2001.

În opinia recurentei-intimate din interpretarea prevederilor articolelor menționate, rezultă că prin apariția legii nr. 144 din 2012 pentru modificarea OG nr. 15 din 2002 privind aplicarea tarifului de utilizare a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea ca, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției să nu se poată încheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile – și în niciun caz, art.9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.

În drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 304 pct. 8, art.312 alin 3 C__.

Deși legal citat cu copia motivelor de recurs intimatul nu a formulat întâmpinare și a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile recurate.

Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate tribunalul reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției _________, nr.xxxxxxx/12.05.2011, petentul intimat a fost sanctionat contravențional cu amenda, in cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.8 alin.1 din O.G.15/2002, retinandu-se ca la data de 29.11.2010, ora 12.26, a condus autoturismul cu numarul de inmatriculare XXXXXXXXX pe Autostrada A2, km 12+450 m, pe raza localitatii Glina, judetul Ilfov, fara a detine rovinieta valabila.

Tribunalul va analiza cu prioritate motivul de nelegalitate al procesului verbal, prevazut de art.17 din O.G. nr.2/2001, ce vizeaza semnarea nelegala a acestuia. Tribunalul apreciaza ca acest motiv de nulitate al procesului verbal primeaza fata de cel al prescriptiei aplicarii sanctiunii contraventionale. Pe de alta parte, motivul de nelegalitate ce va fi analizat cu prioritate de tribunal, desi nu a fost invocat in faza procesuala a recursului, nu a fost invocat nici in prima instanta, judecatorul fondului nestatuand asupra acestui aspect.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, tribunalul retine ca potrivit art. 17 din O.G.2/2001 „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”

Procesul verbal contestat a fost incheiat fara a fi semnat olograf de catre agentul constatator, semnatura aplicata fiind electronica, conform Legii 455/2001 si H.G. 1259/2001.

Or, prin decizia nr.6 din 16 februarie 2015, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea recursului in interesul legii formulat de Avocatul Poporului, s-a stabilit ca in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art.17 din O.G. nr.2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, raportate la dispozitiile art.4 pct.1-4 si art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnatura electronica, republicata, procesele verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor, prevazute de art.8 alin.1 din O.G. nr.15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, incheiate potrivit art.9 alin.1 lit.a alin.2 si 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sanctionate contraventional pe suport de hartie, sunt lovite de nulitate absoluta in lipsa semnaturii olografe a agentului constatator.

Prin urmare, fata de considerentele de fapt si de drept anterior expuse, precum si in temeiul art.304 pct.9 si art.312 alin.3 C.proc.civ., tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de recurentul C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA împotriva sentinței civile nr.1047/03.02.2014, pronunțată de Judecătoria, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul M____ C_________ ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2015

Președinte Judecător Judecător

E______ M_____ O_____ R___ V___ A________ M_____ E_____

Pentru judecator aflat in C.O.semneaza

Presedintele Secției Civile

Grefier

L_______ I___

Pentru grefier aflat in C.O.semneaza grefierul șef al Secției Civile

Concept red. gref. L.I-.

Red. Jud: RVA./2exemplare/28.08.2015

Jud.fond :F________ A___ L______ - Jud. /Cornetu

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025