Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI – SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința civilă nr. 9336/2015
Ședința publică din data de 16 decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - D____ C_______ G______
GREFIER - C_______ P____ U___
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petenta D_____ E______ și pe intimata D____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta, prin avocat G_____ A________, care depune delegație de substituire la dosar (fila 29), intimata lipsind.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, fiind primul termen de judecată, în acord cu dispozițiile art. 131 alin.1 C.pr.civ., procedează la verificarea, din oficiu, a competenței sale, ulterior punerii în discuție a acestui aspect, și constată că în raport de disp. art.32 din OG nr.2/2001 - având în vedere faptul că locul săvârșirii presupusei contravenții este situat în circumscripția sectorului 5 București - este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză. Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, acordă cuvântul asupra probatoriului.
Apărătorul petentei, având cuvântul, solicită încuviințarea probelor cu înscrisuri și testimonială cu 2 martori, prezenți în sala de judecată. La interpelarea instanței arată că martorul C_________ A_____ M_____ este soțul petentei.
Apreciind că proba cu înscrisuri, solicitată de părți, și proba testimonială, solicitată de petentă, sunt admisibile și de natură să ducă la soluționarea procesului, în temeiul art.258 alin.1 rap. la disp. art.255 C.Pr.Civ le încuviințează. În ceea ce privește proba testimonială cu martorul C_________ A_____ M_____, constată că deși intimata se opune audierii rudelor petentului, potrivit jurisprudenței CEDO domeniul contravențional întrunește criteriile autonome de drept penal, și apreciază că pentru a da posibilitatea petentei să-și formuleze apărările, având în vedere faptul că aceasta este principala probă propusă de petentă, nu se poate aplica interdicția audierii rudelor, specifică dreptului civil. Constată încheiate dezbaterile și acordă cuvântul asupra fondului.
Apărătorul petentei, având cuvântul, solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție, arătând că acesta a fost întocmit fără respectarea condițiilor de formă prevăzute de lege, petentei neaducându-i-se la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, aceasta neștiind nici măcar că a fost sancționată contravențional. Precizează că în cuprinsul procesului verbal s-a consemnat că nu a fost prezent niciun martor deoarece petenta este cunoscută ca fiind o persoană violentă, dar acest aspect este contrazis de cele relatate de martori. Precizează totodată că petenta nu putea insufla temere posibililor martori, întrucât era înconjurată de 3-4 polițiști. Arată că procesul verbal a fost încheiat și cu nerespectarea condițiilor de fond, situația din cuprinsul acestuia nefiind demonstrată nicicum. Menționează că martorii au atestat că petenta nu are un vocabular trivial și are o constituție fizică firavă. Precizează că raportul agentului de poliție a fost întocmit ulterior, probabil ca urmare a luării la cunoștință de conținutul procesului verbal. Arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătorie Sectorului 5 București la data de 11.09.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX petenta D_____ E______ a solicitat instanței în contradictoriu cu intimata D____ ca prin hotărârea e o va pronunța să dispună anularea procesul verbal ________, nr.xxxxxxx din 24.07.2015 și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, petenta a arătat că la data de 13.08.2015 un agent de poliție de la Secția 17 Poliție s-a prezentat la domiciliu, precizându-i că are de înmânat un proces verbal încheiat pe numele său. A precizat petenta că i-a solicitat agentului să expedieze procesul verbal prin poștă întrucât îi sunt necesare datele de expediere de pe plic, iar acesta a confirmat procedura expedierii prin poștă și a plecat, precizând că-l va expedia imediat. A mai precizat petenta că a urmărit cutia poștală zilnic, de 2-3 ori, dar fără nici un rezultat, iar la data de 26.08.2015, când a părăsit domiciliu, a văzut pe covorul aflat în fața ușii de acces în apartament o hârtie îndoită, respectiv procesul verbal din data de 24.07.2015, ________ nr. xxxxxxx.
Petenta a arătat că la data de 24.07.2015, în jurul orelor 19.00, l-a contactat pe numitul C_________ A_____ M_____ deoarece autoturismul proprietate personală a acestuia, parcat în fața imobilului în care locuiește, este pornit pe alarmă silențioasă de mai mult timp, iar în fața acestuia se află parcat un alt autoturism. A precizat petenta că la un moment dat a auzit voci ridicate, insulte, și s-a dus la fereastră să vadă ce se întâmplă, constatând că numitul Tancu D_____, vecin pe aceeași scară, a început să țipe și să îi adreseze cuvinte jignitoare lui C_________ A_____ M_____. A mai precizat petenta că a coborât imediat, întrucât invectivele nu se opreau și știa că numitul Tancu D_____ are dese accese de violență chiar și în cadrul propriei familii.Când a ieșit din ___________________ multe echipaje și mașini de poliție, iar numitul Tancu D_____ a început să o jignească și să facă comentarii în legătură cu viața ei privată: „Cu ce te ocupi tu, mă”, „Cu asta te ocupi?”, „Trimite-l acasa la nevastă și la copii....”.
Petenta a arătat că a fost bruscată, agresată și amenințată că i se va face un dosar penal pentru ultraj, iar un agent solid i-a sucit mâinile și umărul, ulterior fiind urcată împreună cu C_________ A_____ M_____ într-un autoturism și duși la Secția 17 Poliție. În sediul poliției s-a continuat același comportament provocator, agresiv atât asupra sa, cât și asupra numitului C_________ A_____ M_____, înconjurați, separați în locuri diferite de 3-4 agenți. A precizat petenta că a fost așezată pe o bancă și i s-a solicitat brutal de către un agent de poliție să se legitimez. Le-a furnizat agenților datele de identificare, fară ca aceștia să îi comunice faptul că urmează a i se întocmi un proces verbal de contravenție. Ulterior, C_________ A_____ M_____ a întrebat dacă prezența lor mai este necesară și li s-a spus că nu, fapt pentru care au părăsit Secția 17 Poliție.
Petenta a invocat excepția nulității absolute a procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, arătând că că agentul de poliție a încălcat:
-dispozițiile art. 16 alin. (7) din Ordonanța nr. 2/2001, atât prin neaducerea la cunoștință a dreptului de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, cât și prin neconsemnarea celor susținute de către ea față de elementele ce i s-au imputat verbal. A menționat petenta că a a fost pusă într-o imposibilitate obiectivă de a formula obiecțiuni de vreme ce nu i s-a pus la dispoziție procesul verbal de sancționare. A precizat petenta că încălcarea obligației de consemnare distinctă în procesul-verbal a obiecțiunilor este sancționată cu nulitatea respectivului procesului-verbal, astfel cum prevede art. art. 16 alin. (7) teza ultimă din Ordonanța nr. 2/2001.
-dispozițiile art. 19 alin. (1) din Ordonanța nr. 2/2001, în sensul că procesul- verbal trebuia semnat de petent pe fiecare pagină, însă, din cauza „refuzului” de a i se pune la dispoziție, procesul verbal nu a mai fost semnat deloc. A menționat petenta că eventualul refuz de a semna trebuia confirmat de cel puțin un martor, lipsa mențiunii privind martorul care sa confirme starea de fapt in cazul in care contravenientul nu semneaza procesul verbal atrăgând nulitatea absoluta a acestuia. A mai menționat petenta că nu a refuzat să semneze procesul verbal de contravenție, iar situația de fapt a fost consemnată greșit în actul constatator și a arătat că, în opinia sa, așa zisa “situatie speciala” invocată de către agent în înscrisul constatator, în care asigurarea prezentei unui martor este imposibilă, avand in vedere ca “sunt cunoscuți ca și persoane violente, având comportament agresiv” a fost menționată pentru a ascunde realitatea celor petrecute și pentru a nu respecta procedura legală ce se impunea în această situație.
-dispozițiile art. 26 alin. (1), în referire la art. 25 alin. (3) din Ordonanța nr. 2/2001, în sensul în care nu s-a înmânat procesul verbal deși a fost prezentă la momentul completării acestuia și nici înștiințarea de plată a amenzii.
Cu privire la presupusele faptele comise de și încadrarea acestora, petenta a solicitat instanței să aibă în vedere disp. art.2 pct.1 din Lg. nr.61/1991 și faptul că în procesul de contravenție contestat nu este descrisă în concret fapta, cu consecința imperativă a verificării dacă aceasta se circumscrie textului legal care a stat la baza sancționării petentului.
In drept au fost invocate disp. art.16, art. 19 și art. 31 din O.G. 2/2001 privind regimul contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, art. 6 din Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiate și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.
Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, intimata a arătat că actul sancționator a fost încheiat cu respectarea exigențelor de formă prev. de art. din OG nr.2/2001, modificată și completată, prevăzute sub sancțiunea nulității.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal intimata, a arătat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor reprezintă un act autentic ce se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele constatate și consemnate până la proba contrară, ce revine celui care contestă actul respectiv. Intimata a solicitat instanței să aibă în vedere disp. art.270, art.249 și art.269 C.Pr.Civ. și hotărârea pronunțată la data de 03.04.2012 de CEDO în cauza N_______ G_______. A mai arătat intimata că prezumția de nevinovăție invocată de petent nu are caracter absolut, față de aceasta primând prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal. A menționat intimata că în acest sens s-a pronunțat și Tribunalul București, în mai multe dosare.
Intimata a solicitat instanței să aibă în vedere faptul că cele reținute în procesul verbal au fost constate personal de lucrătorii de poliție deplasați la fața locului, aspecte ce rezultă atât din actul sancționator cât și din raportul de caz întocmit de agentul constatator.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, intimata a arătat că aceasta a fost aplicată în limitele prevăzute în actul normativ sancționator și, în special, a fost aplicată astfel încât să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Sub aspectul probatoriului instanța a încuviințat părților proba cu înscrisurile depuse la dosar (filele 6, 14-19), pentru petentă încuviințând și proba testimonială cu martorii C_________ A_____ M_____ și D_________ D____, cele declarate de aceștia sub prestare de jurământ religios fiind consemnate în scris și atașate la dosar (filele 30-31).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal ________, nr.xxxxxxx din 24.07.2015 petenta D_____ E______ a fost sancționată cu amendă contravențională in cuantum de 500 de lei reținându-se în sarcina acesteia că a adresat înjurii, expresii jicnitoare, amenințări cu acte de violență numitului Tangu D_____ de natură să tulbure liniștea și ordinea publică.
Analizând procesul verbal sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute și că încadrarea juridică este corect realizată.
Privitor la motivele de nulitate invocate de petentă instanța reține că necompletarea rubricii „obiecțiuni” din procesul verbal nu este de natura a atrage nulitatea procesului verbal deoarece dacă aceasta ar fi avut unele obiecțiuni cu privire la cele consemnate în procesul verbal, dispozițiile art. 31 din OG nr.2/2001, i-au pus la dispoziție mijlocul procedural al plângerii, prin intermediul căreia poate invoca orice fel de neregularități de formă sau de fond ale procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ceea ce îi asigură acesteia dreptul la apărare si ar înlătura orice vătămare cauzată de nemenționarea obiecțiunilor.
În ceea ce privește lipsa semnăturii unui martor pe procesul verbal, instanța reține că potrivit art. 19 din OG 2/2001 atunci când contravenientul nu se află de față, procesul verbal poate fi încheiat în lipsă, cu menționarea acestui fapt, care trebuie confirmată de un martor, iar în lipsa unui martor, va preciza motivele care au dus la încheierea procesului verbal în acest mod. Din aceste dispoziții legale rezultă că în ipoteza în care agentul nu identifică un martor care dorește să semneze procesul verbal la rubrica „martor”, semnătura martorului poate lipsi, cu condiția menționării motivului care au dus la încheierea procesului verbal în acest mod. Cum agentul constatator a menționat motivul pentru care deși procesul verbal nu a fost semnat de contravenientă, acest fapt nu a fost confirmat de un martor, instanța reține legalitatea acestuia.
Totodată, instanța reține că potrivit art. 26 alin.3 din OG 2/2001, în cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult două luni de la data încheierii. Având în vedere că procesul verbal nu a fost semnat de contravenient, nu exista obligația înmânării acestuia, ci a comunicării, fapt ce s-a realizat în cauză.
Cu privire la temeinicia celor reținute prin procesul-verbal, instanța reține că, fiind vorba de constatări personale ale agentului constatator cu privire la situația de fapt, dispozițiile art. 34 O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor instituie o prezumție de legalitate și temeinicie (veridicitate). Cu privire la această prezumție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în decizia de inadmisibilitate din cauza I___ P__ contra României, a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A_____, par. 58 și 59). Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se veeda, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A_____, par. 60).
Prin urmare, conform art. 249, Cod procedură civilă, petentului îi revine sarcina probei contrare. În acest scop, Codul de procedură civilă, în art. 13 fixează anumite îndatoriri ale părților, printre care să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.
Prin probele administrate, petenta a reușit să dovedească o situație de fapt diferită de cea reținută de agentul constatator prin procesul verbal. Astfel, martorul C_________ A_____ M_____ a declarat, sub prestare de jurământ, că petenta a ieșit în fața blocului pentru a da lămuriri organelor de poliție privind împrejurările în care autoturismul său a fost zgâriat de o mașină parcată în fața acesteia, moment în care d-nul Tancu D_____ i-a reproșat de ce solicită deblocarea mașinii. Acesta a mai declarat că petenta a spus că nu dorește să discute cu el, însă nu i-a adresat înjurii sau expresii jicnitoare și nici nu a încercat sa îl lovească.
Ca atare, întrucât intimatul nu a solicitat administrarea altor probe în apărare și reținând că prin probele administrate petenta a reușit să răstoarne prezumția de temeinicie a procesului verbal, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța urmează să admită plângerea și să anuleze procesul-verbal de contravenție ________, nr.xxxxxxx din 24.07.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta D_____ E______, domiciliată în sector 5, București, _____________________, _____________, ____________, cu domiciliul ales la cab av G_____ A________, în G______, Piata Unirii, _______________, _________________________ cu intimata D____, cu sediul în sector 3, București, Calea Victoriei nr. 19.
Anulează procesul verbal ________, nr.xxxxxxx din 24.07.2015.
Cu apel, în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria sectorului 5.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2015.
Președinte,Grefier,
Red.jud. D.G.
Tehnored.gref.C.U.
4 ex./04.02.2016