R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
DECIZIA nr. 838
Ședința camerei de consiliu de la 18 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V_______ R_______
Judecător A________ D______ D_____
Grefier C______ G_______
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de apelanta-intimată P_______ C______ B____ împotriva sentinței civile nr. 5928/13.06.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimat-petent fiind Ciopâcă G_______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat D_______ B_____, pentru apelanta-intimată, lipsă fiind reprezentantul legal al apelantei și intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează obiectul cauzei si stadiul de soluționare a cererii, după care:
Tribunalul ia act că procedura de citare cu intimatul este legal îndeplinită prin depunerea citației în cutia poștală de la adresa de domiciliu a acestuia, confirmată în urma verificărilor efectuate în baza de date la care instanța are acces.
Apărătorul apelantei apreciază, de asemenea, că procedura de citare cu intimatul este legal îndeplinită. Precizează că nu mai are alte cereri prealabile de formulat și nici probe noi de solicitat
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 Cod procedură civilă instanța constată încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul apelantei solicită admiterea apelului, urmând să se dispună modificarea în totalitate a hotărârii apelate, în sensul respingerii contravenționale, iar în subsidiar, casarea cauzei și trimiterea spre rejudecare către instanța de fond. Se apreciază că prima instanță a apreciat în mod eronat asupra prescripției executării silite a sancțiunii contravenționale, aspect ca ține de un alt tip de acțiune și anume contestația la executare. Față de obiectul acțiunii, apreciază că instanța trebuia să examineze în primul rând motivele de nelegalitate ale procesului-verbal, care trebuie să fie contemporane și să subziste în raport de data întocmirii procesului-verbal contestat, însă comunicarea acestuia este o chestiune ulterioară, care nu ține de legalitatea procesului-verbal contestat. Se mai arată că în mod eronat instanța de fond a apreciat că nu s-a realizat o comunicare efectivă a procesului-verbal la domiciliul petentului, domiciliul fiind o chestiune de fapt, din moment ce comunicarea a fost făcută la una dintre proprietățile petentului și a fost ridicată. Dacă se va considera că s-a realizat o comunicare efectiva a procesului-verbal la proprietatea petentului din _______________________ se admite de către instanță și excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale, care este o excepție de ordine publică. Nu se solicită cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 05.12.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX petentul Ciopâcă G_______ a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul P_______ C______ B____, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de constatare a contravențiilor _________ nr. xxxxxxx/22.04.2013 și să constate prescrisă executarea sancțiunii contravenționale.
În motivarea plângerii petentul a arătat faptul că la data de 03.12.2013 s-a prezentat la Primăria Pitești pentru un certificat fiscal, ocazie cu care a aflat că figurează cu o amendă în sumă de 1000 lei, aplicată în baza procesului verbal mai sus menționat. Neștiind despre ce proces verbal este vorba a solicitat o copie acestuia și a dovezii de comunicare. În momentul intrării în posesia acestuia a observat că actul i-a fost comunicat la adresa din com. B____, ________________________, jud. Argeș, iar nu la adresa de domiciliu.
Se arată că petentul nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținută în procesul verbal. Se învederează instanței că intimatul nu și-a îndeplinit obligația de a comunica procesul verbal, motiv pentru care executarea acestuia s-a prescris.
În drept au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001.
În dovedirea cererii petentul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a depus la dosarul cauzei în copie înscrisuri (filele 5-9).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară în cuantum de 20 lei potrivit dispozițiilor art. 19 din OG nr. 80/2013.
Intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. Se arată că agentul constatator, în urma controlului efectuat la imobilul cu nr. 11 din _____________________________, ______________________ că petentul a executat o lucrare de împrejmuire a imobilului respectiv, fără a înștiința P_______ C______ B____ asupra datei la care ar fi început lucrarea, așa cum avea obligația. Se mai arată că procesul verbal a fost comunicat mai întâi la adresa de domiciliu din Pitești la care nu a fost găsit în repetate rânduri, iar apoi i s-a comunicat la cea din __________________ și semnat confirmarea de primire.
Nu s-a prescris executarea sancțiunii deoarece procesul verbal a fost depus la poștă a doua zi după încheierea acestuia.
În drept au fost invocate disp. art. 105 și 205 C.proc.civ.
Anexat întâmpinării au fost depuse înscrisuri (filele 19-21).
Instanța a încuviințat și administrat pentru petent și pentru intimat proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 5928/2014 Judecătoria Pitești a admis plângerea și a constatat prescrisă executarea sancțiunii contravenționale.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravențiilor _________ nr. xxxxxxx/22.04.2013 (filele 5-6) s-a dispus sancționarea petentului cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 26 alin. 1 lit. g din Legea nr. 50/1991.
În fapt, s-a reținut că la data de 22.04.2013 la adresa ____________________________________, jud. Argeș, petentul a executat o lucrare de împrejmuire a imobilului menționat mai sus fără a înștiința P_______ C______ B____ asupra datei la care vor începe lucrările.
Potrivit dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.
Prin decizia nr. 10/2013 pronunțată în recurs în interesul în data de 10.06.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că modalitatea de comunicare a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară celei de comunicare prin poștă, cu aviz de primire. Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia pentru a-și formula apărările, iar modalitatea de comunicare prin poștă, cu aviz de primire, este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate.
În interpretarea acestor dispoziții instanța reține că intimatul avea obligația de a comunica procesul verbal de contravenție prin poștă, cu aviz de primire, iar în măsura în care nu s-ar fi reușit comunicarea prin poștă acesta putea trece la procedura afișării la domiciliul sau sediul contravenientului. În cauza de față intimatul a comunicat procesul verbal prin poștă la domiciliul petentului, întorcându-se comunicarea cu mențiunea „avizat, reavizat, expirat termen de păstrare”, fapt ce arată că petentul nu a putut fi găsit la adresa respectivă pentru a primi actul. Dispozițiile legale privind comunicarea pun accentul pe primirea efectivă a actului având în vedere și faptul că în materia contravențională trebuie să i se respecte contravenientului garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din CEDO.
Având în vedere că nu i s-a putut comunica procesul verbal prin poștă la adresa de domiciliu, intimatul ar fi trebuit să procedeze la comunicarea prin afișare la domiciliul acestuia, modalitate subsidiară comunicării prin poștă.
În cauza de față intimatul nu a procedat la comunicarea procesului verbal prin afișare la adresa de domiciliu, astfel cum prevăd dispozițiile legale, ci a procedat la comunicarea actului sancționator la adresa unde acesta a efectuat lucrarea de împrejmuire, respectiv com. B____, ________________________, jud. Argeș. În urma acestei comunicări actul a fost primit de o persoană, însă nu se poate stabili identitatea acesteia. Pe dovada de primire (fila 20) nu există nicio mențiune privind calitatea persoanei care a primit actul.
Intimatul a procedat la comunicarea procesului verbal la o altă adresă fără nicio dovadă cu privire la persoanele care locuiesc acolo și fără a proceda la afișarea actului la domiciliul contravenientului, fapt ce încalcă garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din CEDO și nu asigură încunoștințarea efectivă a contravenientului cu posibilitatea acestuia de a-și formula apărările cu privire la actul sancționator.
Potrivit prevederilor art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.
Față de cele reținute mai sus, instanța a constatat că intimatul nu a făcut dovada comunicării procesului verbal de constatare a contravențiilor _________ nr. xxxxxxx/22.04.2013 în termenul de o lună prevăzut de lege, astfel încât instanța va constata prescrisă executarea sancțiunilor contravenționale aplicate prin acestea.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va admite plângerea contravențională și va constata prescrisă executarea sancțiunilor contravenționale.
Împotriva sentinței civile de mai sus a declarat apel Primăria C______ B____ criticând-o pentru nelegalitate și netemeienicie.
În motivare apelanta a arătat ca prim motiv de apel faptul că în mod greșit prima instantă a constatat prin hotărârea apelată intervenirea prescripției executării sanctiunii instanța depășind cadrul plangerii contraventionale, drept institutie procedurală prin intermediul căreia se verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal contraventional, și statuând asupra unor chestiuni care ar fi putut fi valorificate de către Ciopâcâ G_______ doar În cadrul altor actiuni .
Comunicarea procesului-verbal contravențional nu reprezintă un aspect care să țină nici de legalitatea, nici de temeinicia acestui act administrativ, singurele chestiuni pe care instanta învestită cu judecarea plângerii contraventionale le poate verifica potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Dimpotrivă, comunicarea procesului-verbal contraventional reprezintă un aspect care tine de eficienta acestui act, in lipsa unei comunicări in condițiile prevăzute de lege actul urmând să fie lipsit de eficientă.
Ineficienta unui proces-verbal contravențional nu se confundă însă nici cu nulitatea și nici cu temeinicia unui astfel de act juridic, fiind vorba de institutii juridice diferite și care pot fi valorificate din punct de vedere procedural în mod distinct.
Al doilea motiv de apel a constat în susținerea că Judecătoria Pitești nu a administrat în cauză nici un fel de probe din care să rezulte dacă acea comunicare a procesului-verbal contravențional care a fost efectuată la proprietatea petentului din com. B____, ________________________, jud. Argeș, a fost una eficientă.
În acest sens, trebuie precizat că notiunea de "domiciliu" avută în vedere de art. 27 din O.G. nr. 2/2001 și de Noul Cod Civil reprezintă în continuare o ,chestiune de fapt, demonstrabilă cu orice mijloc de probă, fiind sinonimă cu imobilul in care locuiește in mod efectiv o persoană, iar nu cu mentiunile înscrise in cartea acesteia de identitate ori in actele de stare civilă.
Simpla susținere a petentului din cuprinsul plângerii contraventionale că el nu locuia la adresa respectivă și nici nu a ridicat scrisoarea recomandată prin care s-a comunicat procesul-contravențional nu ar fi trebuit să fie primită de instantă fără nici un fel de verificări suplimentare.
Pe fondul cauzei ca un al treilea motiv de apel, nu consideră apelanta plângerea contraventională drept întemeiată, neexistând nici o dovadă că petentul ar fi notificat in scris autoritățile locale ale comunei B____ despre data începerii lucrărilor de împrejmuire la proprietatea sa in cursul anului 2013, obligatie ce îi revenea potrivit art. 26 alin. 1 lit. g) din Legea nr. 50/1991.
Analizand apelul declarat de petent impotriva acestei sentinte, tribunalul constata ca in raport de considerentele hotararii si de probele administrate in cauza, acesta este nefondat, intrucat concluziile instantei de fond sunt legale si temeinice si sunt rezultatul unei corecte interpretari si aplicari a legii la situatia de fapt relevata de actele dosarului.
În acest sens tribunalul constata cu privire la primul motiv de apel că prima instanță nu a depășit cadrul procesul fiind îndreptățită să analizeze constatarea ca prescrise executarea sancțiunilor contravenționale în temeiul art. 14 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 conform căruia „Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.”
În ceea a ce privește cel de al doilea motiv de apel tribunalul reține că din înscrisurile depuse în fața instanței de fond nu rezultă că petentul ar „locui efectiv” la o altă adresă în afară de aceea care rezultă în cartea sa de identitate respectiv în P______, V_____ E______, nr. 5, _____________, _________________.
Apelanta-intimată nu a solicitat administrarea de probe în sensul de a face dovada că petentul locuiește la o altă adresă decât cea care rezultă din actele oficiale depus în acest sens. Cum susținerea că petentul ar locui la o altă adresă aparține acestei părți tot aceasta avea obligația să solicite instanței probe administrarea de probe în acest sens, instanța neavând o astfel de obligație.
De altfel chiar dacă se constata că petentul locuia în mod obișnuit la o altă adresă esențial în cauză era să fie respectate dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 2/2001, dispoziții care, așa cum în mod legal a constatat instanța de fond, nu au fost respectate.
În ceea a ce privește motivul trei de apel față de modul de soluționare a primelor două tribunalul constată că nu se mai impune a fi analizat.
Astfel, in aceste conditii, in baza art. 480 alin.1 cpc, rap. la art. 34 din OG nr. 2/2001 modif., tribunalul va respinge apelul ca nefondat, intrucat in cauza nu sunt incidente nici alte motive de nulitate absoluta care sa afecteze sentinta apelată si care sa poata fi invocate si din oficiu de instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondat apelul formulat de către P_______ C______ B____ , cu sediul în ______________________ împotriva sentinței civile nr. 5928/13.06.2014 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimat-petent fiind Ciopâcă G_______, cu domiciliul în P______, V_____ E______, nr. 5, _____________, _________________.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 18 martie 2015, la Tribunalul Argeș –Secția Civilă.
Președinte, Judecător,
V_______ R_______ A________ D______ D_____
Grefier,
C______ G_______
Red. D.D.A
Dact. NE/ 4 ex
20.04.2015