Anulare proces verbal de contravenţie - Decizia 708/2015 din 22 octombrie 2015 dată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Date speţă

Instanţă:
Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal

Stadiu procesual:
Apel

Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie

Număr hotarâre:
708/2015 din 22 octombrie 2015

Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ Nr. 708/2015

Ședința publică din data de 22 Octombrie 2015

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: B____ L__________ T___

JUDECĂTOR: M_____ A___ P______

GREFIER: M______ D_____

S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul P_______ M___________ BISTRIȚA, împotriva Sentinței civile nr. 1183/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, și în contradictoriu cu intimatul M____ G_______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 8 octombrie 2015, concluziile părților prezente au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 22 octombrie 2015, pentru când:

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată :

Prin sentința civilă nr. 1183/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX s-a admis plângerea contravențională formulată de petentul M____ G_______ în contradictoriu cu intimații P_______ M___________ BISTRIȚA și POLIȚIA L_____ A M___________ BISTRIȚA. De asemenea, s-a anulat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. xxxxx/27.03.2014 și au fost obligați intimații în solidar la plata către petent a cheltuielilor de judecată în cuantum de 520 lei, sumă compusă din onorariu avocațial (500 lei) și taxă judiciară de timbru (20 lei).

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. xxxxx din data de 27.03.2014 (fila 5), petentului M____ G_______ i s-a aplicat amenda contravențională în cuantum de 5.000 lei de către intimatul P_______ municipiului Bistrița, pentru încălcarea dispozițiilor art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. În cuprinsul procesului-verbal s-a reținut că, în urma controlului efectuat la data de 25.02.2014, ora 13.11, în municipiul Bistrița, cartier Unirea, zona Poligon, s-a constatat executarea de către petent a unei construcții în regim de înălțime Parter, realizată pe piloni din beton și împrejmuire, fără a deține autorizație de construire eliberată de către Primăria municipiului Bistrița.

În drept, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991 potrivit cărora „Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: a) executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant”. Art. 26 alin. 2 din același act normativ prevede: „Contravențiile prevăzute la alin. (1), săvârșite de persoanele fizice sau juridice, se sancționează cu amendă, după cum urmează: - de la 1.000 lei la 100.000 lei, cele de la lit. a)”.

Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Instanța a constatat că speță își găsește aplicabilitatea art. 27 alin. 3 din Legea nr. 50/1991, care prevede: „ Contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1), cu excepția celor de la lit. h) - l), se constată și se sancționează de către organele de control ale consiliilor locale ale municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor, pentru faptele săvârșite în unitatea lor administrativ-teritorială sau, după caz, în teritoriul administrativ al sectoarelor municipiului București, potrivit competențelor de emitere a autorizațiilor de construire/desființare”.

Iar alin. 5 al aceluiași articol postulează: „Procesele-verbale de constatare a contravențiilor, încheiate de organele de control ale administrației publice locale, se înaintează, în vederea aplicării sancțiunii, șefului compartimentului care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism sau, după caz, președintelui consiliului județean ori primarului unității administrativ-teritoriale sau al sectorului municipiului București în a cărei rază s-a săvârșit contravenția”.

În cauza de față, procesul-verbal contestat a fost încheiat de către Poliția locală a municipiului Bistrița, iar sancțiunea contravențională a fost aplicată de către P_______ municipiului Bistrița. Astfel, au fost respectate dispozițiile legale reținute anterior.

Instanța a constatat că petentul a invocat prescripția dreptului de constatare și sancționare a contravenției, raportat la prevederile art. 31 din Legea nr. 50/1991.

Instanța a apreciat că nu este vorba despre o veritabilă excepție, astfel cum sunt acestea definite de art. 245 Cod procedură civilă, astfel a calificat-o ca o apărare de fond și a analizat-o odată cu temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Art. 31 din Legea nr. 50/1991 postulează: „Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei”.

În dispozitivul Deciziei nr. 7 din 2000 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție (în prezent Înalta Curte de Casație si Justiție) în soluționarea unui recurs în interesul legii s-au statuat următoarele: „1. Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 23 din această lege (potrivit numerotării de la acel moment) se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei. 2. În cazul construcțiilor în curs de executare, data săvârșirii faptei este data constatării contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate fapta se consideră săvârșită la data terminării construcției. 3. Obținerea autorizației de construire în timpul executării lucrărilor sau după finalizarea acestora nu înlătură caracterul ilicit al faptei, o atare împrejurare putând fi avută în vedere numai la individualizarea sancțiunii contravenționale”.

Așadar, după cum se poate remarca, Curtea Supremă de Justiție nu a statuat cu privire la momentul terminării construcției în raport de prevederile art. 37 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, în actuala numerotare, reglementare care nu exista la momentul pronunțării deciziei, în conformitate cu care „Lucrările de construcții autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor. Efectuarea recepției la terminarea lucrărilor este obligatorie pentru toate tipurile de construcții autorizate, inclusiv în situația realizării acestor lucrări în regie proprie”.

De asemenea, Curtea Supremă de Justiție nu a statuat cu privire la momentul terminării construcției nici raportat la prevederile alineatului 4 al aceluiași articol, în conformitate cu care „Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi întabulate în cartea funciară, situație în care se aplică în continuare sancțiunile prevăzute de lege”, nici această reglementare neregăsindu-se în cuprinsul Legii nr. 50/1991 la acel moment. Pe cale de consecință, instanța apreciază că Decizia nr. 7/2000 nu poate fi reținută ca argument în sensul în care momentul săvârșirii faptei în cazul edificării construcțiilor fără autorizație este acela al finalizării, potrivit art. 37 din Legea nr. 50/1991.

S-a constatat astfel ca intimații creează o confuzie între terminarea construcției, ca fapt material obiectiv, și finalizarea acesteia din punct de vedere juridic, pentru a putea fi înscrisă în cartea funciară.

Instanța a opinat în sensul în care aplicarea art. 31 din Legea nr. 50/1991, care reglementează prescripția răspunderii contravenționale, se face în funcție de terminarea construcției, având în vedere că fapta contravenționala continuă a edificării construcțiilor fără autorizație de construire are un moment de consumare, care coincide cu începerea executării lucrărilor de construcție, precum și un moment de epuizare, care constă în terminarea acestor lucrări, acesta fiind momentul săvârșirii faptei.

Nu se poate considera că săvârșirea faptei de efectuare a lucrărilor de construire fără a avea autorizație în acest sens, ori cu încălcarea autorizației, se comite continuu, până la finalizarea în sens juridic a construcției, respectiv până la ___________________________ obținerea autorizației sau prin respectarea prevederilor acesteia.

În realitate, din punct de vedere material și obiectiv, fapta de construire fără autorizație are două momente esențiale, unul de începere și unul de terminare, în funcție de care se determină și răspunderea contravențională.

În ceea ce privește dispozițiile art. 37 alin. 5 din Legea 50/1991 la care fac referire intimatele – și anume faptul că acele construcții executate fără autorizație de construire nu se consideră finalizate – este evident că nu au nicio relevanță pe aspectul analizat. Opinia instanței se întemeiază pe de o parte pe faptul că art.31 stabilește ca moment de început al termenului de prescripție data săvârșirii faptei (aspect cu privire la care trebuie avut în vedere și art. 13 alin. 2 din O.G. 2/2001 care reglementează regimul juridic al contravențiilor continue, precum și Decizia de îndrumare nr. 7/2000 a fostei Curți Supreme de Justiție.

Pe de altă parte, trebuie avută în vedere și necesitatea unei interpretări atât logice cât și sistematice a art. 37 alin. 5 menționat de intimată, în sensul că în cazul unor astfel de construcții – care nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară, sancțiunile prevăzute de lege se pot aplica doar pe durata termenului de prescripție prevăzut de art. 31.

O interpretare contrară ar conduce la soluția absurdă a imprescriptibilității contravenției în discuție, ceea ce ar fi neconform cu principiile ce guvernează materia răspunderii în general și ar duce și la ignorarea art. 31, care nu ar mai avea astfel nici un fel de aplicabilitate.

În speță, instanța a reținut că termenul de referință - de la care a început să curgă termenul de prescripție de 2 ani este anul 2009, atunci când petentul a finalizat construcția. Acest fapt rezultă din declarația martorului D_____ C______ D____, potrivit căruia „petentul a început construirea casei în aceeași perioadă cu mine, în cursul anului 2008, și a finalizat-o în anul 2009”, declarație care se coroborează cu declarația martorului I___ V_____ care a precizat că „petentul a început construcția casei în cursul anilor 2008-2009.”

Având în vedere cele reținute, instanța a reținut că petentul a finalizat construcția care a atras întocmirea procesului-verbal contestat în prezenta cauză în cursul anului 2009.

Astfel, la momentul constatării faptei reținute în sarcina petentului de către agentul constatator, lucrările de construire erau finalizate, ceea ce denotă că suntem în ipoteza unui termen de prescripție care curge de la data terminării construcției. Așadar, cele invocate de intimați cu privire la faptul că este vorba despre o contravenție continuă, care se consideră săvârșită în momentul constatării ei, nu sunt întemeiate.

Se reține în procesul-verbal că s-a constatat săvârșirea faptei la data de 25.02.2014. Având în vedere momentul de început al termenului de prescripție de 2 ani, anul 2009, precum și faptul că s-a constatat săvârșirea contravenției la data de 25.02.2014, instanța a reținut că la momentul constatării era împlinit termenul de prescripție prevăzut de art. 31 din Legea nr. 50/1991. Astfel, procesul-verbal contestat este netemeinic.

Raportat la cele reținute mai sus, instanța a reținut că procesul-verbal contestat este și nelegal întocmit, întrucât nu cuprinde data săvârșirii faptei, fiind vorba despre o construcție finalizată la momentul constatării contravenției.

Pentru toate aceste considerente, instanța a admis plângerea și a anulat procesul-verbal de contravenție nr. xxxxx/27.03.2014, ca nelegal și netemeinic.

În ceea ce privește solicitarea petentului de obligare a intimaților la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere prevederile art. 453 alin. 1 și art. 452 Cod procedură civilă, instanța a obligat intimații la plata către petent a sumei de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 20 de lei reprezintă taxă judiciară de timbru (fila 28), iar suma de 500 lei reprezintă onorariu avocat, conform facturii și chitanței _________ nr. 0493 din data de 06.05.2015 (fila 58).

Instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 455 Cod procedură civilă, potrivit cărora, „Dacă în cauză sunt mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, ei vor putea fi obligați să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporțional sau solidar, potrivit cu poziția lor în proces ori cu natura raportului juridic existent între ei”. În baza acestei dispoziții legale, instanța a obligat cei doi intimați la plata în solidar a cheltuielilor de judecată în cuantum de 520 lei către petent.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel în termen legal P_______ municipiului Bistrița, O_____ T_____ C____, republicată, și Poliția L_____ a municipiului Bistrița, reprezentată legal prin F_____ N______ F______- director executiv solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate, în temeiul prevederilor art.480 alin. (2) Cod.proc.civ. și pe cale de consecință respingerea plângerii contravenționale formulată de petentul M____ G_______ ca neîntemeiată.

În motivare se arată că:

Prin sentința atacată a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul-intimat M____ G_______ și s-a dispus anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. xxxxx din 27.03.2014 ca nelegal și netemeinic, cu obligarea subscrișilor pârâți apelanți la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 520 lei.

Astfel cum a arătat și în întâmpinarea depusă la fondul cauzei, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. xxxxx din 27.03.2014 petentul-intimat a fost sancționat contravențional pentru realizarea unei construcții fără a deține Autorizație de construire eliberată de Primăria Bistrița. Sancțiunea aplicată prin rezoluția Primarului a fost amenda în cuantum de 5000 iei și s-a dispus luarea măsurilor pentru _______________________________>

Apreciază că instanța de fond a interpretat în mod greșit Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr.7/2000, întrucât în speță nu poate fi aplicabil art. 31 din Legea nr. 50/1991, fiind vorba de o contravenție la regimul construcțiilor, deci o contravenție continuă.

Astfel, data comiterii acesteia nu este momentul realizării construcției, ci data constatării existenței acesteia de către organul constatator. Acest aspect se desprinde din prevederile art. 37 alin 5 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum si cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară. în această situație se aplică în continuare sancțiunile prevăzute de lege".

În sensul celor de mai sus sunt și prevederile art. 13 alin 2, teza a doua din OG 2/2001, conform căruia „Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp". (Decizia Curții Constituționale nr. 26/01.2004, decizie ulterioară Deciziei nr. 7/2001 a ÎCCJ).

Fiind vorba despre o contravenție de rezultat, fapta contravențională ca atare constă nu în executarea propriu-zisă a acțiunii, ci în nerespectarea obligației de a avea autorizație de construire.

Așa cum se arată și în doctrină, obiectul contravenției îl constituie, din punct de vedere juridic, valorile sociale care sunt protejate prin norma contravențională, iar din punct de vedere material, obiectul unei contravenții îl reprezintă materializarea obiectului juridic. Cât privește latura obiectivă a contravenției, aceasta constă în acțiunea sau inacțiunea descrisă în norma de stabilire și sancționare a contravenției - ori în cazul de față este vorba despre încălcarea obligației prevăzută la art. 1 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „ (1) Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren și/sau construcții - identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel".

Referitor la lipsa mențiunii privind data comiterii contravenției, se învederează faptul că, fiind o contravenție continuă așa cum a arătat mai sus, data săvârșirii faptei este identică cu data constatării contravenției de către agentul constatator, moment de la care începe să curgă termenul de prescripție prevăzut de art. 31 din Legea nr. 50/1991.

Apreciază că instanța de fond nu a analizat documentele depuse în probațiune chiar de către petentul-intimat, respectiv Planul urbanistic zonal elaborat în vederea autorizării construcției, din care rezultă faptul că, deși cunoștea prevederile legale în materie, petentul-intimat a început demersurile pentru obținerea autorizației de construire după începerea lucrărilor.

Potrivit prevederilor art. 2 din Legea 50/1991 republicată, procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcții începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obținerii, ca act final, a autorizației de construire și cuprinde următoarele etape:

a) emiterea certificatului de urbanism;

b) emiterea punctului de vedere al autorității competente pentru protecția mediului pentru investițiile care nu se supun procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului;

c) notificarea de către solicitant a autorității administrației publice competente cu privire la menținerea solicitării de obținere, ca act final, a autorizației de construire, pentru investițiile la care autoritatea competentă pentru protecția mediului a stabilit necesitatea evaluării impactului asupra mediului și a emis îndrumarul conform legislației privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului;

d) emiterea avizelor și acordurilor, precum și a actului administrativ al autorității pentru protecția mediului competente privind investițiile evaluate din punctul de vedere al impactului asupra mediului;

e) elaborarea documentației tehnice necesare pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, denumită în continuare documentație tehnică - D.T.;

f) depunerea documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții la autoritatea administrației publice competente;

g) emiterea autorizației de construire.

Autorizația de construire constituie actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea și post-utilizarea construcțiilor.

Mai mult, astfel cum prevede în mod expres art. 6 alin.5 din textul legal susmenționat, certificatul de urbanism nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții.

Se mai arată că, în aceeași ordine de idei, suportarea cheltuielilor ocazionate de elaborarea unui Plan urbanistic zonal de către beneficiarii acestuia este reglementată legal prin art.54 al.2 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul potrivit căruia Planurile urbanistice zonale și planurile urbanistice de detaliu, cu excepția celor prevăzute la alin. (1), se finanțează de persoanele juridice sau persoanele fizice interesate.

Se precizează că, deși a învederat și raportat la acest aspect reaua-credință a petentului-intimat, care a ignorat mențiunile din Certificatul de urbanism nr.892/2010 unde se prevede expres că acesta a fost eliberat pentru elaborarea unui PUZ și mai mult, a demarat lucrările de construire anterior adoptării Hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrița nr. 78/27.06.2013 și evident în lipsa autorizației de construire, instanța de fond a admis plângerea și a dispus anularea procesului verbal atacat.

În concluzie, având în vedere cele ce preced, solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale și pe cale de consecință menținerea procesului verbal de contravenție și a sancțiunilor aplicate.

În drept, se invocă art. 466,470,471 și 480 alin (2) Cod proc.civ., Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Intimatul M____ G_______ a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului formulat de către P_______ mun. Bistrița- T_____ O_____ C____ și Politia L_____ a mun. Bistrița, împotriva sentinței civile nr.854/2015 din dosarul precizat mai sus și menținerea ca întemeiată a sentinței atacate și obligarea apelanților la achitarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat.

Se arată că, intimatul a început construcția unei locuințe încă dinainte de anul 2009 în localitatea Unirea (localitate aflata in administrarea primăriei mun. Bistrița) finalizându-le in vara aceluiași an. La data de 26.05.2010 i-a fost eliberat certificatul de urbanism nr. 892/24.03.2009 însoțit de avizul de oportunitate.

Pe parcursul acestei perioade s-a adresat Primăriei în vederea eliberării autorizației de construcție astfel cum legislația în vigoare o solicită. Angajații primăriei i-au adus la cunoștință faptul că în această zonă nu se pot emite autorizații de construire

Se precizează că, având în vedere faptul ca pentru aceste terenuri nu există încă un Plan Urbanistic Zonal, urmând a se lucra la acesta în viitorul apropiat. Existând în acest sens și un răspuns scris la solicitarea intimatului.

Având în vedere faptul că în zona unde se afla imobilul construit de intimat erau mai multe persoane în aceeași situație s-au adresat din nou Primăriei și li s-a răspuns că pot realiza acest Plan Urbanistic Zonal din veniturile proprii în situația în care se grăbeau să obțină autorizația de construire.

Se precizează că, faptul că împreună cu persoanele care dețin imobile construite în această zonă a realizat Planul Urbanistic Zonal din venituri personale iar la începutul acestui an s-au adresat din nou Primăriei în vederea obținerii Autorizației de Construire.

La începutul anului 2014 a depus actele necesare în vederea obținerii autorizației acordându-i-se un nr. de înregistrare și un termen în vederea soluționării dosarului. Ulterior cestei date, respectiv în 27.03.2014 a fost întocmit procesul verbal de contravenție.

Se menționează că, din toată această înșiruire de evenimente nu reiese decât reaua credință a reprezentațiilor instituției, care, deși au realizat PUZ-ul din banii proprietarilor de terenuri din această zonă, nu i-au susținut în obținerea autorizațiilor de construcție, mai mult decât atât, după ce documentația a fost completă și a depus-o la Primărie, la doar câteva zile, aceștia au emis procese verbale de contravenție, sancționându-i cu amenda de 5000 lei.

Potrivit art. 31 din Legea 50/1991 dreptul de a constata contravențiile și de a aplica sancțiunile prevăzute de art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei"

Mai mult decât atât, potrivit Deciziei nr.7 a ICCJ „ dreptul de a constata contravențiile si de aplica amenzile prevăzute de art. 26 din aceasta lege se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei."

Consideră ca prescripția răspunderii contravenționale, astfel cum a reținut și instanța de fond se reține în funcție de terminarea construcției, având în vedere ca fapta contravenționala continua a edificării construcțiilor fără autorizație de construire are un moment de consumare, care coincide cu începerea executării lucrărilor de constructive, precum și un moment de epuizare, care consta in finalizarea acestor lucrări, acesta fiind momentul săvârșirii faptei. Nu se poate considera , din punctual său de vedere, ca săvârșirea contravenției de a efectua lucrări de construire fără a avea autorizație în acest sens, se comite continuu, până la finalizarea în sens juridic a construcției, respective până la ___________________________ obținerea autorizației de construcție.

Se precizează că, la toate aceste argumente trebuie avut în vedere și faptul că, în general instituția prescripției are ca rațiune sancționarea titularului unui drept pentru pasivitatea sa o anumită perioadă de timp, precum și protejarea securității circuitului civil, instituind pentru cel în favoarea căruia curge posibilitatea păstrării dreptului care a fost născut cu încălcarea unor norme.

Având în vedere aceste aspecte și situația de fapt prezentata, respectiv faptul că construcția imobilului a fost finalizată încă din anul 2008/2009, nenumăratele încercări de a obține autorizația de construire chiar suportând costuri pentru obținerea unui PUZ (costuri care ar fi trebuit să cadă în sarcina Primăriei în a cărei administrare intră terenul în discuție, teren pe care s-a construit imobilul), solicită să se aibă în vedere faptul că această faptă contravențională este prescrisă deoarece s-a scurs perioada de 2 ani de la finalizarea construcției.

Sancțiunea avertismentului se poate aplică conform art.7 punctul 3 din OG 2/2001 și în cazurile în care actul normativ de stabilire a sancțiunilor nu prevede această sancțiune, derogare de la principiul care permite organelor de constatare sa plice aceasta sancțiune.

De aceea, se solicită a se avea în vedere faptul că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie că în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. Sancțiunile juridice nu trebuie să constituie un mijloc de răzbunare a societății ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite, de educare a persoanelor vinovate.

Se precizează că, acest scop preventiv era atins astfel daca agenții îi atrăgeau atenția asupra faptei și aplicau sancțiunea avertismentului.

Pentru o justa interpretare a faptelor solicită aprecierea la justa valoare a celor contestate și consemnate în procesul verbal și pe cale de consecință solicită respingerea apelului declarat și menținerea ca temeinica a hotărârii atacată și obligarea apelanților la suportarea cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu avocat.

În drept, invocă prevederile OG2/2001 privind regimul contravențiilor, dispozițiile Legii 50/1991 si a Deciziei nr.7/2000 a ICCJ si disp. Art.205 C__.

Tribunalul, analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, conform dispozițiilor art. 476-478 Cod procedură civilă, constată că este nefondat pentru considerentele ce vor fi relevate:

Apelanții critică hotărârea primei instanțe, apreciind că aceasta a interpretat eronat dispozițiile Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.7/2000, întrucât în speță nu poate fi aplicabil art. 31 din Legea nr. 50/1991, fiind vorba de o contravenție la regimul construcțiilor, deci o contravenție continuă, astfel că, data comiterii acesteia nu este momentul realizării construcției, ci data constatării art. 37 alin 5 din Legea nr. 50/1991.

Contrar susținerilor apelantului, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează prescripția dreptului de a constata contravențiile la regimul juridic al autorizării executării lucrărilor de construcții.

Astfel, potrivit art. 26 alin. 1 litera a din Legea nr. 50/1991, „(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: a) executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant;” iar conform art.31, "Dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei".

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 7/2000, pronunțată asupra recursului în interesul legii, a stabilit că, în cazul construcțiilor în curs de executare, data săvârșirii faptei este data constatării contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate fapta se consideră săvârșită la data terminării construcției.

Corect a remarcat prima instanță că, Curtea Supremă de Justiție nu a statuat cu privire la momentul terminării construcției în raport cu prevederile art. 37 al. 2 și 4 din Legea nr. 50/1991, în actuala numerotare, reglementare care nu exista la momentul pronunțării deciziei, conform cărora, „lucrările de construcție autorizate se consideră finalizate dacă s-au realizat toate elementele prevăzute în autorizație și dacă s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor. Efectuarea recepțiilor la terminarea lucrărilor este obligatorie pentru toate tipurile de construcție autorizate, inclusiv în situația realizării acestor lucrări în regie proprie.

Construcțiile executate fără autorizație de construcție sau fără respectarea acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră terminate și nu pot fi intabulate în cartea funciară, situație în care se aplică în continuare sancțiunile prevăzute de lege”.

Este corect raționamentul primei instanțe în sensul că, în cazul construcțiilor care nu se consideră finalizate și nu pot fi înscrise în cartea funciară, conform dispozițiilor art. 37 al. 5, sancțiunile prevăzute de lege se pot aplica doar pe durata termenului de prescripție prevăzut de art. 31 din Legea nr. 50/1991, o interpretare contrară ducând la soluția imprescriptibilității contravenției și la inaplicabilitatea art. 31. Această interpretare este determinată de necesitatea realizării unei distincții între terminarea construcției, ca fapt material obiectiv și finalizarea acesteia din punct de vedere juridic pentru a putea fi înscrisă în cartea funciară.

Raportat la considerentele de fapt și de drept relevate mai sus, tribunalul, în baza art. 480 din Codul de procedură civilă, va respinge apelul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanții P_______ municipiului Bistrița și Poliția L_____ a municipiului Bistrița, ambii cu sediul în Bistrița, Piața Centrală, nr. 1, jud. Bistrița-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 1183/2015 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul M____ G_______, domiciliat în Bistrița, ________________________. 10, ____________, jud. Bistrița-Năsăud, CNP xxxxxxxxxxxxx.

Definitivă.

Pronunțată în condițiile art. 396 alin. 2 Cod pr. civilă, azi, 22.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

B____ L__________ T___ M_____ A___ P______ M______ D_____

RED/DACT

B.L.T/A.C.C

11.11.2015

Jud.fond: A__-M____ C______

Publicitate