R O M Â N I A

TRIBUNALUL M____

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX (Număr în format vechi 4082/2012)

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIE Nr. 257/2013

Ședința publică de la 06 Iunie 2013

Completul constituit din:

Președinte R_____ I_____ T____

Judecător R_____ - M____ S____

Judecător D______ C______

Grefier I____ M______ C_________

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurent S.C V________ SA împotriva sentinței civile nr. 9255 din 07.12.2011 pronunțată de Judecătoria Tg. M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

În lipsa părților.

Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 10 mai 2013, când din lipsă de timp pentru deliberare instanța a dispus amânarea pronunțării pentru data de 17.05.2013, apoi 24.05.2013 și 31.05.2013 și ulterior pentru data de azi 06.06.2013, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L,

Deliberând, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 9255/07.12.2011 pronunțată de Judecătoria Tg. M____, în Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, a fost admisă sesizarea formulată de către reclamantul C___________ JUDEȚEAN PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR M____ în contradictoriu cu pârâta _______________________, constatându-se caracterul abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de risc în art. 5.1 a din cadrul „Condițiilor speciale”, data ajustării dobânzii si perioada de calcul a dobânzii în art. 3 lit. d, si art. 3 lit. c din cadrul „Condițiilor speciale” si respectiv art.3.5 din partea „condiții generale” și dispune anularea acestor clauze din cuprinsul conventiei de credit nr. xxxxxxx/26.11.2007 – încheiată între pârâtă și numiții T______ V_____ D_____ si T______ S_______ L____ si a conventiei de credit nr. xxxxxxx/09.05.2007 - încheiată între pârâtă și numiții F____ D_____ E______ si F____ M______, fiind aplicată în baza dispozițiilor art. 13 alin. 1 din Legea 193/2000 o amendă contravențională în cuantum de 1.000 lei pârâtei.

A fost respinsă ca fiind fără obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a S.C. V________ Sucursala Tg. M____ și ca neîntemeiate excepțiile prescripției dreptului de a aplica sancțiunea contravențională și excepția prescripției dreptului material de a solicita restituirea sumelor în baza clauzelor indicate ca fiind nelegale pentru perioada care depășește 3 ani de la data producerii faptului prejudiciabil.

Totodată, a fost admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul T______ V_____ D_____ iar pârâta obligată să restituie intervenientului, în integralitate, sumele de bani încasate cu titlu de comision de risc, în baza clauzei referitoare la comisionul de risc anulata prin hotărâre, în perioada cuprinsă între data încheierii convenției de credit nr.xxxxxxx/26.11.2007 și data rămânerii definitive și irevocabile a sentinței.

Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a constatat că a fost sesizată în procedura prevăzută de Legea nr. 193/2000 care stabilește în competența organelor de control abilitate doar constatarea faptelor și consemnarea lor în cuprinsul unui proces verbal, care, ulterior, este trimis instanței competente pentru a dispune măsurile care se impun, inclusiv aplicarea sancțiunilor contravenționale în condițiile art. 13 alin. 1 coroborat cu art. 16 din Legea nr. 193/2000, text care trimite la dispozițiile OG nr. 2/2001.

Instanța a considerat că sesizarea CJPC M____ se limitează la contractele de credit ale celor doi clienți care nu au modificat deja conținutul contractului de credit încheiat cu intimata, si anume, convenția de credit nr. xxxxxxx/26.11.2007 - împrumutat T______ V_____ D_____ și convenția de credit nr. xxxxxxx/09.05.2007 - împrumutat F____ D_____ E______.

Instanța de fond a reținut că, condițiile pentru a fi catalogată o clauză ca abuzivă rezultă din interpretarea Directivei 93/13 din 5 aprilie 1993 și a actului normativ care a transpus în dreptul intern această directivă, respectiv legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, relevante în cauză sunt prevederile art. 1, alin. 3 și art. 4, alin. 1, 2 și 3 din legea 193/2000, modificată. Prevederile art. 1, alin. 3 din acest act normativ statuează:” Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.Prevederile art. 4, alin. 1, 2 și 3 din același act normativ statuează:” (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

(2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.” Din interpretarea textelor legale mai sus citate rezultă că pentru a fi catalogată ca abuzivă o clauză contractuală trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două cerințe: să nu fi fost negociată și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.

A mai apreciat că prin apărările de fond prezentate în întâmpinare, banca a susținut că, pentru catalogarea ca abuzivă a unei clauze contractuale, ar mai trebui adăugată și cerința ca aceasta să nu se refere la obiectul principal al contractului. Instanța de fond a considerat astfel că clauzele indicate ca abuzive în prezenta speță nu “definesc” obiectul contractului și prin natura lor (și a contractului de credit ) nu alcătuiesc conținutul noțiunii de raport calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate. De exemplu, în speța de față, o clauză care definește obiectul contractului este cea cuprinsă în art. 1 din secțiunea “condiții speciale” a convențiilor de creditare încheiate de către părți (de exemplu fila 129), care este intitulată chiar cu denumirea de “obiectul convenției” și conține descrierea în esență a contractului, însă aceea clauză nu a fost indicată ca abuzivă în prezenta speță. În concluzie, cu privire la această cerință pentru pentru catalogarea ca abuzivă a unei clauze contractuale, învederate de către bancă, raportat la clauzele indicate ca fiind abuzive în prezenta speță se constată că nu definesc obiectul principal al contractului.

A avut în vedere că banca nu a produs probe prin care să dovedească că a negociat clauzele contractuale în discuție, deși sarcina probei incumba acesteia conform art. 4, alin.3 din legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare, în baza acestui text de lege trebuie constatat faptul că aceste clauzele contractuale în discuție nu au fost negociate de către bancă cu consumatorii. De altfel, din simpla lecturare a convențiilor de credit depuse la dosarul cauzei, reiese în mod evident că sunt contracte standard preformulate.

Prima instanță a apreciat că nu este întemeiată afirmația băncii, prezentată în cadrul întâmpinării, în sensul că doar secțiunea “condiții generale” a convențiilor de credit încheiate are caracter de contract standard preformulat iar secțiunea “condiții speciale” a respectivelor convenții de credit este adaptată fiecărui client în parte. Instanța amintește faptul că, chiar dacă utilizarea unor contracte al căror conținut a fost redactat anterior nu este interzisă de art. 5 din Legea nr. 193/2000, esențial rămâne ca prin acest mecanism să se dea posibilitatea consumatorului de a înțelege, negocia și accepta conținutul său. Însă, comparând convențiile de credit depuse la dosarul cauzei rezultă faptul că acestea au un conținut identic atât în secțiunea “condiții generale” cât și în secțiunea “condiții speciale” raportat la o anumită perioada de timp a încheierii respectivelor convenții. Concluzia logică care se desprinde este că acești consumatori au semnat conținutul preformulat al contractului (într-o anumită perioadă de timp ), nebeneficiind de posibilitatea negocierii, întrucât, în caz contrar ar fi obținut clauze contractuale mai favorabile si care, in mod firesc ar fi fost diferite de la un contract la altul, în funcție de rezultatul negocierilor individuale.

În privința clauzelor cuprinse în art. 3, litera d din secțiunea “condiții speciale”, referitoare la revizuirea ratei dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, instanța a reținut că însăși banca prin întâmpinare a învederat că dorește eliminarea acestora din conținutul contractului și a propus în acest scop, în baza OUG 50/2010, încheierea unor acte adiționale cu consumatorii. Acele acte adiționale nu au fost semnate de către toți consumatorii, prin urmare instanța a rămas investită cu soluționarea cererii privind caracterul abuziv al respectivelor clauze în convențiile de credit semnate intre banca si familiile T______ si respectiv F____.

Prima instanță a mai apreciat că, clauza cuprinsă în art. 3, litera d din secțiunea “condiții speciale”, a convențiilor de credit în discuție pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Astfel, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanța a reținut că, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția „motivului întemeiat”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractele în discuție, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este abuzivă.Trebuie specificat faptul că, posibilitatea de reziliere imediată a contractului de către client la care se referă prevederile art. 1 lit. a din Anexa cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive, anexă la legea 193/2000, modificată, trebuie să fie în mod expres specificată în contract în legătură cu propunerea de modificare a dobânzii, ceea ce nu echivalează cu dreptul general al părților de a solicita rezilierea contractului în cazul nerespectării de către cealaltă parte a obligațiilor contractuale, în baza prevederilor art. 1020-1021 Cod civil.

Cu privire la clauza contractuală cuprinsă în art. 3 literele a și c, instanța de fond a reținut că aceasta pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, atât prin ea însăși cât și apreciată împreună cu prevederile art.7, litera a și b din secțiunea “condiții speciale”, a convențiilor de credit în discuție. Prin aceste din urmă prevederi s-au stipulat în convențiile de credit în discuție obligația consumatorilor de a garanta plata ratelor creditului, cu toate costurile sale prin constituirea unor garanții reale imobiliare (ipotecă de rangul I) asupra unor imobile, aflate în proprietatea consumatorilor. De asemenea, s-a stipulat obligația consumatorilor de a încheia contracte de asigurare pentru imobilele ce fac obiectul garanției, cu o societate de asigurări agreată de bancă și totodată de a cesiona în favoarea băncii drepturile izvorâte din polița de asigurare a imobilelor respective.

A mai reținut că oricum ar fi interpretate prevederile art. 126 din OUG 99/2006, nu există vreun temei legal pentru a impune consumatorului în cazul unui contract de credit, plata vreunui comision de risc, iar dacă instituția de credit dorește protejarea sa de existența vreunui risc generat de încheierea unui contract de credit, pentru a rămâne în cadrul legalității, clauzele acelui contract de credit trebuie să vizeze acoperirea în mod concret a riscului generat de încheierea respectivului contract și nu a altor riscuri legate de diverse activități ale instituției de credit.

A apreciat astfel că, concluzia logică care se desprinde din această stare de fapt este în sensul că banca a uzitat de clauza cuprinsă în art. 5, litera a din secțiunea “condiții speciale”, a convențiilor de credit în discuție în scopul obținerii unor venituri în mod ilicit, această clauză încălcând prevederile art.4, alin. 1 din legea 193/2000, modificată deoarece s-a produs un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, impunându-se consumatorilor plata unui comision de risc, în condițiile lipsei riscului care fusese eliminat prin inserarea clauzelor prevăzute în art. 7 din secțiunea “condiții speciale”, a convențiilor de credit în discuție. Acest dezechilibru este unul semnificativ, întrucât sumele de bani derivate din clauza privind comisionul de risc sunt considerabile, acest comision fiind calculat ca un procent din soldul creditului și fiind plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit. Este evident că acest dezechilibru produs între drepturile și obligațiile părților este în detrimentul consumatorilor și totodată contrar cerințelor bunei credințe întrucât banca a impus această clauză, folosindu-se de conținutul preformulat al contractului, fara a indica de ce s-a oprit la procentul respectiv si profitând de constrângerea economică a consumatorilor care aveau nevoie de acordarea creditului.

În concluzie, clauza în discuție este fără îndoială una abuzivă.

Constatând caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 3, litera c si d, și articolul 5, litera a, inserate în cuprinsul secțiunii “condiții speciale” si respectiv art.3.5 din partea „condiții generale” ale convențiilor de credit ce fac obiectul speței, conform art.13 din legea 193/2000, modificată, instanța dispune și unele măsuri cu privire la aceste clauze, având la dispoziție alternativele modificării clauzelor contractuale, sub sancțiunea daunelor sau desființării contractului.

Reclamantul CJPC M____ a solicitat prin acțiunea formulată și adoptarea de către instanță a uneia dintre aceste măsuri. Întrucât textul de lege amintit conferă instanței posibilitatea desființării în întregime a contractului, cu atât mai mult instanța are posibilitatea desființării parțiale a contractului, conform principiului de drept potrivit căruia cel ce poate mai mult poate și mai puțin. Întrucât prin inserarea clauzelor constatate ca abuzive în convențiile de credit , încă de la momentul încheierii acestor acte juridice se încalcă anumite prevederi legale (legea 193/2000), trebuie observat faptul că sancțiunea consacrată în dreptul civil român (ce completează materia comercială) în ipoteza încheierii unui act juridic cu nerespectarea normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă este nulitatea. În consecință, dintre măsurile alternative prevăzute de art.13 din legea 193/2000, modificată, instanța va adopta măsura desființării clauzelor respective, însă nefiind necesară desființarea în întregime a convențiilor de credit ce fac obiectul speței instanța va anula în parte aceste convenții, adică va anula doar clauzele contractuale constatate ca fiind abuzive din aceste convenții. Întrucât, celelalte clauze contractuale nu încalcă prevederile legii 193/2000, modificată, și nici alte norme juridice, se impune a fi menținute, urmând ca convențiile de credit în discuție să fie executate în continuare, cu privire la clauzele care nu sunt anulate prin prezenta hotărâre.

Împotriva acestei soluții, a formulat recurs petenta, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a Senținței civile nr. 9255/07.12.2011 pronunțată de Judecătoria Tg. M____.

În motivarea cererii de recurs, recurenta arată că instanța de fond a reținut în mod greșit și cu încălcarea legii caracterul nenegociat al clauzei privind comisionul de risc, singurele clauze cu privire la care legiuitorul prezumă lipsa negocierii, răsturnând în acest fel sarcina probei, fiind cele cuprinse în secțiunea contractelor de credit, care au natura unui contract standard preformulat, respectiv condițiile generale ale convențiilor de credit.

Recurenta a mai arătat că instanța a reținut în mod greșit și cu încălcarea legii că respectiva clauză privind comisionul de risc creează în detrimentul clienților băncii un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

A arătat deasemenea că instanța de fond s-a rezumat doar la a menționa că procesul verbal de contravenție respectă termenul de 6 luni prevăzut de art. 13 alin. 1 din OG 2/2001, fără să menționeze care este presupusa dată a săvârșirii faptei.

Totodată a arătat că nu a fost respectat principiul egalității părților în fața justiției, dat fiind faptul că instanța a așezat părțile pe poziții inegale și nu a avut în vedere că recrenta este o sociatate înființată conform prevederilor din Legea nr. 31/1990, în vederea efectuării de acte de comerț și în scopul obținerii de profit și totodată a adoptat o atitudine părtinitoare față de intimat.

În ceea ce privește clauza referitoare la rata dobânzii, recurenta arată că această rată este un element cheie despre care banca își informează clienții de la primul contact, fiind principalul criteriu al reglării concurenței între bănci, instanța de fond înlăturând fără a motiva considerentele avute în vedere, în totalitate poziția procesuală exprimată de bancă.

Examinând sentința recurată, prin prisma materialului probator administrat în cauză, dispozițiilor legale incidente și a criticilor invocate de recurent, Tribunalul apreciază că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

Instanța reține că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Întrucât recurenta nu a făcut dovada că a negociat clauzele contractuale în discuție, deși sarcina probei incumba acesteia conform art. 4, alin.3 din Legea 193/2000, Tribunalul împărtășește opinia primei instanțe în sensul că clauzele reținute de instanța de fond nu au fost negociate și au creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorilor și contrar cerințelor bunei credințe.

De asemenea, Tribunalul reține că soluția primei instanțe de respingere a excepției este una corectă pentru următoarele motive:

Potrivit art. 13, alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 ” în cazul contravențiilor continue termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data constatării faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.”

Conform art. 13 din legea 193/2000, cu modificările și completările ulterioare: „instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract...”.

Așadar, din textul de lege menționat rezultă că legiuitorul a avut în vedere o situație de încălcare a obligației legale care durează în timp.

Totodată, trebuie avut în vedere specificul acestei contravenții și anume faptul că se referă la protecția consumatorului și descurajarea abuzului în materie contractuală. Astfel, legiuitorul a reglementat în asemenea manieră conținutul contravenției în discuție încât să facă posibilă sancționarea acestui tip de contravenție cât timp relațiile contractuale se află în derulare.

În prezenta cauză, data săvârșirii faptei este chiar data constatării acesteia întrucât relațiile contractuale se află în derulare iar clauzele contractuale în discuție sunt legate între ele.

Mai mult decât atât, potrivit jurisprudenței C.J.U.E. în materia protecției consumatorului, analizarea caracterului abuziv al unei clauze se impune chiar din oficiu de către judecător și indiferent de faptul că a fi intervenit sau nu împlinirea vreunui termen de prescripție, în acest sens a se vedea: Hotărârea din 27 iunie 2000, Oceano Grupo Editorial și Salvat Editores, C-240/98-C-244/98; Hotărârea din 21 noiembrie 2002, Cofidis, C-473/00 .

În consecință, potrivit dispozițiilor art.304 ind.1 și art.312 alin. 1 C.pr.civ., Tribunalul urmează să respingă recursul formulat de recurentă, ca fiind neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge recursul formulat de recurenta S.C. V________ S.A. cu sediul în București, ____________________________. 1A intrare, etaj 4, sector 1, împotriva sentinței civile 9255 din 07.12.2011 pronunțată de Judecătoria Tg. M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Iunie 2013

Președinte, R_____ I_____ T____	Judecător, R_____ - M____ S____	Judecător, D______ C______
	Grefier, I____ M______ C_________

JUD. fond N______ A___

Red./tehnored 2 exD.C./28.11.2013