Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul MUREŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
199/2014 din 04 iunie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL M____

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA Nr. 199/2014

Ședința publică de la 04 Iunie 2014

Completul constituit din:

Președinte A______ M____ A______

Judecător R_____ I_____ T____

Grefier L____ H______

Pe rol judecarea apelului formulat în contencios administrativ și fiscal de apelanta ________________ înmatriculată la ORC de pe lângă Tribunalul M____ sub nr. J XXXXXXXXXXX, CUI RO xxxxxxxx, cu sediul în Cristești, ____________________, jud. M____, împotriva sentinței civile nr. 8202/19.12.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Mersul dezbaterilor în fond asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20 mai 2014, susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, 04 iunie 2014.

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8202 din 19 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Târgu M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX instanța a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant în privința directorului general B____ M____ și a anulat cererea formulată de petenta ______________, în contradictoriu cu pârâta C_____-C______, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitatea de reprezentant.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a constatat, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, că aceasta a fost redactată de către societatea reclamantă ______________, prin director general B____ M____. Având în vedere faptul că reprezentantul legal este cel care a semnat cererea și a aplicat ștampila, acesta avea obligația conform art. 151 alin. 4 din Codul de procedură civilă să facă dovada calității de reprezentat prin depunerea unui extras din registrul public în care este menționată împuternicirea sa.

O dată cu fixarea termenului de judecată din data de 03.12.2013 instanța a emis o citație prin care a pus în vedere reclamantei să depună la dosar printre altele și dovada calității de reprezentant a directorului general B____ M____ care a redactat cererea, indicând în mod expres sancțiunea aplicabilă în caz de neconformare, respectiv anularea cererii pentru lipsa dovezii privind calitatea de reprezentant.

Având în vedere aspectele menționate, instanța a apreciat că s-au respectat dispozițiile art. 82 din Codul de procedură civilă privitoare la acordarea unui termen în vederea complinirii lipsurilor, însă reclamanta nu a înțeles să se conformeze în sensul arătat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta ______________, solicitând casarea sentinței și respectiv admiterea plângerii astfel cum a fost formulată și motivată.

În motivarea apelului, apelanta a arătat că excepția invocată din oficiu este una a lipsei dovezii, care nu a putut fi depusă în termen, nu și a calității reprezentantului, care exista la data respectivă conform certificatului constatator anexat.

A susținut că intenția legiuitorului era să atragă atenția asupra posibilității depunerii cererii de o persoană al cărei mandat a fost retras/suspendat, acesta fiind subiectul excepției, calitatea de reprezentant și nu dovada acesteia, care este de fapt o informație la care instanța poate avea acces în mod gratuit și fără o comunicare din partea petentului, prin serviciul propriu al instanței. Din acest punct de vedere, a considerat că în mod greșit instanța a invocat și apoi a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant în privința directorului general B____ I___ M____.

În ce privește dovada faptului că a solicitat radierea autovehiculului, conform art. 24 alin. 2 lit. d din Ordinul nr. 1501/2006, a invocat art. 25 alin. 1 din același act normativ și a arătat că intenția sa de a radia autovehiculul, în calitate de vânzător, nu se poate materializa în lipsa documentelor și a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare. A mai arătat că la data constatării contravenției se afla în interiorul termenului de 30 de zile prevăzut de lege pentru solicitarea radierii.

Apelanta a atașat certificatul constatator emis de Oficiul registrului comerțului de pe lângă Tribunalul M____.

Intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România – C______ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma motivelor de apel și a efectului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul constată că apelul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 194 lit. b raportat la art. 151 alin. 4 din Codul de procedură civilă, petenta avea obligația de a alătura cererii de chemare în judecată dovada calității de reprezentant a persoanei care a semnat cererea în numele societății, prin depunerea unui extras din registrul public în care este menționată împuternicirea sa (respectiv certificatul constatator emis de oficiul registrului comerțului).

Constatând că nu s-a depus această dovadă, prima instanță a procedat conform dispozițiilor art. 82 din Codul de procedură civilă, respectiv a acordat un termen pentru acoperirea acestor lipsuri, aducând la cunoștința petentei, prin citație, atât obligația care trebuie îndeplinită cât și sancțiunea aplicabilă în cazul nedepunerii dovezii.

Deși, așa cum s-a arătat în cererea de recurs, excepția se referă la lipsa dovezii calității de reprezentant și nu la lipsa calității, această excepție are un efect peremptoriu, respectiv neprezentarea dovezii conduce la anularea cererii, fără a fi examinată pe fond, fiind fără relevanță dacă reprezentantul părții, indicat în cerere, avea de fapt această calitate.

Față de cele arătate, soluția primei instanțe de admitere a excepției lipsei calității de reprezentant și, ca urmare, de anulare a plângerii formulate este legală și temeinică, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale enunțate.

În calea de atac hotărârea primei instanțe este examinată sub aspectul legalității și temeiniciei. În consecință, atâta timp cât soluția este corectă, depunerea dovezii calității de reprezentant în apel nu poate conduce la admiterea acestuia și la anularea hotărârii, ținând seama și de prevederile art. 177 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora „nulitatea nu poate fi acoperită dacă a intervenit decăderea ori o altă sancțiune procedurală”.

Pentru aceste motive, în baza art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat de petenta M______ SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de ________________ înmatriculată la ORC de pe lângă Tribunalul M____ sub nr. J XXXXXXXXXXX, CUI RO xxxxxxxx, cu sediul în Cristești, ____________________, jud. M____, împotriva sentinței civile nr. 8202/19.12.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 04 Iunie 2014.

Președinte,

A______ M____ A______

Judecător,

R_____ I_____ T____

Grefier,

L____ H______

Redactat: A.M.A

Thred: 14.11.2014/H.L

4 ex. jud. fond: R_____ I____ R___

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025