ROMÂNIA
TRIBUNALUL C____- S______
REȘIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________,
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX Cod operator 2896
DECIZIA CIVILĂ NR. 457/R
Ședința publică din data de 18 iunie 2013
PREȘEDINTE : C____ R_____
JUDECATOR : S______ G_______
JUDECĂTOR : B_______ R_____
GREFIER : C_______ L______
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurentului I____________ de Poliție al Județului C____-S______ și a intimatului M_______ E_____ D__.
Procedura de citare legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, expunerea referatului cauzei de către grefier și verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile asupra cauzei de față și procedează la soluționarea cauzei pe fond.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 505/13.02.2013, Judecătoria Reșița a admis plângerea contravențională formulată de petentul M_______ E_____ D__, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C____-S______, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/31.08.2012; a dispus anularea procesului verbal de contravenție mai sus menționat contestat și exonerează petentul de la plata amenzii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/31.08.2012, i-a fost aplicată contravenientului o amendă contravențională în cuantum de 1.050 , reținându-se în sarcina sa că la data de 27.08.2012, ora 14.00 nu s-a prezentat la sediul Poliției municipiului Reșița, în urma invitației legal comunicată, fiind convocat în calitate de utilizator al autoturismului marca PEUGEOT cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX care a fost implicat într-un accident de circulație la data de 31.07.2012 orele 11,25.
S-a arătat că faptele comise constituie contravenție în baza art. 102 alin. 1 pct. 25 din O.U.G. nr. 195/2002 și se sancționează în baza art. 101 alin. 1 pct. 25 din O.U.G. nr. 195/2002.
Plângerea contravențională a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001.
Analizând modalitatea de întocmire a procesului verbal de contravenție, instanța de fond a constatat că în speță nu au fost respectate condițiile de legalitate prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.17 din actul normativ menționat „lipsa mențiunilor privind numele și prenumele contravenientului… atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”
În fapt, în data de 02.07.2012, în jurul orelor 11,00, la sediul Poliției Municipiului Reșița s-a prezentat numitul Heres T_____ G______ care a declarat că în data de 01.07.2012, ora 11,25, aflându-se la volanul auto VW cu nr. XXXXXXXXX, a dorit să parcheze în parcarea complexului comercial Nera situat pe _____________ Decembrie 1918, din municipiul Reșița, iar conducătorul autoturismului marca Peugeot cu nr. XXXXXXXXX nu s-a asigurat corespunzător la manevra de mers cu spate și a intrat în coliziune cu el avariindu-i autoturismul. După eveniment, conducătorul auto Peugeot nu a dorit să discute cu numitul Heres T_____ G______ continuându-și deplasarea.
În urma adresei cu nr. xxxxxx din 03.07.2012 trimisă către ___________________, proprietarul auto Peugeot cu nr. XXXXXXXXX, Poliției i s-a comunicat faptul că autoturismul respectiv a fost dat spre utilizare numitului M_______ E_____ D__ domiciliat în municipiul Reșița, _________________, __________________, CNP xxxxxxxxxxxxx.
În urma neprezentării acestuia la unitatea de poliție în baza invitațiilor lăsate în repetate rânduri la adresa sa, Poliția Municipiului Reșița a procedat la întocmirea procesului verbal de contravenție mai sus menționat.
În dosarul cauzei s-a depus din partea ___________________ adresa de la fila 30 prin care se învederează instanței faptul că dintr-o eroare producătoare de consecințe juridice a indicat greșit ca fiind utilizator al auto marca Peugeot cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX domnul M_______ E_____, el nefiind angajat al societății, autoturismul fiind utilizat de M_______ I__, tatăl numitului M_______ E_____.
Având în vedere cele mai sus expuse, instanța de fond a constatat că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor art.17 din OG 2/2001 referitoare la lipsa numelui contravenientului, indicarea greșită a numelui contravenientului echivalând cu lipsa acestuia, astfel încât în baza dispozițiilor legale menționate, a admis plângerea contravențională formulată și a anula procesul verbal de contravenție, cu toate consecințele legale ce decurg din acesta.
Împotriva acestei sentințe, pe care o consideră netemeinică și nelegală, în termen legal, a formulat recurs agentul constatator I____________ de Poliție al Județului C____-S______, arătând că, pentru primul termen de judecată, va motiva, în scris, cererea de recurs.
Instanța constată că recurentul nu s-a prezentat la primul termen de judecată și nu a depus, în scris, motivele de recurs.
Examinând recursul formulat, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, tribunalul constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul constată că instanța de fond a reținut corect starea de fapt, rezultată din probatoriul administrat în cauză, la care a aplicat corect dispozițiile legale incidente în materie, pronunțând astfel o hotărâre temeinică și legală.
Potrivit dispozițiilor art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Pentru a conduce la casarea sau modificarea unei hotărâri, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează.
În speța de față, cererea de recurs formulată de către I____________ de Poliție al Județului C____-S______ nu este motivată nici în fapt și nici în drept, iar instanța nu a identificat niciun motiv de ordine publică. Afirmația generală, potrivit căreia hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, fără arătarea motivelor de casare sau modificare și dezvoltare a lor, așa cum cere art. 3021 alin. 1 lit. c Cod procedură civilă, cu toate că recurenta se obligase în acest sens, nu reprezintă o motivare în sensul procedural al termenului.
Este adevărat că art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 prevede că motivarea recursului nu este obligatorie și că motivele de recurs pot fi susținute și oral în fața instanței, însă recurenta nu a procedat nici în acest mod, astfel încât instanța de control judiciar nu constată nici un motiv de casare a hotărârii recurate, verificarea din oficiu a acesteia confirmând caracterul ei legal și temeinic.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus menționate, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge, ca nefondat, recursul declarat de către recurentul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C____-S______, împotriva sentinței civile nr. 505/13.02.2013 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de către recurentul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C____-S______, cu sediul în Reșița, _______________, nr. 40, județul C____-S______, împotriva sentinței civile nr. 505/13.02.2013 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C____ R_____ S______ G_______ B_______ R_____
GREFIER,
C_______ L______
Red. C.R./01.07.2013
Dact. C.L./01.07.2013
Ex. 2
Judecător fond: B____ M______