Acesta nu este document finalizat
R O M Â N I A
TRIBUNALUL C___
SECȚIA MIXTĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ Nr. 308/A/2015
Ședința publică de la 04 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R_____-M______ V____
Judecător F_____ C______ J_____
Grefier C_____ T_____
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de apelanta ___________________________ împotriva sentinței civile nr. 9375/2014 pronunțate de Judecătoria C___ N_____ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX privind și pe intimat M_________ C___ – N_____, Directia Politia Locala, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța, în temeiul art. 131 raportat la art. 95 alin. 2 Noul cod de procedură civilă, procedează la verificarea din oficiu a competenței stabilind că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze.
Se constată că apelanta a depus prin registratura instanței în data de 03.03.2015 taxa de timbru în sumă de 20 lei.
Apelul este formulat în termen și este legal timbrat.
Se constată faptulcă societatea apelantă a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.
Instanța reține cauza în pronunțare pe baza probelor de la dosar.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 9375/2014 pronunțate de Judecătoria C___ - N_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petenta ___________________________ în contradictoriu cu intimatul MUNICPIUL C___ N_____- DIRECTIA POLIȚIA LOCALA împotriva procesului-verbal de contravenție nr. ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 29.04.2014.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, reținându-se că la data de 15.04.2014, ora 13:00, în urma controlului s-a constatat că petenta a amplasat pe fațada vestică a Bibliotecii județene O_______ G___ un mash publicitar cu dimensiuni de circa 10 m X 10 m având inscripționat „Muzică napoletană – M____ Nazionale” fără a deține autorizație de construire în conformitate cu prevederile legislației în vigoare. Fapta a fost încadrată în prevederile art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr.50/1991, fiind sancționată cu amendă de la 1000 lei la xxxxxx lei.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 29.04.2014, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În ceea ce privește criticile de nelegalitate invocate de către petentă în cuprinsul plângerii contravenționale instanța a reținut că acestea sunt neîntemeiate. Instanța a constatat în această privință că în cuprinsul procesului – verbal sunt prevăzute expres numele, prenumele și calitatea agentului constatator (V__ Z____ din cadrul Direcției Poliția Locală C___-N_____), numele și prenumele contravenientei (S.C. A_______ A__________ S.R.L.), fapta contravențională săvârșită (,,în urma controlului s-a constatat că petenta a amplasat pe fațada vestică a Bibliotecii județene O_______ G___ un mash publicitar cu dimensiuni de circa 10 m X 10 m având inscripționat „Muzică napoletană – M____ Nazionale” fără a deține autorizație de construire în conformitate cu prevederile legislației în vigoare”), precum și încadrarea în drept (art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991), locul și data săvârșirii faptei (C___-N_____, Calea Dorobanților, nr. 104, 15.04.2014, ora 13:00) și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește lipsa semnăturii unui martor, instanța a reținut că prevederile art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001 instituie un caz de nulitate virtuală a procesului-verbal, condiționată de existența unei vătămări, iar petenta nu a arătat în ce mod lipsa unui martor este de natură să îi cauzeze o vătămare. Astfel, raportat la faptul că procesul-verbal a fost încheiat în lipsă, un eventual martor nu ar fi fost oricum de față la săvârșirea contravenției și, prin urmare, nu ar fi putut servi la demonstrarea nevinovăției petentului. Mai mult, din chiar prevederile legale arătate mai sus reiese că rolul martorului nu este nicidecum cel de a confirma vinovăția contravenientului în săvârșirea faptei, ci acela de a confirma faptul că acesta nu este de față, refuză sau nu poate să semneze. Or, câtă vreme petentul nu a contestat faptul că procesul-verbal a fost încheiat în lipsa sa, declarația unui eventual martor apare ca inutilă.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
S-a observat că petenta nu contestă faptul că la data de 15.04.2014, ora 13:00 pe imobilul din C___-N_____, Calea Dorobanților, nr. 104, pe fața de vest a Bibliotecii Județene O_______ G___ era amplasat un mash publicitar cu dimensiuni de circa 10 m X 10 m având inscripționat „Muzică napoletană – M____ Nazionale” însă s-a apărat susținând că nu este titulara unui drept real asupra clădirii, iar conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, autorizația de construire se eliberează la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil.
Raportat la apărarea petentei instanța a reținut că la data de 02.04.2014 s-a încheiat între petentă, în calitate de furnizor și Biblioteca Județeană O_______ G___, în calitate de utilizator contractul având ca obiect remiterea de către furnizor către utilizator spre afișare a eșarfei publicitare tip banner: promovarea concert M____ Nazionale. Potrivit art. IV pct. 1 din contract, petenta S.C. A_______ A__________ S.R.L., în calitate de furnizor avea obligația de a monta eșarfa tip banner pe partea exterioară a clădirii aflată în administrarea utilizatorului.
Sancțiunea amenzii contravenționale s-a aplicat petentei S.C. A_______ A__________ S.R.L., pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 26 alin.(1) lit. a) din Legea nr.50/1991, fiind sancționată în calitate de executant, în baza principiului răspunderii personale, conform căruia răspunderea revine numai celui efectiv vinovat de comiterea faptei ilicite.
Rațiunea legiuitorului atunci când a adoptat Legea nr. 51/1990, republicată, a fost de a imprima o disciplină severă în construcții, astfel că atunci când se execută lucrări fără autorizație de construire sau cu nerespectarea autorizației de construire, să fie sancționați atât investitorul, cât și executantul, fiecare distinct pentru fapta lui, răspunderea contravențională fiind personală.
Pentru sancționarea ca urmare a lucrărilor executate fără autorizație de construire executantul (constructorul) nu este necesar să fie și proprietarul imobilului, deoarece el a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa în calitate de executant (constructor), calitate în care a fost sancționat.
Prima instanță a considerat că în mod întemeiat s-a încheiat procesul-verbal în sarcina petentei, acesta făcându-se vinovată de săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 26 lit. a din Legea nr.50/1991 republicată, ea fiind aceea care a amplasat eșarfa tip banner conform art. IV pct. 1 din contractul depus la dosar. Nu are relevanță că dreptul de proprietate asupra clădirii pe care s-a amplasat bannerul aparține unei alte persoane, ci important este de stabilit cine se face vinovat de amplasarea sa. Or, după cum instanța a reținut, petenta este aceea care a amplasat bannerul. Este adevărat că autorizația de construire se obține la cererea titularului unui drept real asupra imobilului însă petenta, în calitate de executant avea obligația de a solicita titularului dreptului real obținerea autorizației și de a nu amplasa bannerul înainte de obținerea autorizației.
Instanța reține că a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petenta, motiv pentru care procesul verbal contestat este legal și temeinic.
Cât privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentei, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal contestat.
În ceea ce privește cuantumul amenzii, respectiv 1000 lei, instanța apreciază că aceasta a fost aplicată în cuantumul stabilit de către legiuitor, cu respectarea dispozițiilor legale anterior menționate și a art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, sancțiunea fiind proporțională faptei săvârșite și gradului de pericol social, ținând seama că este vorba de cuantumul minim al amenzii și nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului..
Cu respectarea termenului legal de 30 zile prevăzut de art. 468 alin. 1 din Codul de procedură civilă, ___________________________ a formulat apel, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale .
În expunerea de motive s-a arătat că apelata nu deținea autorizație de construcție, care aparține, conform art. 1 alin.1 din Legea nr. 50/1991, titularului unui drept real asupra unui imobil, iar din contractul depus la dosar rezultă că ___________________________ avea calitatea de furnizor, iar nu de executant.
Apelanta a mai susținut că procesul – verbal contestat este nul și prin prisma prevederilor art. 19 alin.1 din OG nr. 2/2001, întrucât agentul constatator a inserat mențiunea „persoanele prezente refuză implicare,” deși actul de constatare și sancționare a fost întocmit la ora 13:00 într-o zonă circulată, astfel că exista posibilitatea identificării unor martori asistenți
Intimatul M_________ C___ N_____, Directia Politia Locala a depus întâmpinare în cauză la data de 22 decembrie 2014, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelant și, pe cale de consecință, menținerea soluției instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.
Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor apelantei, Tribunalul constată că apelul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de contraventie contestat a fost sanctionată apelanta pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, retinandu-se în sarcina apelantei că a amplasat pe fațada vestică a Bibliotecii județene O_______ G___ un mash publicitar cu dimensiuni de circa 10 m X 10 m având inscripționat „Muzică napoletană – M____ Nazionale” fără a deține autorizație de construire, împrejurare constatată la data de 55.04.2014, ora xxxxx.
Potrivit prevederilor art.26 lit a din Legea nr. 50/1991, constituie contraventie, dacă nu a fost savarsită în astfel de conditii incat, potrivit legii, sa fie considerată infractiune, executarea sau desfiintarea, totala ori partiala, fara autorizatie a lucrarilor prevazute la art. 3 din același act normativ, cu exceptia celor mentionate la lit. b), de catre investitor si executant.
În mod corect a reținut prima instanță că procesul-verbal contestat de către apelantă a fost legal și temeinic întocmit de către agentul constatator, niciuna dintre susținerile petentei nefiind de natură atrage nulitatea acestuia pentru eventuale vicii de formă sau pentru netemeinicia faptei reținute în sarcina contravenientei.
Cu privire la motivul de apel care vizează neregularități legate de întocmirea procesului-verbal în lipsa persoanei sancționate contravențional, tribunalul va avea în vedere că nerespectarea prevederilor art.19 din O.G.. nr. 2/2001 este sancționată cu nulitatea relativă, care atrage anularea actului întocmit în aceste condiții, numai în măsura în care s-a produs o vătămare, ce nu poate fi înlăturată în alt fel. Or, apelanta nu a demonstrat că a suferit vreo vătămare, cu atât mai mult cu cât prin intermediul plângerii contravenționale formulate a avut posibilitatea de a invoca toate neregulile referitoare cu privire la existența faptei contravenționale ori a existenței vinovăției celui sancționat. În concret petenta chiar a formulat astfel de apărări, care au fost analizate de către instanța de fond, în condițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Referitor la temeinicia celor reținute în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat, tribunalul va avea în vedere că prin decizia pronunțată în cauza A_____ c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a înlăturat prezumția deplină, absolută, irefragrabilă de legalitate a unui proces verbal de constatare și sancționare a contravenției și pentru a acorda în mod real, efectiv petentului dreptul la un proces echitabil instanța apreciază că se pot administra probe în înțelesul dispozițiilor Codului de procedură civilă, pentru a exista posibilitatea părților litigante de a dovedi pe de o parte că starea de fapt este alta decât cea reținută în procesul verbal atacat, în cazul petentului contravenient, respectiv că starea de fapt este cea reținută de agentul constatator, în cazul intimatului.
În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor în materie penală, tribunalul consideră că una din limitele până la care poate să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal-ipoteza care se verifica in cauza de fata– procesul-verbal legal întocmit se va bucura de prezumția de temeinicie, astfel încât va reveni petentului sarcina de a proba netemeinicia.
În mod corect a înlăturat prima instanță apărarea apelantei, privind lipsa calității de executant, având în vedere că apelanta S.C. A_______ A__________ S.R.L. și-a asumat, prin contractul de care se prevalează, montarea eșarfei tip banner pe partea exterioară a clădirii, asumându-și astfel responsabilități specifice executantului, între care și executarea lucrării în condițiile unei autorizații de construire .
Întrucât apelanta nu a administrat probe care să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal și nici din alte elemente nu a rezultat o altă situație de fapt sau, cel puțin un dubiu privitor la aceasta, în mod corect instanța de fond a reținut că situația de fapt astfel cum a fost consemnată de agentul constatator în procesul-verbal de contravenție corespunde adevărului.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 480 alin.1 Cod.pr.civ., tribunalul va respinge apelul formulat în cauză și va păstra în integralitate sentința nr. 9375/2014 pronunțate de Judecătoria C___ - N_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, apreciind-o temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge, ca neîntemeiat, apelul formulat de către apelanta ___________________________ , prin administrator V_____ M_____, cu sediul procesual ales la punctul de lucru situat în C___ N_____, ______________________. 42, jud. C___ in contradictoriu cu intimatul M_________ C___ – N_____, cu sediul in C___ N_____, _________________, jud.C___,împotriva sentinței civile nr.9375/2014 pronunțate de Judecătoria C___ - N_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, pe care o păstrează în totalitate.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Martie 2015
Președinte, R_____-M______ V____ |
|
Judecător, F_____ C______ J_____ |
|
Grefier, C_____ T_____ |
|
Red./Tehnored.:F.C.J/ F.C.J;
4 ex./27.03.2015
Jud. fond: M____ C_______ F_____