Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR.1595

Ședința publică din data de 5.09.2013

Completul constituit din:

Președinte - judecător L____ C____ M______

Judecător – B______ RINA H______

Judecător - ȘTEFUC L______

Grefier – M______ A___ M______

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, cu sediul în sect.6 București, __________________. 401A, împotriva sentinței civile nr. 4218/18.03.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul M_______ M_____, domiciliat în, BRASOV, PODUL CRETULUI, nr. 67, J____ B_____ având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru și a tibrului judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare au lipsit recurenta Compania Națională De Autostrăzi Și Drumuri Naționale Din România și intimatul M_______ M_____.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier de ședință care învederează că procedura este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată al recursului.

Față de lipsa părților la primul apel al cauzei, în temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată, cauza este lăsată la o nouă strigare, la sfârșitul ședinței.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare au lipsit recurenta Compania Națională De Autostrăzi Și Drumuri Naționale Din România și intimatul M_______ M_____..

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier de ședință care învederează că procedura este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată al recursului.

Raportat la actele și lucrările dosarului, instanța constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând, asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. xxxxx/281/2012 petentul M_______ M_____ a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție _______ 12 nr. xxxxxxx/ 22.02.2012 emis de către intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, solicitând instanței admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de contravenție.

În motivarea acțiunii petentul a a arătat că procesul verbal contestat a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale, descrierea faptei reținute a fi săvârșită, nefiind conformă cu realitatea, fiind sancționată contravențional o altă persoană decât cea care a săvârșit în realitate contravenția, față de împrejurarea că la data de 30.03.2011 a vândut autovehiculul numitului M____ P____ M____ prin contract de vânzare -cumpărare .

Un alt motiv de nulitate al procesului verbal de contravenție este acela că nu este semnat olograf de către agentul constatator deci nu îndeplinește condiția impusă de lege pentru a fi legal întocmit.

În drept plângerea nu a fost întemeiată.

În temeiul art.242 alin 2 C__, s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Anexate plângerii s-au depus: procesul verbal de contravenție contestat, contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit și cartea de identitate a autovehiculului, filele 4-7.

Intimata a depus la dosarul cauzei documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție constând în: certificat calificat, planșa foto și dovada de comunicare a procesului verbal de contravenție ,în cuprinsul adresei de înaintare intimata solicitând în temeiul art.242 pct. 2 C__ judecarea și în lipsă a prezentei cauze, filele 9-14

Prin sentința nr. 3336/20.02.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisă plângerea formulată de petent reținându-se următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție _______ 12 nr. xxxxxxx/ 22.02.2012 emis de către intimata COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA s-a reținut în sarcina petentului că la data de 26.08.2011, vehiculul categoria A cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând petentului a circulat pe DN1, localitatea Românești, județul Prahova, fără a deține rovinietă valabilă, faptă pentru care petentul a fost sancționat contravențional, în conformitate cu prevederile art. 8 din OG nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei și a fost obligat la plata a unui tarif de despăgubire în valoare de 28 Euro.

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal contestat, instanța a reținut că acesta conține mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, denumirea si a sediului acesteia, fapta săvârșită si data comiterii acesteia sau semnătura agentului constatator, motivul de nulitate invocat de către petent privind încălcarea art.17 din OG nr. 2/2001, respectiv lipsa din procesul verbal a semnăturii agentului constatator fiind nefondat pentru considerentele ce urmează:

Instanța a constatat că în cuprinsul procesului-verbal contestat s-a menționat că acest document a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și a HG nr. 1259/2001, indicând numele și prenumele agentului constatator și numărul certificatului emis de Certsign SA - furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii.

Conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică: „în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de proba sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește aceasta cerință dacă i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii”, iar potrivit art. 9 al. 2 din același act normativ „semnătura electronica extinsă, bazată pe un certificat calificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, este prezumată a îndeplini condițiile prevăzute la art. 4 pct. 4”. Chiar dacă intimata nu a depus în acest dosar certificatul calificat, instanța a constatat că petentul nu a contestat faptul că procesului verbal nu i s-a încorporat o semnătură electronică extinsă, ci doar că unui asemenea înscris nu i se poate atașa o semnătură electronică extinsă.

Potrivit dispozițiilor art. 17 din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Așadar, instanța constată că este incidentă această nulitate doar în situația în care lipsește semnătura, nu și în situația în care documentul a fost semnat electronic, textul legal nefăcând nici o distincție în acest sens.

Așadar, având în vedere dispozițiile art. 9, 10 și 11 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică coroborate cu dispozițiile art. 7 din același act normativ, instanța a apreciat că susținerile petentului privind lipsa semnăturii de pe procesul-verbal contestat sunt neîntemeiate.

Instanța a avut în vedere faptul că până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, s-a conferit legii contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).

O dată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.

Instanța de fond a mai reținut că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi.

Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.

În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai dezincriminarea faptei și sancțiunea mai ușoară, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nici o distincție în acest sens.

Astfel, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc. Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.

În cauză, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, respectiv:

• existența unei succesiuni de legi, intervenită între momentul comiterii contravenției și momentul judecării definitive a plângerii contravenționale, adică O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției și O.G. nr. 15/2002 modificată la data de 27 iulie 2012 prin Legea nr. 144/2012;
• toate legile succesive incriminează fapta comisă – art. 8 din O.G. nr. 15/2002, în ambele forme precitate, reglementează drept contravenție fapta imputată contestatorului;
• legile succesive conțin condiții diferite de angajare a răspunderii contravenționale – dacă O.G. nr. 15/2002, în forma existentă la data constatării contravenției, nu prevedea un termen de prescripție al răspunderii contravenționale, fiind aplicabil termenul general de 6 luni, consacrat de art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, prin forma actuală a O.G. nr. 15/2002, se consacră la art. 9 alin. 3 un termen special de prescripție de 30 de zile, aplicabil în materia analizată.

Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.

• textele de lege analizate cuprind norme de drept material, nu de drept procesual – condiție a cărei îndeplinire rezultă din faptul că, așa cum se preciza anterior, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012 consacră un termen special de prescripție, modificând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale, iar nerespectarea acestui termen atrage nelegalitatea procesului verbal astfel întocmit.

Conchizând, instanța a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată în cauză.

Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost constatată în ziua de 26.08.2011 iar procesul verbal de constatare și sancționare a acesteia a fost întocmit la data de 22.02.2012, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța reține că răspunderea contravențională a petentului este prescrisă.

În raport de această concluzie, instanța a considerat că nu se mai impune analizarea motivelor de fapt și de drept invocate de către petent în susținerea plângerii.

Pentru considerentele anterior expuse, instanța prin sentința civilă nr. 4218/18.03.2013 a admis plângerea contravenționala, a dispus anularea procesului verbal contestat și pe cale de consecință, a exonerat petentul de plata amenzii aplicate prin acesta, înlăturând totodată și obligația de achitare a tarifului de despăgubire.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs intimata solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și menținerea procesului-verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic întocmit.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de fond în mod greșit a interpretat dispozițiile art. 9 alin.3 din OG 15/2002 apreciind că răspunderea contravențională a petentei este prescrisă, considerând că nu se mai impune analiza fondului întrucât în speță, fapta a fost săvârșită la data de 26.08.2011 iar amenda a fost aplicată la data de 22.02.2012 când a fost întocmit și procesul verbal , adică în interiorul termenului de prescripție de 6 luni. .

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Analizând actele dosarului și motivele de recurs invocate din oficiu, tribunalul reține că Legea nr. 144/2012 a modificat termenul de prescripție a aplicării sancțiunii, având caracterul unei legi contravenționale mai favorabile sub acest aspect, care retroactivează.

În acest sens, potrivit art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/ 2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Conform art. 14 alin. 1, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Pe de altă parte, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/ 2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 144/2012, prevede că procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.

Comparând prevederile normei speciale cu cele ale legii generale în materie contravențională, se constată că, dacă în ceea ce privește termenul de comunicare a procesului-verbal de sancționare, nu sunt diferențe esențiale, respectiv 30 de zile, față de 1 lună, referitor la termenul de aplicare a sancțiunii amenzii, acesta diferă semnificativ, respectiv 30 de zile, față de 6 luni.

Cum în legea specială nu sunt prevăzute expres sancțiunile care intervin în cazul nerespectării acestor termene, devin aplicabile dispozițiile normei generale, respectiv prescripția aplicării și cea a executării sancțiunii amenzii contravenționale.

Tribunalul apreciază că, pe lângă interdicția încheierii altor procese verbale de sancționare în intervalul celor 30 de zile ulterioare momentului comunicării unui prim astfel de act sancționator, legea nouă a impus și un termen special de prescripție a sancționării contravenționale, de 30 de zile, de la momentul constatării contravenției și până la întocmirea procesului verbal de contravenție.

În acest sens, nu se poate vedea care a fost rațiunea legiutorului la modificarea O.G. nr. 15/ 2002, în cazul în care, raportat la norma generală, s-ar fi schimbat doar termenul de comunicare a procesului-verbal de sancționare, de la 1 lună la 30 de zile.

În ceea ce privește momentul constatării faptei, raportat la specificul acestei contravenții, tribunalul reține că, potrivit art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 15/ 2002, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Totodată, potrivit art. 11 alin. 1 din Ordinul nr. 769/ 2010, constatarea contravențiilor prevăzute la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, se efectuează cu ajutorul mijloacelor tehnice, parte a SIEGMCR, care, conform alin. 2 lit. b, pot fi dispozitive amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, respectiv sisteme de camere video, fixe sau mobile și care au rolul de a identifica, în regim static ori dinamic, numărul de înmatriculare al vehiculului, în vederea interogării bazei de date a SIEGMCR cu privire la achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul verificat.

A___. 3 stipulează că, în cazul utilizatorilor români, dacă se constată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute la alin. 2 lit. b, lipsa rovinietei valabile pentru vehiculul verificat, în baza datelor privind utilizatorul acestuia furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția regim permise de conducere și înmatriculare vehicule, personalul abilitat aplică sancțiunea și încheie procesul-verbal de constatare a contravenției. Conform alin. 5 procesul-verbal de constatare a contravenției prevăzut la alin. 3 se încheie ulterior, în lipsa contravenientului.

Potrivit alin. 7 procesul-verbal de constatare a contravenției, încheiat conform alin. 3 sau 6, se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002.

Sintetizând aceste dispoziții legale, tribunalul reține că, în cazul comiterii contravențiilor incriminate de O.G. nr. 15/ 2002, atunci când sunt utilizate sisteme de camere video amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, ca în cauza de față, constatarea abaterii se face în momentul folosirii respectivului dispozitiv, care identifică numărul de înmatriculare al vehiculului, și, prin interogarea bazei de date a SIEGMCR cu privire la achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul verificat, se poate stabili lipsa rovinietei.

Ulterior acestui moment, în baza datelor privind utilizatorul autovehiculului, furnizate de Ministerul Administrației și Internelor, se aplică sancțiunea și încheie procesul-verbal de constatare a contravenției.

Față de specificul modalității de constatare a unor astfel de abateri, având în vedere și modificările legislative survenite, tribunalul apreciază că momentul constatării faptei este cel al utilizării dispozitivului omologat, când se realizează captura fotografică a autovehiculului, moment de la care agentul constatator are obligația ca, în termen de 30 de zile, să obțină datele utilizatorului acestuia furnizate de Ministerul Administrației și Internelor și să încheie actul sancționator, în cazul depășirii acestui termen survenind prescripția aplicării sancțiunii contravenționale.

În aceeași măsură, după cum, noua lege contravențională, modificând condițiile de tragere la răspundere, prin modificarea termenului de prescripție a aplicării sancțiunii, are caracterul unei legi mai favorabile, ea este pe deplin aplicabilă în cauză.

Față de cele de mai sus, instanța de control judiciar constată că, deoarece fapta care face obiectul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/12.06.2012 a fost constatată la data de31.05.2012, iar procesul-verbal a fost întocmit la data de 12.07.2012, la mai mult de 30 de zile de data constatării faptei, dreptul de a aplica sancțiunea contravențională s-a prescris.

Având în vedere cele expuse, față de normele legale incidente, în baza art.. 312 alin. 1 C. pr. civ., instanța va respinge, ca neîntemeiat, recursul formulat de recurenta - intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatică – CESTRIN, în contradictoriu cu intimatul - petent împotriva Sentinței nr. 4218/08.03.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul formulat de recurenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, cu sediul în sect.6 București, __________________. 401A, împotriva sentinței civile nr. 4218/18.03.2013, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul M_______ M_____, domiciliat în, BRASOV, PODUL CRETULUI, nr. 67, J____ B_____ având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi,5.09.2013.

P_________ JUDECATORI

Grefier

Operator date cu caracter personal nr. 5595

Red..CLM/Tehored.CLM

J.F. N______ M______

d.f.

2 ex./ 20.09.2013