Completul compus din:

PREȘEDINTE P____ M______

Judecător C_______ F____ M______

Grefier D_____ F______ U___

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul reclamant _____________ cu sediul în Satu M___, ______________________, jud. Satu M___, împotriva Sentinței Civile nr. 3094/07.10.2015 pronunțată de Judecătoria Satu M___, în contradictoriu cu intimata pârâtă C_______ N________ DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA PRIN C.S.T.R.I.CESTRIN, cu sediul în București, __________________. 401 A, sector 6, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție OG15/2002 _______ 15 nr xxxxxxx.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, lipsesc părțile.

Se constată că dezbaterea fondului a avut loc la data de 22.01.2016, când concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre,amânându-se pronunțarea la data de 26.01.2016 si pentru azi.

TRIBUNALUL,

DELIBERÂND:

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3094/07.10.2015 pronunțată în dosar cu nr. de mai sus, Judecătoria Satu M___ a respins plângerea la contravenție formulată de petenta _____________, în contradictoriu cu intimata C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA prin C.S.T.R.I. CESTRIN împotriva procesului verbal de contravenție _______ 15, nr.xxxxxxx/ 15.06.2015. Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal _________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 15.06.2015 de către C.N.A.D.N.R. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN (f. 5), petenta _____________ a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 2750 lei, pentru faptul că, la data de 21.01.2015, ora 16:59, autovehiculul categoria E cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinientă valabilă pe DN19 km125+510m, faptă încadrată în prevederile art. 8 alin. 1 și 3 ind. 2 din OG nr. 15/2002.

Procesul-verbal sus-menționat nu a fost semnat de reprezentantul contravenientei și nu conține obiecțiunile acesteia, menționându-se că a fost întocmit în lipsă.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța de judecată are obligația legală de a analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Ca act administrativ, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție de validitate și temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea probei contrarii, sarcina probei revenindu-i, în condițiile art.249 C.proc.civ., petentului. Aplicabilitatea acestei prezumții presupune cu necesitate existența prealabilă a unui proces-verbal de constatare a contravenției încheiat cu stricta respectare a prevederilor legale și cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și art.17 din O.G. nr. 2/2001.

Analizând conținutul procesului-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia, instanța a constatat că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art.16 și 17 din O.G. nr.2/2001, sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale. Totodată instanța observă că petenta a contestat sub aspectul legalității procesul-verbal de contravenție, arătând că, în cuprinsul acestuia, nu a fost indicată instanța judecătorească competentă a judeca plângerea contravențională, că locul presupusei fapte este insuficient individualizat, că nu i s-a adus la cunoștință posibilitatea de a formula obiecțiuni, că nu conține elementele de identificare și calitatea agentului constatator, că nu a fost semnat de un martor și că nu s-a indicat persoana îndreptățită a reprezenta petenta, respectiv numărul de înmatriculare la registrul comerțului. Totodată, a invocat că aplicarea sancțiunii contravenționale este prescrisă.

Referitor la alegațiile petentei privitoare la neindicarea, în actul administrativ contestat, a instanței judecătorești competente a judeca plângerea contravențională, instanța a constatat că, potrivit art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu, printre altele, termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea, iar, astfel cum reiese din cuprinsul art.17 din același act normativ, lipsa acestei mențiuni necesar a fi regăsită în cuprinsul procesului-verbal nu este de natură să atragă nulitatea procesului-verbal.

Ca atare, legiuitorul neînțelegând să reglementeze în mod expres că lipsa acestei mențiuni conduce la nulitatea actului administrativ, devin aplicabile dispozițiile art. 175 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.

Ori, astfel cum se constată, în cauza de față, petenta nu a invocat și, pe cale de consecință, nici nu a probat care este vătămarea care i s-a produs prin neindicarea în concret a judecătoriei la care trebuia introdusă plângerea contravențională. Mai mult, se constată că petenta nu a fost prejudiciată prin această omisiune, întrucât aceasta a fost în măsură să formuleze prezenta plângere contravențională care a fost adresată instanței competente.

În ceea ce privește susținerile reclamantei privitoare la împrejurarea că locul presupusei fapte este insuficient individualizat, se constată că, potrivit dispozițiilor art.16 alin. 1 din OG nr.2/2001, agentul constatator al contravenției are obligația de a consemna în procesul-verbal de contravenție locul săvârșirii faptei. Legea nu precizează însă cât de detaliată trebuie să fie individualizarea locului săvârșirii contravenției. Opțiunea legiuitorului este logică, întrucât nu putea impune un standard de descriere a locului faptei pentru toate contravențiile, datorită specificului fiecărei contravenții.

Instanța a reținut că locul săvârșirii contravenției trebuie să fie suficient de bine detaliat astfel încât ca urmare a controlului de temeinicie judecătorul să poată aprecia dacă fapta săvârșită întrunește conținutul constitutiv al contravenției reținute.

Ori, în prezenta cauză, instanța a constatat că susținerile petentei privitoare la neindividualizarea locului comiterii contravenției sunt în mod vădit neîntemeiate în raport de împrejurarea că, în cuprinsul procesului-verbal de contravenție s-a arătat în mod expres și detaliat că locul este situat pe DN19 la km125+510m, localitatea D______, județul Satu M___, aceste elemente fiind suficiente pentru a aprecia asupra faptului că autovehiculul petentei a utilizat o categorie de drum public pentru care avea obligația de a deține o rovinietă valabilă.

Privitor la alegațiile că nu i s-a adus la cunoștință posibilitatea de a formula obiecțiuni, se constată că dispozițiile art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001, care stipulează că, în momentul încheierii procesului-verbal, agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obiecțiunile fiind consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal, vizează în mod evident situația de fapt în care contravenția se constată în prezența contravenientul, căruia i se aduce la cunoștință aceasta, scopul instituirii acestei prevederi legale fiind acela de a oferi posibilitatea contravenientului ca, în prezența organului constatator, să poate invoca aspecte care să conducă la constatarea de către acesta din urmă a inexistenței faptei sau a necesității aplicării unui avertisment, iar nu a amenzii contravenționale.

În prezenta cauza de față însă, se constată că această ipoteză legală nu este întrunită, procesul-verbal de contravenție fiind încheiat la sediul organului constatator, ca urmare a constatării faptei cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei, astfel că acestuia nu îi revenea obligația de a aduce la cunoștința petentei dreptul de a formula obiecțiuni și, pe cale de consecință

Referitor la susținerile petentei că procesul verbal contestat nu conține elementele de identificare și calitatea agentului constatator, instanța a constatat că și acestea sunt în mod vădit neîntemeiate, întrucât, în cuprinsul acestuia s-a menționat în mod expres că a fost încheiat de numita M_______ I______, angajat al C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN, în funcția de agent constatator, cu autorizația de control nr. xxxxx, astfel că sunt respectate prevederile art. 16 alin. 1 privitoare la indicarea, în procesul-verbal de constatare a contravenției, a numelui, prenumelui, calității și instituției din care face parte agentul constatator.

În ceea ce privește susținerile reclamantei vizând neindicarea, în procesul verbal de contravenție, a motivelor care au dus la încheierea acestuia fără a fi semnat de către un martor, instanța a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art.19 alin.1 din OG nr.2/2001, procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient, iar în cazul în care contravenientul nu se afla de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor, în acest caz procesul-verbal urmând a cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. Conform alin. 2 și 3 ale aceluiași articol 19, nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator, iar, în lipsa unui martor, agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod.

În speță, din cuprinsul procesului verbal de contravenție supus analizei, se constată că actul constatator nu a fost semnat de contravenientă, fiind întocmit în lipsă și nu este semnat de un martor asistent, menționându-se că, întrucât constatarea contravenției a fost efectuată cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei.

Ori, în raport de aceste mențiuni, instanța a constatat, contrar susținerilor petentei, că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea cerințelor de legalitate reglementate de prevederile art.19 precitat, întrucât în cuprinsul acestuia au fost menționate motivele pentru care acesta nu a fost semnat de un martor, respectiv acelea vizând împrejurările că a fost încheiat la sediul organului constatator, prin utilizarea unui sistem informatic.

Mai mult chiar, în ceea ce privește susținerile petentei cum că a fost lipsită de posibilitatea de apărare, instanța a reținut că aceasta a introdus în termen plângerea contravențională și a fost în măsură să își invoce toate apărările pe care le-a apreciat necesare în cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a învestit instanța, astfel că s-a constatat că alegațiile sale privitoare la împiedicarea dreptului său la apărare prin nesemnarea procesului verbal de către un martor sunt în mod vădit neîntemeiate.

Totodată, privitor la susținerile vizând neindicarea persoanei îndreptățite a reprezenta petenta, respectiv a numărului de înmatriculare la registrul comerțului al acesteia, se constată că, potrivit art. 16 alin. 6, în situația în care contravenientul este persoană juridică, în procesul-verbal se vor face mențiuni cu privire la denumirea, sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerțului și codul fiscal ale acesteia, precum si datele de identificare a persoanei care o reprezintă, însă legiuitorul, în dispozițiile art. 17, nu sancționează cu nulitatea decât lipsa denumirii si a sediului persoanei juridice, astfel că, nefiind în prezența unei nulități exprese pentru aceste mențiuni, petenta era ținută a invoca și a dovedi existența unei vătămări ca urmare a omisiunii agentului constatator de a indica persoana îndreptățită a reprezenta petenta, respectiv numărul de înmatriculare la registrul comerțului al acesteia.

Ori, după cum se constată, reclamanta s-a limitat doar la a invoca lipsa acestor mențiuni, fără însă a arăta vătămarea care i s-a produs prin omisiunea acestora, astfel că în speță nu sunt întrunite cerințele legale ale art. 175 alin. 1 din Codul de procedură civilă, pentru a se constata nulitatea procesului-verbal de contravenție.

Relativ la alegațiile reclamantei în sensul că aplicarea sancțiunii contravenționale este prescrisă, instanța a reținut că, potrivit art.13 alin.1 din OG nr.2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.

Potrivit art.181 alin.1 și 2 din Codul de procedură civilă, când termenul se socotește pe luni, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună sau în ultima zi a acestei luni atunci când ultima lună nu are o zi corespunzătoare, iar când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.

Aplicând aceste dispoziții legale în cauză, instanța a constatat că acest termen de 6 luni a început să curgă la data de 21.01.2015, dată la care petenta a săvârșit fapta contravențională, termen care s-a împlinit la data de 21.07.2015, zi de marți.

Ori, astfel cum reiese din cuprinsul procesului-verbal de contravenție, fapta contravențională a fost constatată la data de 15.06.2015, în interiorul termenului arătat, astfel că alegațiile petentei sunt neîntemeiate și în ceea ce privește acest aspect.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a constatat că petenta nu a contestat cele reținute în cuprinsul procesului verbal de contravenție privitoare la împrejurarea că autovehiculul categoria E cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinientă valabilă pe DN19 km125+510m.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată de agentul constatator, instanța a reținut, că, în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21, al. 3, din OG nr. 2/2001, aceasta a fost corect individualizată și reflectă fidel gradul de pericol social al faptei, cu atât mai mult cu cât însuși legiuitorul, prin stabilirea cuantumului ridicat al sancțiunilor contravenționale aplicabile faptelor care încalcă regimul de utilizare rețelei de drumuri naționale, a determinat un grad de pericol social abstract ridicat al acestor contravenții.

Mai mult chiar, în cauză, instanța a reținut că autovehiculul pentru care petenta nu a înțeles să își îndeplinească obligația legală de a achiziționa rovinietă pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale aparține categoriei E, fiind astfel un vehicule de transport marfă cu MTMA mai mare sau egal cu 12,0 t, cu maximum 3 axe (inclusiv), deci un autovehicul de natură să supună rețeaua de drumuri naționale unei uzuri superioare decât cea provocată de alte autovehicule, astfel că, în raport de această împrejurare nu se poate concluziona în sensul că în cauză se impune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment, cu atât mai mult cu cât petenta este un profesionist, astfel că, în exercitarea obișnuită a activității sale economice utilizează frecvent rețeaua de drumuri naționale, cunoscând obligațiile care îi incumbă.

Ca atare, constatând că procesul-verbal de contravenție ce face obiectul prezentei cauze este legal și temeinic, instanța a respins plângerea formulată de contestatoare ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta _____________, solicitând admiterea apelului, în principal modificarea sentinței apelate și în consecință admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție, iar în subsidiar transformarea amenzii contravenționale în „Avertisment”.

În motivarea căii de atac exercitate (filele 2-5) apelanta arată că prin procesul verbal contestat _____________ a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.750 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 8 din O.G. nr. 15/2002.

Potrivit art.9 alin.1 din OUG 15/2002 "constatarea contravențiilor se face cu ajutorul mijloacelor tehnice, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției."

De asemenea, potrivit art. 1 litera o din OG 15/2002 prin mijloace tehnice se înțelege echipamente ce permit verificarea achitării corespunzătoare a tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pentru un anumit vehicul. Acestea sunt:

(i) terminale de interogare a bazei de date a SIEGMCR privind achitarea corespunzătoare a tarifelor pentru vehiculul verificat;

(ii) sisteme de camere video, care pot fi fixe sau mobile, cu rolul de a identifica, în regim static ori dinamic, numărul de înmatriculare al vehiculului, în vederea interogării bazei de date a SIEGMCR cu privire la achitarea corespunzătoare a tarifelor pentru vehiculul verificat;

Potrivit procesului verbal pârâta înțelege a face proba cu foto xxxxxx-xxxxxxxxxx-xxxxxxx. Constatarea contravenției nu s-a făcut prin mijloacele tehnice indicate de către OG 15/2002, ci prin foto xxxxxx-xxxxxxxxxx-xxxxxxx. Ori proba de care pârâta a înțeles a se folosi nu este indicată, permisă, ca și mijloc de probațiune de art. 1 litera o din OG 15/2002, și mai mult decât atât contravenția nu a fost constată ex propriis sensibus de către agentul constatator. Proba folosită de către pârâtă nu este una legală, ce se încadrează în limitele și prevederile art. 1 litera o din OG 15/2002, proba cu foto nu este indicată ca și mijloc tehnic prevăzut de art. 1 litera o din OG 15/2002, ci proba cu mijloace video.

Mai mult decât atât, arată că planșa foto depusă în probațiune nu vine să asigure niciun fel de garanție sub aspectul versimilității acesteia, din planșa foto nu reiese locul unde s-ar fi deplasat autovehicolul. Astfel de planșe foto nu este semnată, însoțită de un certificat digital.

Un certificat digital este o „carte de identitate" virtuală care poate permite crearea de semnătură electronică cu valoare legală, permițând identificarea fără echivoc în mediul electronic. Prin semnătură electronică se garantează trasabilitatea modificării documentelor (integritatea), originea lor (autenticitatea), precum și răspunderea legala a semnatarului.

De asemenea, potrivit art.1 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică "prezenta lege stabilește regimul: juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice".

În același sens, apelanta arată faptul că potrivit art. 4 punctele 2 și 3 din Legea nr. 455/2001, prin înscris în formă electronică se înțelege o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar; iar semnătura electronică reprezintă "date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare;.

După cum bine se poate constata și de către pârâtă, planșa foto xxxxxx-xxxxxxxxxx-xxxxxxx este întocmită pe suport de hârtie, starea de fapt, etc. fiind: redactate pe suport de hârtie, și nu reprezintă un înscris în formă electronică în sensul Legii nr. 455/2001. Împrejurarea că planșa foto xxxxxx-xxxxxxxxxx-xxxxxxx este lovită de nulitate absolută, este probată și prin atitudinea dualistă a pârâtei, în sensul că se induce ideea că planșa foto xxxxxx-xxxxxxxxxx-xxxxxxx ar fi redactată în același timp atât pe suport de hârtie cât și în format electronic.

După cum bine se poate constata, Legea nr. 455/2001 are ca obiect de reglementare și poate fi invocată doar în ceea ce privește înscrisurile editate și semnate în formă electronică, respectiv în ceea ce privește "o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar", ori planșa foto xxxxxx-xxxxxxxxxx-xxxxxxx nu reprezintă un înscris în formă electronică în sensul prevederilor invocate chiar de către pârâtă, planșa foto xxxxxx-xxxxxxxxxx-xxxxxxx fiind redactată, comunicată cu subscrisa pe suport de hârtie, și nu în formă electronică.

Mai mult decât atât, având în vedere art.9 din OG 15/2002 în vigoare la 21.01.2015 constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice OMOLOGATE amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției. Ori în procesul verbal nu s-a menționat caracteristica de mijloc omologat a probei folosite, sens în care invocăm art.26 din NCPC potrivit căruia legea care guvernează condițiile de admisibilitate a probei este cea în vigoare la data săvârșirii faptelor ce fac obiectul probațiunii.

În conformitate cu art. 4 punctul 2 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, înscrisul în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar; din întreaga economie a acestei legi se desprinde concluzia că atât înscrisurile electronice cât și semnătura electronică atașată acestora se aplică raporturilor juridice de drept privat, și nu raporturilor de autoritate.

Prin urmare, arată că înscrisul depus la dosar nu constituie un mijloc de probă valid, ci reprezintă o dovadă a faptului că pârâta a întocmit un înscris în formă electronică, pe care însă nu l-a comunicat ei, arată apelanta, în modalitatea prevăzută în Legea nr. 455/2001, respectiv prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, ci prin procedura prevăzută în OG 2/2001.

Potrivit art.9 din OG 15/2002 în vigoare la 21.01.2015 "Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 8 se fac de către:

a) personalul împuternicit din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S. A.;

b) personalul împuternicit de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, în numele Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S. A.;

c) poliția rutieră, în situația când efectuează controlul existenței rovinietei valabile, fără personalul menționat la lit. a) și b);

d) personalul poliției de frontieră care își desfășoară activitatea în punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României, împreună cu personalul prevăzut la lit. a).

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice OMOLOGATE amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

(3) În cazurile prevăzute la alin.(2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare â Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)", ori sistemul de constatare nu este unul omologat

Precizează apelanta faptul că la data de 21.01.2015 constatarea contravențiilor se impunea a fi efectuată cu mijloace tehnice omologate, ori constatarea nu s-a realizat cu astfel de mijloace.

În subsidiar, raportat la împrejurările în care a fost săvârșită fapta, apelanta solicită instanței înlocuirea amenzii aplicate cu cea a avertismentului, întrucât potrivit art.7 coroborat cu art.21 alin.(3) din O.G. nr.2/2001, gradul de pericol social al faptei săvârșite este redus în raport cu împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului.

În considerarea celor de mai sus, apelanta solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.

În drept invocă dispozițiile art. 14, 16, 17, 19, 26, 27, 31 din O.G. 2/2001.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea apelului.

În motivare (filele 12-13) intimata arată că în speța dată, susținerile apelantei sunt nefondate.

Astfel, apelanta nu a fost în măsură să răstoarne prezumția temeiniciei actului constatator, aceasta nedepunând la dosar, în fond, dovada că la data săvârșirii contravenției deținea rovinieta valabilă. Pe de altă parte, pe lângă procesul verbal, dovada săvârșirii contravenției o reprezintă proba foto emisă de sistemul SIEGMCR, care atestă prezența autovehiculul în data, la ora si în locul stipulat în procesul verbal.

Arată că în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. 1 din O.G. 15/2002 fapta de a circula fără rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

De asemenea, din prevederile art. 7 și art. 1 al. 1 lit. b) din O.G. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

Precizează intimata faptul că în urma interogării bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, A_____ SRL apare menționată ca fiind proprietară, situație în care răspunderea contravențională îi revine conform O.G. 2/2001 și O.G. 15/2002.

Menționează că la data de 21.01.2015 ora 16:59; Locație: DN19 Kml25+510m; Localitatea: D______, jud. SM, vehiculul cu nr. de înmatriculare: XXXXXX aparținând A_____ SRL a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care la data de 19.08.2014 a fost emis Procesul Verbal de Constatare a Contravenției seria Rxxxxxxxxx de către C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar proprietarul / utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre aceasta instituție și C.N.A.D.N.R. S.A

În concluzie, față de toate aceste aspecte, intimata solicită respingerea apelului ca neîntemeiat si menținerea soluției instanței de fond ca temeinică și legală.

În drept, invocă dispozițiile art. 471 alin. 5 Cod procedură civilă, O.G. nr. 15/2002, O.G. nr.2/2001.

Analizând sentința civila atacată , prin prisma motivelor de apel invocate, cât și a dispozițiilor art.476 și 479 din Noul Cod.proc.civ., Tribunalul a apreciat următoarele:

Tribunalul reține că prin procesul-verbal de contravenție _______ 15, nr. xxxxxxx încheiat la data de 15.06.2015 de către intimată, apelanta petentă fost sancționată pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art.8 alin.1 și 3 indice 2 din OG nr.15/2002, reținându-se că în data de 21.01.2015, autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX aparținând apelantei –petente a circulat pe DN 19, km. 125 + 510 m, fără a deține rovinietă valabilă.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța de control judiciar reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Instanța mai reține, de asemenea, și împrejurarea că faptei reținute în sarcina petentei i s-a dat o corectă încadrare juridică raportat la dispozițiile OG nr.15/2002, act normativ ce a stat la baza constatării contravenției și aplicării sancțiunii aferente.

Sub aspectul temeiniciei, tribunalul reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Tribunalul constată că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, începând cu cauza Öztürk contra Germaniei din 21 februarie 1984, se reține în mod clar și constant că indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale.

Aceasta deoarece, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, acest gen de contravenție, intra în sfera „acuzațiilor în materie penală" la care se referă primul paragraf al articolului 6 din Convenția Europeană.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v.Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Tribunalul mai reține că potrivit aceleiași jurisprudențe a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza I___ P__ c. României, hotărârea din 28 iunie 2011), Curtea a analizat modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție, aplecându-se îndeosebi asupra echilibrului ce trebuie să existe între prezumția de nevinovăție specifică materiei penale și prezumția de legalitate și validitate a procesului-verbal de contravenție, existența în dreptul național. Astfel, Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urma prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A_____, par. 58 și 59). Curtea a mai reținut că petentului i s-a oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă și că petentul nu a fost pus într-o situație dezavantajoasă față de autorități pentru simplu fapt că regimul contravențional este diferit de regimul aplicabil în penal.

Instanța de apel apreciază că instanța de fond a administrat probele care sunt utile pertinente și concludente cauzei, nerezultând elemente care să formeze convingerea tribunalului că procesul verbal atacat ar fi netemeinic, prin urmare, constată că sentința atacată în prezenta cauză se întemeiază pe o apreciere corectă a materialului probator administrat în cauză.

Apreciază ca neîntemeiată critica vis-a vis de nedepunerea de către intimată a dovezii de omologarea a sistemului de constatare a contravenției.

Potrivit disp.art.258 Cod de procedură civilă probele se pot încuviința numai dacă sunt întrunite cerințele prev.de art.255 Cod de procedură civilă, respectiv proba să fie admisibilă și să ducă la soluționarea procesului.

Or, în speța de față raportat la natura contravenției reținute în sarcina petentei și mijloacele tehnice cu care s-a constatat contravenția, și nu în ultimul rând teza probatorie propusă de petentă, proba solicitată nu îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a fi admisă.

Potrivit art.9 alin.1 din OG nr.15/2002 „Constatarea contravențiilor se face cu ajutorul mijloacelor tehnice, consemnându-se acesta în procesul verbal de constatare a contravenției.”

Potrivit art.1 lit. o din OG nr.15/2002 prin mijloace tehnice se înțelege și terminalele de interogare a bazei de date SEIGMCR privind achitarea corespunzătoare a tarifelor pentru vehiculul verificat.

Or, în cauză intimata a dovedit constatarea contravenției prin proba foto emisă de sistemul SIEGMCR, care atestă prezenta autovehiculului la data, ora și locul stipulat în procesul verbal.

În situația în care șoferii circulă fără rovinieta, aceștia sunt depistați cu ajutorul camerelor video ale Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, procesul-verbal de contravenție putându-se emite în lipsa acestora, proba foto fiind o probă ce îndeplinește condițiile legale de constatare contravenției prev.la art.8 din OG nr.15/2002.

Raportând dispozițiile legale la situația de fapt reținută în sarcina petentei- contravenient, instanța de apel a apreciat că acesta nu a învederat suficiente argumente pentru a răsturna prezumția de veridicitate a procesului verbal de contravenție.

Argumentele de fapt invocate de către petentă prin plângere nu sunt suficiente prin ele însele pentru a înlătura probele administrate în susținerea procesului verbal de contravenție de către agentul constatator, iar petenta nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută de agentul constatator, în mod temeinic și legal prima instanță a constatat că actul de control contestat este temeinic și legal sub aspectul săvârșirii contravenției de către petent și sub aspectul vinovăției acestuia.

Cu privire la individualizarea sancțiunii instanța are în vedere că, sancțiunea stabilită este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite față de împrejurările săvârșirii contravenției, de gradul de pericol social al acesteia și de circumstanțele personale, reținând în acest sens și atitudinea petentei contraveniente.

Constatând că prima instanță a procedat la o analiză și soluționare corectă a plângerii formulate, în lipsa unor motive de nulitate de ordine publică a sentinței apelate, în temeiul art.476, 479 și 480 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, instanța urmează să respingă apelul formulat și să păstreze sentința civilă apelată.

În baza principiului disponibilității, nu va acorda cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelanta ________________ cu sediul în Satu M___, ______________________, jud. Satu M___, CUI RO xxxxxxxx, J XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA- PRIN C.S.T.R.I.- CESTRIN, cu sediul în București, __________________. 401 A, sector 6, CUI xxxxxxxx, J XXXXXXXXXXX, împotriva Sentinței civile nr. 3094/07.10.2015 pronunțată de Judecătoria Satu M___ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o păstrează în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Februarie 2016.

Red.P.M./08.02.2016.

Tehnored_VD /08.02.2016.

4 ex. – _____________.cu: _____________ Satu M___, C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- prin C.S.T.R.I.- CESTRIN București

Jud.fond: A___ M______ I__