R O M Â N I A
JUDECĂTORIA A___ I____
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 347/2016
Ședința publică de la 04 Februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M___ G_____ M_____
Grefier – R____ A__
Pe rol se află judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe petenta S.C. A___`S SA în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A.- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA (CESTRIN), având ca obiect anulare proces verbal de contravenție R15 NR. xxxxxxx
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. Ș______ A___ în substituirea av. Agoșton V_____ pentru petentă, lipsă fiind intimata prin reprezentant legal sau convențional.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se constată că la data de 04.02.2016 av. Agoșton V_____ a depus cerere de apelare a cauzei după ora 15,30, iar în subsidiar a solicitat acordarea unui nou termen de judecată.
Av. Ș______ A___ depune delegație de substituire a avocatului titular, av. Agoșton V_____, arătând că cererea de apelare după ora 15,30 a rămas fără obiect.
În temeiul art.131 alin.1 Cod proc. civilă, instanța pune în discuție competența de soluționare a cauzei.
Apărătorul ales al petentei apreciază că Judecătoria A___ I____ este competentă sub toate aspectele în soluționarea prezentei plângeri raportat la sediul petentei și prev. art.10 ind.1 din OG 15/2002.
Instanța constată că este competentă general, material și teritorial în soluționarea prezentei plângeri contravenționale în temeiul prev. art.94 și art.10 ind.1 din OG 15/2002.
Având cuvântul pe durata estimativă a cercetării judecătorești, apărătorul ales al petentei apreciază că litigiul se poate finaliza la două termene de judecată motivat de faptul că, în probațiune, înțelege să solicite pe lângă proba cu înscrisurile de la dosar, efectuarea unei adrese către intimată pentru a depune dovada că petenta nu a avut rovinietă valabilă la momentul la care a fost surprins în trafic. Apreciază că proba cade în sarcina intimatei întrucât aceasta ar trebui să aibă un sistem de date cu privire la roviniete, evidența fiind incertă în acest moment raportat la faptul că în tipizatul rovignietei eliberat de unitățile abilitate este menționat în mod expres „a se păstra un an de la data expirării”. Depune copia unui tipizat rovignetă vizând auto XXXXXXXX, eliberată la data de 12.11.2015 cu valabilitate până la data de 11.11.2016, eliberată de OMV Petrom Marketing SRL în care se menționează obligativitatea de păstrare a rovignetei timp de un an de zile de la data expirării valabilității.
În baza art.238 alin.1 Cod proc. civilă, instanța estimează durata cercetării judecătorești la un termen de judecată.
Având cuvântul în probațiune, apărătorul ales al petentei solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei și emiterea adresei către intimată pentru a depune dovada că petenta nu deținea rovignetă valabilă, reiterând considerentele antemenționate.
În baza art.258 Cod proc. civilă, apreciind utile, concludente și putând duce la soluționarea în fond a pricinii, instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei și respinge cererea petentei de emitere a adresei către intimată cu conținutul solicitat, apreciind că nu se impune având în vedere celelalte mijloace de probă existente la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza art.392 Cod proc. civilă, instanța declară închisă faza probatorie, deschide faza dezbaterilor și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Apărătorul ales al petentei solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal motivat de faptul că nu s-a depus la dosar nici o dovadă din partea intimatei că societatea petentă nu ar fi deținut rovinietă valabilă la data respectivă, iar împrejurarea că în procesul verbal s-a menționat că aceasta nu avea rovignetă valabilă, nu ține loc de dovadă. Cu cheltuieli de judecată în măsura în care s-a făcut dovada la dosarul cauzei.
Considerând lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, în temeiul art.396 Cod proc. civilă instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.10.2015, sub dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, petenta ____________ a solicitat anularea procesului verbal _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 05.10.2015 de agentul constatator al intimatei C_______ NAȚIONALA DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA S.A.- CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA (CESTRIN) și exonerarea de la plata amenzii contravenționale.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că a fost sancționată contravențional prin procesul-verbal _________/05.10.2015, pentru săvârșirea, la data de 02.06.2015, a faptei contravenționale prevăzute de art. 8 alin.(l) din O.G. nr. 15/2002, fiind astfel sancționată cu amenda contravenționala in valoare de 1.250, potrivit art. 8 alin.(3A2) din aceeași ordonanța, mai precis pentru faptul că autovehiculul cu numărul de înmatriculare XXXXXXX, aparținându-i, ar fi circulat la data de 02.06.2015, ora 21.15, locul DN1 km.370+200m, S____, jud. A___, fără a deține rovinieta valabila, arătând totodată că proba se face cu fotografia având numărul indicat.
Petenta a arătat că a fost sancționată pentru o faptă pentru care nu există deoarece autovehiculul menționat in cuprinsul procesului verbal contestat avea o rovinieta valabila la data la care se retine săvârșirea faptei contravenționale, rovinieta pentru acest autoturism fiind valabil pana in data de 03.06.2015, inclusiv.
A arătat petenta că deține un parc auto mare iar termenele pentru plata taxelor, impozitele, încheierea asigurărilor, este cu atenție ținut si avut in vedere deoarece, interesul său este de a respecta prevederile legale. In acest sens, constatându-se ca termenul de valabilitate al rovinietei pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXX a expirat la data de 03.06.2015, acesta aflându-se pentru o scurta perioada de timp in service, pentru efectuarea unor revizii, la data de 04.06.2015 s-a achitat tariful de utilizare prevăzut de O.G. nr. 15/2002, fiind eliberata rovinieta pentru acesta. După mai bine de 4 luni de la momentul la care se susține săvârșirea presupusei fapte contravenționale, i-a fost comunicat procesul-verbal contestat, fiind literalmente nemulțumiți de ceea ce agentul constatator retine in cuprinsul acestuia, aducând acuzații de săvârșirea unei fapte contravenționale care nu exista.
Petenta a apreciat că procesul verbal nu probează prezumtiva faptă. Chiar daca procesul-verbal se bucură de prezumția de legalitate totuși, acesta este un act administrativ care include in conținutul sau atât acuzația adusa unei persoane privind săvârșirea unei fapte antisociale - contravenția, cat si aplicarea sancțiunii corespunzătoare. Ori, întrucât obiectul plângerii împotriva procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției este tocmai verificarea acestei "acuzații" de către instanța, proba faptei antisociale nu poate fi acuzația însăși, aceasta putând fi eventual teza probatorie.
A mai arătat petenta că potrivit art. 1 din OG nr. 2/2001, legea contravenționala apară valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penala si constituie contravenție fapta săvârșita cu vinovăție, stabilită si sancționată prin lege. Aceste caracteristici generale ale contravenției, care se regăsesc si în norma specială care reglementează fapta reținută în sarcina petentei, determina caracterizarea acesteia ca acuzație in materie penala si, deci, includerea in câmpul de aplicare al art. 6 din CEDO, fiind invocată cauza A_____ contra România (4 octombrie 2007). Totodată a mai arătat că, deși contravenția poate fi reglementata in dreptul intern ca nefiind de natura "penala" totuși, reglementările dreptului intern al statului au o valoare relativa, iar nu o valoare absoluta [cauza Kadubec c. Slovaciei]. De asemenea, caracterul penal al contravenției este dovedit si de severitatea pedepsei aplicate [cauza Ozturk c. Germaniei].
Concluzionând, petenta a arătat că acuzația de săvârșire a unei contravenții este o acuzație penala in sensul Convenției, motiv pentru care un individ este îndreptățit, si in procedura contravenționala, să se bucure de garanțiile procedurale in materie penala si inclusiv sa beneficieze de prezumția de nevinovăție potrivit art. 6 din CEDO, prezumție care se aplica si in materie civila [cauza Erkner Hofauer c. Austriei] daca se ține cont si de reglementarea contravenției in dreptul intern, potrivit art. 47 din OG nr. 2/2001.
Pe cale de consecința, fata de dispozițiile art. 20 din Constituția României, care acorda Întâietate tratatelor internaționale la care România este parte si, văzând dispozițiile art. 6 din CEDO, astfel cum au fost interpretate si valorificate in jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, petenta a solicitat să se recunoască garanțiile procedurale specifice in materie penala, in ceea ce privește dreptul la un proces echitabil, prin care si prezumția de nevinovăție, prevăzuta de alin.(2) al art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. Aceasta prezumție, ca orice prezumție legala relativa, conduce la răsturnarea sarcinii probei astfel ca, in cadrul plângerilor contravenționale, cel care trebuie sa facă dovada existentei faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovăției acesteia este organul constatator.
A arătat petenta că, din acest argument rezulta ca simpla constatare (uneori pretinsa constatare) ex propriis sensibus a agentului constatator - care nu prezintă garanții de imparțialitate si de independenta - nu este suficienta pentru ca instanța sa stabilească vinovăția unei persoane pe numele căreia s-a întocmit un proces verbal contravențional, atâta timp cat asupra faptelor descrise in conținutul actului pot plana o ________ dubii, găsindu-și aplicabilitate principiul de drept in dubio pro reo.
In drept, s-au invocat prevederile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002.
S-a anexat plângerii: împuternicire avocațială, copia procesului verbal contestat, copia rovinietei eliberată la data de 04.06.2015 ora 10:36 cu valabilitate până la data de 03.06.2016, ora 23:59, privind auto cu nr. de înmatriculare XXXXXXX și eliberată de ___________________________ A___ I____ precum și dovada achitării acesteia (fl.7, 9-10).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în valoare de 20 lei (fl.8).
La data de 24.11.2015 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.
Intimata a arătat că la data de 02.06.2015, pe DN1 Km370+200m, pe raza localității S____, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXX, aparținând ____________, CUI xxxxxxxx, cu sediul în A___ I____, _____________________, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 05.10.2015, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției _________ nr. xxxxxxx de către C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
Se arată de către intimată că potrivit dispozițiilor art.1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal, intimata a arătat că acesta îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Astfel, procesul verbal a fost întocmit, cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor.
Intimata a mai arătat că în momentul aplicării sancțiunii contravenționale agentul constatator a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, aplicând minimul amenzii contravenționale prevăzut de anexa 2 din OG 15/2002.
A mai arătat intimata că, pe lângă procesul verbal, dovada săvârșirii contravenției o reprezintă proba foto emisă de sistemul SIEGMCR, care atestă prezența autovehiculului în data, la ora și locul stipulat în procesul verbal.
Se arată că autovehiculul petentei fiind identificat în trafic, s-a verificat baza de date cu roviniete valabile și s-a constatat în mod corect că pentru acesta nu există înregistrată rovinieta.
În drept, s-au invocat dispozițiile OG 2/2001, OG 15/2002 și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă în baza art. 411 alin.1 pct.2 Cod proc. civilă.
S-a anexat întâmpinării, în copie certificată: autorizație de control agent constatator, dovada comunicării procesului verbal contestat, proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR (fl.17-20).
Întâmpinarea a fost comunicată petentei care a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor intimatei și anularea procesului verbal pentru motivele arătate în cuprinsul plângerii pe care le menține integral (fl.24-25).
În cauză s-a administrat proba cu înscrisurile depuse de petentă și anexate plângerii introductive de instanță și înscrisurile depuse de intimată și anexate întâmpinării.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:
Prin procesul verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/05.10.2015 încheiat de către agentul constatator din cadrul intimatei CNADNR - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, petenta ____________ a fost sancționată cu o amendă contravențională în cuantum de 1.250 lei, reținându-se că vehiculul categoria C cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând acesteia, a circulat la data de 02.06.2015, ora 21:15, pe DN 1 km 370 + 200 m în loc S____, jud A___, fără a deține rovinietă valabilă (f. 9).
În temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale trebuie să verifice dacă aceasta a fost formulată în termenul prescris de lege, iar apoi, prin prisma probatoriului administrat, va proceda la analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal, putând să hotărască și cu privire la individualizarea sancțiunii.
În urma verificărilor cerute de dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul instanței în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1.
Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:
Petenta nu a invocat existența vreunui viciu al procesului verbal de contravenție, iar întrucât nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută sau relativă a actului contestat, instanța constată că forța probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate instituită de lege în favoarea sa.
Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, instanța reține că petenta a fost sancționată în temeiul art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, conform căruia fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.
Potrivit art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Astfel cum susține intimata, constatarea contravenției a fost constatată cu ajutorul mijloacelor specifice ale S.I.E.G.M.C.R., acest aspect fiind menționat în cuprinsul procesului-verbal.
Așadar, instanța reține că actul constatator se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, instanței de judecata revenindu-i rolul de a verifica, în conformitate cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001, la cererea petentei, dacă cele cuprinse în procesul-verbal corespund realității. În acest sens, instanța arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, materia contravențiilor este asimilată materiei penale, fiindu-i aplicabile garanțiile art. 6 din Convenția EDO. De asemenea, Convenția nu se opune unei prezumții de legalitate și temeinicie a procesului-verbal, însă cu respectarea a două condiții: sancțiunea prevăzută de lege să nu fie gravă și să existe posibilitatea administrării de probe în vederea răsturnării prezumției de către petent.
În cazul de față, sancțiunea aplicată, fiind pecuniară, nu este de natură a împiedica existența unei prezumții de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contestat, în măsura în care petentei i s-a asigurat posibilitatea de a răsturna această prezumție.
Potrivit art. 8 din O.G. nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă. Totodată art. 1 alin. 1 lit. b) din același act normativ definește utilizatorul ca fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.
Proba foto ( f 19-20) prezentată de către intimată face dovada surprinderii autovehicului cu nr de înmatriculare XXXXXXXXX ( petenta necontestând faptul deținerii acestui vehicul, și implicit, calitatea de utilizator în sensul OG 15/2002) la data de 02.06.2015 ora 21:15 pe DN 1 km 370 + 200 m în localitatea S____, jud A___ fără a deține rovinietă valabilă.
Petenta a contestat prin plângerea introductivă temeinicia faptei, invocând faptul că autovehiculul respectiv nu ar fi circulat la acea dată și oră menționată în locul indicat în cuprinsul procesului verbal de contravenție, afirmând că taxa de utilizare a drumurilor naționale ( rovinieta ) era achitată până la data de 03.06.2015 inclusiv, însă nu a propus probe care să dovedească temeinicia celor afirmate.
Petenta a depus la dosar copie după dovada atestând achitarea taxei de utilizare a drumurilor naționale ( f 10), valabilă însă doar din 04.06.2015 până la 03.06.2016, interval de timp care nu acoperă și ziua de 02.06.2015, menționată ca dată a săvârșirii contravenției în cuprinsul procesului verbal contestat ( f 9).
Instanța reține că simplele afirmații ale petentei nu sunt de natură să răstoarne prezumția de temeinicie instituită de lege în favoarea procesului verbal de contravenție, nefiind susținute de mijloacele de probă administrate în cauză.
Raportând conduita petentei la reglementările legale în vigoare, instanța apreciază că aceasta a acționat în mod nelegal, întrucât în calitate de utilizator al vehiculului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX ar fi trebuit sa achite tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale, înainte ca acesta să circule pe drumurile publice.
Asupra individualizării sancțiunii contravenționale aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat:
În baza art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța poate să hotărască asupra sancțiunii contravenționale aplicate. Această prerogativă legală conferă instanței posibilitatea de a proceda la o reindividualizare a sancțiunii contravenționale stabilite de agentul constatator.
Pentru stabilirea sancțiunii contravenționale trebuie să se țină cont de criteriile de individualizare prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001. Potrivit acestei dispoziții legale, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Articolul 7 din O.G. nr. 2/2001 stabilește că sancțiunea avertismentului se aplică atunci când fapta este de o gravitate redusă și chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu menționează expres această sancțiune.
În cauză, instanța apreciază că agentul constatator a făcut o justă individualizare a sancțiunii, neimpunându-se înlocuirea acesteia cu avertisment, calitatea de profesionist a petentei impunând în sarcina acesteia o obligație de diligență sporită pentru respectarea dispozițiilor legale.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 și următoarele din O.G. nr. 2/2001, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta _____________ și în consecință va menține procesul verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx/05.10.2015. de către agentul constatator din cadrul intimatei.
Instanța va lua act de faptul că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petenta S.C. A___’S S.A., având JXXXXXXXXXX, CUI RO12602980, cu sediul în A___ I____, _____________________, jud. A___ în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, având JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx, cu sediul în București, sector 6, _____________________.401A și, în consecință:
Menține procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx/05.10.2015.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere ce se depune la Judecătoria A___ I____, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2016.
Președinte, Grefier,
M___ G_____ MariusRusan A__
Red MGM
Tehnored RAA/5ex/15.02.2016