ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A___ Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3742
Ședința publică din 11.09.2014
Președinte: A__-M____ A_________
Grefier: S____ B_______
S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta _______________, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – Regiunea nr. 4, împotriva procesului verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxx/02.08.2012.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța invocă, din oficiu, excepția de tardivitate și rămâne în pronunțare asupra excepției,
I N S T A N Ț A
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată la această instanță la data de 30.04.2014 petenta _______________ a chemat în judecată intimatul I____________ DE STAT PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxx/02.08.2012 încheiat de intimată și restituirea amenzii achitate de 4000 lei.
In fapt, petenta arată că, la data de 26.11.2012, a primit in format electronic de la DGFP T____ adresa nr. xxxxx/07.11.2012 a I____ către DGFP T____, conform căreia i s-a comunicat faptul că a fost amendată cu suma de 5600 lei in baza procesului verbal de contraventie contestat, sustinându-se că procesul verbal ar fi fost comunicat petentei la data de 08.08.2012, atasându-se acestui mail si dovezile de comunicare.
Precizează petenta că s-a facut comunicarea procesului verbal de contraventie la altă adresă decât cea a sediului său social.
Mai arată petenta că de la numitul Herbai A_____, care nu este angajatul său, a aflat de existenta procesului verbal de contreventie, fără a le fi transmis vreodată.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiate.
Pe cale de exceptie, intimata a invocat exceptia de necompetentă teritorială a judecatoriei Timisoara in solutionarea cauzei, sustinând că este competentă teritorial să solutioneze cauza Judecatoria A___.
In sustinerea întâmpinării, intimata arată că la controlul efectuat in trafic in data de 11.04.2012, pe raza localității V___________ pe DN 7 km.533+600 Jud. A___, a fost depistat autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX detinut si utilizat de societatea petentă, conducator auto G_____ I___, care efectua un transport rutier de marfă in cont propriu conform avizului de insotire a mărfii _________ AV, nr. xxxxx/TM/11.04.2012 si in urma controului asupra documentelor necesare si obligatorii efectuării transportului rutier in conditii de legalitate conform art. 41 din OMTI 980/2011, s-a constatat faptul că intreprinderea de transport rutier nu si-a respectat obligatia de a sigura existenta la bordul vehiculului rutier a certificatului de competentă profesionala pentru conducatorul auto, incălcând obligatia prevazută de OMTI 980/2011, abatere care constituie contravenție prevazută si pedepsită de art. 4 pct. 77.5 din HG 69/2012 si incălcare gravă a prevederilor Regulamentului CE 1071/2009 si Regulamentului CE 1072/2009 si ale OG 27/2011 privind transporturile rutiere.
Prin sentința civilă nr. 5046/11.04.2013, Judecătoria Timișoara a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei A___.
Deliberând asupra excepției tardivității plângerii, instanța reține următoarele :
Prin procesul-verbal nr. xxxxxxx/02.08.2012, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 8.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 4 pct. 77.5 din H.G. nr. 64/2012, respectiv pentru faptul că nu a respectat obligația de a asigura existența la bordul autovehiculului controlat a certificatului de competență profesională conducătorului auto G_____ I___.
Conform art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, (1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Petenta a invocat prin plângerea contravențională formulată că procesul-verbal nu i-a fost comunicat, aflând de existența acestuia la data de 07.11.2012 când DGFP T____ i-a comunicat prin adresa nr. xxxxx/07.11.2012 faptul că a fost amendată cu suma de 5.600 lei, atașându-se adresei dovada comunicării procesului-verbal la data de 08.08.2012.
Cu privire la aceasta, petenta a invocat faptul că dovada de comunicare a fost semnată de Herbai A_____, persoană care nu este angajată la firma petentă ___________________., iar comunicarea a fost efectuată la o altă adresă decât cea a sediului social al petentei. Prin urmare, a solicitat repunerea în termenul de formulare a plângerii contravenționale.
Instanța reține ca neîntemeiată cererea formulată de petentă, considerând că procesul-verbal a fost comunicat în mod legal. Astfel, conform dovezii de comunicare depusă de intimată la data de 16.07.2014, procesul-verbal de contravenție a fost comunicat petentei la data de 08.08.2012, la adresa sediului petentei, _______________________, F____. Într-adevăr, dovada de comunicare a fost semnată de Herbai A_____, persoană despre care petenta a susținut că nu este angajatul său, însă nu a făcut nicio dovadă în acest sens (spre ex. cu un extras din registrul general de evidență al salariaților). Or, atât timp cât procesul-verbal de contravenție a fost comunicat la adresa corectă, instanța consideră că acesta a fost comunicat în mod legal. Pe de altă parte, având în vedere faptul că administratorul firmei petente se numește Herbai I___ F_____, iar persoana care a semnat dovada de comunicare se numește Herbai A_____, este foarte probabil ca acesta din urmă să fie rudă cu administratorul astfel că este puțin plauzibilă susținerea acestuia potrivit căreia procesul-verbal nu i-a fost comunicat, Herbai A_____ comunicându-i doar verbal obligația de plată a sumei de 4.000 lei în 48 ore. De altfel, conform copiei mail-ului depus de petentă la fila 7, aceasta a achitat la data de 14.08.2012 suma de 2.800 lei în contul bugetului de stat (jumătate din minimul amenzii este 4.000 lei, din care 2.800 lei se achită în contul bugetului de stat – adică suma achitată de petentă - și 1.200 lei în contul I____, conform pct. 4.1 din procesul-verbal de contravenție). Prin urmare, petenta a avut cunoștință de existența procesului-verbal de contravenție, iar dacă într-adevăr, nu a intrat în posesia acestuia întrucât numitul Herbai A_____ nu i l-a comunicat, avea posibilitatea de a contacta intimatul pentru a i se comunica o copie după procesul-verbal de contravenție.
În consecință, instanța reține că procesul-verbal a fost comunicat în mod legal, petenta luând cunoștință de acesta la momentul comunicării – 08.08.2012, astfel că este neîntemeiată cererea de repunere în termen formulată de petentă.
Având în vedere faptul că plângerea contravențională a fost formulată la data de 29.11.2012, cu depășirea termenului de de decădere de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, va admite excepția tardivității și în consecință, va respinge ca tardiv formulată plângerea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
Respinge ca tardivă plângerea formulată de petenta ___________________. împotriva procesului-verbal de contravenție ___________ nr. xxxxxxx/02.08.2012 întocmit de intimatul I____________ DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – Regiunea nr. 5.
Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.09.2014.
Președinte,Grefier,
A__-M____ A_________ S____ B_______
Red/dact
AMA/SB – 06.10.2014
4 ex/2 comunicări
- _______________ – F____, _______________________, jud. T____
- I____ – Regiunea nr. 5 – A___, _____________________ – sediu ales