Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul MEHEDINŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
18/2015 din 20 ianuarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL M________

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


DECIZIE Nr. 18/2015

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE E______ T____

Judecător A_____ C______

Grefier V________ B____


Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul petent N___ M_____, împotriva sentinței civile nr. 906/01.10.2014 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M________.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că apelantul petent a fost citat pentru acest termen cu mențiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei, sub sancțiunea anulării apelului ca insuficient timbrat, nu s-a conformat acestor dispoziții , după care.

Instanța , din oficiu, invocă excepția insuficienței timbrării cererii de apel și rămâne în deliberare pe această excepție .



TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 906/01.10.2014 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX a fost respinsă plângerea formulată de petent.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență, din probatoriul administrat în cauză că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin.3 lit.e din OUG 195/2002 rep. prin aceea că în data de 05.06.2014 ora 19,15 a condus autoturismul cu nr de înmatriculare XXXXXXXX cu viteza de 102 km/h, în localitatea L____ Banului, sector de drum cu limită de viteză 50 km/h. Viteza a fost înregistrată cu aparatul radar montat pe auto MAI xxxxx, afla în mișcare.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța a reținut că procesul verbal cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute. Petentul invocă nulitatea procesului verbal pentru lipsa precizării exacte a locului săvârșirii faptei. Instanța a constatat că în procesul verbal s-a menționat locul săvârșirii faptei-loc. L____ banului, poziție GPS +xxxxxxx+xxxxxxxx. Mențiuni suplimentare ar fi inutile întrucât pe raza localității L____ banului nu există segmente de drum cu limită convențională de viteză peste limita legală de 50 km/h.

În cursul procesului intimata a depus la dosar buletinul de verificare metrologică nr. xxxxxxx/15.04.2014 pentru aparatul radar montat pe auto MAI xxxxx, valabil la data constatării faptei. De asemenea s-a făcut dovada calității de operator radar calificat a agentului P___ I____ cu atestatul nr. xxxxx/31 din 21.05.2013.

În ce privește întocmirea procesului verbal după alt model decât cel prev. de anexa 1D din regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, instanța a apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 181 din HG 1391/2006. Textul invocat prevede că în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul. În speță, fapta nu a fost constatată exclusiv cu un mijloc tehnic, ci și personal de către agentul de poliție, care a procedat la oprirea în trafic a petentului, identificarea acestuia și aplicarea sancțiunii.

Relativ la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța a reținut următoarele:

Potrivit art. 102 alin. 3 lit. e) din OUG nr. 195/2002, constituie contravenție si se sancționează cu amenda prevăzuta in clasa a IV-a de sancțiuni si cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

În speță, la baza încheierii procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 05.06.2014 a stat înregistrarea realizată cu aparatul radar montat pe auto MAI xxxxx, pentru care intimata a făcut dovada verificării metrologice valabile cu buletinul nr. xxxxxxx/15.04.2014.

Din înregistrarea video depusă la dosar s-a constatat că autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX a circulat cu viteza maximă de 102 km/h în localitatea L____ Banului, viteza legală fiind de 50 km/h.

Nu poate fi reținută susținerea petentului, conform căreia nu s-a ținut seama de eroarea maximă tolerată. Prevederile art. 3.1.1 lit. c din NML 021-05 invocate sunt cerințe metrologice pe care aparatul radar trebuie să le îndeplinească cu ocazia verificării de către BRML. Dacă valorile măsurate ale vitezelor de către aparatul radar se încadrează în erorile maxime tolerate, aparatul radar este declarat admis pentru utilizare în condiții normale de trafic, astfel că exactitatea măsurătorilor nu mai poate fi contestată.

În ce privește sancțiunile aplicate, s-a constatat că agentul a stabilit amenda minimă prev. de lege pentru fapta săvârșită, iar măsura complementară a reținerii permisului de conducere este legală și necesară pentru înlăturarea stării de pericol. Sancțiunile respectă criteriile de evaluare a pericolului social prev. de art. 21 al. 3 din OG 2/2001, din verificarea cazierului auto reieșind că petentul nu este la prima abatere de la legislația privind circulația pe drumurile publice.

Pentru considerentele arătate, instanța a respins plângerea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul N___ M_____ criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii plângerii.

În motivare, apelantul petent a susținut că deși a arătat la instanța de fond că nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa , deoarece viteza înscrisă în procesul verbal contestat a fost înregistrată de către un cinemometru montat pe un autoturism aflat în mișcare , situație în care , potrivit prevederilor 3.1.1. lit. c din Norma de metrologie legală NML 021-05, eroarea tolerată pentru măsurarea vitezei , în regim de deplasare, pentru autovehiculele aflate în trafic este de +/- 4 % din valoarea convențional adevărată pentru viteze egale sau mai mari decât 100 km/h.

Deși a solicitat la instanța de fond să-i fie încuviințată proba cu martori pentru a dovedi starea de fapt existentă și a proba că pe sectorul de drum unde a fost surprins de agentul de poliție viteza reglementată nu era de 50 Km/h ci mai mare, și că astfel nu a săvârșit contravenție reținută în sarcina sa, instanța de fond i-a respins proba solicitată , având în vedere proba tehnică existentă.

Mai mult, agentul constatator nu a indicat cu exactitate locul în care ar fi depășit viteza legală , respectiv la ce km de pe raza localității L____ Banului, pentru a se verifica viteza regulamentară pe acest sector de drum.

A mai susținut apelantul petent că a solicitat instanței de fond înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment având în vedere dispozițiile art. 21 alin 3 din OG nr.2/2001, însă instanța a apreciat că agentul constatator a stabilit amenda minimă prevăzută de lege pentru fapta săvârșită, respingând plângerea formulată.

Apreciază apelantul petent că amenda aplicată nu corespunde exigențelor de proporționalitate prevăzute de art. 21 alin 3 din OG nr.2/2001 , solicitând înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.

În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și următoarele Cod de procedură civilă și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

A anexat la cerere, taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei.

Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M________, a depus la dosar întâmp8inare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică, întrucât instanța de fond a analizat toate probele depuse la dosar, iar din conținutul procesului verbal a rezultat, fără putință de tăgadă , că petentul a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, și nu sunt motive temeinice care să justifice modificarea sentinței criticate.

Îndrept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 471 alin 5 Cod de procedură civilă și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Examinând apelul formulat instanța reține următoarele:

Potrivit art. 19 din OUG nr.80/2013 în materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei.

Art. 36 alin 2 din OUG nr.80/2013, stabilește drept sancțiune în cazul în care reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei , anularea cererii.

Articolele 470 alin 2 și 3 Cod de procedură civilă, impun apelantului să atașeze la cererea de apel dovada achitării taxelor de timbru, această lipsă putând fi complinită până la primul termen de judecată la care partea a fost legal citată , lipsa dovezii achitării taxelor de timbru fiind sancționată cu nulitatea cererii .

Cum în cauză, apelantul – petent, a fost citat pentru termenul 20.01.2015 cu mențiunea să achite diferența de taxă de timbru de 10 lei, sub sancțiunea anulării apelului ca insuficient timbrat, iar acesta nu s-a conformat acestei solicitări a instanței, în raport de dispozițiile art. 470 alin 3 Cod de procedură civilă, coroborat cu art. 36 alin 2 din OUG nr.80/2013, instanța urmează să anuleze ca insuficient timbrat apelul formulat .


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează ca insuficient timbrat apelul formulat de apelantul petent N___ M_____, domiciliat în comuna Grojdibodu ________________________, împotriva sentinței civile nr. 906/01.10.2014 pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului M________ cu sediul în Drobeta T____ S______ , ________________.75, județul M________ .

Definitivă .

Pronunțată în ședința publică de la 20 Ianuarie 2015, la sediul Tribunalului M________ .


Președinte,

E______ T____

Judecător,

A_____ C______

Grefier,

V________ B____

Red. TE

Tehnored. VB

Ex.4/28.01.2015

Cod operator 2626



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025