R O M A N I A
TRIBUNALUL C____ S______
REȘIȚA
SECȚIA A II A CIVILĂ, DE C_________
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX
Cod operator 2896
DECIZIA CIVILĂ NR.488/A
Ședința publică din data de 08.10.2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G_______ Ș_____
JUDECATOR: M____ I_____
GREFIER: D______ C_____ BÂRLAȘ
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelantul I____________ de Poliție al Județului C____-S______, împotriva sentinței civile nr. 207 din 27.03.2014, pronunțată de Judecătoria O______, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata _______________________________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, expunerea referatului cauzei de către grefierul de ședință, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, în conformitate cu prevederile art.131 alin.1 Cod procedură civilă, instanța, procedând la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, în temeiul art.95 pct.2 Cod procedură civilă raportat la art.34 alin.2 din OG nr.2/2001, constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză.
În conformitate cu prevederile art.482 Cod procedură civilă, raportat la art.392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, în baza art.394 Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și dispune închiderea dezbaterilor, procedând la soluționarea apelului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Judecătoria O______, sub nr. XXXXXXXXXXXXX din 28.07.2013, petenta IPJ C____-S______ a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la 11.11.2013, de către agentul constatator I____________ de Poliție al Județului C____-S______ și exonerarea de la plata amenzii de 8.000 lei, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu cea a avertismentului.
Judecătoria O______, prin sentința civilă nr. 207 din 27.03.2013, a admis plângerea contravențională și a anulat procesul-verbal de contravenție.
Pentru a pronunța o astfel de soluție, prima instanță a reținut că, la data 11.11.2013 s-a întocmit de către IPJ C____-S______, Politia Oravita, procesul verbal ________, nr. xxxxxxx, prin care s-a constatat că numitul M_______ V_____ F_____, angajat al contravenientei, nu a putut prezenta in trafic, la solicitarea organelor de politie, legitimatia de serviciu, respectiv copia conforma de transport valabila.
Prin urmare pentru existenta contravenției mai sus descrise, este necesar ca documentele mai sus enumerate sa nu se regăsească la bordul vehiculelor proprietatea contravenientei, cu care efectuează transport rutier contra cost.
Verificând legalitatea procesului-verbal, prima instanță a constatat că acesta nu a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001 și nu a cuprins descrierea completa a faptei contravenționale cu indicarea autovehiculului verificat, cu privire la care se rețin lipsurile constatate.
Astfel, s-a reținut în procesul verbal de contravenție atacat ca la data de 11.11.2013, pe DN 57 B, km 155+800, a fost oprit in trafic numitul M_______ V_____ F_____, angajat al contravenientei, care nu a putut prezenta in trafic, la solicitarea organelor de politie, legitimația de serviciu respectiv copia conforma de transport valabila, fără a se preciza care este vehiculul condus de către angajatul contravenientei si care a făcut obiectul controlului.
Prin încheierea in aceasta modalitate a procesului verbal de contravenție supus controlului, instanța a reținut că nu se poate verifica existenta contravenției reținute in sarcina contravenientei.
În acest sens instanța a avut în vedere că numitul M_______ V_____ F_____, reieșind din înscrisurile depuse de către contravenientă, că este angajat al acesteia încă din data de 02.04.2012, aspect ce reiese din contractul individual de munca, cu nr. 24 , deținând si legitimație de serviciu (fila 9).
De asemenea așa cum a reieșit din copia conforma de transport nr xxxxxxx/30.10.2013, aceasta a existat la momentul controlului, pentru vehiculul care petenta afirma ca a fost supus controlului si anume vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, având valabilitate pana la data de 29.10.2014.
Insa, față de neindicarea în procesul verbal ________, NR. xxxxxxx/11.11.2013, a vehiculului supus controlului, instanta a reținut că practic nu se poate verifica existenta contraventiei retinute de catre agentul constatator, contraventie care pentru a exista este necesar a se raporta la un anumit vehiculul ce se impunea a fi identificat prin mentionarea marcii si a numarului de inmatriculare.
F___ de cele mai sus reținute, prima instanța a apreciat că la încheierea procesului verbal ________, NR. xxxxxxx/11.11.2013, al IPJ C____-S______, nu au fost respectate dispozițiile art. 16 din OG 2/2001, edictate sub sancțiunea nulității absolute a procesului verbal de contravenție si deci, in baza disp.art.34 rap. la art.31 din OG 2/2001, plângerea contravențională formulată, urmând a fii admisă, iar procesul verbal de contravenție atacat, urmează a fii anulat ca nelegal, cu consecința exonerării contravenientei de plata amenzii aplicate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel agentul constatator I____________ de Poliție al Județului C____-S______, prin care a solicitat modificarea în tot a sentinței civile nr. 207/27.03.2014 și menținerea dispozițiilor procesului-verbal de constatare a contravenției ________, nr. xxxxxxx/11.11.2013.
În motivarea apelului, agentul constatator a susținut că sentința pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, reținându-se în mod greșit de către prima instanță că actul sancționator a fost întocmit cu încălcarea prev. art. 16 din OG2/2001.
Astfel, apelantul a arătat că procesul verbal de contravenție a fost în mod temeinic întocmit, fapta fiind constatată în mod direct de către agentul constatator, prin propriile-i simțuri, în urma constatărilor făcute la fața locului.
În ce privește legalitatea întocmirii procesului verbal de contravenție, apelantul a arătat că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 17 din OG. nr. 2/2001.
De asemenea, a arătat că petentul nu a propus probe prin care să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a actului sancționator, admițând, totodată, că nu a putut prezenta documentele solicitate de polițistul rutier.
În drept, au fost invocate disp.art. 466 ș.u. Cod procedură civilă.
Intimatul contravenient deși legal citat nu a formulat întâmpinare,
Tribunalul, examinând hotărârea atacată prin prisma disp. art. 476 alin. 2 – 477-478 Cod procedură civilă, constată următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție atacat ca la data de 11.11.2013, pe DN 57 B, km 155+800, a fost oprit in trafic numitul M_______ V_____ F_____, angajat al contravenientei, care nu a putut prezenta in trafic, la solicitarea organelor de politie, legitimația de serviciu respectiv copia conforma de transport valabila, fară a se preciza care este vehiculul condus de către angajatul contravenientei si care a făcut obiectul controlului.
Tribunalul, verificând legalitatea întocmirii actului constatator, constată că procesul verbal de contravenție în discuție a fost încheiat cu respectarea disp. art. 16 și art. 17 din OG. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, nefiind motive de nulitate absolută omisiunile reținute de instanța de fond.
Tribunalul constată că intimatul contravenient nu a făcut dovada lipsei de vinovăție în comiterea abaterilor contravenționale descrise în actul de constatare, nefiind, astfel, răsturnată prezumția relativă de temeinicie de care acesta se bucură, fapta fiind constatată în mod direct de către agentul constatator, prin propriile-i simțuri, în urma constatărilor făcute la fața locului.
În ce privește modul de individualizare al sancțiunilor contravenționale, acesta este reglementat de art. 21 alin. 3 din OG. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor.
Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, operațiunea de aplicare a sancțiunilor contravenționale trebuie să se facă cu respectarea unor criterii, cum ar fi: limitele sancțiunii; proporționalitatea sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care fapta a fost comisă; modul și mijloacele de săvârșire; scopul urmărit și urmarea produsă; circumstanțele personale ale contravenientei, precum și celelalte date înscrise în procesul-verbal de contravenție.
Or, ținând cont de aceste criterii, precum și de principiul proporționalității, între gradul de pericol social al faptei și sancțiunea contravențională aplicată, Tribunalul va adapta sancțiunea, în sensul aplicării unei sancțiuni mai blânde, respectiv sancțiunea „Avertisment”.
Tribunalul, având în vedere disp. art. 7 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, va atenționa intimatul asupra pericolului social al faptei săvârșite și va recomanda acestuia să respecte în viitor dispozițiile legale în materie.
Pe cale de consecință, Tribunalul, în baza art. 480 alin. 2 NCPC, va admite apelul, va schimba în tot hotărârea apelată și rejudecând, va admite în parte plângerea contravențională și va înlocui sancțiunea amendă contravențională în cuantum de 8.000 lei cu sancțiunea "Avertisment".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul I____________ de Poliție al Județului C____-S______, cu sediul în Reșița, str. ______________, nr. 40, județul C____-S______, împotriva sentinței civile nr. 207 din 27.03.2014, pronunțată de Judecătoria O______, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul _______________________________, cu sediul în Ineu, ____________________, jud.A___.
Schimbă în tot hotărârea atacată.
Admite, în parte, plângerea contravențională.
Înlocuiește sancțiunea amendă contravențională cu ,,Avertisment".
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
G_______ Ș_____ M____ I_____
GREFIER
D______ C_____ BÂRLAȘ
RED.GȘ/07.11.2014
Tehnored. CL./23.12.2014
JUD.FOND: P_____ L_____ M____
4 ex.