Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL A___
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 75/R/2013
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A______ C______ P__ - președinte Secția a II-a Civilă
Judecător C_____ C_______
Judecător D_____ C______
Grefier M______ P_______
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de petentul O_____ N______ împotriva sentinței civile nr. 3848/2012 pronunțată de Judecătoria A___ I____ în dosar XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului A___, având ca obiect - anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă în fața instanței consilier juridic C________ G_______ A______ în calitate de reprezentant al intimatului I____________ de Poliție al Județului A___, lipsind petentul recurent.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care :
Reprezentanta intimatului I____________ de Poliție al Județului A___ – consilier juridic C________ G_______ A______ solicită a se constata că petentul recurent O_____ N______ nu a depus la dosar motivele de recurs. Față de această împrejurare solicită a constata nul recursul declarat de către petent.
INSTANȚA
Asupra recursului de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei A___ I____, sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul O_____ N______ în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A___ a solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/13.06.2012 ca fiind neîntemeiat cu consecința directă a exonerării de la plata amenzii aplicate și restituirea permisului de conducere categoria AB nr. A00205685B.
În fapt, a arătat în esență că starea reținută de către agentul constatator nu corespunde adevărului, petentul nefiind sub influența băuturilor alcoolice.
În drept: Legea nr. 32/1968 și OG 2/2001.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, menținerea procesului verbal de contravenție astfel cum a fost întocmit.
În fapt, a arătat în esență că fapta s-a comis astfel cum a fost descrisă în procesul verbal de contravenție.
În drept: prevederile OG nr. 2/2001, OUG 195/2002.
Prin sentința civila nr.3848/2012 instanța de fond a reținut ca la data de 13.06.2012, orele 1218, în temeiul art.102 al.3 lit.a din OUG nr.195/2002 petentul a fost sancționat cu 630 lei amendă și suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, deoarece a condus buldoexcavatorul marca Volvo cu numărul A___ I____ 099 pe _________________________ I____ sub influența băuturilor alcoolice, stare stabilită urmare testării cu aparatul etilotest marca Drager, care a indicat o valoare de 0,27 mg/l de alcool pur în aerul expirat.
S-a mai făcut mențiunea că petentul nu a dorit recoltarea de probe biologice de sânge.
Petentul a semnat procesul-verbal cu mențiunea că a consumat trei sticle de bere în data de 12.06.2012 în jurul orelor 2200.
Deși citat la adresa indicată pentru două termene consecutive și deși i s-a dat un termen de pronunțare, petentul nu a formulat cereri de probațiune și nu a indicat dovezi care să ateste o altă stare de fapt decât cea consemnată în procesul-verbal, considerent pentru care instanța a trecut la soluționarea cauzei pe baza actelor de la dosar.
Văzând rezultatul testului ce a fost efectuat cu aparatul Drager Alcotest de la fila 16, s-a constatat că în ziua de 13.06.2012, orele 1218, petentul a avut o alcoolemie de 0,27 mg/l de alcool pur în aerul expirat.
Petentul a semnat rezultatul cu mențiunea că nu are obiecțiuni.
Față de cele ce preced, coroborând procesul-verbal pe care petentul l-a semnat cu mențiunea că în data de 12.06.2012 în jurul orelor 2200 a consumat trei sticle de bere cu rezultatul aparatului etilotest, pe care l-a semnat, din care reiese că la data de 13.06.2012, orele 1218, a avut o alcoolemie de 0,27 mg/l de alcool pur în aerul expirat și cum nu a făcut dovada altei stări de fapt, instanța a constatat temeinicia procesului-verbal.
Raportat la starea de fapt reținută în procesul-verbal, în legătură cu care nu s-a făcut vreo dovadă contrară, instanța a constatat că agentul constatator a făcut o corectă aplicare a legii.
Față de cele ce preced, în temeiul art.34 al.2 din OG nr.2/2001, instanța a respins plângerea contravențională.
Petentul a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond, însă nu a precizat motivele de nelegalitate sau netemeinicie și nici la termenul de judecată din data de 24.01.2013 nu a fost prezent pentru a motiva oral recursul.
Contrar disp. art. 303 alin. 1 Cod pr. civilă recurentul petent nu a motivat recursul prin cererea de recurs susținând doar că hotărârea atacată este nelegală și dată cu aplicarea greșită a legii fără a preciza în concret motivele .
Deși a fost legal citat, recurentul nu a depus în scris motivele și nici nu s-a prezentat în instanță pentru a le susține oral.
Analizând cauza conform disp. art. 304 1 Cod pr. civilă instanța de recurs nu a identificat niciun motiv de ordine publică pe care să îl poată invoca din oficiu în condițiile prevăzute de art. 306 alin. 2 Cod pr. civilă.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 306 alin. 1 Cod pr. civilă coroborat cu art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001, Tribunalul va constata nul prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de petentul O_____ N______ împotriva sentinței civile nr. 3848/2012 pronunțată de Judecătoria A___ I____ în dosar XXXXXXXXXXXXX.
Irevocabilă .
Pronunțată în ședința publică azi, 24 Ianuarie 2013
Președinte, A______ C______ P__ - președinte Secția a II-a Civilă |
Judecător, C_____ C_______ |
Judecător, D_____ C______ |
|
Grefier, M______ P_______ |
|
Red./Tehnored. CC/2 ex./22.02.2013
Jud. fond C____ S_____ F.
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL A___
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
COPIA MINUTEI DECIZIEI NR. 75/R/2013
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de petentul O_____ N______ împotriva sentinței civile nr. 3848/2012 pronunțată de Judecătoria A___ I____ în dosar XXXXXXXXXXXXX.
Irevocabilă .
Pronunțată în ședința publică azi, 24 Ianuarie 2013.
Președinte, S. indescifrabil |
Judecător, S. indescifrabil |
Judecător, S. indescifrabil |
|
|
|