Cod ECLI ECLI:RO:TBCLS:2016:010.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Decizia civilă nr. 49/2016
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE G_______ T_____
Judecător R_____ R___
Grefier C_______ M______ P______
Pe rol judecarea apelului declarat de petenta D____ M_____, împotriva sentinței civile nr. 2471 din 15.09.2015, pronunțată de Judecătoria Călărași, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Tribunalul, apreciind cauza în stare de judecată, declară dezbaterile închise.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași, la data de 30.06.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXX petenta D____ M_____, domiciliată în __________________________, având CNP - xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Călărași, cu sediul Călărași, _______________________, jud. Călărași a formulat plângere contravențională și a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună în principal, nulitatea procesului verbal de contravenție și să se dispună restituirea permisului de conducere, iar în subsidiar anularea procesului verbal ca fiind netemeinic și nelegal.
În motivarea plângerii sale petenta a arătat că la data de 15.06.2015 a fost sancționată pe motiv că a condus auto cu numărul de înmatriculare B-176-ANGcu viteza de 103 Km/h în localitate.
A apreciat că, măsurarea vitezei autovehiculului face dovada absolută până la limita minimă de la care încep erorile de măsurare,respectiv până la 98,8 km/h și ca urmare, raportat la această viteză în cauză nu sunt întrunite elementele contravenției pentru care a fost sancționată, întrucât nu s-a făcut dovada unei depășiri cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise, ci doar depășirea cu 48,8 km/h. a vitezei maxime admise.
Intimata a formulat întâmpinare la data de 24.07.2015 prin care a solicitat instanței respingerea plângerii, menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal.
Soluționând cauza, Judecătoria Călărași, prin sentința civilă nr. 2471 din 15.09.2015, a respins plângerea contravențională formulată de petenta D____ M_____, domiciliată în __________________________, având CNP - xxxxxxxxxxxxx,împotriva procesului verbal de contravenție __________ nr.xxxxxx întocmit de intimatul I__ CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, _______________________, jud.Călărași,la data de 27.02.2015, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond, examinând materialul probator administrat în cauză, a reținut următoarele:
În data de 15.06.2015 a fost încheiat de către un agent constatator din cadrul I.P.J. Călărași procesul verbal de contravenție __________ nr.xxxxxx prin care s-a reținut săvârșirea de către petenta D____ M_____ a contravenției prevăzute de art.49 din OUG 195/2002 și art.121 alin.1 din H.G. nr 1391/2006 pentru aprobarea regulamentului de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 R raportat la art.102 din O.U.G. nr.195/2002 și art.111 alin.1 lit. c din O.U.G. nr.195/2002 constând în aceea că a condus autoturismul marca Renault cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 3B, în localitate, cu viteza de 103 km/h.
Prin acest proces-verbal petenta a fost sancționată cu o amendă contravențională în cuantum de 877,5 lei corespunzătoare a 9 puncte amendă și cu măsura complementară privind suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile. A fost eliberată dovada cu ________ nr. xxxxxxx/15.06.2015.
În rubrica „Alte mențiuni” a procesului-verbal s-a consemnat „Nu am obiecțiuni ”, procesul –verbal fiind semnat de petentă, fără obiecțiuni.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Aspectele de nelegalitate ale procesului-verbal invocate de petentă nu sunt întemeiate întrucât încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina sa este corectă iar în cuprinsul acesteia sunt inserate mențiuni cu privire la data, locul și ora săvârșirii contravenției.
În ceea ce privește dreptul la obiecțiuni, acesta a fost respectat, agentul constatator inserând la rubrica „Alte mențiuni” poziția petentei, respectiv aceea că nu are obiecțiuni.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța de fond, în prealabil, a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul asigură respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatoarei dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acesteia, potrivit cu care nu ar fi circulat cu viteza de 103 km/h, ci cu o viteză mult mai mică, pentru că nu au fost respectate erorile maxime tolerate, nu fost dovedite, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu declarația petentei.
Din contră, instanța de fond a constatat că săvârșirea faptei reținută în sarcina petentei a fost constatată printr-un un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar fila 26.
Între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează.
Astfel, în înregistrarea video depusă la dosarul cauzei se poate observa, cum autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX a fost surprins de aparatul radar cu o viteză foarte mare pentru sectorul de drum respectiv, de 103 km/h, în localitate, iar buletinul de verificare metrologică a aparatului radar _________ 224 montat pe auto cu numărul MAI xxxxx, aparat menționat și în cuprinsul procesului verbal contestat, atestă faptul că această viteză a fost stabilită printr-un mijloc verificat metrologic.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel apelanta D____ M_____, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
Susține că a fost sancționată prin procesul verbal contestat pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 121 alin.2 din OG 195/2002, pentru că în ziua de 15.06.2015 ar fi condus autoturismul XXXXXXXXX pe DN 3B, cu o viteză depășind viteza prevăzută de lege pentru sectorul de drum respectiv.
Arată apelanta că a fost oprită în afara localității de un agent de circulație care i-a comunicat că ar fi circulat cu 80 km/h și că după ce i-a înmânat documentele, acesta a întocmit procesul-verbal consemnând că viteza de deplasare a fost de 103 km/h.
Susține că a solicitat să-i fie prezentată înregistrarea video a faptei contravenționale, lucru refuzat de agentul constatator, acesta comunicându-i că „o să o vadă la judecătorie” și arată apelanta că după ce a făcut acest lucru a constatat că din imaginile vizionate nu rezultă ca fiind evident nr. de înmatriculare al autoturismului filmat și că apar mai multe viteze de deplasare printre care una de 103 km/h și una de 40 km/h.
În cauză, a formulat întâmpinare I__ Călărași, solicitând respingerea apelului și menținerea sentinței Judecătoriei Călărași, motivat de faptul că în mod corect a constatat instanța de fond că procesul-verbal de contravenție respectă condițiile de fond și formă prevăzute de OG 2/2001.
Se precizează că apelanta a semnat actul pe care în cauza de față îl contestă, fără obiecțiuni, că temeinicia procesului-verbal rezultă din probele administrate în cauză (înregistrarea video și înscrisuri).
Părțile nu au solicitat alte probe în apel.
Analizând sentința apelată, în raport de actele și lucrările dosarului și de motivele de apel invocate, reține tribunalul următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2471 din 15.09.2015, Judecătoria Călărași, a respins plângerea contravențională formulată de petenta D____ M_____, împotriva procesului verbal de contravenție __________ nr.xxxxxx întocmit de intimatul I__ CĂLĂRAȘI,constatând că motivele de apel sunt susținerile și apărările cuprinse în plângerea contravențională.
Constată tribunalul că instanța de fond a realizat o analiză completă de legalitate și temeinicie în limitele stabilite de art. 34 alin.1 din OG 2/2001, concluzionând în mod corect că s-au respectat dispozițiile art. 165 și 17 din OG 2/2001, că probele confirmă concordanța cu realitatea a situației de fapt reținute de agentul constatator, mai ales că la constatarea contravenției reținute s-a folosit un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.
Constată că în mod corect s-a îndepărtat critica privind imprecizia măsurării, dispozițiile legale făcând din NML 021-05, nefiind aplicabile automat tuturor vitezelor măsurate de aparatele tip radar pentru care există verificarea metrologică, ci având relevanță doar în procesul verificării propriu-zise de către instituțiile abilitate să stabilească dacă mijloacele de măsurare, în cazul de față, a vitezei, se încadrează în standardele de metrologie legală.
Se mai constată că nu poate fi primită nici critica privind dubiul asupra vitezei de deplasare, imaginile depuse în copie pe suportul optic depus la dosarul cauzei făcând proba faptului că la data de 15.06.2015, orele 15.47, autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXXX, a circulat pe DN 3B, la km 18, în localitatea Coslogeni, cu viteza de 103 km/h.
Mai constată că încadrarea juridică a faptei este corectă, iar sancțiunile aplicate se încadrează în limitele prevăzute de lege, așa încât, pentru motivele expuse anterior, urmează ca în baza art. 480 al.1 C.p.civ. să respingă apelul declarat de apelanta D____ M_____ împotriva sentinței civile nr. 2471/2015 a Judecătoriei Călărași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 480 al.1 C.p.civ.
Respinge apelul declarat de apelanta D____ M_____ împotriva sentinței civile nr. 2471/2015 a Judecătoriei Călărași.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 ianuarie 2016.
Președinte, G_______ T_____ |
|
Judecător, R_____ R___ |
|
Grefier, C_______ M______ P______ |
|
Red. RR
Tehnored.CP
EX.4/17.02.2016
JF S______ M______