Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1527/2013 din 20 februarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI


SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1527

Ședința publică de la 20.02 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S_____ D______ D____

GREFIER: A____ D_________


Pe rol se află soluționarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe petentul I______ R___ B_____ și pe intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – B______ Rutieră, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut la prima strigare în ședință publică a răspuns petentul personal și martorul D___ A______, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța procedează la legitimarea petentului pe baza cărții de identitate – CI ________ nr. xxxxxx.

Instanța procedează la audierea martorului D___ A______.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul solicită să se admită cererea așa cum a fost formulată, să se anuleze procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx și să i se restituie permisul de conducere.

Față de cele solicitate, instanța rămâne în pronunțare.

INSTANȚA


Deliberând asupra cauzei civile deduse judecății, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXX/31.05.2012 petentul I______ R___ B_____ a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 29.05.2012 și restituirea permisului de conducere.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în ziua respectivă se afla cu autoturismul nr. de înmatriculare XXXXXXXX în intersecția _________________. Spiralei, încercând să vireze stânga, iar autoturismul din față, pentru a nu se bloca intersecția, a făcut acestuia semn și a încetinit pentru a-i permite să vireze stânga. Însă, după această manevră a fost oprit de un agent de poliție, care nu a văzut manifestarea de voință a participantului la trafic care i-a facilitat trecerea, agentul de poliție întocmind procesul- verbal de constatarea contravenției. Totodată, arată că deși a solicitat să i se prezinte dovada faptei contravenționale săvârșite, nu i s-a prezentat nicio înregistrare, motiv pentru care a refuzat să semneze procesul-verbal de contravenție.

În continuare, petentul a precizat că nu consideră că este vinovat deoarece în trafic, participanții își mai acorda unele circumstanțe pentru fluidizarea traficului.

În dovedire, petentul nu a atașat înscrisuri.

În ceea ce o privește pe intimată, aceasta, deși legal citată, nu s-a prezentat la judecată, dar a formulat întâmpinare.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea plângerii formulate și menținerea procesului-verbal încheiat cu respectarea disp. prevăzute în O.G. nr. 2/2001. De asemenea, mai menționează că abaterea a fost constatată în mod direct și personal de polițistul rutier, conform prev. art. 109 alin. 1 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, publicată cu modificările și completările ulterioare, în cauză nefiind întocmite alte acte de constatare.

In drept, intimata, prin întâmpinare, a invocat disp. art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, precum și disp. art. 57 alin. 1 din OUG 195/2002.

În dovedire, intimata a atașat procesul-verbal contestat.

Instanța a încuviințat și administrat pentru intimată proba cu înscrisurile de la dosar și proba testimonială cu martorul-asistent și pentru petent proba testimonială, în cadrul căreia au fost audiați martorul-asistent R___ A_____ (18) și martorul D___ A______ (f. 28).

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 29.05.2012 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – B______ Rutieră, procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx (f. 10), prin care petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 57 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 priv. circulația pe drumurile publice, conform art. 100 alin. 3 din același act normativ, pentru faptul că, în aceeași zi, orele 10:08, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, pe ________________ efectuarea virajului pe __________________________ Calea Ferentari, nu a acordat prioritate de trcerere autovehiculului ce circula din sens opus. Petentul nu a semnat procesul-verbal, la rubrica „Alte mențiuni” fiind completat cu „Nu semnez”.

Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu. Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că plângerea contravențională formulată de către petent este întemeiată pentru următoarele considerente:

Fiind vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, pentru care nu se pot produce probe în susținerea acuzației, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Chiar dacă O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară. Această prezumție legală este în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, după cum se va arăta în continuare.

Astfel, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (OUG nr. 125/2002 priv. circulația pe drumurile publice se adresează tuturor cetățenilor) iar sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda alternativ cu sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N____ c. României, A_____ c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, „caracter penal”.

În consecință, petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală instituite prin art. 6 din Convenție, însă printre acestea nu se găsește și obligația statului de a aplica sancțiuni contravenționale doar prin intermediul instanței, ci numai de a asigura accesul persoanei sancționate la un tribunal independent și imparțial care să se pronunțe în condițiile unui proces echitabil asupra „acuzației” (a se vedea cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31–36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N____ c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Având în vedere aceste principii, instanța reține că, prin probatoriul administrat, petentul a reușit să facă dovada unei situații contrare celei reținute în procesul-verbal de contravenție, astfel cum îi revenea sarcina probei, conform art. 129 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă corob. Cu art. 1169 vechiul Cod civil rap. la art. 230 lit. a) Legea de punere în aplicare a Codului civil.

Astfel, cu declarația martorului D___ A______ (f. 27) reise că petentul a fost îndemnat de un alt participant în trafic să efectueze virajul la stânga, pentru a nu se bloca intersecția, care i-a cedat acestuia prioritatea de trecere, deși petentului îi incumba obligația de a acorda prioritate de trecere celorlalți participanți la trafic.

Așadar, pentru a nu se bloca intersecția, având în vedere că un participant la trafic, aflat în interiorul intersecției a oprit pentru a-i acorda prioritate de trecere petentului, acesta a efectuat manevra la stânga, nesăvârșind, în aceste circumstanțe, contravenția imputată.

Rezumând cele prezentate anterior, instanța constată că petentul a reușit să facă dovada unei situații contare celei reținute în procesul-verbal de, astfel că nu se face vinovat de săvârșirea contravenției imputate, iar în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, va admite plângerea contravențională formulată de petent, va anula ca netemeinic procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, întocmit în data de 29.05.2012, va exonerea petentul de plata amenzii în cuantum de 280 lei și va înlătura sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Admite plângerea formulată de către petentul I______ R___ B_____, domiciliat în Bucuresți, ____________________. 4, ______________, ______________, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – B______ Rutieră cu sediul în Bucuresti, _______________________. 9-15, Sec. 3.

Anulează ca netemeinic procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx întocmit în data de 29.05.2012, exonerează petentul de plata amenzii în cuantum de 280 lei și înlătură sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.02.2013.


PREȘEDINTE, GREFIER,




D.S. 08 Aprilie 2013

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025