Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul SUCEAVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
832/2015 din 27 mai 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX - apel – plângere contravențională –

ROMÂNIA

TRIBUNALUL SUCEAVA

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA nr. 832

Ședința publică din 27 mai 2015

Președinte: H_______ L______

Judecător: P_______ I____

Grefier: L______ N_______

Pe rol, judecarea apelului declarat de petentul apelant D___ G_______ împotriva sentinței civile nr. 634 din 12.06.2014 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ de Poliție Județean Suceava.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul apelant și consilier juridic M_____ R____, pentru intimat.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Consilier juridic M_____ R____, pentru apelant, depune delegație de reprezentare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul la dezbaterea apelului.

Petentul apelant D___ G_______ solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea sentinței apelate și în consecință anularea procesului verbal contestat și măsurile stabilite în acesta întrucât nu se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

Arată că l-a oprit pe agentul Finiș, în zona P___ Izvorului, din localitatea pentru a–l întreba cu privire la stadiul soluționării unui dosar ce privește furtul unor oi ce i-au aparținut, iar acesta l-a sunat pe agentul C_____ D____, care a venit peste cam o jumătate de oră împreună cu numitul G_____ G_______ și i-a întocmit proces verbal prin care a fost amendat.

Precizează că roțile nu erau uzate peste limită și că avea număr la mașină, dar acesta era puțin uzat.

Depune un memoriu.

Consilier juridic M_____ R____, pentru apelant solicită respingerea apelului, fapta fiind constatată în mod direct și nemijlocit de agentul constatator, existând și suport tehnic, în acest sens.

Declarând dezbaterile închise,

După deliberare,

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față;

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Gura Humorului la data de 07 aprilie 2014 sub nr. XXXXXXXXXXXX, petentul D___ G_______ a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ________, nr. xxxxxx întocmit la data de 15.03.2014 de intimata I____________ de Poliție Județean Suceava, iar în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat pe nedrept fără motive și că pe data de 15.03.2014 era cald, soare, nu era zăpadă, gheață sau polei, iar carosabilul era uscat.

Intimata a depus întâmpinare la data de 30.04.2014 prin care a solicitat respingerea plângerii ca fiind nefondată.

În motivare a arătat în esență că agentul constatator a respectat întocmai prevederile art.102 alin.2 și art.100 alin.1 pct.6 din OUG nr.195/2002 republicată și a dat dovadă de clemență aplicând amenda în sumă de 340 lei pentru cea de a doua abatere (mai ușoară), cu posibilitatea achitării a jumătate din minim în 48 de ore, respectiv 170 lei, iar pentru prima abatere (mai gravă) a aplicat măsura avertismentului, în condițiile în care, sancțiunea prevăzută de lege pentru această abatere se încadrează în 9 și 20 puncte amendă, adică între 765 lei și 1700 lei, ținând cont de cuantumul amenzilor și gravitatea faptelor comise. A mai menționat că agentul constatator a aplicat sancțiunile contravenționale cu respectarea prevederilor legale, iar procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 15.03.204 de către agent sef adj. C_____ D____ din cadrul Poliției orașului Gura Humorului – C___________ Rutier, îndeplinește toate condițiile de fond și formă impuse de art.16 alin.6 din OUG nr.2 din 12.07.2001 cu modificările ulterioare. De asemenea, a arătat că petentul nu a făcut dovada contrarie a celor constatate și consemnate în procesul-verbal.

Prin sentința nr.634/12.06.2014 Judecătoria Gura Humorului a respins plângerea contravențională ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal ________, nr. xxxxxx întocmit la data de 15.03.2014 de intimata I____________ de Poliție Județean Suceava s-a reținut că la aceeași dată, la ora 1020, petentul D___ G_______ a condus autoutilitara marca M__ cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe DJ 177C, pe raza localității Păltinoasa, fără a avea montată plăcuța cu numărul de înmatriculare în partea din față a autoutilitarei și cu anvelopele uzate peste limita legală admisă. Faptele acestuia au fost calificate drept contravențiile sancționate de art. 108 alin.1 lit. d pct. 4 din O.U.G. 195/2002 rap. la art. 102 alin.2 din O.U.G. 195/2002 precum și cea sancționată de art. 100 alin.1 pct. 6 din O.U.G. 195/2002. Pentru prima faptă reținută petentul a fost sancționat cu avertisment, iar pentru cea de a doua cu amendă contravențională în cuantum de 340 de lei. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 108 alin.1 lit. d pct. 4 din O.U.G. 195/2002 sancțiunea complementară constând în aplicarea a 6 puncte de penalizare.

Analizând conținutul procesului verbal atacat, instanța de fond a constatat că acesta cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, a apreciat că în conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 6 din Convenția cu același nume, actul de constatare și de sancționare a contravenției trebuie să fie întemeiat pe probe.

A avut în vedere că procesul-verbal în cauză are la bază constatarea personală a agentului constatator, confirmată de raportul agentului constatator (filele 3-4).

Petentul a susținut în esență că nu a săvârșit contravențiile pentru care a fost sancționat, însă nu a propus în termenul prevăzut de lege probe prin care să răstoarne prezumția de validitate a procesului-verbal contestat.

În consecință, față de această împrejurare, prima instanță a apreciat că se impune reținerea situației de fapt așa cum aceasta rezultă din procesul-verbal contestat și din înscrisurile depuse de intimată.

Pe cale de consecință, prima instanță a apreciat că procesul-verbal este legal și temeinic, petentul fiind vinovat de săvârșirea contravențiilor reținute în sarcina sa

Sub aspectul sancțiunilor aplicate, a apreciat că acestea sunt legale și nu există motive care să justifice înlăturarea lor. Amenda contravențională aplicată se încadrează într-un cuantum minim față de limitele prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței apelate și în consecință anularea procesului verbal de contravenție contestat și restituirea certificatului de înmatriculare, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În cazul în care se apreciază că probatoriul administrat nu este suficient solicită trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare.

În motivare a arătat că în mod greșit prima instanță i-a respins proba testimonială cu doi martori ca fiind tardiv solicitată, întrucât el a solicitat această probă prin însuși cererea de chemare în judecată așa cum prevăd dispozițiile legale.

A solicitat administrarea acestei probe și în apel.

Arată și că a solicitat amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise, iar instanța de fond i-a respins această cerere.

De asemenea, a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, că cele consemnate în procesul verbal nu corespund realității, acesta fiind întocmit în scop de șicană și la solicitarea unui alt agent de poliție, respectiv numitul Finiș, care are în lucru de peste 2 ani o reclamație a sa cu privire la furtul unor oi, și care s-a simțit deranjat de întrebările sale cu privire la stadiul acestui dosar.

Agentul care l-a sancționat nu era în executarea serviciului de patrulare, supraveghere și control al traficului așa cum se susține în procesul verbal, ci a fost apelat telefonic de celălalt agent, fiind sancționat ca urmare a insistenței acestuia din urmă.

În plus condițiile meteo erau favorabile, așa încât acesta nu avea motiv să se lege de starea pneurilor mașinilor cu care circulație.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.

Față de motivele invocate de petent apreciază că sentința atacată este temeinică și legală, prima instanță analizând și pronunțându-se motivat în fapt și în drept, în baza probatoriului administrat. Aceasta a confirmat cele constatate de agentul constatator ca o situație de fapt ce corespunde realității.

În ceea ce privește proba testimonială solicitată de petent solicită respingerea acestei întrucât nu s-a indicat teza probatorie, iar faptele au fost constatate în mod direct și nemijlocit de agentul constatator.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, cât și a disp. art. 480C.pr.civ., tribunalul constată că acesta este întemeiat.

Susținerea apelantului în sensul că instanța de fond i-a respins în mod greșit proba cu martori întrucât a solicitat aceasta probă prin cererea de chemare în judecată este reală.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solictat încuviințarea probei cu 2 martori, aspect pe care instanța de fond nu l-a observat, respingând proba testinonială solicitată de reclamant, ca fiind tardiv formulată cu argumentația că probele se propun doar prin cererea de chemare în judecată.

Este adevărat că petentul nu a indicat numele și domiciliile martorilor în cuprinsul cererii de chemare în judecată, însă acest aspect trebuia adus la cunoștință petentului în vederea completării datelor cu prilejul verificărilor efectuate în cursul procedurii prealabile.

În consecință, prin respingerea greșită a probei testimoniale solictate și neadministrarea corectă a probatoriului, instanța de fond a pronunțat soluția fără a realiza o cercetare efectivă a fondului cauzei.

Față de cele reținute anterior și de dispozițiile art. 480 alin.2 C.pr.civ., cum prima instanță a judecat plângerea fără a cerceta fondul cauzei și având în vedere că s-a solicitat de către apelant trimiterea cauzei spre rejudecare, tribunalul urmează să admită apelul, să anuleze sentința apelată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Admite apelul declarat de petentul apelant D___ G_______, domiciliat în localitatea Păltinoasa, județul Suceava împotriva sentinței civile nr. 832 din 27.05.2014 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, intimat fiind I____________ de Poliție Județean Suceava, cu sediul în _______________. 9, județul Suceava.

Anulează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 mai 2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

Red. P. I

Jud fond. A.I.Ș

Tehnored. L.N.

4 ex./ 06.07.2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025