Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BRAŞOV
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1594/2015 din 20 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Cod ECLI ECLI:RO:TBBRV:2015:034.xxxxxx


R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_____

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


Decizia civilă nr. 1594/A Dosar nr.XXXXXXXXXXXX



Ședința publică din data de 20 noiembrie 2015

Completul constituit din:

Președinte – S_____ C___ – Judecător

Judecător – M_____ V_______ Deteșanu

Grefier – C______ C_____ I___



Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului formulat de apelantul petent H_____ M_____ R___ împotriva sentinței civile nr. 6777/28.05.2014 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B_____ având ca obiect „anulare proces-verbal de contravenție”.

La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare se constată lipsa părților.

Dezbaterile asupra apelului de față au avut loc în ședința publică din data 6.11. 2015, în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta ,iar instanța , din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 13.11.2015,iar apoi pentru același considerent a amânat pronunțarea pentru data de 20.11.2015 când a pronunțat hotărârea de mai jos


TRIBUNALUL



Asupra apelului de față;

Constată că prin sentința civilă nr. 6777/28.05.2014 pronunțată de JUECĂTORIA B_____ a fost respinsă plângerea formulată de partea petentă H_____ M_____ R___ în contradictoriu cu intimata Politia Municipiului B_____ – Biroul Rutier B_____ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx din 21.12.2013.

S-au reținut în considerente următoarele:

„Prin procesul verbal de contravenție mai sus menționat a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 160 lei și de 320 lei și 6 puncte penalizare pentru că în data de 21-12-2013 orele 09,04 a condus auto cu nr. XXXXXXXXX pe _______________________ viteza de 75 km / în zonă de limitare de 60 km /h , fapta fiind înregistrată cu aparatul radar montat pe auto cu nr. MAI xxxxx; de asemenea nu a respectat indicațiile polițistului rutier de oprire, a plecat de pe loc pe ____________________. Carpaților, fiind oprit cu auto din dotare având în funcțiune semnale luminoase și sonore, și fiind sancționat contravențional în temeiul disp. Art. 121/1 și 31 lit. a din OUG 195/2002.

În motivarea plângerii contravenționale s-a arătat, în esență, că cele menționate în procesul verbal nu corespund realității.

Potrivit alin. 1 din art. 121 Regulamentul de Aplicare al OUG 195/2002, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare, iar potrivit alin. 2 din acelasi act normativ nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Petentul a invocat o ________ neregularități constatate de ea la întocmirea procesului verbal de contravenție, pe care instanța le va analiza în detaliu în considerentele acestei sentințe.

În drept, instanța, verificând legalitatea procesului verbal de contravenție în temeiul art. 34 din OG 2/2001 ce prevede la alin 1 că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării, apreciază întocmirea acestuia cu respectarea dispozițiilor art. 16 din același act normativ și cuprinzând mențiunile obligatorii prev de art. 17 din OG 2/2001, faptele descrise de agentul constatator reprezentând contravenția menționată în procesul verbal , sancțiunea contravențională fiind stabilită conform limitelor legale .

In ceea ce privește motivele de nulitate invocate de către partea petentă , instanța reține ca acestea se sancționează cu nulitatea relativa a procesului verbal, nulitate care operează doar in cazul in care partea petentă dovedește o vătămare care i s-a produs prin încheierea in acest mod a procesului verbal, vătămare care nu poate fi înlăturata decât prin anularea procesului verbal astfel încheiat, ori, in cauza, partea petentă nu a făcut dovada existentei unei asemenea vătămări, astfel ca susținerile acesteia privitoare la existenta unor motive de nelegalitate a procesului verbal contestat sunt nefondate.

In conformitate cu prevederile art.16, alin1 din Ordonantei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiei Procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu datele personale ale contravenientului, inclusiv codul numeric personal, ocupatia si locul de munca al acestuia, insa in procesul verbal anterior mentionat la rubrica privind numele contravenientului este mentionat numele de „HLEVA”, insa numele real este „H_____”( numele incorect fiind trecusi in dovada emisa), de asemenea, la rubrica privind domiciul contravenientului este mentionata adresa din ”B_____, ________________________ nr.11, jud.B_____”, in realitate domiciul meu fiind in ”Bucuresti, __________________-24, ___________, ____________, sector 1”, la adresa menționată in procesul verbal, având doar resedinta, nu si domiciliul.

Instanța apreciază că dispozitiile art.17 din Ordonanta Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor care prevăd ca: ” Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”.

Legiuitorul român sancționează cu nulitatea lipsa unor mențiuni nu indicarea eronata a unor elemente ce pot fi completate cu CNP –ul petentului și alte date din care rezultă cu certitudine persoana care a săvârșit contravenția și nu există vreo coincidență de nume care să ducă la imposibilitatea identificării contravenientului, iar comunicarea la resedinta a procesului verbal de contravenție nu a atras nicio vătămare petentul luând cunoștință de procesul verbal de contravenție, depunând plângerea contravențională în termen la instanța competentă.

Este notoriu faptul că viteza legală în localitatea B_____ este de 60 km /h , iar contestarea de către petent a limitei de viteză în localitate nu poate fi decât în defavoarea sa pentru că potrivit disp. OUG 195/2002 viteza legală în localități este de 50 km /h. Deci și în situația în care petentul nu avea cunoștință de faptul că viteza în loc. B_____ este de 60 km /h acesta trebuia ă aibă reprezentarea faptului că a fi depășit viteza legală cu 25 km /h ceea ce nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere ci doar de invocare a propriei culpe în necunoașterea legii.

În ceea ce privește apărarea petentului că potrivit căreia a fost depus la dosar atestatul de operator al sistemului ”Autovision”, pentru agentul sef adjunct Labes V_______, însă agentul care a aplicat sanctiunea este dl.U________ I____, iar din documentele depuse de organul constatator nu rezulta faptul ca agentul sef adjunct Labes V_______, ar fi efectuat aceasta înregistrare video, nu poate fi identificată vreo nelegalitate .

Echipajul de politie, la data constatarii contraventiei, este format din doi politisti rutieri. Astfel, art. 177 din H.G. nr. 1391/2006 prevede ca „indrumarea, supravegherea, controlul respectarii normelor privind circulatia pe drumurile publice si luarea masurilor legale in cazul in care se constata incalcari ale acestora se realizeaza de catre politistii rutieri din cadrul Politiei Romane. Politistii rutieri sunt ofiterii si agentii de politie specializati si anume desemnati prin dispozitie a inspectorului general al Inspectoratului General al Politiei Romane. In continuare, art. 179 din acelasi act nomrativ prevede ca politistul rutier sau politistul de frontiera aflat in punctul de trecere a frontierei de stat, care actioneaza in cadrul echipajului mixt, are, ca principale atributii: sa constate si sa aplice sanctiuni in cazul contraventiilor aflate in competenta.

Astfel de fapte contravenționale, prin modul în care sunt săvârșite și posibilitățile tehnice de constatare a acestora, nu permit ca agentul de poliție care deține atestatul radar și instrumentează acest aparat să fie același cu cel care constată contravenția prin întocmirea procesului verbal, în situațiile în care acesta este încheiat la momentul săvârșirii faptei cum este cazul de față.

Din redactarea textului de lege menționat reiese că agentul care întocmește procesul verbal este cel care constată contravenția. În cazul acestor contravenții este evident că agentul constatator nu poate constata prin propriile simțuri încălcarea dispoziției legale ci constatările acestuia se bazează pe măsurătorile efectuate de un aparat radar. Faptul că aparatul radar a fost manevrat de o altă persoană nu înseamnă că aceasta este cea care a constatat contravenția, acesta având doar competența de a utiliza aparatul radar și a efectua măsurătorile, constatarea contravenției fiind făcută de agentul care întocmește procesul verbal.

Avand in vedere textele de lege mai sus indicate, imprejurarea ca un alt politist rutier decat cel care are atestat operator radar a intocmit procesul verbal contestat, nu este de natura sa duca la vicierea acestui act administrativ

Deși este depusă la dosar dovada faptului că a circulat cu viteza de 75 k /h poza fila 26 petentul susține că nu putea avea această viteză pentru că in momentul in care autoturismul Opel Astra, avind numarul de inmatriculare XXXXXXXXXXXX, condus de acesta, a fost oprit de catre reprezentantii Politiei Municipiului Barsov, acesta rula in coloana, bara in bara, cu celelalte autovehicule aflate in trafic, motiv pentru care, in situatia in care autovehiculul condus de el ar fi circulat cu o viteză mai mare decât viteza legală, înseamnă ca si celelalte autovehicule aflate in spatele, respectiv in fata autoturismului condus de el, rulau cu o viteza mai mare decât viteze legală, însa cu toate ca au fost oprite si aceste autovehicule, doar autovehiculul condus de petent a fost retinut, celelalte autovehicule, fiind lăsate sa plece de catre agentul de politie.

ÎN PRINCIPAL petentul nu poate invoca drept cauză exoneratoare de răspundere faptul că alte persoane care au săvârșit aceeași contravenție nu au fost sancționate și mai mult, petentul nu are de unde să știe dacă ceilalți conducători auto au fost sau nu sancționați cu acea ocazie, iar la dosar nu a făcut dovada celor susținute conform cărora a fost singurul sancționat.

Agentul constatator are dreptul să refuze sa prezinte, in momentul întocmirii procesului verbal de contravenție, înregistrarea video a vitezei cu care s-a circulat, precum si înregistrarea cu care au circulat autovehiculele aflate in fata autovehicului condus de petent, respectiv in spatele acestuia, are dreptul să refuze sa prezinte buletinul de verificare metrologica în termen de valabilitate, procesul verbal de instalare a radarului pe acel autovehicol, autorizația de operator radar a agentului care a constatat contravenție, dovada privind viteza maximă admisă pe acel tronson de drum, dovada privind marja de eroare –plus/minus – a aparatului radar sau orice alte documente de unde sa rezulte ca înregistrarea s-a făcut cu respectarea normelor legale in vigoare. La constatarea contravențiilor polițistul rutier este în o imposibilitate obiectivă de a face dovada celor pretinse de petent, dar toate actele pretinse de petent au fost depuse la dosar în probațiune de intimată și fac dovada întocmirii procesului verbal de contravenție cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Instanta retine ca sustinerile petentului in legatura cu ilegalitatea inregistrarii efectuata de catre intimata si a aparatului radar care a efectuat inregistrarea, sunt neintemeiate. Astfel, din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosar de catre intimata, rezulta, fara echivoc, ca inregistrarea efectuata de aparatul radar s-a efectuat in conformitate cu prevederile legale. Instanta mai retine ca, in cuprinsul procesului verbal de contraventie, se arata ca aparatul radar a fost montat pe auto MAI xxxxx, iar intimata a depus la dosar buletin de verificare metrologica, cu privire la aparatul radar montat pe auto MAI xxxxx. Prin urmare, buletinul de verificare metrologica depus la dosar, datat 08-03-2013 cu valabilitate de 1 an de zile, pana la data de 08-03-2014, referitor la aparatul radar montat pe MAI xxxxx este perfect valabil pentru aparatul radar mai sus mentionat. Retinand si faptul ca petentul a savarsit fapta contraventionala la data de 21-12-2013 instanta constată ca aparatul radar avea efectuata verificarea metrologica in termen, buletinul de verificare metrologica depus la dosar expirand ulterior savarsirii faptei contraventionale, respectiv 08-03-2014.

Nu au fost administrate probe de către petent din care să rezulte că autovehiculul pe care era instalat aparatul radar, era amplasat ______________ care nu permitea o buna vizibilitate a intregului trafic de pe _______________________________>

În ceea ce privește marja de eroare prevăzută de dispozițiile Normei de Metrologie Legală NML 021-05, instanța apreciază că verificarea cerințelor cuprinse în aceasta normă, printre care se numără si normele tolerate, potrivit paragrafului 3.1.1 lit. b și c, se efectuează numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele.

Aceste cerințe nu se aplică la utilizarea, în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor.

Așadar, nu instanța este cea care trebuie să aplice marja de eroare, neavând competență în acest sens, ci doar Institutul Național de Metrologie, cu ocazia efectuării verificărilor metrologice.

În privinta nerespectarii indicatiilor de oprire efectuate de politistului rutier potrivit ART. 31 din OUG 195/2002: Participanții la trafic trebuie să respecte regulile de circulație, semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier, precum și semnificația diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, în următoarea ordine de prioritate:

a) semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier;reține următoarele:

În esență petentul recunoaște că atunci când agentul de politie i-a făcut semn sa oprească autovehicolul avand nr. de inmatriculare XXXXXXXXXXXX, s-a conformat si a oprit imediat, in apropierea interesectiei _______________________ ____________________ loc in care oprirea era interzisa, respectiv in stația de autobuz amplasata in imediata apropiere a intersectiei anterior mentionate.

În continuare dă o interpretare proprie evenimentului susținând că agentul de politie, după ce a oprit autovehiculul condus de petent si celelalte autovehicule aflate in fata autovehiculului condus de el, respectiv in spatele acestuia, a dat drumul acestor autovehicule, iar apoi a plecat de langa masina petentului, deplasindu-se in spate, inspre masina de politie staționată in spatele statiei de autobuz;.

Petentul declară în plângere că după ce a oprit autoturismul personal, un autobuz a oprit in stație, iar in momentul in care a intenționat sa iasa din statie, avind in vedere ca autovehiculul condus de petent era parcat in interiorul stației de transport in comun, iar agentul de politie nu era in zona, autobuzul s-a îndreptat spre autovehiculul in care acesta se afla, fără a da vreun semn de oprire (din contra semnalizând luminos si sonor, iar soferul facind semne sa eliberez banda intrucit este oprirea interzisă).

Petentul susține că având in vedere faptul ca agentul de politie nu era in zona pentru a oprii autobuzul si pentru a evita avarierea autovehiculului său, întrucât autobuzul se îndrepta înspre autoturismul său, petentul s-a deplasat încet înainte înspre intersectiea __________________________ _________________________ nou loc de parcare. Petentul mai arată că pe ____________________ imposibil să oprească, deoarece in prima parte era o trecere de pietoni si un sens giratoriu (sensul de acces spre magazinul Kaufland), iar in a doua parte a străzii, fiind o zi de sâmbăta (21.12.2013), prima banda era ocupata de masinile persoanelor care vizitau targul de vechituri ce are loc in fiecare zi de sambata si duminica in parcarea situata in fata firmei Prescon( la interesctia strazii Poenelor cu _____________________________ pentru care a oprit in primul loc liber de parcare situat pe ___________________________________ class=""> Agentul constatator susține că petentul a fost oprit de echipajul de poliție ce a pornit în urmărirea acestuia , iar versiunea petenului privind oprirea de bună voie și prezentarea actelor după ce a parcat nu este dovedită în cauză.

Instanța apreciază nu se pot face interpretări și analizări semantice ale termenului ”indicatii” față de ”semnificații” , iar plecarea petentului de pe loc , de îndată ce agentul constatator s-a îndepărtat , deși fusese informat că a depășit viteza legală și se vor lua măsuri împotriva sa nu poate fi justificată prin temerea nefirească că șoferii mijloacelor de transport in comun vor năpusti cu mașinile peste cea a petentului și apoi îl vor agresa fizic și verbal.

In ceea ce privește invocarea încalcarii disp. Art.16.pct.7 din OG 2/2001 instanta va avea in vedere ca in conformitate cu aceasta dispozitie legala –« În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal.”

Din interpretarea logica a acestei dispozitii legale instanta retine ca obiectiunile pot fi consemnate in procesul verbal doar in ipoteza in care contraventientul este de fata in momentul incheierii procesului verbal, astfel ca doar in acest caz subzista obligatia agentului constatator de a aduce la cunostinta dreptul de a fi formulate obiecțiuni, in caz contrar – in care contravenientul lipseste – neputand fi vorba despre formularea unor obiectiuni a căror lipsa sa atraga nulitatea procesului verbal, nulitate ce are caracter relativ fiind condiționată de existenta unei vătămari in persoana contrevenientului, vatamare care sa nu poată fi înlăturată in alt mod decat prin anularea procesului verbal si care trebuie dovedită de petent.

In consecinta, avand in vedere ca in speta procesul verbal a fost incheiat in prezența persoanei contraveniente și au fost menționate pe colțul din dreapta jos obicețiunile petentului, instanta nu va putea retine apărarea acesteia vizand neconsemnarea obiectiunilor sale in actul constatator si sanctionator, astfel ca nu va putea fi retinut acest motiv de nulitate.

In consecinta, retinand ca in speta nu a fost dovedita de petent existenta unei vatamari fata de lipsa mentiunilor vizand obiectiunile, in conditiile in care acesta a avut posibilitatea – si a uzat de aceasta – de a formulate plangere contraventionala, instanta nu va retine ca fiind incident acest motiv de nulitate invocat de petent. În ceea ce privește retinerea permisului de conducere al petentului instanța reține dispozițiile art. ART. 97 din OUG 195/2002 ce prevede că (1) Pe lângă sancțiunile contravenționale, polițistul rutier dispune, în cazurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, și una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative:

a) reținerea permisului de conducere și/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora.

Nu se poate reține în cauză încălcarea dispozitiilor imperative ale art. 180, alin.1 din Regulamentul de aplicare ale O.G. nr.195/2002, deși rubrica privind Retinerea”( punctul f), nu este completată în cuprinsul procesului verbal de contravenție, agentul de politie a menționat că s-a eliberat dovada ________/xxxxxxx, iar pe acesta este menționat faptul că a fost reținut permisul de conducere, iar petentul are drept de a conduce pentru 15 zile fiind respectate dispozițiile aliniatului 2) Reținerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se face de către polițistul rutier, odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului ordonanței rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Procesul-verbal de constatare a contravenției beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi. Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În ceea ce privește sarcina probei, instanța apreciază că, în lumina jurisprudenței CEDO (cauza A_____ c. României, cauza I___ P__ c. României), se impune realizarea distincției că în situația în care actul de constatare a fost încheiat ca urmare a percepțiilor proprii ale agentului constatator, există o prezumție relativă în favoarea procesului-verbal de constatare a contravenției în sensul că acesta reflectă adevărul. În consecință, procesul-verbal de constatare a contravenției face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său până la proba contrară, probă ce incumbă contestatorului potrivit art. 249 C.pr.civ.

Astfel, cel care pretinde că situația de fapt reținută în actul constatator nu corespunde realității, are dreptul la un proces echitabil, conform dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor (cauza A_____ contra României, cauza I___ P__ c. României).

În cauză în ceea ce privește prima contravenție de depășire a vitezei legale , intimata a făcut dovada săvârșirii faptei de către petent cu proba video –f26 ce a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale , iar în ceea ce privește cea de-a doua contravenție , privind nerespectarea indicațiilor agentului constatator a fost constatată prin propriile simțuri de către acesta astfel încât petentul trebuie să facă dovada netemeiniciei acestui proces-verbal.

În drept, instanța apreciază că, prin probele administrate în cauză, partea petentă nu a dovedit contrariul celor consemnate în procesul verbal de contravenție contestat și nu există niciun motiv pentru care instanța să reindividualizeze amenda.

În speța de față petentul a avut ocazia să dovedească netemeinicia procesului verbal, iar intimata a adus probe în sprijinul temeiniciei acestuia. Petentul s-a limitat la simple alegații și aprecieri subiective nesusținute de mijloace materiale de probă.

Instanța constată că în speță principiul proporționalității a fost respectat și nu a fost adusă atingere drepturilor petentului. Astfel, procesul verbal se bucură prezumția de legalitate și temeinicie până la proba contrarie, proba care nu a fost făcută în cauză, dimpotrivă a fost confirmată prin probele administrate (planșa foto, buletin de verificare metrologică aparat radar, atestat operator radar).

In plus, sancțiunea este corect individualizata, având in vedere situația de fapt reținută in procesul verbal de constatare a contravenției, respectiv faptul ca petentul a circulat cu viteza de 75km/h, stabilita cu ajutorul aparatului radar, verificat metrologic. In acest sens, sancțiunea amenzii contravenționale a fost aplicata in limitele prevăzute de lege si este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. In aprecierea gradului de pericol social al faptei săvârșite au fost avute in vedere împrejurările comiterii faptelor (respectiv faptul ca petentul a circulat cu viteza in interiorul localității), de modul si de mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsa (prin viteaza avuta, petentul a periclitat asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public). Prin urmare, instanța constata ca, in speta, nu se impune înlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment, avand in vedere starea de pericol creata de catre petent prin fapta contraventionala savarsita.

Împotriva acestei sentința a declarat apel petentul și a solicitat schimbarea sentinței și admiterea plângerii.

A arătat în motivare, în esență, următoarele:

Conform practicii CEDO sarcina probei in materie contravențională revine organului constatator și nu petentului, astfel că sentința nu este fondată.

Agentul constatator a refuzat să menționeze obiecțiile petentului cu privire la fapta reținută în sarcina sa , respectiv nerespectarea indicațiilor polițistului rutier și nu a ținut seama de faptul că pe _____________________ imposibil să oprească.Arată că la semnalul agentului de politie a oprit ________________ autobuz, astfel că, in momentul în care un autobuz a oprit in stație a fost nevoit să se deplaseze înainte și să oprească pe ________________________________> Agentul constatator confirmă prin mențiunile din procesul verbal de contravenție acestă starea de fapt , arătând că petentul „ după ce a fost oprit a plecat de pe loc”

România a fost condamnată la CEDO, în cauza A_____ împotriva ROMÂNIEI, pe motiv că s-a încălcat prezumția de nevinovăție într-o procedură contravențională.

Reprezentanții organului constatator nu au făcut dovada faptului că înregistrarea vitezei a fost făcută î conformitate cu prevederile legale, nefiind făcută dovada că cinemometrul avea verificarea metrologică la zi.

În mod greșit instanța de fond a respins excepțiile ca nefondate, deoarece inadvertențele din procesul verbal referitoare la numele său, menționat greșit și omisiunea de a menționa măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce i-au produs o vătămare constând în imposibilitatea de a formula obiecțiuni la procesul verbal de contravenție .

Instanța de fond nu a analizat cea de a doua contravenție reținută în sarcina sa .

Depășirea vitezei legale prevăzută pe acel sector de drum cu 15 km/h nu este faptă cu un grad de pericol social ridicat , având in vedere că pe acel sector de drum circulația se efectuează pe 4 benzi și ar fi putut fi stabilită chiar o limită de viteză mai ridicată , de până la 80 km/oră, astfel că se justifică măsura înlocuirii amenzii cu avertisment.

Nu s-a dovedit că agentul constatator care a efectuat înregistrarea avea atestatul de operator al sistemului „ Autovision”, procesul verbal fiind întocmit de un alt agent constatator decât cel pentru care s-a prezentat atestatul

Intimatul a depus întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii.

Analizând sentința atacată în raport cu motivele de fapt și de drept invocate, instanța conchide că apelul nu este întemeiat.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Totodată, instanța mai reține că procesul verbal de contravenție este un act juridic administrativ întocmit de către un reprezentant al statului, bucurându-se astfel de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii.

De asemenea, instanța reține că prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se introduce în sarcina statelor obligația ca în procedurile ce poartă asupra unei acuzații în materie penală sarcina probei să revină organelor statului. Astfel, prin intermediul art. 20 din Constituție, ce reglementează aplicabilitatea Convenției în dreptul intern, se introduce obligația statului de a proba prin organele sale, orice acuzație în materie penală.

Conform jurisprudenței Curții Europeană a Drepturilor Omului în cauza N_______ G_______ împotriva României s-a arătat faptul că dacă instanțele naționale, prin hotărâri motivate, analizează motivele de nulitate invocate în speță și consideră că acestea nu atrag nulitatea procesului-verbal, în sensul dorit de petent, acest aspect este suficient pentru a nu pune la îndoială echitatea procedurii în cauză sau, mai concret, respectarea dreptului acestuia de a beneficia de prezumția de nevinovăție.

În plus, în decizia H______ și alții c. României, Curtea a precizat că, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte.

De altfel, prin decizia nr. 205/2009, pronunțată de Curtea Constituțională referitoare la excepția de neconstituționalitate a disp. art.16, art.17 și art.19 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, s-a arătat că „instanța competentă să soluționeze plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este obligată să urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirmă ceva în instanță, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție”.

Totodată, prin Decizia nr. 83/08.03.2002 și Decizia nr. 197/2003 ale Curții Constituționale, aceasta a arătat că dispozițiile OG 2/2001 sunt în deplină concordanță cu cerințele art. 6 din Convenție și cu jurisprudența CEDO. De asemenea, Curtea a arătat că OG 2/2001, respectă atât procedural cât și din punct de vedere al administrării probatoriului cerințele art. 6 din Convenție și că nu se poate considera că procedura contravențională ar contraveni principiului din materie penală, in dubio pro reo.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a stabilit că sarcina probei aparține în cauză petentului.

Instanța de fond a soluționat in mod corect excepțiile invocate de petent prin plângere.

Petentul a invocat faptul că menționarea greșită a numelui său in procesul verbal de contravenție „ Hleva „ în loc de „ H_____ „ i-a produs o vătămare , deoarece a fost obligat să prezinte dovezi suplimentare in fața autorităților referitore la numele sau, susținerea nefondată , deoarece în cauză nu i-au solicitat astfel de dovezi . De altfel, chiar dacă in cauză apelantul ar fi fost pus ________________ situație , acesta nu poate să fie considerată o ipoteză vătămătoare.

Procesul verbal a fost semnat cu obiecțiuni și au fost consemnate temeiurile de drept ale sancțiunii, petentului fiindu-i înmânată dovada reținerii permisului de conducere.

În cauză , instanța de fond a reținut in mod corect modul in care au fost aplicate dispozițiile legale referitoare la ridicarea permisului de conducere în vederea executării sancțiunii suspendării dreptului de a conduce.

Potrivit art. 100 alin. 3 lit. f din OUG NR. 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor a faptei de nerespectarea semnalelor, indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Prin urmare, sancțiunea complementară a suspendării este prevăzută de lege și este o sancțiune obligatorie, nu se poate obiecta cu privire la obligativitatea aplicării acesteia. Această sancțiune a fost implicit indicată în cuprinsul procesului-verbal de contravenție prin menționarea temeiului de drept al sancțiunii : art. 100 alin. 3 lit. f din OUG nr. 195/12.12.2002.

Norma de metrologie legală nr. NML 021-05 din 23.11.2005 stabilește cerințele metrologice și tehnice pe care trebuie să le îndeplinească cinemometrele atunci când sunt verificate metrologic și sunt atestate din punct de vedere legal.

La dosarul de fond fost depus buletinul de verificare metrologică a aparatului radar cu care s-a efectuat înregistrarea

În condițiile în care aparatul a fost verificat și îndeplinește condițiile legale pentru a funcționa, viteza măsurată cu ajutorul acestuia este cea care trebuie avută în vedere la constatarea și încadrarea contravenției.

Constatarea contravențiilor rutiere se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Potrivit art.181 din regulament, în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul.

În mod obiectiv, determinarea vitezei de circulație nu se poate face fără aparatură tehnică, iar operatorul radar nu are nici obligația și nici posibilitatea să procedeze la oprirea autovehiculului în trafic. Astfel, oprirea autovehiculului și aplicarea sancțiunii se realizează de un alt agent de poliție, fără ca prin acesta să fie încălcată procedura prevăzută de lege.

In cauză, ambii polițiști au potrivit art.179 din HG nr. 1391/2007 calitatea de agenți constatatori și abilitatea de opri vehicule și de a constata și aplica sancțiuni.

În mod netemeinic apelantul susține că instanța de fond nu s-a referit decât la una dintre cele două contravenții, din considerentele sentinței rezultând că au fost analizate toate susținerile și apărările invocate cu privire la fapta prevăzută de art. 31 din OUG nr. 195/2002.

In apel nu a fost produse probe noi în raport de care să se procedeze la o reevaluare a sancțiunii, pericolul social al celor două fapte fiind evaluat in mod corect de instanța de fond în raport de circumstanțele săvârșirii contravențiilor și atitudinea petentului față de aceste fapte , considerente față de care, în baza art. 480 C.pr.civ. se va dispune respingerea apelului.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:


Respinge apelul formulat de apelantul H_____ M_____ R___ împotriva sentinței civile nr.6777/28.05.2014 pronunțată de JUDECĂTORIA B_____ împotriva sentinței civile nr. 6777/28.05.2014 pronunțată de Judecătoria B_____.

Definitivă.

Dată și pronunțată azi, 20.11.2015, în ședință publică.


Președinte, Judecător,

S_____ C___ M_____ V_______ Deteșanu






Grefier,

C______ C_____ I___








Red:S.C/23.02.2016.

Tehnored. Cl.I./25.02.2016.

- 4 ex –

Jud. fond : C.M_______.




Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025