Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX plângere contravențională
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B_______
Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Ședința publică din 05 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - U________ M______
JUDECĂTOR - R_____ M______
GREFIER - U________ G_______
D E C I Z I A N R. 866
La ordine judecarea apelului având ca obiect plângere contravențională, formulat de apelantul intimat OFICIUL NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE N____, cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 9, sector 3, împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 30.09.2014 pronunțată de Judecătoria B_______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata petentă _______________, cu sediul în B_______, Calea Națională, nr. 107, _____________, apart. 12, județ B_______.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat M______ M____ M________ pentru intimată, lipsă fiind reprezentantul apelantului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, în baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, instanța stabilește că, potrivit disp. art. 95 alin. 2 din Noul Cod procedură civilă competența de soluționare a apelului revine tribunalului.
Văzând că nu mai sunt cereri de formulat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 392 din Noul Cod de procedură civilă deschide dezbaterile asupra apelului și acordă părților prezente cuvântul asupra acestuia.
Avocat M______ M____ M________ pentru intimată, solicită respingerea apelului formulat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică. Cu privire la a doua faptă reținută în sarcina societății, arată că nu constituie contravenție, întrucât îi este aplicabil art. 24 alin. 3 din H.G. 970/2009, potrivit căruia organizatorilor care exploatează mijloace de joc de tip slot-machine în locațiile prevăzute la art. 15 alin.6, lit.a) pct ii) și iii) nu li se aplică prevederile alin. (1) lit. b. A mai învederat petenta că, în punctele de lucru unde își desfășoară activitatea se desfășoară cu precădere alte activități cu caracter economic, iar numărul mijloacelor de joc de tip slot machine pentru fiecare din aceste locații se încadrează între minim 3 și maxim 5. Mai mult, potrivit art. 24 alin, 4 permite expunerea la loc vizibil în cadrul suprafețelor vitrate a afișelor sau a materialelor publicitare în vederea susținerii campaniilor de informare a clienților, suprafața fiecărui material neputând depăși 1 mp, iar suprafața totală 3 mp. Consideră că prima instanță, în baza probatoriului administrat, în mod corect a reținut faptul că societatea se încadrează în categoria organizatorilor cărora li se aplică prevederile art. 24 alin. 1 lit. b.
După deliberare,
T R I B U N A L U L,
Asupra apelului de față,
P___ sentința nr. xxxxx din 30.09.2014, Judecătoria B_______ a admis, în parte, plângerea formulată de petenta _______________, în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE N____, a anulat în parte procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției __________/A, nr. xxxxxxx din data de 11.03.2014 întocmit de intimat, cu privire la reținerea încălcării dispozițiilor prevăzute de art. 24 alin. 1 lit. b pct. I și pct. ii, contravenție prevăzută de art. 76 alin. 1 lit. a din HG 870/2009 și sancționată de art. 76 alin. 2 lit. a din HG 870/2009 și a menținut în rest procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor __________/A nr. xxxxxxx, din data de 11.03.2014, intimatul Oficiul Național pentru Jocuri de N____, a reținut că, la controlul efectuat la data de 11.03.2014, la punctele de lucru ale petentei S.C. KR. G____ S.R.L., s-a constatat că aceasta nu a respectat obligația de a emite clienților participanți la jocurile de noroc tip slot-machine, bilete care să aibă înscrisă cu datieră, data și ora emiterii către aceștia, faptă săvârșită în perioada februarie-11 martie 2014, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. v din H.G. 870/2009. Totodată, s-a reținut că aceasta nu a acoperit suprafețele vitrate/ferestrele cu panouri, autocolante sau altele asemenea, astfel încât să fie împiedicată vizualizarea activităților care se desfășoară în locațiile respective, acestea fiind acoperite doar parțial, dar permiteau vizualizarea activităților de jocuri de noroc tip slot-machine desfășurate în locațiile verificate, precum și faptul că a utilizat imagini și simboluri prin care sugerează activitatea de jocuri de noroc desfășurată la punctele de lucru verificate, fapte săvârșite în mod continuu, fiind astfel încălcate prevederile art. 24 alin. 1 lit. b, pct. i) și ii).
Pentru prima contravenție prevăzută de art. 76 alin. 1 lit. f din H.G. 870/2009, petenta a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 2000 lei, iar pentru cea de-a doua contravenție prevăzută de art. 76 alin. 1 lit. a din H.G. 870/2009, petenta a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 25.000 lei.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor __________/A nr. xxxxxxx din data de 11.03.2014 a fost semnat de reprezentantul petentei, cu mențiunea că: ”nu formulez obiecțiuni”.
Instanța de fond a constatat faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001.
În drept, instanța de fond, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, a analizat legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat.
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța de fond a reținut că acesta se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, elementele obligatorii pe care trebuie să le conțină un proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții sunt următoarele: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Totodată, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petent, instanța de fond a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente și cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Prima instanță a reținut că petenta nu a invocat nerespectarea unor dispoziții legale sancționate cu nulitatea relativă.
Pentru aceste motive, instanța de fond a apreciat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției __________/A nr. xxxxxxx din data de 11.03.2014, a fost încheiat cu respectarea condiției legalității.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța de fond a reținut că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța de fond a constatat că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. v, art. 76 alin. 1 lit. f, alin. 2 din H.G. 870/2009, art. 24 alin. 1 lit. b pct. i) și ii), art. 76 alin. 1 lit. a, alin. 2 din H.G. 870/2009.
Astfel, potrivit art. 74 alin. 1 lit. v ): ”organizatorii de jocuri de noroc au, în funcție de specificul activității de jocuri de noroc desfășurate, următoarele obligații: (...) v)organizatorii de jocuri de noroc caracteristice activității cazinourilor și de jocuri de noroc tip slot-machine au obligația să înscrie cu datieră data și ora emiterii biletului către client, atât pe marca de control, cât și pe biletul de intrare”, iar potrivit art. 76 alin, 1 lit. f): ”constituie contravenții la regimul exploatării jocurilor de noroc următoarele fapte: (...) f)nerespectarea prevederilor art. 74 alin. (1) lit. v) și w)”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol: ”(...) (2) contravențiile prevăzute la alin. 1 se sancționează cu amendă, după cum urmează (...) c)între 2000-5000 lei, faptele prevăzute la alin. 1 lit. f)”.
Totodată, conform art. 24 alin. 1 lit. b pct. i), ii): ”(1) organizatorii care exploatează mijloace de joc de tip slot-machine sunt obligați: (...) b) să acopere cu panouri, autocolante sau alte asemenea suprafețele vitrate sau altele asemenea, prin care: i) să fie împiedicată vizualizarea activităților care se desfășoară în locația respectivă; ii) să nu fie sugerată activitatea de jocuri de noroc prin folosirea de imagini, înscrisuri sau alte simboluri”, iar potrivit art. 76 alin, 1 lit. a): ”constituie contravenții la regimul exploatării jocurilor de noroc următoarele fapte: a) nerespectarea prevederilor (...) art. 24”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol:” (2) contravențiile prevăzute la alin. 1 se sancționează cu amendă, după cum urmează (...) a)între xxxxx-xxxxx lei, faptele prevăzute la alin. 1 lit. a), b), c), g)”.
Reprezentantul petentei s-a prezentat în fața primei instanțe și a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisurile depuse la dosar și a probei cu planșele foto.
Cu privire la probațiune, instanța de fond a constatat că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere că procesul verbal legal întocmit face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, s-a statuat că, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul verbal.
Instanța de fond a reținut aplicabilitatea în materie contravențională a art. 6 parag. 2 CEDO, referitor la prezumția de nevinovăție, care trebuie recunoscută oricărei persoane împotriva căreia s-a formulat o acuzație penală. Pentru a aprecia astfel, instanța reține că potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului noțiunea de ,, materie penală, are un caracter autonom care nu se confundă cu sensul atribuit materiei penale din dreptul intern. În acest sens, Curtea de la Strasbourg a stabilit în cauza Ozturk contra Germaniei trei criterii pentru calificarea unei materii ca fiind penală, criterii ce nu trebuie întrunite în mod cumulativ respectiv: calificarea faptei în dreptul intern, natura faptei incriminate (gradul de aplicabilitate al normei) și natura și gravitatea sancțiunii aplicabile.
Raportat la acest ultim criteriu, Curtea a stabilit că sunt aplicabile garanțiile prevăzute de art. 6 parag. 2 din Conveția Europeană a Drepturilor Omului atât timp cât, sancțiunea are un caracter preventiv și sancționator (Cauza Ziliberberg contra Republicii M______).
Față de această interpretare, instanța de fond a reținut că fapta pentru care a fost sancționată petenta intră sub incidența noțiunii de materie penală datorită faptului că, amenda contravențională aplicabilă în conformitate cu dispozițiile acestui act normativ nu este destinată acoperirii vreunui prejudiciu, ci are rolul unui mijloc de constrângere a contravenientei prin micșorarea patrimoniului său. Mai mult, în prezenta cauză instanța are în vedere și cuantumul ridicat al sancțiunii aplicabile pentru nerespectarea dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. f din H.G. 870/2009 , respectiv amendă contravențională de la 2000 lei la 5000 lei, iar pentru nerespectarea dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. a din H.G. 870/2009, amendă contravențională de la xxxxx lei la xxxxx lei.
P___ urmare, se impune respectarea tuturor exigențelor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale articolului menționat, care consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele faptul că dubiul profită celui acuzat.
Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că procesul-verbal a fost încheiat de către agentul Oficiului Național pentru Jocuri de N____, pe baza constatărilor personale ale acestuia, motiv pentru care în conformitate cu dreptul intern se bucură de prezumția de veridicitate și autenticitate până la proba contrară. Reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din CEDO tocmai prin aceea că inversează sarcina probei.
Cu toate acestea, dreptul garantat de art. 6 par 2 din CEDO nu este un drept absolut, iar în jurisprudența constantă a Curții s-a stabilit că prezumția de nevinovăție instituită de art. 6 paragraf 2 din CEDO este compatibilă cu folosirea de către state a unei prezumții contrare, în măsura în care prezumția are o justificare și se menține în limite rezonabile (Cauza Salabiaku contra Franței , cauza Vastberga Taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).
Astfel, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul ( cauza Bosoni contra Franței).
Totodată, instanța de fond a reținut că, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, conform art. 31-36 OG 2/2001, în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor iar, sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
În aceste condiții, luând în considerare și faptul că în probațiune intimatul a depus la dosar înscrisurile ce au stat la baza întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției contestat, instanța apreciază că sunt incidente prevederile art. 249 C. pr.civ. potrivit cărora, cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o și dovedească, astfel încât societatea petentă care contestă cele reținute în cuprinsul procesului-verbal trebuie să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea reținută în sarcina sa.
În prezenta cauza, instanța de fond a reținut că procesul-verbal de constatare a contravențiilor __________/A nr. xxxxxxx din data de 11.03.2014, întocmit de intimat, reprezintă un mijloc de probă și conține constatările personale ale agentului constatator în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, împrejurare în măsură a întări prezumția de veridicitate de care se bucură procesul-verbal.
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 76 alin. 1 lit. f din H.G. 870/2009 și sancționată de art. 76 alin. 2 lit. c din H.G. 870/2009, din tot ansamblul materialului probator, rezultă că petenta a emis bilete către clienții jocurilor de noroc de tip slot-machine, fără ca acestea să conțină atât data, cât și ora eliberării, înscrisă cu datiera.
De altfel, petenta nu a administrat probe prin care să facă dovada pozitivă a unei alte situații de fapt. Mai mult decât atât, instanța reține că prin plângerea formulată, petenta a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, precizând doar că, eliberarea biletelor și înscrierea cu datieră a datei și orei pe bilet se face de către personalul care supraveghează jocurile, clienții neștiind că în momentul în care vor să utilizeze jocurile au nevoie de bilet, astfel că în eliberarea biletelor se poate omite a se înscrie data sau ora. Mai mult, a susținut petenta că, aceste omisiuni intervin și pentru că, în toate mijloacele de joc sunt în locații unde se desfășoară și alte activități economice, iar în plus, datiera este prevăzută doar cu dată, nu și cu posibilitatea de a indica și ora. Totodată a menționat petenta că, pe site-ul Ministerului de Finanțe există un proiect de hotărâre care va modifica această obligație.
Referitor la aceste apărări ale petentei, instanța de fond a constat că sunt neîntemeiate, motivele invocate nefiind de natură a înlătura răspunderea contravențională a acesteia, întrucât nu se regăsesc printre cazurile expres prevăzute de art. 11 din O.G. 2/2001.
În consecință, întrucât contravenția contestată de către petentă a fost constatată în mod direct de agentul constatator, situație în care procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția relativă de temeinicie și cum petenta, prin probele propuse și administrate nu a făcut dovada pozitivă a unei alte situații de fapt, instanța apreciază că acesta nu poate să-și invoce propria culpă pentru a obține anularea procesului verbal de constatare a contravenției contestat, legal întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii.
Astfel, instanța de fond a considerat că petenta se face vinovată de contravenția reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 2000 lei aplicată petentei pentru fapta prevăzută de art. 76 alin. 1 lit. f din H.G. 870/2009 și sancționată de art. 76 alin. 2 lit. c din H.G. 870/2009, instanța de fond a avut în vedere faptul că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite (art.5 alin.5 OG 2/2001), iar avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă (art.7 alin.2 din OG 2/2001). De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 O.G. nr.2/2001, la stabilirea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.
Așadar, instanța de fond, ținând seama de principiul proporționalității în stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale raportat la gradul de pericol social ridicat al faptei săvârșite, apreciază că agentul constatator a individualizat corect sancțiunea contravenționale aplicată. În plus, instanța de fond a constatat că petenta a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 2000 lei, aceasta reprezentând limita minimă prevăzută de art.76 alin.2 lit. c din H.G. nr.870/2009.
În ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 76 alin, 1 lit. a) din H.G. nr. 870/2009 și sancționată de art. 76 alin. 2 lit. a din H.G. nr. 870/2009, reținută în sarcina petentei, analizând probatoriul administrat, instanța de fond a apreciat că aceasta nu are obligațiile prevăzute de art. 24 alin. 1 lit. b, pct. i, ii, a căror nerespectare a fost reținută în cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.
Astfel, potrivit art. 24 alin. 3 din H.G. 870/2009, ”3) Organizatorii care exploatează mijloace de joc de tip slot-machine în locațiile prevăzute la art. 15 alin. (6) lit. a) pct. (ii) și (iii) din ordonanța de urgență nu pot mediatiza spațiile în care exploateazăactivitatea pentru care au fost autorizați. Acestor organizatori nu li se aplică prevederile alin. (1) lit. b).
Potrivit art. 15 alin. 6 lit. a pct. ii), iii) din O.U.G. 77/2009 ”numărul minim de mijloace de joc, locații sau dotări tehnice pentru care se poate solicita autorizarea este: ii) minimum 3 mijloace de joc, dar nu mai mult de 5 mijloace de joc, pentru spațiile în care se desfășoară cu precădere alte activități cu caracter econimic, amplasarea, organizarea și exploatarea mijloacelor de joc respective fiind realizate distinct în cadrul locației, iii) minimum două mijloace de joc, dar nu mai mult de 5 mijloace de joc, pentru locațiile autorizate pentru activitatea de pariu sau loto”.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut că în urma controlului efectuat la punctul de lucru al petentei din mun. B_______, ______________________ au fost identificate un număr de 3 mijloace de joc de tip slot machine, la punctul de lucru din mun. B_______, _______________________, s-au găsit un număr de 5 mijloace de joc de tip slot-machine, iar la punctul de lucru din mun. B_______, _____________________. 22, s-au găsit un număr de 4 mijloace de joc de tip slot-machine.
Mai mult din înscrisurile depuse la dosar de către petentă, respectiv contractele de închiriere pentru fiecare locație și contractele de subînchiriere (filele 31-49), reiese că în respectivele locații se desfășoară cu precădere alte activități cu caracter economic, respectiv baruri și alte activități de servire a băuturilor.
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a apreciat că petenta nu poate fi subiect activ al contravenției reținute în sarcina sa, întrucât respectivele obligații, pentru încălcarea cărora a fost sancționată nu îi incumbă, având în vedere prevederile art. 15 alin. 6 lit. a pct. ii), iii) din O.U.G. 77/2009.
Așa fiind, instanța de fond a constatat că, raportat la situația de fapt descrisă în procesul-verbal, în cuprinsul acestuia reținându-se că petenta nu a respectat obligațiile prevăzute de art. 24 alin. 1 lit. b, pct. i, ii din H.G. 870/2009, petenta nu este autorul faptei descrise de agentul constatator, împrejurare de natură să afecteze prezumția de temeinicie a actului administrativ analizat și să impună invalidarea acestuia, în privința mențiunilor/măsurilor referitoare la abaterea analizată.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța de fond a admis, în parte, plângerea contravențională formulată de către petenta S.C. KR G____ S.R.L., în contradictoriu cu intimatul OFICIUL NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE N____ și a anulat în parte, procesul-verbal de contravenție __________/A, nr. xxxxxxx, din data de 11.03.2014 întocmit de intimat, cu privire la reținerii încălcării dispozițiilor prevăzute de art. 24 alin. 1 lit. b pct. i și pct. ii, contravenție prevăzută de art. 76 alin. 1 lit. a din HG 870/2009 și sancționată de art. 76 alin. 2 lit. a din HG 870/2009, menținând în rest măsurile dispuse prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel intimatul Oficiul Național pentru Jocuri de N____, întemeiat pe dispozițiile art. 466 Cod procedură civilă , prin care a solicitat anularea sentinței apelate cu privire la al doilea capăt de cerere și menținerea in integralitate a sancțiunilor dispuse prin procesul-verbal de contravenție seria xxxxxxx/11.03.2014.
În motivarea cererii de apel s-a arătat că, la punctul de lucru al petentei din B_______ _______________________.22 organul de control a constatat că nu sunt respectate obligațiile legale privind mediatizarea activității de jocuri de noroc în sensul că petenta avea afișat pe fereastra de deasupra ușii de acces înscrisul "Sală de jocuri, precum și simbolul ,,777" pe panoul publicitar de pe frontispiciul spațiului, aspect probat cu fotografia efectuată la data controlului, anexă a Procesului verbal de control seria xxxxxxx/11.03.2014
Arată apelanta că s-a verificat și locația petentei din B_______ _______________________, ocazie cu care s-a întocmit Procesul-verbal de control seria xxxxxxx/11.03.2014, în care au fost consemnate următoarele constatări:
- societatea verificată nu a acoperit integral suprafețele vitrate(ferestrele) încât să fie împiedicată vizualizarea activităților din locație și în același timp petenta a acoperit ferestrele în partea superioara cu imagini și simboluri de genul ,,777" cupa roșie și neagra caro și treflă.
Având în vedere obligațiile legale încălcate și constatate în cele 2 acte de constatare prezentate mai sus, organul de control a analizat toate acestea, ține cont de împrejurările în care au avut loc aceste încălcări, de conduita petentei și a întocmit Procesul-verbal de contravenție seria xxxxxxx/11.03.2014 și a aplicat o sancțiune contravențională îndreptată către minimul prevăzut de lege.
S-a reținut drept contravenție nerespectarea obligației prevăzute de art. 24 alin.1, lit.b, punctele(i)si(ii),din H.G. 870/2009, considerate ca o singura contravenție și sancționate ca atare doar cu o singură amendă, constatând că petenta a mediatizat activitatea de jocuri de noroc, sugerând activitatea de jocuri de noroc prin afișarea de imagini, înscrisuri sau alte simboluri specifice jocurilor de noroc, respectiv ,,777", cupa roșie, cupa neagra, trefla, caro și că a făcut mediatizarea activității de jocuri de noroc așa cum s-a constatat în actul de control seria xxxxxxx/11.03.2014, aspecte interzise organizatorilor de jocuri de noroc ce desfășoară asemenea activități în locații în care sunt amplasate minimum 3 maximum 5 aparate în unități de alimentație publică respectiv minim 2 maximum 5 aparate în locațiile autorizate pentru activitatea de pariuri sau loto (art.16 alin 6 din OUG 77/2008 si art. 18 alin.5 si 6 din H.G.870/2009).
La cea de a doua contravenție reținută în Procesul-verbal de contravenție contestat, petenta susține că nu a săvârșit contravenția menționată susținând că îi este aplicabil alin 3 al art.24 din H.G.870/2009, în sensul că poate mediatiza spațiile în care exploatează activitatea pentru care au fost autorizați, încadrându-se în prevederile art. 15 alin.6 lit. a punctele (i) si (ii).
Arată apelantul că instanța de fond a reținut că organizatorul de jocuri de noroc petent/intimat nu a săvârșit contravenția descrisa mai sus și a dispus anularea actului de control pentru aceasta faptă.
Solicită apelantul ca instanța de control judiciar să aibă în vedere dispozițiile art.24 din H.G. nr. 870/2009 care prevăd că: „Organizatorii care exploatează mijloace de joc de tip slot-machine sunt obligați:
a) să nu practice iluminarea excesivă a intrării sau a locației în care exploatează mijloacele de joc respective, sub orice formă sau prin utilizarea oricăror mijloace, cu excepția situației În care întreaga clădire din care face parte locația în care se desfășoară activitatea face obiectul iluminării, alta decât iluminatul stradal;
b) să acopere cu panouri, autocolante sau altele asemenea suprafețele vitrate sau altele asemenea, prin care:
(i) să fie împiedicată vizualizarea activităților care se desfășoară în locația respectivă;
(ii) să nu fie sugerată activitatea de jocuri de noroc prin folosirea de imagini, înscrisuri sau alte simboluri.
Organizatorii pot mediatiza activitatea desfășurată în următoarele condiții:
a) să înscrie denumirea societății organizatoare, denumirea activității sau alte înscrisuri pe care organizatorii le consideră a fi relevante la ______________________ care sunt exploatate jocurile de noroc, pe un panou sau pe o suprafață vitrată dispusă în spațiul aferent locației în limita a 6 mp;
b) panoul prevăzut la lit. a) poate fi iluminat la o intensitate care să permită pe timp de noapte doar vizualizarea înscrisurilor de pe acesta; se interzice folosirea luminilor intermitente sau stroboscopice, precum și orice alte mijloace de iluminat dinamic.
(3) Organizatorii care exploatează mijloace de joc de tip slot-machine În locațiile prevăzute la art. 15 alin. (6) lit. a) pct. (ii) și (iii) din ordonanța de urgență nu pot mediatiza spațiile În care exploatează activitatea pentru care au fost autorizați. Acestor organizatori nu li se aplică prevederile alin. (1) lit. b).
(4) Este permisă expunerea la loc vizibil În cadrul suprafețelor vitrate a afișelor sau a materialelor publicitare În vederea susținerii campaniilor de informare a clienților; suprafața fiecărui material în parte nu va putea depăși 1 mp, iar suprafața totală 3 mp."
Analiza pe care apelantul o face acestui text de lege, cel puțin din punct de vedere logic, este următoarea: acoperirea cu panouri autocolante și altele asemenea, a suprafețelor vitrate ori altele asemenea au ca scop sa împiedice vizualizarea activităților de jocuri de noroc din interiorul locației; colantarea ferestrelor urmărește și împiedicarea vizualizării, în interiorul locației, a simbolurilor imaginilor, înscrisurilor care sugerează activitatea de jocuri de noroc.
Numai în aceasta interpretare poate fi interes textul art. 24 alin.1 lit.1 lit. b punctele 1 și II, pentru ca in caz contrar nu are nici o logica norma legala care se refera la "să acopere cu panouri autocolante ... prin care:".
În realitate susține apelantul, sancționarea contravenționala s-a făcut pentru mediatizarea jocurilor de constând în aceea că organizatorul de jocuri de noroc a folosit imagini, simboluri, înscrisuri dovedite cu planșa fotografică făcuta la data controlului, care erau aplicate pe exteriorul ferestrelor locațiilor controlate și nu interiorul locațiilor.
Solicită apelantul ca instanța de control judiciar să accepte această susținere, deoarece organizatorii de jocuri de noroc care își desfășoară activitatea în condițiile acestui articol nu au voie să mediatizeze această activitate, ori așa cum s-a arătat în actele de control premergătoare actului de sancționare contravențională s-a constatat faptul de netăgăduit că spațiul respectiv era mediatizat prin înscrisul S___ de jocuri, precum și simbolul" 777", deci fapta este săvârșită fără nici un dubiu, sala respectivă nefiind exceptată de legiuitor, ba din contra textul de lege interzice aceasta mediatizare. Pericolul social al nerespectării acestei obligații este unul deosebit de mare în sensul că incită populația la jocuri de noroc, nu se asigură o protecție adecvată minori lor, determină populația la cheltuieli excesive într-o perioada de criza economică în speranța unui câștig bazat pe șansă și hazard, ce pot genera în final probleme în domeniul protecției sociale, în domeniul ordinii și liniștii publice, realități cu care România se confruntă în momentul de față.
Pentru aceste considerente consideră apelantul că această activitate de mediatizare a fost interpretată ca sugerând activitatea de jocuri de noroc prin folosirea de imagini înscrisuri sau alte simboluri și sancționată ca atare obligațiile de la art.24 fiind sancționate în întregime.
În cadrul procedurii premergătoare fixării primului termen de judecată intimata _______________ a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat, respingerea apelului formulat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Arată intimata că, în descrierea faptei din procesul - verbal s-a reținut în mod clar faptul că societatea nu a respectat obligația de a acoperi cu panouri, autocolante și altele asemenea suprafețele vitrate pentru a împiedica vizualizarea activităților din locațiile respective, intimatul acoperind doar parțial suprafețele vitrate și a încălcat și pct. ii), respectiv să nu utilizeze de simboluri prin care să sugereze activitatea de jocuri de noroc.
Cu privire la cea de a doua faptă reținută în sarcina societății, arată intimata că nu constituie contravenție, întrucât îi este aplicabil art. 24 alin. 3 din H.G. 970/2009, potrivit căruia organizatorilor care exploatează mijloace de joc de tip slot-machine în locațiile prevăzute la art. 15 alin.6, lit.a) pct ii) și iii) nu li se aplică prevederile alin. (1) lit. b.
Mai arată intimata că, în punctele de lucru unde își desfășoară activitatea se desfășoară cu precădere alte activități cu caracter economic, iar numărul mijloacelor de joc de tip slot machine pentru fiecare din aceste locații se încadrează între minim 3 și maxim 5. Mai mult, potrivit art. 24 alin, 4 permite expunerea la loc vizibil în cadrul suprafețelor vitrate a afișelor sau a materialelor publicitare în vederea susținerii campaniilor de informare a clienților, suprafața fiecărui material neputând depăși 1 mp, iar suprafața totală 3 mp.
Intimata consideră că prima instanță, în baza probatoriului administrat, în mod corect a reținut faptul că societatea se încadrează în categoria organizatorilor cărora li se aplică prevederile art. 24 alin. 1 lit. b, motiv pentru care solicită respingerea apelului și menținerea primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Verificând, conform disp. art. 479 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, tribunalul constată următoarele:
Așa cum rezultă din conținutul cererii de apel motivul invocat în cauză vizează greșita anulare parțială a procesului verbal de contravenție __________/A, nr. xxxxxxx din data de 11.03.2014 , cu privire la contravenția prevăzută de art. 76 alin, 1 lit. a) din H.G. nr. 870/2009 și sancționată de art. 76 alin. 2 lit. a din H.G. nr. 870/2009.
Motivația apelantului se rezumă la faptul că în realitate, sancționarea contravențională a intimatei s-a făcut pentru mediatizarea jocurilor de noroc, constând în aceea că organizatorul de jocuri de noroc a folosit imagini, simboluri, înscrisuri dovedite cu planșa fotografică făcuta la data controlului, care erau aplicate pe exteriorul ferestrelor locațiilor controlate și nu interiorul locațiilor.
Așa cum rezultă din conținutul procesului verbal de contravenție __________/A, nr. xxxxxxx din data de 11.03.2014, la rubrica „descrierea faptei” este menționat în mod expres faptul că intimata ar fi încălcat prevederile art. 24 alin. 1 lit. b), pct. ii) din HG 870/2009.
Față de calitatea intimatei _______________ de agent economic care desfășoară cu precădere alte activități cu caracter economic, respectiv baruri și alte activități de servire a băuturilor, aspect necontestat de apelant, apreciază tribunalul că în mod corect instanța de fond a stabilit că _______________ nu poate fi subiect activ al contravenției reținute în sarcina sa, întrucât respectivele obligații, pentru încălcarea cărora a fost sancționată nu îi incumbă, având în vedere prevederile art. 15 alin. 6 lit. a pct. ii), iii) din O.U.G. 77/2009.
Susținerea apelantei , referitoare la faptul că sancțiunea s-a aplicat pentru mediatizarea jocurilor de noroc nu poate fi primită de instanța de apel, în situația în care o atare faptă este prevăzută de art. 24 alin. 3 din HG 870/2009, iar în procesul verbal de contravenție s-a reținut nerespectarea prevederilor art. 24 alin. 1 lit. b pct. I și pct. ii, din același act normativ.
P___ urmare se apreciază că prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile legale aplicabile , pronunțând o soluție legală și temeinică.
Constatând că nu sunt date alte motive de apel din cele de ordine publică ce ar putea fi invocate și de instanță din oficiu, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondat, apelul declarat de apelantul OFICIUL NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE N____,împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 30.09.2014 a Judecătoriei B_______, pe care o va păstra .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul intimat OFICIUL NAȚIONAL PENTRU JOCURI DE N____, cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 9, sector 3, împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 30.09.2014 pronunțată de Judecătoria B_______ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata petentă _______________, cu sediul în B_______, Calea Națională, nr. 107, _____________, apart. 12, județ B_______.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05 octombrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
U________ M______ R_____ M______ U________ G_______
Red. U.M./Tehnored. UG/27.10.2015/Ex. 4
Jud. fond: Z____ A___ A______