Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G_____
SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE NR. 603/2014
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 02 OCTOMBRIE 2014
COMPLETUL COMPUS DIN:
PREȘEDINTE V_______ D_________
JUDECĂTOR C_______ L___
JUDECĂTOR M_______ G____
GREFIER C_______ P_________
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului promovat de recurentul I____________ T_________ DE MUNCĂ, cu sediul in G_____, ______________________ nr. 46A, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/21.11.2013, pronunțată de Judecătoria G_____ in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, in contradictoriu cu intimata D______ C_______, domiciliată in com. P_____, ___________________, jud. G_____, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție GL NR. xxxxxx”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.09.2014, consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta când, Tribunalul având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 25.09.2014 si, ulterior la 02.10.2014, pronunțând următoarea decizie:
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra recursului civil de față , constată următoarele;
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei G_____ sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta D______ C_______ a formulat contestație împotriva procesului-verbal ________ Nr.xxxxxx din data de 15.11.2012 emis de ITM G_____ .
În fapt, petenta a arătat că procesul verbal este lovit de nulitate absolută întrucât nu este semnat de către contravenient și nici de către vreun martor, iar petenta nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa. Astfel, numitul S_____ I__ este o persoană cunoscută de către petentă, pe care aceasta o ajută dându-i de mâncare, haine și țigări, fără ca acesta să presteze o activitate constantă în favoarea petentei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6.2 CEDO.
În susținerea plângerii, petenta a depus la dosar înscrisuri.
Intimatul , legal citat , nu a desemnat reprezentant în instanță , dar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea dispozițiilor procesului verbal de contravenție.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat , în esență , că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției reținută în sarcina petentei, iar , potrivit dispozițiilor din Codul muncii , constituie muncă orice activitate prestată pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, pe o perioadă delimitată de timp și pentru care se primește o remunerație.
A mai precizat intimata că prestarea muncii nu se poate face fără o formă legală de angajare, respectiv contract individual de muncă încheiat înaintea începerii raportului de muncă.
În drept , a invocat dispozițiile Legii nr. 53/2003 , ale Legii 180/2002 și ale OG nr. 2/2001.
În susținerea cererii , intimata a depus la dosar înscrisuri și planșe foto.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, iar pentru petentă și proba testimonială.
Prin sentința civilă nr. xxxxx/21.11.2013 , Judecătoria G_____ a admis plângerea contravențională formulată , a dispus anularea procesului-verbal contestat și a exonerat petenta de la plata amenzii aplicate.
Pentru a dispune astfel , instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție verbal ________ nr. xxxxxx din data de 15.11.2012, s-a reținut în sarcina petentei săvârșirea contravenției prevăzute de art.16 alin.1 din Legea nr. 53/2003, constând în aceea că a primit la muncă pe numitul S_____ I__, fără ca în prealabil să încheie un contract individual de muncă în formă scrisă.
În consecință, în baza art. 260 alin.1 lit. e din Legea nr. 53/2003 si art. 7 alin.1 din OG nr. 2/2001, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 lei.
Conform art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator.
În aplicarea acestor dispoziții legale, instanța a procedat la verificarea legalității procesului verbal contestat, constatând că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Astfel, instanța a reținut că sunt inserate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 din OG nr. 2/2001 referitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului-persoană juridică, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator, mențiuni a căror lipsa ar atrage nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție în condițiile art.17 din OG nr. 2/2001 .
Referitor la susținerile petentei privind faptul că procesul-verbal a fost încheiat în lipsa sa, instanța a avut în vedere că nici o dispoziție legală nu impune obligativitatea încheierii actului de sancționare pe loc, ci dimpotrivă, față de dispozițiile art. 13 din OG nr. 2/2001 (prescripția dreptului de aplicare a sancțiunii contravenționale) si art.19 alin.1 din OG nr. 2/2001 ( menționarea unui martor-asistent atunci când contravenientul nu este de fata), rezulta implicit ca actul poate fi încheiat și ulterior, în limita termenului de prescripție.
De asemenea, instanța a constatat că dispozițiile OG nr. 2/2001 nu impun nici obligativitatea încheierii procesului-verbal de contravenție numai în prezența contravenientului.
Conform art.19 alin.1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal se va semna pe fiecare pagina de către contravenient și agentul constatator, cu excepția situației în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, când se va face mențiune despre aceste împrejurări, ce trebuie confirmate de cel puțin un martor.
În aceste condiții , rezultă că legiuitorul a înțeles să instituie două situații de încheiere a procesului-verbal de contravenție și anume în prezența sau în lipsa contravenientului, fără ca aceasta lipsă să poată afecta valabilitatea actului, câtă vreme nici un text de lege nu impune obligativitatea convocării contravenientului înainte de întocmirea procesului-verbal.
Referitor la susținerea petentei conform căreia procesul verbal nu a fost semnat de un martor, instanța a reținut că această omisiune atrage nulitatea relativa a procesului-verbal de contravenție, deoarece cauzele de nulitate absoluta, care pot fi constatate si din oficiu sunt expres si limitativ prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001.
Așadar, pentru a se putea dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenție, reținându-se încălcarea dispozițiilor art. 16 din OG nr. 2/2001, petenta ar fi trebuit sa facă o dubla dovada, respectiv existența unei vătămări precum și faptul că aceasta nu poate fi înlăturată în alt mod decât prin anularea procesului verbal.
În cauză, petenta a avut posibilitatea să formuleze apărări prin formularea plângerii contravenționale, astfel încât nu se poate reține că petenta a suferit o vătămare care nu se poate înlătura decât prin anularea procesului-verbal de contravenție.
De asemenea, instanța a reținut că faptele sunt descrise în mod corespunzător, sunt corect încadrate în drept, iar sancțiunile sunt aplicate între limitele fixate de actul normativ de incriminare.
În consecință, instanța a apreciat că procesul verbal contestat a fost legal întocmit.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Cu privire la administrarea acestor probe care să susțină temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției, instanța constată că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, obligatorie pentru instanțele romane, orice persoana are dreptul de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzării sa dovedească faptele imputate, contravenția fiind chiar asimilata unei acuzații penale (cauza A_____ c/României, hotărâre din 4 octombrie 2007).
Totuși, acest drept al unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul se încadrează in limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, 23 iulie 2002).
Prin urmare, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În aceste condiții, instanța a încuviințat si administrat in cauza proba cu înscrisuri, respectiv procesul-verbal de contravenție contestat și declarație scrisă și proba testimonială cu declarația martorului S_____ I__.
Din declarația martorului , instanța a reținut că acesta lucrează ocazional, iar petenta îl ajută cu mâncare și haine drept răsplată pentru ajutorul oferit în gospodărie. A mai precizat martorul că rareori se duce cu turma de oi, întrucât este bolnav, în urma unor lovituri la cap suferind o intervenție chirurgicală. Această împrejurare îl împiedică să desfășoare o activitate pe perioadă îndelungată.
Instanța a reținut că pentru a lua naștere obligația încheierii unui contract individual de muncă, între cele două părți, angajator și angajat trebuie să existe veritabile raporturi de muncă.
Raportul de muncă presupune o relație de subordonare, cu caracter de continuitate, în cadrul unui program minim de ore, pentru o perioadă dată de-a lungul unui interval de timp, presupunând totodată și repetitivitate.
În situația prestării unei activități ocazionale, neregulate sub un plafon minimal de timp, această muncă nu poate constitui obiectul unui raport juridic de muncă, ci exclusiv al unui raport juridic civil (eventual de prestări servicii).
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că , la momentul controlului și al încheierii procesului verbal de constatare și sancționare, între părți nu se desfășurau veritabile raporturi de muncă, astfel încât fapta imputată petentei nu există, nefiind îndeplinită ipoteza normei juridice.
Având în vedere cele de mai sus, instanța a admis plângerea contravențională formulată și anularea procesului verbal ________ nr. xxxxxx din data de 15.11.2012, cu consecința exonerării petentei de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs I____________ T_________ de Muncă G_____.
În motivare , recurentul I____________ T_________ de Muncă G_____ a arătat , în esență , că instanța de fond nu a reținut corect faptele și gravitatea acestora .
Se arată că în urma controlului efectuat la punctul de lucru al petentei a fost depistat numitul S_____ I__ fără contract de muncă.
Mai mult , se arată că la data de 15.11.2012 , la sediul ITM G_____ s-a prezentat petenta care a dat o notă de relații prin care a firma că este proprietara turmei de oi pe care o păzea numitul S_____ I__.
Se arată că deși s-a stabilit în sarcina petentei obligația încheierii și înregistrării contractului de muncă , aceasta nu a fost realizată.
Solicită admiterea recursului și , în rejudecare , menținerea procesului verbal și al sancțiunii amenzii aplicată.
În drept, a invocat prevederile OG nr. 2/2001, ale Codului muncii și ale art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Legal citată , intimata a fost reprezentată în fața instanței , dar nu a formulat întâmpinare .
Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs și în raport de probatoriile administrate, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă ,Tribunalul constată că recursul este fondat , hotărârea instanței de fond urmând a fi reformată pentru considerentele ce se succed:
În sarcina contravenientei s-a reținut că a primit la muncă o persoană fără a avea încheiat contract de muncă. Pentru această faptă agentul constatator a aplicat amendă în cuantum 10.000 lei , în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003.
Cu privire la această faptă , contrar celor reținute de instanța de fond , Tribunalul apreciază că procesul verbal este legal și temeinic încheiat.
Astfel , se constată că în fața instanței de fond petenta nu a făcut nicio probă care să ducă la răsturnarea prezumției de autenticitate și veridicitate a procesului verbal contestat .
Instanța va înlătura ca nesinceră declarația martorului S_____ I__ care nu a putut justifica de ce în fața organului de control a declarat că lucrează pentru petentă din data de 02.11.2012 ( cu circa zece zile anterior efectuării controlului ) , câte zece ore pe zi , iar în fața instanței că doar o ajuta ocazional pe aceasta.
Cu privire la sancțiunea aplicată pentru contravenția prevăzută de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 , Tribunalul apreciază că această faptă prezintă un grad ridicat de pericol social întrucât , pe de o parte , privează pe salariat de drepturile cuvenite cu titlul de asigurări sociale și de sănătate (drept la ajutor de șomaj, la pensie , la asigurare în caz de boală). Pe de altă parte , prin nereținerea și nevirarea contribuțiilor la bugetul de stat este prejudiciat și statul.
Având în vedere aceste aspecte , instanța conchide că nu se justifică înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment.
În consecință , văzând și dispozițiile art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă , Tribunalul va admite recursul , va modifica sentința recurată și , în rejudecare, va respinge plângerea contravențională ca nefondată și va menține procesul – verbal contestat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul promovat de recurentul I____________ T_________ DE MUNCĂ, cu sediul in G_____, ______________________ nr. 46A, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/21.11.2013, pronunțată de Judecătoria G_____ in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, in contradictoriu cu intimata D______ C_______, domiciliată in com. P_____, ___________________, jud. G_____, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție GL NR. xxxxxx”.
Modifică sentința.
In rejudecare, respinge plângerea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Octombrie 2014.
Președinte, V_______ D_________ |
Judecător, C_______ L___ |
Judecător, M_______ G____ |
|
Grefier, C_______ P_________ |
|
Red. C. L.
Dact. C.P:
2 ex. /29.10.2014
Fond: DGB