Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
6241/2015 din 16 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX


SENTINȚA CIVILĂ NR. 6241

Ședința publică din 16 noiembrie 2015

Președinte: R_____ A____ C________

Grefier: P____ B______


S-a luat în examinare plângerea formulată de petentul B____ C______, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, împotriva procesului-verbal de contravenție __________ nr. xxxxxx/01.09.2015.

La apelul nominal se prezintă petentul care se identifică cu CI CNP xxxxxxxxxxxxx, absent fiind reprezentantul intimatului.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea este legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 19 din OUG nr. 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța se declară competentă în soluționarea prezentei plângeri, conform dispozițiilor art. 94 din noul Cod de procedură civilă raportat la art. 32 alin. 1 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Se procedează la vizualizarea înregistrării video depusă de intimat pe suport digital.

La interpelarea instanței, petentul arată că nu mai are alte cereri de formulat ori probe de administrat.

Nefiind formulate alte cereri ori probe de administrat, instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă declară cercetarea procesului încheiată și în baza art. 244 alin. 3 și art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Petentul solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție contestat.

Instanța reține cauza spre soluționare.


I N S T AN Ț A


Constată că, prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXX/14.09.2015, petentul B____ C______, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, a contestat procesul verbal __________ nr. xxxxxx, întocmit în data de 01.09.2015.

În motivare, petentul a arătat că la data de 01.09.2015 a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX pe ________________________ municipiul A___ pe sensul de mers __________________________ Drapelului. Când a ajuns la semaforul din intersecția ____________________________ Drapelului (____________________________ oprit deoarece culoarea semaforului era roșie. După câteva secunde a auzit și a văzut semnalele sonore și luminoase a unei ambulanțe care venea din spatele coloanei de mașini, în sensul de mers către C-lea Radnei.

Respectând prevederile art. 37 din Codul rutier, petentul învederează că a avansat și a tras pe stânga, pe trecerea de pietoni, pentru a face loc ambulanței, acesta trecând de semaforul la care era oprit. După trecerea ambulanței, petentul susține că a așteptat în aceeași poziție până a observat că autovehiculele care circulau pe ________________________ mers Gara CFR spre Teatru s-au oprit la culoarea roșie a semaforului iar prima mașină din spatele autoturismului său a început să se deplaseze. Fiind deja trecut de semafor și neavând vizibilitate la acesta, petentul a început deplasarea considerând, în baza celor arătate mai sus, respectiv că semaforul s-a schimbat în culoarea verde.

Pentru aceste motive, petentul a solicitat anularea procesului verbal și a măsurilor complementare a acestuia.

Plângerea nu a fost întemeiată în drept, iar în probațiune petentul a depus înscrisuri în copii: procesul verbal contestat, carte de identitate, dovada ________ nr. xxxxxxx.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, având în vedere că fapta petentului a existat și este încadrată juridic corespunzător, procesul-verbal fiind atât temeinic cât și legal întocmit.

În susținerea întâmpinării, intimatul a arătat că, în fapt, la data consemnată în procesul verbal contestat de petent, agentul constatator din cadrul IPJ A___, executându-și atribuțiile de serviciu în mun. A___, ________________________ intersecție cu _________________________, a surprins autoturismul marca Nissan, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, al cărui conducător auto, în persoana petentului, nu a respectat culoarea roșie a semaforului electric aflat în funcțiune, fapt pentru care agentul a procedat la oprirea în vederea sancționării conducătorului auto.

Agentul a procedat la întocmirea procesului verbal de sancționare contravențională pentru încălcarea prevederilor HG NR. 1391/2006, stabilind sancțiunile prevăzute de OUG 195/2002, iar ca măsură complementară reținerea permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile, în conformitate cu OUG 195/2002.

Intimatul consideră că instanța ar trebui să pronunțe o hotărâre în acord cu practica judiciară internațională în materie (v.cauza H______ ș.a. contra României).

În lipsa probelor propuse de petent și în raport de existența la dosarul cauzei a procesului verbal de contravenție, a înregistrării pe suport digital și a referatului ofițerului de poliție rutieră, intimatul consideră că singura soluție viabilă ce poate fi adoptată de prima instanță este respingerea plângerii în contextul faptei contravenționale.

Intimatul mai învederează instanței că situația de fapt reținută în procesul verbal este rezultatul constatărilor personale ale unui organ de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acesta fiind învestit de către stat cu puterea de a constata și sancționa faptele antisociale, având ca ultim scop respectarea legilor și apărarea statului de drept.

Față de aceste considerente, intimatul a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea valabilității actului de sancționare.

S-au anexat întâmpinării: referat cu rezultatul verificărilor efectuate în legătură cu plângerea contravențională, buletin de verificare metrologică, înregistrarea abaterii pe suport digital (CD).

În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile de la dosar.

Analizând plângerea prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor __________ nr.xxxxxx încheiat la data de 01.09.2015, s-a reținut că, la aceeași dată, în jurul orelor 12:36, petentul a condus autoturismul marca Nissan cu numărul de înmatriculare XXXXXXXX în Municipiul A___, sensul de mers Intim către Podgoria și, ajuns la intersecția cu _________________________ pe culoarea roșie a semaforului aflat în funcțiune, fapta fiind înregistrată video.

Procesul verbal a fost încheiat în prezența petentului, acesta semnând procesul verbal cu mențiunea că era oprit după semafor din cauza unei salvări, iar când autoturismele din stânga s-au oprit, a plecat.

Examinând legalitatea actului sancționator, conform art. 34 din OG 2/2001, se constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din același act normativ, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, starea de fapt constatată direct de agentul rutier, respectiv trecerea pe semnalul de culoare roșie a semaforului, este confirmată de înregistrarea video depusă la dosar.

Instanța reține că potrivit prevederilor art. 52 alin. 1 din HG nr. 1391/2006, semnalul de culoare roșie al semaforului electric interzice trecerea”, nerespectarea acestei norme juridice constituie contravenție, faptă sancționată de art. 100 alin, 3 pct. d din OUG nr. 195/2002 cu amendă din clasa a II-a de sancțiuni - 4 sau 5 puncte amendă și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Instanța reține că, de altfel petentul nu contestă temeinicia procesului verbal de contravenție, ci susține că nu a avut vizibilitate pentru a observa culoarea roșie a semaforului. Această împrejurare nu este însă de natură a înlătura răspunderea contravențională, cazurile în care este înlăturată răspunderea contravențională fiind prevăzute de art.11 din OG nr.2/2001, respectiv legitima apărare, starea de necesitate, constrângerea fizică sau morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea, beția involuntară completă, eroarea de fapt, precum și infirmitatea, dacă are legătură cu fapta săvârșită.

Ori petentul nu a dovedit incidența vreunui dintre aceste cazuri pentru a nu răspunde contravențional.

Ca urmare, reținând că fapta corespunde realității și constituie contravenție, potrivit textelor legale indicate, că sancțiunea principală a fost corect individualizată, amenda fiind aplicată la minimum prevăzut de lege, și că sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce s-a dispus conform art. 100 alin. 3 OUG 195/2002, instanța va respinge plângerea în temeiul art. 34 din OG 2/2001.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Respinge plângerea contravențională formulată de petentul B____ C______ (CNP xxxxxxxxxxxxx) domiciliat în A___, _____________________. 5, ________________ împotriva procesului verbal de contravenție __________ nr.xxxxxx/01.09.2015 încheiat de intimatul IPJ A___ cu sediul în A___, __________________, nr. 17-21, jud. A___.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare; cererea se depune la Judecătoria A___.

Pronunțată în ședința publică din 16.11.2015.


Președinte,Grefier,

R_____ A____ C________ P____ B______




R__/PB/ 16.12.2015/4 ex. din care 2 ex. se ________________________> - B____ C______ - A___, _____________________. 5, ________________

- I____________ de Poliție al jud. A___-A___, __________________, nr. 17-21, jud. A___



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025