Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CLUJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
695/2013 din 29 mai 2013
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL C___

SECȚIA MIXTĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

Cod operator de date cu caracter personal 3184

aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DECIZIA CIVILĂ Nr. 695/2013

Ședința publică de la 29 Mai 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M____-F________ B____

JUDECĂTOR: A__-S_____ S______

JUDECĂTOR: A____-C______ Ț____

GREFIER: G_______ P_____

S-a luat spre examinare recursul promovat de petentul D___ D____ R____ în contra Sentinței civile nr. xxxxx din 08.11.2011 pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei C___-N_____, privind și pe intimatul M_________ C___ - N_____ - Direcția Poliția Comunitară, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

Tribunalul dispune a se consemna faptul că procedura este îndeplinită după care, în baza art. 245 C.pr.civ. ia în discuție cererea de repunere pe rol, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul legal amintit, dispune continuarea judecății și ia act că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Deliberând, în baza art. 167 C.pr.civ. încuviințează proba cu înscrisurile atașate declarației de recurs și lasă cauza la pronunțare.

T R I B U N A L U L

Reține că prin sentința civilă nr. xxxxx/2011, pronunțată de Judecătoria C___-N_____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX a fost respinsă plângerea contravențională formulată de petentul D___ D____ R____ în contradictoriu cu intimatul M_________ C___-N_____-Direcția Poliția Comunitară și s-a dispus menținerea procesului-verbal de contravenție nr. xxxxxx din 03.11.2010.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal nr. xxxxxx încheiat la data de 03.11.2010 de M_________ C___-N_____ – Direcția Poliția Comunitară, petentul D___ D____ R____ a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 10 lit.a din HCL 26/2010, în cuprinsul procesului-verbal de contravenție reținându-se că în data de 07.06.2010, la ora 17,30, petentul D___ D____ R____, în calitate de proprietar al autoturismului cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX a staționat fără tichet sau abonament de parcare valabil pe domeniul public al Municipiului C___-N_____, _______________________, nr. 35, amenajat ca loc de parcare cu plată.

Instanța de fond a constatat că forța probantă a procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită în favoarea sa.

În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal de constatare a contravențiilor menționat mai sus, s-a reținut că în cuprinsul procesului-verbal sunt menționate numele, adresa de domiciliu și codul numeric personal ale contravenientului, date de identificare suficiente pentru identificarea dincolo de orice dubiu a persoanei contravenientului. Lipsa semnăturii martorului asistent nu atrage în mod automat nulitatea procesului-verbal de contravenție, ci este condiționată de dovada unei vătămări, dovadă care nu a fost făcută de petentul în cauză.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța de fond a considerat că acesta se întemeiază pe constatările personale ale agentului constatator care s-a aflat la fața locului în momentul săvârșirii faptei și în aceste condiții are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatoarei, în eventualitatea în care aceasta nu a făcut dovada contrară.

Împotriva sentinței civile nr xxxxx/2011 a declarat în termen legal petentul D___ D____ R____ solicitând admiterea recursului si modificarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motive arată că hotărârea instanței de fond nelegală și netemeinică, întrucât instanța de fond a ignorat cu desăvârșire motivele de nulitate invocate în susținerea plângerii contravenționale. Mai mult, recurentul consideră că instanța de fond a nu a procedat la o analiză temeinică a motivelor invocate ci a respins plângerea apelând la o motivare „tipizată”, dovada în acest sens constituind-o o greșeală gramaticală (folosirea incorectă a genului persoanei în cauză). Potrivit recurentului, agentul constatator trebuie să probeze fapta consemnată în procesul-verbal.

În fine, recurentul a accentuat faptul că prin modalitatea de comunicare a procesului-verbal i-au fost vătămate drepturile, mai exact dreptul de a achita jumătatea cuantumului amenzii în termen de 48 de ore.

Intimatul nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

La termenul de judecată din 20.06.2012 s-a dispus suspendarea judecării recursului formulat de recurentul D___ D____ R____ pentru lipsa nejustificată, iar la termenul de judecată din data de 29.05.2013 s-a dispus repunerea cauzei pe rol.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a probelor de la dosar, tribunalul a apreciat recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:Î

Apreciază că în mod judicios instanța de fond a procedat la reindividualizarea sancțiunii aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravenției nr. 49 din 04.10.2011, constatând că forța probantă a procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost înlăturată, acesta bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită în favoarea sa. Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că procesul-verbal de constatare a contravențiilor conține toate datele necesare și suficiente identificării contravenientului. De asemenea, că lipsa semnăturii martorului asistent nu atrage în mod automat nulitatea procesului-verbal de contravenție, ci este condiționată de dovada unei vătămări, dovadă care nu a fost făcută de petentul în cauză.

Tribunalul apreciază că existența unei greșeli gramaticale în cuprinsul unui hotărâri judecătorești nu este de natură să atragă casarea hotărârii în cauză și trimiterea spre rejudecare în condițiile în care în speță rezultă că instanța de fond a administrat probele solicitate și a verificat din oficiu motivele de nulitate absolută a procesului-verbal de constatare a contravenției. Mai mult, dispozițiile art.281 Cod de procedură civilă prevăd o cale specială și separată pe care partea care are interes o poate urma pentru înlăturarea greșelilor materiale, în cadrul cărora sunt asimilate și cele gramaticale.

Prin urmare, tribunalul va înlătura argumentul recurentului întemeiat pe folosirea unei motivări standard de către instanța de fond, considerând că aceasta a procedat la o analiză completă a procesului-verbal de constatare a contravenției, atât sub aspectul temeiniciei cât și sub aspectul legalității, fiecare argument prezentat de către petent beneficiind de o analiză aplicată la speță.

În ceea ce privește modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției tribunalul apreciază că instanța de fond a apreciat în mod corect faptul că la dosarul cauzei petentul însuși a depus procesul-verbal de comunicare a procesului-verbal de contravenție, care poartă data de 03.12.2010, dată de la care curge termenul de 48 de ore pentru achitarea a jumătate din cuantumul amenzii contravenționale.

Raportat la considerentele mai sus invocate, în temeiul dispozițiilor art..312 alin.1 raportat la art.304 pct.9 și art.304 1 Cod de procedură civilă. Va respinge ca nefundat recursul promovat de către D___ D____ R____ în contra Sentinței civile nr. xxxxx din 08.11.2011 pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei C___-N_____, pe care o va menține în totul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul promovat de către D___ D____ R____ în contra Sentinței civile nr. xxxxx din 08.11.2011 pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei C___-N_____, pe care o menține în totul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2013.

Președinte Judecători

F________ M____ B____ A__ S_____ S______ A____ C______ Ț____

În C.O semnează vicepreședinte tribunal

Emeșe L___

Grefier

G_______ P_____

Red/Dact/SS

2ex.1.07.2013

Jud.fond.R_____ M______ V____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025