Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria FĂLTICENI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
705/2015 din 12 martie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

- plângere contravențională -

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA FĂLTICENI

Sentința civilă nr. 705

Ședința publică din 12 martie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: P_______ M____

Grefier: B____ I____

Pe rol se află judecarea plângerii contravenționale formulată de petentul M____ M_____, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – CESTRIN.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care,

În conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța verificând din oficiu competența, constată că competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza, în temeiul art. 94 alin. 3 Cod procedură civilă, raportat la art. 101 din O.G. nr. 15/2002, după care, considerând că proba cu înscrisurile atașate plângerii și întâmpinării este admisibilă și poate duce la soluționarea procesului, în temeiul art. 255 și art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează această probă.

Instanța, constatând că nu mai sunt alte incidente de soluționat și că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, dar și faptul că intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă, consideră că nu se mai impune estimarea duratei necesară pentru cercetarea procesului conform art. 238 Cod procedură civilă, astfel încât reține cauza spre soluționare.

După deliberare,

J U D E C Ă T O R I A

Asupra cauzei de față, constată:

Prin plângerea adresată inițial Judecătoriei Bootșani si înregistrată sub nr. XXXXXXXXX din 28 august 2014, petentul H_____ I____ a solicitat, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – CESTRIN, anularea procesului-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx din 4 august 2014.

În motivarea plângerii, petentul arată că la data de 21 august 2014 a primit un proces verbal de contravenție prin care a fost sancționat întrucât nu deținea rovinietă pentru autoturismul VW Passat cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX. Menționează că la data de 16 decembrie 2013 a vândut acest autoturism numitului B___ O_____-V___ din comuna P___ I_____, ____________________

În dovedire, petentul a anexat înscrisuri.

Potrivit art. 201 Cod procedură civilă, plângerea a fost comunicată intimatei pentru a formula întâmpinare, obligație pe care a adus-o la îndeplinire (filele 22-24 dosar).

Astfel, prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și neîntemeiată, arătând că procesul-verbal de contravenție îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002, coroborate cu cele ale O.G. nr. 2/2001. Procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 alin. 2 și 3 din O.G. nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control a Rovinietei, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Din coroborarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 455/2001, cu cele ale art. 19 din O.G. nr. 2/2001, reiese că procesul-verbal de constatare a contravenției este întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale. Mai mult, procesul-verbal conține mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator C_________ L______, cu certificatul calificat emis de Certsign S.A.

Din prevederile art. 7 și art. 1 alin. 1 lit. b din O.G. nr. 15/2002, rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal.

Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între între petent și cocontractant producând efecte doar față de acestea, neputând fi opus terților.

Orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului devine opozabilă terților după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent.

Atât timp cât petentul figurează ca și proprietar al autovehiculului în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculări, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional și lui îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.

Faptul că noul proprietar nu face demersurile necesare dreptului de proprietate, nu poate fi imputat CESTRIN. De asemenea, în cauza de față, petentul nu a făcut dovada că la data constatării contravenției, autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX ar fi fost radiat din evidențele poliției de pe numele său.

În drept, a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 15/2002, Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, Ordinul M.T.I. nr. 769/2010 – Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.

În dovedire, a anexat înscrisuri.

În temeiul art. 223 alin. 3 2 Cod procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Comunicându-i-se un exemplar al întâmpinării, petentul nu a formulat răspuns la aceasta.

La primul termen de judecată Judecătoria B_______ a invocat, din oficiu, excepția de necompetență teritorială a sa, acordând termen de judecată pentru ca părțile să-și exprime poziția față de aceasta.

Prin răspunsul la adresa instanței intimata a invocta excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B_______, în raport de domiciliul petentului.

Prin sentința civilă nr. 155 din 9 ianuarie 2015 Judecătoria B_______ a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat această excepție în favoarea Judecătoriei Fălticeni.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub același număr la data de 4 februarie 2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx din 4 august 2014 încheiat de intimată, petentul a fost sancționat cu amendă în valoare de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, respectiv lipsa rovinietei valabile.

Petentul solicită anularea procesului-verbal de contravenție, pe motivul că la data la care autovehiculul a fost surprins în trafic, el nu mai era proprietarul acestuia.

Examinând procesul-verbal de contravenție, instanța constată că acesta este lovit de nulitate absolută pentru următoarele considerente:

Potrivit art.17 din O.G. nr. 2/2001: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Este adevărat că din analiza procesului-verbal de contravenție rezultă că acesta a fost generat și semnat electronic conform prevederilor Legii nr. 455/2001 și ale H.G. nr. 1259/2001 de către C_________ L______, cu certificatul numărul xxxxxxxxxxxx30458328207378e1165

bebd din data de 21 noiembrie 2013 emis de Certsign S.A., furnizor de servicii de certificare acreditat conform legii, însă din interpretarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 455/2001, se reține că înscrisurile electronice cărora le este atașată semnătura electronică, sunt asimilate, în ceea ce privește condițiile și efectele înscrisului sub semnătură privată.

Codul de procedură civilă la art. 269, respectiv art. 272, diferențiază înscrisul sub semnătura privata de înscrisul autentic, acesta din urma fiind acel act întocmit cu solemnitățile prevăzute de lege de către o autoritate publică competentă. În schimb, înscrisul sub semnătură privată este actul întocmit si semnat de persoane în raporturile civile dintre acestea, iar nu de un funcționar abilitat de lege cu încheierea unor acte de constatare si de sancționare a contravențiilor.

Procesul-verbal de contravenție are natura juridică a unui act administrativ, deci un act autentic, de drept public, astfel ca nu îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 455/2001 privind semnătură electronică.

Nici dispozițiile Legii nr. 455/2001 și nici dispozițiile altui act normativ nu prevăd posibilitatea atașării semnăturii electronice unui proces-verbal de constatare a unei contravenții sau a unui alt înscris autentic.

De altfel, potrivit deciziei nr. 6 din 16 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de către Avocatul Poporului și a stabilit că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin.1 lit. a, alin. 2 și alin. 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Așadar, pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, instanța va admite plângerea și va constata nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx din 4 august 2014 emis de intimată.

Câtă vreme instanța a reținut excepția de nulitate a procesului-verbal de contravenție, nu va mai analiza temeinicia acestuia.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite plângerea contravențională formulată de petentul H_____ I____, domiciliat în mun. Fălticeni, ______________________ A, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - CESTRIN, cu sediul în mun. București, _____________________. 401 A, sector 6.

Constată nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx din 4 august 2014 emis de intimată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria Fălticeni.

Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2015.

Președinte, Grefier,

P_______ M____ B____ I____

Red: P.M.

Tehnored: B.I.

4 ex/23 martie 2015

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025