Acesta nu este document finalizat
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A III-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 362/CA/R/2015
Ședința publică de la 22 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A_____ T__
Judecător A____ C______ C______
Judecător D____ B_____
Grefier G____ M_____
Pe rol fiind judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe recurentul M_____ ȚĂRII CRIȘURILOR în contradictoriu cu intimatul G____ NAȚIONALĂ DE MEDIU -COMISARIATUL JUDEȚEAN BIHOR, împotriva sentinței civile nr.8055 din 11.06.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea având ca obiect anulare proces verbal de contravenție xxxxx
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Se constată că , dezbaterea cauzei a avut loc la data de 15.06.2015 , când partea prezentă a pus concluzii în recurs , consemnate în încheierea din aceea dată , încheiere ca face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea pentru azi
INSTANȚA
Asupra recursului de față Tribunalul constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.8055 din 11.06.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea s-a respins ca nefondată plângerea contravențională formulată de petentul M_____ ȚĂRII CRIȘURILOR în contradictoriu cu intimata G____ NAȚIONALĂ DE MEDIU – COMISARIATUL JUDEȚEAN BIHOR, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxx din 19.12.2012.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxx din 19.12.2012, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 50.000 lei în baza art. 94 alin. 1 lit. b si a art. 96 alin. 3 pct. 9 din OUG 195/2005, deoarece, cu ocazia inspectiei de mediu din data de 12.12.2012, s-a constatat ca starea de conservare a habitatului natural situl Natura 2000 ROSCI0098 Lacul Peta, aflat in custodia sa, este afectata prin scaderea nivelului si temperaturii apei, suprafața luciului de apa fiind redusa la o suprafata de circa 50 mp, petentul neîndeplinindu-si obligatiile impuse prin raportul din 11.05.2012, de a transmite catre GNMCJ Bihor orice disfunctionalitati afecteaza aria protejata, nivelul apei fiind scazut, iar temoeratura apei coborand pana la 6 grade C.
Instanța a constatat că plângerea contravențională a fost introdusă cu respectarea termenului de 15 zile de la comunicare stabilit de lege.
Verificând legalitatea procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de legalitate prevăzute de art. 17 din OG 2/2001.
Conform art. 94 alin. 1 lit. b din OUG 195/2005, protectia mediului constituie o obligație a tuturor persoanelor fizice si juridice, acestea trebuind sa respecte condițiile din actele de reglementare obținute, iar conform art. 96 alin. 3 pct. 9 din același act normativ, constituie contravenție și s-a sancționat cu amendã de la 7.500 lei (RON) la 15.000 lei (RON), pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON), pentru persoane juridice, încãlcarea obligației de a realiza în totalitate și la termen mãsurile impuse, în conformitate cu actele de reglementare și prevederile legale, de persoanele împuternicite cu verificarea, inspecția și controlul în domeniul protecției mediului.
Conform notei de constatare din 12.12.2012, s-a constatat ca petentul nu a respectat o ________ masuri trasate in sarcina sa, dintre care următoarele nu au fost realizate: transmiterea la GNM – CG a adresei de informare a Ministerului Mediului si Pădurilor cu privire la întocmirea Planului de Management al Sitului de importanta comunitara ROSCI 0098 Lacul Peta; solicitarea de catre custode a informațiilor complete cu privire la detinatorii de terenuri si a activitatilor economice care se desfășoară pe raza Comunei Sanmartin si a Municipiului Oradea pe suprafata sitului; transmiterea spre vizare a legitimatiilor de control.
Chiar daca a întreprins diverse activitati in ceea ce priveste rezervatia naturala pe care o are in custodie, din actele depuse la dosar nu a rezultat ca petentul si-ar fi indeplinit toate obligatiile amintite mai sus.
Cât privește sancțiunea aplicată, conform art. 21 alin. 3 din O.G.2/2001 este necesar ca aceasta să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei și să se țină seama de împrejurările în care aceasta a fost săvârșită. În speță, instanța a constatat s-a aplicat amenda minima prevazuta de lege, acest minim avand un cuantum ridicat datorita gravitatii faptei, motiv pentru care instanța a apreciat ca sanctiunea avertismentului este insuficienta, raportat la importanta respectarii obligatiilor de protectie a mediului si de prevenire a dezastrelor naturale.
Prin urmare, instanța a respins plângerea contravențională.
Având in vedere ca intimata nu a solicitat cheltuieli de judecata, instanța nu le-a acordat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurentul M_____ Țării Crișurilor prin avocat ales C_____ O_____ solicitând admiterea acestuia și desființarea hotărârii atacate .In motivarea recursului se arată că obligația instituită prin procesul verbal de constatare a fost îndeplinită de către muzeu prin adresa cu nr.1128/8.08.2012 .Totodată recurentul precizează că și ulterior întocmirii adresei prin care custodele muzeului a sesizat pericolul , acesta a participat la diverse întâlniri prin care a continuat să sesizeze problemele care au intervenit datorită exploatării zăcămintelor de apă termală .
De asemenea recurentul apreciază că nu i se poate imputa muzeului faptul că nu a făcut demersuri în sensul obținerii de informații cu privire la deținătorii de terenuri care exploatează apă geotermală.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Intimatul nu a depus întâmpinare dar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma celor invocate și a actelor depuse la dosarul cauzei Tribunalul constată că acesta este nefundat urmând a fi respins. În pofida celor susținute de către recurent în declarația de recurs Tribunalul constată că acesta nu și-a îndeplinit obligația care i s-a trasat prin raportul încheiat la data de 11.05.2012 de a transmite către GNMCJ disfuncționalități care afectează aria protejată aflată în custodia recurentului.
Tribunalul apreciază că hotărârea primei instanțe este una legală și temeinică și a interpretat în mod judicios probele aflate la dosarul cauzei , constatând că recurentul nu și-a îndeplinit obligațiile legale în ceea ce privește aria protejată pe care o are în administrare. Totodată se constată o reiterare a afirmațiilor efectuare de către recurent în acțiunea introductivă , fără ca aceste afirmații să fie probate .
Față de acestea Tribunalul în baza art.312 C,pr.civ,. urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul introdus de recurentul M_____ Țării Crișurilor prin avocat ales C_____ O_____ cu sediul procedural ales în Oradea , ______________________.3et.3 (mansardă)în contradictoriu cu intimata G____ Națională de Mediu -Comisariatul Județean Bihor cu sediul în Oradea __________________/A jud. Bihor împotriva sentinței civile nr.8055 din 11.06.2013 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o menține în totul.
IREVOCABILĂ.
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședința publică azi 22.06.2015.
Președinte, A_____ T__ |
Judecător, A____ C______ C______ |
Judecător, D____ B_____ |
|
Grefier, G____ M_____ |
|
Red.jud.fond.C_____ M____ F_____
Red.T.B.- jud. A____ C______ C______
Tehnoredactat ACC/GM 2 ex- XXXXXXXXXX
G.M. 25 Iunie 2015