Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX - apel – plângere contravențională –
ROMÂNIA
TRIBUNALUL SUCEAVA
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA nr. 1728
Ședința publică din 18 noiembrie 2015
Președinte: H_______ L______
Judecător: P_______ I____
Grefier: I______ T______
Pe rol, judecarea apelului declarat de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Direcția Regională Drumuri și poduri Cluj, mun.Cluj N_____, ___________________, jud.Cluj, împotriva sentinței civile nr. 285 din 22.01.2015 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, intimat petentă fiind ___________________ prin administrator I_______ Ilarion V_____, __________________________.50, jud.Suceava.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei se constată lipsa părților, situație în care, potrivit prevederilor art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin HCSM nr. 387/2005, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 958/2005, instanța dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, se va proceda conform dispozițiilor procedurale.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța, constatând apelul în stare de judecată, rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
Declarând dezbaterile închise,
După deliberare,
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.285/08.01.2015 Judecătoria Rădăuți a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta ___________________ prin administrator I_______ Ilarion V_____, împotriva procesului verbal de contravenție ________________ nr./27.10.2014 încheiat de intimata C_____ SA prinDirecția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, a înlocuit sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertisment, pentru următoarele considerente:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției ________________ nr. xxxxxxxxxx din data de 27 octombrie 2014, întocmit de DRDP Cluj - AICI Petea, societății petente i s-a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii de 3000 lei pentru contravenția prev.de art.8 al.1 din OG nr.15/2002 și sancționată de art.8 al.2, din OG nr.15/2002, reținându-se că la data de 27.10.2014, agentul constatator a constatat că vehiculul A2S3 1;2;3;4;5, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX/XXXXXXXXX utilizat de ______________________ Frătăuții Vechi, a circulat fără rovinietă valabilă pe traseul Suceava - Petea PTF, verificat cu aparatul PDA din dotare.
Procesul-verbal a fost încheiat în lipsa reprezentantului contravenientei, fiindu-i comunicat la data de 4 noiembrie 2014.
În termenul legal prevăzut de art. 31 din O.G. 2/2001, petenta a formulat plângere contravențională pe care a depus-o spre soluționare la Judecătoria Rădăuți.
Sub aspectul legalității, actul sancționator a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Analizând temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că, astfel cum s-a statuat în jurisprudența CEDO, respectiv cauza A_____ împotriva României, petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului, în cauza de față instanța urmând a analiza temeinicia și modul de individualizare a sancțiunii contravenționale, în raport cu probatoriu existent la dosar.
Instanța a constatat că petenta nu contestă săvârșirea faptei, dar arată faptul nu a avut rovinietă, doar în intervalul orar 06.03 – 07.44, al zilei de 27.11.2014, când și-a achiziționat o nouă rovinietă, pentru ziua în curs.
Având în vedere cele precizate de petentă, coroborat cu probele depuse la dosar de intimată (copie proces verbal de contravenție, roviniete și chitanță plată) rezultă săvârșirea faptei de către petentă, astfel că procesul verbal de contravenție este temeinic încheiat în ceea ce privește existența faptei.
Motivele invocate de petentă, nu pot duce la anularea procesului verbal de contravenție, în condițiile în care nu a probat o vătămare, ce nu ar putea fi înlăturată altfel, decât prin anularea procesului verbal.
Totodată, instanța a constatat că petenta nu contestă săvârșirea faptei, ci faptul că sancțiunea aplicată este mult prea severă, în raport cu gradul de pericol social al faptei.
În ceea ce privește temeinicia și individualizarea sancțiunii, instanța a ținut seama de disp. art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, respectiv de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, constatând următoarele: petenta a fost depistată conducând un mijloc de transport pe drumurile publice din România, fără avea achitată taxa de drum; petenta a deținut rovinietă pentru autovehiculul în cauză, pentru ziua anterioară;petenta și-a achiziționat rovinietă, ulterior după constatarea faptei, pentru ziua în care a fost depistată, fapta fiind constatată la ora 06.47, iar rovinieta a fost achiziționată la ora 07.44, chiar și în lipsa cunoașterii faptului că urmează să fie sancționată de către intimată; modul și mijloacele de săvârșire a faptei, care relevă un grad de pericol social redus, având în vedere și motivațiile petentei, care arată faptul că nu avut posibilitatea achiziționării rovinietei pe traseul parcurs în ziua de 27.11.2014, respectiv Dorolt - Petea;faptul că petenta este la prima abatere de acest gen, din probele administrate nu rezultă că petenta a mai comis asemenea fapte, faptul că atingerea scopului prevăzut de legiuitor, respectiv cel prevenire a comiterii unor astfel de fapte și de educare a contravenientului, poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii „ avertismentului”.
Împotriva sentinței de mai sus a formulat apel intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat, anularea sentinței civile nr. 285/2015 și pe fond respingerea plângerii contravenționale și menținerea amenzii aplicate prin procesul verbal contestat xxxxxxxxxxx/27.10.2014.
În motivare a arătat că procesul – verbal a fost întocmit cu respectarea OG nr. 15/2002, . deși instanța de fond a reținut faptul că petenta nu a avut posibilitatea achiziționării unei roviniete pe traseul parcurs, deși rovinieta a fost achiziționată prin SMS, astfel că putea fi achiziționată de oriunde.
A mai arătat apelanta că, pentru reținerea faptei contravenționale în sarcina petentei nu prezintă relevanță faptul că ulterior constatării faptei acesta a achitat contravaloarea rovinietei.
La momentul efectuării controlului petenta nu deținea rovinietă.
La stabilirea cuantumului amenzii agentul constatator a avut în vedere limitele legale, iar amenda stabilită se găsește în limitele stabilite de art.8 al.2 din OG 15/2002, stabilind minimul legal stabilit prin norma legală.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 466 și urm. Cod procedură civilă, O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat motivat, reiterând motivele de fapt și de drept invocate în plângerea contravențională.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, cât și a disp. art. 480C.pr.civ., tribunalul constată că acesta este neîntemeiat.
Prin procesul verbal de constatare a contravenției ________________ nr. xxxxxxxxxx din data de 27 octombrie 2014, întocmit de DRDP Cluj - AICI Petea, societății petente i s-a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii de 3000 lei pentru contravenția prev.de art.8 al.1 din OG nr.15/2002 și sancționată de art.8 al.2, din OG nr.15/2002, reținându-se că la data de 27.10.2014, agentul constatator a constatat că vehiculul A2S3 1;2;3;4;5, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX/XXXXXXXXX utilizat de ______________________ Frătăuții Vechi, a circulat fără rovinietă valabilă pe traseul Suceava - Petea PTF, verificat cu aparatul PDA din dotare.
Examinând procesul-verbal sub aspectul legalității și temeiniciei acestuia, tribunalul constată că instanța de fond a reținut în mod corect că nu sunt date cauze de nulitate a procesului-verbal, iar petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina acesteia.
De asemenea, instanța de fond a individualizat în mod corect sancțiunea prin raportare la criteriile prev. de art. 21 alin.1 din O.G nr.2/2001 modif., constatând că se impune aplicarea sancțiunii avertisment față de circumstanțele reale ale faptei și circumstanțele personale ale contravenientei, respectiv faptul că a deținut rovinietă anterior datei la care a fost săvârșită fapta și a achiziționat ulterior o altă rovinietă, de faptul că petenta era la prima abatere.
Referitor la susținerea apelantului că petenta ar fi putut achiziționa rovinieta prin SMS, tribunalul constată că, chiar dacă această apreciere este adevărată, nu poate să genereze un grad de pericol social al faptei atât de mare încât să se justifice menținerea sancțiunii amenzii.
Faptul că textul legal ce stabilește sancțiunea pentru fapta comisă prevede limite ridicate ale amenzii nu înlătură de plano aplicarea sancțiunii cu avertisment, ci individualizarea sancțiunii trebuie să se realizeze conform dispozițiilor legale.
Având în vedere aspectele reținute anterior, precum și prevederile art. 480C.pr.civ., tribunalul urmează să respingă apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-Direcția Regională Drumuri și poduri Cluj, mun.Cluj N_____, ___________________, jud.Cluj, împotriva sentinței civile nr. 285 din 22.01.2015 pronunțată de Judecătoria Rădăuți, în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, intimat petentă fiind ___________________ prin administrator I_______ Ilarion V_____, __________________________.50, jud.Suceava, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 noiembrie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
H_______ LaviniaPosteucă IoanaIvasiuc T______
Red.PI
Judecător fond: MC
Tehnored. IT
4 ex./