Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IALOMIŢA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1300/2013 din 25 noiembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. unic : XXXXXXXXXXXX

R O M A N I A

TRIBUNALUL I_______

DECIZIA CIVILĂ NR. 1300 / R

Ședința publică din data de 25.11.2013

Tribunalul compus din :

PREȘEDINTE : I_____ G____ Z_____

JUDECĂTOR : TĂNCUȚA M____

JUDECĂTOR : D______ V_____

GREFIER : C_________-A_____ I_____

Pe rol soluționarea recursului declarat de petenta B___ G_______ C_____ împotriva sentinței civile nr. 2977 din data de 25 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Fetești.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că la acest termen de judecată este îndeplinită procedura de citare cu părțile, că recursul este motivat și s-a depus întâmpinare.

Tribunalul, având în vedere actele și lucrările dosarului, urmează a rămâne în pronunțare.

După deliberare,

T R I B U N A L U L

Cu privire la recursul în contencios administrativ și fiscal de față :

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B_____ la data de 13.07.2012 sub nr. XXXXXXXXXXXX, petentul B___ G_______ C_____ cu domiciliul în CLUJ - N_____, _______________________. 39, _________________ xxxxxx, J____ CLUJ în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA - Cestrin, cu sediul în București, ___________________. 401A, sector 6, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună, anularea procesului-verbal de contravenție _______ 12 nr. xxxxxxx încheiat la data de 26.06.2012.

În motivare, petentul a arătat că s-a aplicat amenda contravențională în sarcina sa, reținându-se în procesul verbal de contravenție că a circulat cu autoturismul fără a deține rovinietă valabilă și i s-a aplicat amenda contravențională.

A arătat că a mai fost sancționată anterior pentru aceiași faptă achitând amenda și tariful de despăgubire.

De asemenea a invocat nulitatea procesului verbal motivat de faptul că acesta nu este semnat olograf de agentul constatator.

Cererea a fost întemeiată în drept, pe art. 17 din OG nr. 2/2001.

La dosarul cauzei a fost depus în dovedire, în copie procesul verbal contestat, dovada comunicării procesului verbal, alte înscrisuri.

Intimata a depus la dosar: dovada de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției, certificat calificat și autorizație de control, fotografii din care rezultă numărul de înmatriculare al autovehiculului reținut în procesul verbal de contravenție.

Prin sentința civilă nr. 1138 din data de 04.03.2012, Judecătoria B_____, a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Fetești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești sub nr. XXXXXXXXXXXX din data de 27.03.2013, pendinte fiind depuse dovada de comunicare a procesului verbal, certificatul calificat și autorizația de control aparținând agentului constatator și proba foto obținută prin sistemul SIEGMCR.

Prin sentința civilă nr. 2977 din data de 25 iunie 2013, Judecătoria Fetești a admis în parte plângerea contravențională formulată de petentul B___ G_______ C_____, cu domiciliul în CLUJ - N_____, _______________________. 39, _________________ xxxxxx, J____ CLUJ, în contradictoriu cu intimata C_______ Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Cestrin cu sediul în București, ____________________.401 A, sector 6.

A anulat în parte procesul verbal de contravenție _______ 12 nr. xxxxxxx încheiat la data de 26.06.2012 și a exonerat petentul de la plata tarifului de despăgubire stabilit prin acesta.

A menținut celelalte dispoziții ale procesului verbal de contravenție _______ 12 nr. xxxxxxx încheiat la data de 26.06.2012.

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut următoarele :

Prin procesul-verbal _______ 12 nr. xxxxxxx încheiat la data de 26.06.2012 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 250 lei și obligat la plata unui tarif de despăgubire, constatându-se că autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând acestuia a circulat la data de 25.05.2012 ora 08:47 pe A2 km 144+100m, fără a deține rovinietă valabilă.

În urma verificării potrivit de art. 34 din O.G. 2/2001, instanța constată că plângerea asupra acestui proces verbal a fost formulată în termenul legal de 15 zile de la data comunicării procesului verbal de constatare a contravenției.

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța de fond a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

S-au făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. II din Legea nr. 144/2012 privind exonerarea petentului de plata tarifului de despăgubire.

Împotriva acestei sentințe pe care a apreciat-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs în termen, motivat, petenta B___ G_______ C_____.

Cererea de recurs este legal scutită de plata taxelor judiciare de timbru, în baza art. 36 din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Pe rolul Tribunalului Ialomița, cererea de recurs a fost înregistrată sub nr. unic XXXXXXXXXXXX la data de 31.07.2013.

În susținerea recursului de arată că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că anterior emiterii procesului verbal de contravenție a mai fost sancționată pentru asemenea fapte prin procesul verbal de contravenție _______ 12 nr. xxxxxxx/12.06.2012 (fila 4) și _______ 12 nr. xxxxxxx/12.06.2012 (fila 5).

Legal citat, prin întâmpinarea depusă intimatul CNADNR SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Tribunalul, analizând sentința atacată cu recurs în raport de criticile formulate, susținerile părților, actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente, dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, constată că recursul formulat este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente.

Prin Legea nr. 144/23.07.2012, publicată în M.O. nr. 509/24.07.2012 a fost modificată substanțial Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.

Astfel, art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 modificat prevede că fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

A___. 3 al art. 9 din același act normativ modificat prevede între altele că procesul-verbal de constatare a contravenției se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 zile de la data constatării contravenției interval în care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.

Potrivit jurisprudenței CEDO în materie, utilizând diferite criterii: clasificarea faptei în dreptul național, natura faptei incriminate, natura și gravitatea sancțiunii, s-a stabilit incidența în cauzele care au ca și obiect contestarea faptelor contravenționale a dispozițiilor art. 6 ale Convenției.

În cauza A_____ contra României CEDO a calificat contravenția ca fiind acuzație în materie penală.

Dispozițiile art. 12 alin. 1 din OG nr. 2/2001 instituie principiul aplicării legii mai favorabile, arătând că dacă printr-un act normativ, fapta nu mai este considerată contravenție, ea nu se mai sancționează, chiar dacă a fost săvârșită înainte de data intrării în vigoare a noului act normativ.

Pornind de la cele menționate mai sus tribunalul consideră că în speța dedusă judecății sunt incidente aceste dispoziții mai favorabile, deoarece petentul a mai fost sancționat anterior, pentru încălcarea dispozițiilor art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002, prin procesul verbal aflat la filele 4 și 5 dosar fond.

Cum în cauza de față fapta a fost săvârșită la data de 25.05.2012, iar procesul verbal contestat a fost încheiat în intervalul de 30 zile de la întocmirea procesului verbal anterior contrar dispozițiilor art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificat, ea nu mai poate fi sancționată drept contravenție distinctă în raport de dispozițiile art. 12 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ci intră în conținutul contravenției continue conform art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 astfel cum a fost modificat, sancționat, prin procesul-verbal încheiat anterior celui din prezenta cauză.

Pentru toate considerentele, în baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, va admite recursul declarat de petenta B___ G_______ C_____, împotriva sentinței civile nr. 2977 din data de 25 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Fetești pe care o va modifica în tot și rejudecând, va admite plângerea contravențională formulată de petenta Beor G_______ C_____ și va dispune anularea în totalitate a procesului-verbal de constatare a contravenție _______ 12 nr. xxxxxxx/26.06.2012 încheiat de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Văzând și dispozițiile art. 377 alin. 2 pct. 4 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În baza art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, admite recursul declarat de petenta B___ G_______ C_____ (cu domiciliul în Cluj - N_____, _______________________. 39, _________________ xxxxxx, Județul Cluj) împotriva sentinței civile nr. 2977 din data de 25 iunie 2013 pronunțată de Judecătoria Fetești pe care o modifică în tot și rejudecând, admite plângerea contravențională formulată de petenta Beor G_______ C_____ și dispune anularea în totalitate a procesului-verbal de constatare a contravenție _______ 12 nr. xxxxxxx/26.06.2012 încheiat de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 25.11.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red. : T. M____

Tehnored. : I.C.A.

2 ex. / 02.12.2013

Judec. fond. : B___ I____ L________

Judecătoria Fetești, județul Ialomița

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025