Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX - apel – anulare proces verbal de contravenție

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

Secția de C_________ Administrativ și Fiscal

D E C I Z I A N R.151

Ședința publică din 27 ianuarie 2016

Președinte: C_______ D______ D_____

Judecător: C_______ P_____

Grefier: C_______ E____ T_________

Pe rol, judecarea apelului declarat de petentul N______ C_________, cu domiciliul în Suceava, _____________________, _____________, ___________________, împotriva sentinței civile nr. 587 din 03.02.2015 pronunțată de Judecătoria Suceava, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ de Poliție Județean Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, _______________.9, jud. Suceava.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul N______ C_________ care se legitimează cu C.I. ________ nr. xxxxxx și consilier juridic P_______ E____-A___ pentru intimat ( conform delegației de la dosar).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelantul susține că dorește readministrarea probei testimoniale cu martorii audiați la instanța de fond, pentru a dovedi că depășirea s-a efectuat pe linie discontinuă, iar când a revenit pe banda sa mers a atins puțin linia continuă.

Consilier juridic P_______ A___ – E____ pentru intimat, consideră că această probă este inutilă având în vedere că martorii au fost odată audiați la instanța de fond iar declarațiile sale au fost elocvente.

Instanța de apel respinge cererea de administrare a probatoriului nefiind invocate împrejurări noi sau temeiuri care să justifice readministrarea probei, martorii fiind audiați în prezența apelantului care a avut posibilitatea adresării de întrebări.

Nemaifiind alte cereri de probe și excepții de invocat și declarându-se lămurită, instanța de apel acordă cuvântul în dezbaterea apelului.

Apelantul solicită admiterea apelului, motivat de faptul că se consideră nevinovat, susținând faptul că în momentul când a efectuat manevra de depășire aceasta a fost făcută regulamentar.

Consilier juridic P_______ E____ – A___ pentru intimat solicită respingerea apelului și menținerea sentinței apelate ca temeinică și legală și implicit procesul – verbal de contravenție, motivat de faptul că, din probele administrate în cauză s-a constatat temeinicia procesului – verbal.

În urma deliberării,

T R I B U N A L U L,

Asupra apelului de față, constată:

Prin sentința nr. 3452 din 19 iunie 2015 Judecătoria Suceava a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul N______ C_________ împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 15.10.2014 de I.P.J. Suceava.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 15.10.2014, petentului i s-a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 360 lei, precum și sancțiunea complementară constând în suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 alin. 1 lit. h) și i) din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată în conformitate cu dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002, reținându-se că la data respectivă, în jurul orei 15.40, conducea autoutilitara marca Mercedes cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX dinspre loc. Dărmănești spre loc. Dănila, pe DN 2, iar la km 453+400 m, în zona indicatorului „depășirea interzisă” a efectuat depășirea autovehiculului cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, încălcând marcajul simplu longitudinal continuu ce desparte cele două sensuri de mers.

De asemenea, petentul a fost sancționat cu măsura avertismentului pentru faptul că nu avea asupra sa permisul de conducere, faptă prev. și ped. de art. 147 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată de art. 101 alin. 1 pct. 18 din O.U.G. nr. 195/2002.

Verificând legalitatea procesului-verbal prima instanță a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, respectiv a prevederilor art. 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța a apreciat că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

În acest sens, la solicitarea petentului, instanța a procedat atât la audierea, în calitate de martor, a șoferului autoturismului depășit, cât și la audierea a doi martori ce se deplasau împreună cu petentul.

Martorul propus de petent, P_____ C_________, a arătat că nu poate preciza dacă în momentul în care petentul a revenit pe sensul său de mers linia ce desparte sensurile de drum era întreruptă sau continuă (f. 56). De asemenea, martorul Șveduneac I____ a precizat că a fost depășit de către petent, manevra acestuia a început când linia era discontinuă, însă petentul a revenit pe sensul său de mers când linia era continuă (f. 57). Singurul martor care a precizat că întreaga manevră s-a efectuat cât timp linia ce desparte sensurile de mers era întreruptă este martorul O______ C_________ (f. 55). Instanța a înlăturat această susținere a acestui martor, întrucât din chiar declarația acestuia rezultă că locul în care s-a reținut săvârșirea contravenției era în pantă și acest aspect ar fi împiedicat organele de poliție să observe eventuala contravenție. Din aceste aspecte, având în vedere că echipajul de poliție se deplasa, potrivit susținerilor petentului și a martorilor, din sensul opus, instanța apreciază că în lipsa vizibilității asupra drumului, petentul nu trebuia să efectueze manevra de depășire și trage concluzia, confirmată și de ceilalți doi martori, că această vizibilitate redusă se transpunea și prin existența marcajului continuu. Mai mult decât atât, instanța reține că acest martor se deplasa cu un alt autovehicul decât cel condus de către petent, în spatele acestuia din urmă, astfel încât martorul nu a putut să perceapă marcajul existent în locul în care a avut loc depășirea.

Față de această situație, în primul rând, instanța a reținut dispozițiile art. 29-31 din O.U.G. nr. 195/2002 care impun ca pe drumurile publice circulația să se desfășoare în conformitate cu regulile de circulație și cu respectarea semnificației indicatoarelor și marcajelor.

În al doilea rând, instanța a reținut că în sarcina petentului a fost reținută contravenția constând în nerespectarea regulilor privind depășirea, concretizată în nerespectarea semnificației indicatorului “Depășirea interzisă”, cât și în nerespectarea semnificației marcajului longitudinal continuu.

Prin probele administrate în cauză la solicitarea petentului, se confirmă temeinicia procesului verbal de contravenție.

Referitor la proporționalitatea sancțiunii, în conformitate cu disp. art. 34 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 38 alin. 3 din același act normativ – care permite instanței să aprecieze inclusiv sancțiunea care se impune a fi aplicată contravenientului, în ipoteza în care prezumția de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată – precum și în raport de cele învederate în procesul-verbal, instanța a apreciat că nu se justifică o reindividualizare a sancțiunii.

Astfel, în ceea ce privește fapta constând în nerespectarea regulilor privind depășirea, se impune a fi avut în vedere, pe de o parte, că pericolul social este unul important, fapta fiind de natură a periclita siguranța circulației pe drumurile publice iar, pe de altă parte, organul constatator a aplicat sancțiunea amenzii în cuantum de 360 lei (4 puncte amendă), individualizând în mod corect sancțiunea.

Se observă față de cele de mai sus că agentul constatator a aplicat petentului amenda contravențională în cuantum minim pentru fapta contravențională reținută, mai mult petentul având posibilitatea de achita în cel mult 2 zile lucrătoare jumătate din minimul amenzii.

În ceea ce privește sancțiunea complementară, instanța a reținut că nu o poate înlătura de vreme ce petentul care a negat săvârșirea faptei și nici nu a indicat vreo consecință disproporționată a acestei sancțiuni asupra sa.

Prin urmare, în considerarea acestor aspecte, instanța a respins plângerea contravențională formulată de petentul N______ C_________, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 15.10.2014, în contradictoriu cu intimatul I____________ Județean de Poliție Suceava, ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul N______ C_________, criticând-o sens în care a apreciat că este nevinovat, susținând că pe parcursul judecății plângerii contravenționale intimatul nu i-a pus la dispoziție o înregistrare video din care să rezulte că se face vinovat de abaterea pentru care a fost sancționat. În acest sens solicită instanței înregistrarea video, deoarece singura probă administrată de intimat este constatarea directă și nemijlocită a agentului constatator care însă nu o consideră suficientă având în vedere distanța dintre locul unde a efectuat depășirea și locul unde afla agentul constatator respectiv aproximativ 500 metri.

De asemenea apreciază că nevinovăția sa rezultă și din declarațiile martorilor P_____ C_________, O______ C_________ și Svaduneac I____.

În concluzie solicită desființarea sentinței apelate și în consecință să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Cererea de apel a fost legal timbrată.

Prin întâmpinare, intimatul I.P.J. Suceava a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală și implicit procesul verbal de contravenție cu sancțiunile aplicate.

În motivare a arătat că, față de motivele de apel consideră că sunt nefondate, sentința primei instanțe este legală și temeinică, dată în baza probatoriului administrata, instanța stabilind în mod corect, că actul de constatare este legal și temeinic. Instanța de fond, a conformat cele constatate de agentul constatator ca o situație de fapt ce corespunde realității, constatarea fiind făcută direct și nemijlocit de agentul de poliție, iar până în prezent, petentul nu a făcut dovada unei alte situații de fapt, ci doar simple afirmații.

Arată că scopul legii este de a proteja participanții la trafic și s-a avut în vedere faptul că fenomenul de nerespectare a nomelor rutiere duce șa evenimente rutiere grave. O astfel de soluție, ar face să încurajeze încălcarea normelor legale și să descurajeze aplicarea prevederilor legale de către organele în drept.

***

*

Examinând stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, în conformitate cu prevederile art. 479 din Codul de proc. civilă, în limitele devoluțiunii stabilită prin motivele de apel formulate, în raport de întregul complex probator, prin prisma dispozițiilor aplicabile și criticilor aduse instanței de fond, pentru considerentele ce urmează, Tribunalul expune următoarele:

Este adevărat că materia contravențiilor intră în sfera acuzației penale, contravenientul beneficiind de garanțiile prevăzute de Convenție în art. 6 par. 3, din care cea mai importantă este prezumția de nevinovăție.

Dar, prima instanță a analizat plângerea dedusă judecății și a oferit un raționament juridic întemeiat pe situația de fapt reținută în urma administrării probelor aduse de intimat în sprijinul procesului-verbal, prin aplicarea în cauză a dispozițiilor de drept substanțial incidente, a principiilor de drept și a regulilor procedurale privind administrarea probelor.

Referitor la cauzele de nulitate ale procesului-verbal, nu se identifică cauze de nulitate absolută, iar apelantul nu a invocat nerespectări ale exigențelor de formalitate a actului, drept pentru care legalitatea procesului-verbal este dincolo de orice dubiu.

Răspunzând argumentelor apelantului, care se cantonează apărării esențiale vizând netemeinicia procesului-verbal prin inexistența faptei imputate prin actul contestat, Tribunalul arată că într-adevăr, după cum a reținut și prima instanță, materia contravențiilor intră în sfera acuzației penale, contravenientul beneficiind de garanțiile prevăzute de Convenție în art. 6 par. 3, din care cea mai importantă este prezumția de nevinovăție.

Pe de altă parte însă, în raport de statuările Curții Europene a Drepturilor Omului, aplicarea prezumțiilor de fapt și de drept regăsite în dreptul administrativ român privitoare la veridicitatea și temeinicia proceselor-verbale de contravenție nu este interzisă, întrucât forța probantă a proceselor-verbale, acte administrative cu caracter individual, este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, instanța având obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (a se vedea cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

De aceea, prezumția relativă simplă de legalitate și temeinicie a procesului-verbal încheiat de reprezentantul autorității publice nu poate fi nici nerezonabilă și nici disproporționată, din moment ce prezumția este născută din constatarea unui fapt perceput în mod direct și în virtutea îndeplinirii atribuției firești de serviciu.

Ori, în cauza pendinte, agentul de poliție a arătat în cuprinsul raportului depus la dosar că a observat autoturismul condus de petent care a efectuat manevra de depășire încălcând marcajul longitudinal continuu simplu care separă sensurile de mers, motiv pentru care a procedat la sancționarea sa contravențională.

Ca atare, devin aplicabile aceste prezumții deduse din principiile statuate în cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, hotărârea din 23 iulie 2002, paragraf 113, ca și în cauzele H______ contra României și N_______ G_______ contra României, unde Curtea a reamintit (cauza H______) că, în materie de circulație rutieră, a precizat că art. 6 § 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră [Stevens împotriva Belgiei, nr. xxxxx/00, (dec.), 9 decembrie 2004 și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, nr. xxxxx/97, decizia din 7 septembrie 1999 și Adoud împotriva Franței, nr. xxxxx/97, decizia din 7 septembrie 1999], și întemeiate pe faptul că regimul juridic al contravențiilor este completat de dispozițiile Codului de procedură civilă, la care se aplică, în materie de probe, principiul conform căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății potrivit regulii din art. 249 C. proc. civ.

Petentul nu a demonstrat contrariul situației reținute împotriva sa, iar depozițiile martorilor audiați de prima instanță nu sunt apte să răstoarne prezumția, relativă simplă de care se bucură actul administrativ încheiat cu respectarea limitelor de competență de atribuțiune și teritorială aplicabilă în cauză.

Tribunalul reține corecta analiză a probei testimoniale realizată de prima instanță, depozițiile martorilor Șveduneac I____ și O______ C_________ fiind contradictorii asupra situației marcajului la momentul revenirii pe banda proprie de deplasare după efectuarea depășirii, depoziția martorului O______ C_________ neputând crea un dubiu de natură a profita petentului, fiind apreciată de instanța de apel ca nesinceră de vreme ce însuși martorul confirma existența drumului cu declivitate care presupune reducerea vizibilității și impune astfel tocmai instituirea marcajului continuu.

Apărarea apelantului că manevra a fost inițiată în condițiile existenței marcajului discontinuu și finalizată pe linie continuă nu-l exonerează de răspundere cât timp abaterea trebuie raportată și la momentul finalizării acesteia, manevra presupunând o acțiune continuă, astfel că apelantul era obligat să evalueze realist posibilitatea efectivă a efectuării depășirii în contextul dat, nefiind dovedit în cauză că prelungirea manevrei s-a datorat reducerii vitezei celuilalt autovehicul în chiar timpul manevrei, petentul neinvocând o asemenea cauză.

Pentru acestea, reținând ca legală și temeinică antrenarea răspunderi contravenționale, prima instanță aplicând corect inclusiv dispozițiile art. 5 din OG nr. 2/2001 în planul individualizării sancțiunii, Tribunalul, în raport de dispozițiile art. 480 alin. 1 ipoteza I C. pr. civ., va păstra sentința apelată, dispunând respingerea ca nefondată a căii de atac promovate.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

D E C I D E:

Respinge ca neîntemeiat apelul declarat de petentul N______ C_________, cu domiciliul în Suceava, _____________________, _____________, ___________________, împotriva sentinței civile nr. 587 din 03.02.2015 pronunțată de Judecătoria Suceava, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ de Poliție Județean Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, _______________.9, jud. Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 27 ianuarie 2016.

Președinte, Judecător,

C_______-D______ D_____ C_______ P_____

Grefier,

C_______ E____ T_________

Red. D.C.D

jud fond B_____ C______

tehnored. T.C

ex.4