Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria ARAD
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
908/2016 din 12 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A___ Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR. 908

Ședința publică din 12 februarie 2016.

Președinte: C______ L____ D______

Grefier: C_____ R_____ N______


S-a luat în examinare plângerea formulată de petentul T____ A____ în contradictoriu cu C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - prin CESTRIN împotriva procesului verbal de contravenție _______ 15, nr. xxxxxxx încheiat la data de 09.11.2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Plângerea este legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru, conform dispozițiilor art. 19 din OUG nr. 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, din oficiu, conform dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 94 pct. 3 Cod procedură civilă și 10 indice 1 din OG nr. 15/2002, constată că este competentă să judece prezenta cauză.

În baza art. 238 Cod procedură civilă estimează durata procesului la o zi, iar conform art. 255 și 258 Cod procedură civilă încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți, fiind utile și concludente în soluționarea cauzei.

În baza art. 244 alin.1, nemaifiind alte cereri sau excepții, constată încheiată cercetarea judecătorească, iar în baza art. 394 Cod procedură civilă reține cauza în pronunțare.


JUDECĂTORIA


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A___ la data de 19.11.2015, petentul T____ A____ în contradictoriu cu C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - prin CESTRIN a solicitat anularea procesului verbal de contravenție _______ 15, nr. xxxxxxx încheiat la data de 09.11.2015.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că potrivit procesului verbal contestat a circulat pe drumurile naționale fără a avea plătită taxa de drum, aplicându-i-se o amendă în valoare de 250 lei, însă în data de 8.05.2015 a vândut mașina numitului N______ C_________ V_____ conform contractului de vânzare cumpărare, dar care nu a făcut transcrierea autoturismului.

În probațiune a depus la dosar în copie cartea de identitate, procesul verbal contestat, contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și nefondată, plângerii ca nefondată și netemeinică și menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic și legal.

S-a arătat că potrivit art. 1 al. 2 din OG 15/2002 începând cu data de 1.07.2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante, de masa totală maximă autorizată și de numărul de axe.

S-a arătat că procesul verbal de contravenție îndeplinește condițiile prevăzute de OG 15/2002 coroborat cu OG 2/2001. Procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 al. 2 și 3 din OG 15/2002, constatarea contravenției fiind făcută cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de MAI.

S-a mai arătat că la data de 22.06.2015, pe DN71 km 42 + 500 m pe raza localității Ulmi, vehiculul AR10Sui aparținând petentului a fost surprins circulând pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care la data de 9.11.2015 a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției.

Intimata a arătat că din prevederile art. 7 și art. 1 lit. b din OG 15/2002 rezultă obligația de plată a rovinietei revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare , care are în proprietate sau care poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

S-a arătat că contractul de vânzare cumpărare încheiat între petent și cocontractant produce efecte doar față de părțile care l-au încheiat, neputând fi opus terților, având valoarea unui act sub semnătură privată, data acestuia nefiind opozabilă terților. Intimata a arătat că orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent. Atâta timp cât petentul figurează ca și proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări auto, nici o altă persoană fiind menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit art. 8 coroborat cu art. 1 lit. b din OG 15/2002, acestuia revenindu-i obligația de a face dovada valabilității rovinietei.

S-a mai arătat că petentul figurează proprietar în baza de date MAI – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a Vehiculelor deoarece nu a solicitat radierea. Certificatul de radiere din josul paginii contractului de vânzare cumpărare trebuie completat și avizat obligatoriu și nu facultativ. S-a mai arătat că petentul împreună cu cumpărătorul trebuia să se prezinte la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor cu toate documentele necesare radierii, respectiv înmatriculării pentru a transfera dreptul de proprietate al autovehiculului.

Intimata a mai arătat că dacă în urma contractului de vânzare cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare dreptului de proprietate, acesta nu poate fi imputat CESTRIN și de asemenea, petentul nu a dovedit că la data constatării contravenției, autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXX ar fi fost radiat din evidențele poliției de pe numele său.

În drept s-au invocat prevederile OG 2/2001, OG 15/2002, Ordinul MTI 769/2010.

În probațiune s-au depus înscrisuri probatori.

La data de 7 ianuarie 2016, petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat că își menține plângerea astfel cum a fost formulată.

Din probele administrate în cauză, instanța reține, în fapt, următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție _______ 15, nr. xxxxxxx încheiat la data de 09.11.2015, petentul T____ A____ a fost sancționat contravențional de către intimată pentru încălcarea dispozițiilor art.8 alin.1 din Ordonanța nr. 15 din 24 ianuarie 2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, în sarcina acestuia reținându-se faptul că la data de 22.06.2015, pe DN71 km 42 + 500 m pe raza localității Ulmi, vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX aparținând petentului a fost surprins circulând pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă.

Sub aspectul legalității, instanța constată că procesul-verbal întrunește toate condițiile de formă prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG nr.2/2001.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că petentul a fost sancționat pentru nerespectarea dispozițiilor art. 8 alin.1 din Ordonanța nr. 15/2002, conform cărora: Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.

Potrivit dispozițiilor art.7 din Ordonanța nr. 15/2002, Responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului, iar conform art.1 litera b din Ordonanța nr. 15/2002, prin utilizatori se înțelege persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.

În cauză, după cum rezultă din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 08.05.2014, autoturismul în discuție a fost înstrăinat numitului N______ C_________ V_____, persoană care îl folosește în baza unui drept legal . Astfel, sub acest aspect instanța reține disp. art. 1674 Cod civil, ce reglementează transmiterea proprietății, conform cărora, Cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă.

Elementul material al laturii obiective a contravenției reținută în sarcina petentului se realizează prin fapta de a circula, or, ținând seama că petentul a înstrăinat autoturismul cu mai mult de un an înainte de momentul constatării faptei, aceasta nu are calitatea de subiect activ al contravenției reținute, petentul înlăturând prezumția ce rezulta din certificatul de înmatriculare.

În acest sens, Curtea Constituțională a României, prin decizia nr. 217 din 9 mai 2013, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, publicată în: monitorul oficial nr. 362 din 18 iunie 2013 a reținut, pe de o parte, că certificatul de înmatriculare al autovehiculului este acel act în baza căruia autovehiculul poate circula legal pe drumurile publice, astfel încât se poate prezuma că autovehiculul se află în proprietatea persoanei sau, după caz, în folosința persoanei înscrise în acest certificat, iar, pe de altă parte, nicio normă legală nu interzice încredințarea spre folosință a autovehiculului unei alte persoane, cu singura condiție să posede permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite plângerea petentului în sensul dispozitivului prezentei.

Petentul nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Admite plângerea la contravenție formulată de petentul T____ A____ domiciliat în A___, ___________________, jud. A___, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA- prin CESTRIN ,cu sediul în București, sector 6, b-d I____ M____, nr. 401A împotriva procesului verbal de contravenție _______ 15, nr. xxxxxxx încheiat la data de 09.11.2015, pe cale de consecință, anulează procesul verbal contestat .

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A___.

Pronunțată în ședința publică din data de 12.02.2016.


Președinte, Grefier,

C______ L____ D______ C_____ R_____ N______



Red. CLD/CN/4 ex. /2 ______________

Se comunică cu: - T____ A____ - A___, ___________________, jud. A___

- C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - prin CESTRIN - București, sector 6, _____________________. 401A




Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025