R O M A N I A

TRIBUNALUL C____ S______

R E Ș I Ț A

SECȚIA A II A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX

Cod operator 2896

DECIZIA CIVILĂ NR.310/A

Ședința publică din data de 17.04.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I_____ M____, judecător

JUDECATOR: VEGHEȘ A__ T______

GREFIER: S____ D______

S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul G______ I____ împotriva sentinței civile nr.1879/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C____-S______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul personal și asistat de apărător B_____ N_______, lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, expunerea referatului cauzei de către grefierul de ședință, verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, în conformitate cu prevederile art.131 alin.1 Cod procedură civilă, instanța, procedând la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, în temeiul art.95 pct.2 Cod procedură civilă raportat la art.34 alin.2 din OG nr.2/2001, constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză.

În baza art.392 Cod procedură civilă, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților.

Apărătorul apelantului, avocat B_____ N_______, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, casarea sentinței apelate și, rejudecând cauza pe fond, admiterea plângerii contravenționale, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune chitanța nr.21/17.04.2015.

Nemaifiind alte cereri de formulat, în baza art.394 Cod procedură civilă, declară cercetarea procesului încheiată și dispune închiderea dezbaterilor, procedând la soluționarea cererii.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.1879/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX s-a respins plângerea contravențională formulată de petentul G______ I____ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului C____-S______, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx din data de 18.02.2014, întocmit de I____________ de Poliție al Județului C____-S______, i s-a aplicat petentului sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1105 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției prev. de disp. art.121 alin.1 din HG 1391/2006 și sancționată de art.102 alin.3 pct.2 din OUG 195/2002 și art.31 lit.a din OUG 195/2002 și sancționată de art.100 alin.3 pct.5 din OUG 195/2002, întrucât, în data de 12.02.2014, ora 01¹¹, a condus autoturismul marca Daewoo Matiz cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe ___________________________ Reșița, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 132 Km/h, pe un sector de drum cu viteza legal admisă de 50 Km/h. Totodată, petentul nu a oprit la semnalul regulamentar al agentului de poliție rutieră.

Plângerea a fost depusă în termenul de 15 zile de la comunicare prev. de art.31 din OG 2/2001, iar sub aspectul legalității întocmirii procesului verbal de contravenție s-a observat că acesta este întocmit cu respectarea cerințelor prevăzute de art.16 și 17 din O.G. 2/2001.

Pe fondul cauzei, deși O.G nr.2/2001 nu prevede nici o dispoziție cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, există o prezumție de legalitate și realitate a actului , având în vedere faptul că este vorba de un act administrativ. În aceste condiții, se prezumă că situația de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției este conformă realității, prezumție care poate fi răsturnată de petent prin probă contrară.

Pentru a dovedi o situație contrară celei reținute în procesul-verbal, sarcina probei revine contestatorului în virtutea dispozițiilor art.129 alin.1 din Codul de procedura civilă si art.1169 din Codul civil.

De asemenea, procesul-verbal de constatare a contravenției, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forța probanta prin el însuși și constituie o dovada suficientă a vinovăției contestatorului cât timp acesta din urma nu este în măsură sa prezinte o proba contrara. A conferi forța probanta unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legala a vinovăției, în sensul art.6 alin.2 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.

În speță, abaterea prevăzută de art.31 lit.a din OUG 195/2002, constând în aceea că petentul nu a oprit la semnalul regulamentar al agentului de poliție rutieră, a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție competent, care a executat, conform planificării, misiuni de supraveghere și control a circulației rutiere în noaptea de 11/12.02.2014, între orele 22,00-06,00, pe raza mun. Reșița. Petentul a recunoscut în plângere că pe ________________________ efectuate semnale de oprire cu farurile, însă a susținut că nu a oprit din cauză că mașina, care se apropia amenințător și-l urmărea, nu era inscripționată, astfel că nu a știut că aparține inspectoratului de poliție.

Din cuprinsul raportului agentului constatator rezultă că echipajul de poliție a pornit în urmărirea autoturismului condus de către petent cu autospeciala marca Dacia L____, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, ca urmare a unei reclamații primite în legătură cu neacordarea de către petent a priorității de trecere pe _____________________________ pe _________________________________ a condus autoturismul cu viteza regulamentară din direcția Renk-Triaj, însă în momentul în care mașina de poliție, care rula în aceeași direcție, paralel cu petentul, a efectuat semnalul regulamentar de oprire, acesta, observând că este vorba de un echipaj al poliției, a accelerat deplasându-se pe __________________________ de 132 Km/h, după care a oprit în zona porții de acces a Căminului Studențesc. Cu ocazia opririi, petentul a încercat să se sustragă controlului, fiind necesară imobilizarea acestuia, iar în urma testării alcoolemiei în aerul expirat a reieșit o valoare de 0,79 mg/l alcool pur, astfel că i s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii prev. de art.79 alin.1 din OUG 195/2002 rep. S-a mai arătat că procesul-verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului, care a refuzat cooperarea cu organele de poliție, aflându-se în stare avansată de ebrietate.

Petentul a avut dreptul să producă dovada contrară a situației de fapt. Acest lucru nu s-a realizat, iar aserțiunile acestuia referitoare la nerespectarea semnalelor din cauză că autoturismul poliției nu era inscripționat (fiind utilizat pentru înregistrarea radar a vitezei de deplasare) nu sunt în măsură să-l exonereze de răspunderea contravențională. Având în vedere ora târzie la care a fost efectuată urmărirea și tronsonul de drum (cu două benzi pe sens) apare ca veridică susținerea agentului constatator că cele două autovehicule rulau în aceeași direcție, în paralel, caz în care petentul putea și trebuia să conștientizeze semnificația acestor semnale și necesitatea opririi autovehiculului.

Față de nivelul alcoolemiei petentului, necontestat de către acesta în prezenta procedură, este rezonabilă presupunerea că abaterea a fost săvârșită cu scopul de a se evita testarea alcoolemiei de către organele de poliție.

În ceea ce privește abaterea prev. de art.121 alin.1 din HG 1391/2006, constând în depășirea vitezei legale de deplasare, prima instanță a reținut că aceasta a fost constatată prin intermediul mijloacelor științifice, respectiv înregistrare video-radar, de către un operator autorizat, iar aparatul, verificat metrologic, a fost amplasat pe autoturismul marca Dacia L____ cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX.

Potrivit disp. art.3.5.1. din Norma de metrologie legală NML 021-05 - Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre) - aprobată prin Ordinul nr.301/2005 al Directorului General al Biroului Român de Metrologie Legală înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.

Înregistrarea a fost efectuată pe timp de noapte, iar intimatul a depus la dosar planșele foto din care se disting în mod clar elementele prevăzute de norma de metrologie legală arătată anterior.

Conform disp. art.49 alin.1 din OUG nr.195/2002: ..,, Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/”.., iar potrivit disp. art.102 alin.2 lit.e: ,,..constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte:….,, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Prin plângerea contravențională, petentul a arătat că nu se face vinovat de abaterea contravențională, întrucât a condus cu o viteză mult mai mică decât cea indicată de aparatul radar, apreciind că nu se impunea suspendarea dreptului de conducere a autovehiculelor pe o perioadă de 90 de zile. S-a apreciat că autoturismul Matiz, destul de vechi, nici nu putea să ajungă la astfel de performanțe prin prisma faptului că motorul are o cilindree redusă.

Nu a fost propusă nicio probă pentru dovedirea acestei afirmații. Astfel, nu s-a făcut dovada că viteza maximă a autoturismului petentului, omologată de producător, ar fi inferioară valorii de 130 Km/h și nici că, în urma probei cu expertiza auto, autoturismul în cauză, datorită stării de întreținere necorespunzătoare sau din alte motive, nu putea să circule cu viteza menționată în procesul verbal.

Analizând, în baza art.34 din O.G. nr.2/2001, modul de individualizare a sancțiunii aplicate, prin prisma art.5 alin.5 din OG nr.2/2001 și a art.21 alin.3 din același act normativ, ce prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, prima instanță a constatat că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

Întrucât, prin probele administrate de către intimat care sunt conforme dispozițiilor legale a fost înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură petentul, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, prima instanță, în temeiul art.34 din OG 2/2001, a respins plângerea, menținând procesul verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal întocmit.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, petentul G______ I____, solicitând admiterea apelului, casarea sentinței apelate și, rejudecând cauza pe fond, admiterea plângerii contravenționale, cu cheltuieli de judecată.

Apelantul critică hotărârea apelată, întrucât, în cuprinsul ei sunt relatate fapte ireale, nedovedite de agentul constatator. Cu privire la viteza cu care a fost surprins în trafic, respectiv 132 km/h, susține că mașina condusă, respectiv marca Matiz, care este veche, nu putea, în două minute, să atingă această viteză, de la viteza de 55 km/h, cu cât circula la ora 01, 09.

Un alt motiv pentru care critică sentința apelată este cel referitor la cea de-a doua sancțiune contravențională, respectiv cea prevăzută de art.31 alin.1 lit.a din OUG nr.195/1002. Apelantul susține că nu a oprit la semnalele polițistului rutier, deoarece mașina care îl urmărea nu era o mașină a poliției rutiere, inscripționată și cu girofar, ci o mașină roșie.

Apelantul susține că din probele administrate nu reiese că agentul de poliție a condus paralel cu el, mai ales pe __________________________ o stradă cu dublu sens, nu cu sens unic, pe care să poată circula două mașini în paralel.

O altă critică adusă hotărârii apelate este aceea că prima instanță nu a făcut nici un fel de referire la faptul că, prin procesul verbal de contravenție a fost sancționat pentru că a circulat cu o viteză de 132 km/h, iar în dovada emisă la 10 minute după procesul verbal s-a menționat că a circulat cu o viteză de 124 km/h și nici nu a făcut vreo mențiune despre susținerile agentului constatator referitoare la faptul că nu a fost de față la întocmirea procesului verbal, deși, la doar câteva minute după redactarea acestuia, i s-a eliberat o dovadă.

Cu privire la faptul că a condus mașina cu influența băuturilor alcoolice consideră că acest lucru nu are relevanță în speța de față.

Intimatul IPJ C____-S______ a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea cererii de apel ca neîntemeiată și menținerea hotărârii apelate ca temeinică și legală.

Consideră că motivele de apel invocate de apelant sunt neîntemeiate, deoarece fapta contravențională a fost constatată cu ajutorul unui aparat radar verificat metrologic, amplasat pe auto marca Dacia L____ cu nr.de înmatriculare XXXXXXXXX; din planșa foto depusă la dosar se poate determina marca autoturismului, tipul și culoarea acestuia, tronsonul de drum pe care a fost înregistrată, astfel că, prin corelarea cu datele înscrise în procesul verbal se poate stabili o identitate între mașina condusă de petent, al cărei nr. de înmatriculare este reținut în procesul verbal și cea surprinsă de agenții de poliție în trafic circulând cu 132 km/h; procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art.16 din OG nr.2/2001.

Cu privire la individualizarea sancțiunilor consideră că transformarea acestora în avertisment nu poate atinge scopul preventiv educativ al sancțiunii, având în vedere și gradul de pericol social al faptelor săvârșite, modalitatea săvârșirii lor și atitudinea de negare a situației de fapt de către petent, în condițiile în care acesta nu a făcut dovada contrară a faptelor descrise în actul sancționator.

Examinând sentința civilă apelată potrivit dispozițiilor art.479 Cod procedură civilă și motivelor de apel invocate, sub aspectul temeiniciei și legalității, se constată că apelul este nefondat, din următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție CP nr.xxxxxxx din data de 18.02.2014, întocmit de I____________ de Poliție al Județului C____-S______, i s-a aplicat petentului G______ I____ sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 1105 lei și măsura complementară a reținerii permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției prev. de disp. art.121 alin.1 din HG 1391/2006 și sancționată de art.102 alin.3 pct.2 din OUG 195/2002 și art.31 lit.a din OUG 195/2002 și sancționată de art.100 alin.3 pct.5 din OUG 195/2002, întrucât, în data de 12.02.2014, ora 01¹¹, a condus autoturismul marca Daewoo Matiz cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe ___________________________ Reșița, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 132 Km/h, pe un sector de drum cu viteza legal admisă de 50 Km/h. Totodată, petentul nu a oprit la semnalul regulamentar al agentului de poliție rutieră (fila 9 dosar fond).

Analizând hotărârea atacată, Tribunalul constată că aceasta este temeinică și legală, neexistând nici un motiv de schimbare sau anulare a acesteia, pentru următoarele considerente:

Referitor la legalitatea actului constatator al contravenției, Tribunalul observă că prima instanță a apreciat corect că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și 19 din O.G. nr.2/2001, nefiind incidente dispozițiile art.17 din același act normativ, care reglementează cazurile de nulitate.

Cu privire la temeinicia actului constatator, Tribunalul consideră că prezumția de veridicitate a acestuia nu a fost răsturnată de către petent, în urma administrării probelor cu ocazia cercetării judecătorești.

Tribunalul reține că, deși sub aspectul temeiniciei, O.G nr.2/2001 nu prevede nici o dispoziție cu privire la forța probantă a procesului verbal de contravenție, există o prezumție de legalitate și realitate a acestuia, având în vedere faptul că procesul verbal de contravenție este un act administrativ.

În aceste condiții se prezumă că situația de fapt menționată în procesul verbal de constatare a contravenției este conformă realității, prezumție care poate fi răsturnată de petent prin probă contrară.

Prezumția de veridicitate si autenticitate este însă una relativă, fiind permisa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, in masura in care contravenientului i se asigura accesul la justitie si dreptul la un proces echitabil (cauza A_____ vs. România, 4 octombrie 2007).

Sarcina probei în procedura soluționării plângerii contravenționale revine contravenientului, iar nu agentului constatator, împrejurare care nu încalcă dreptul la un proces echitabil sau prezumția de nevinovăție, întrucât plângerea contravențională presupune o judecată contradictorie cu toate garanțiile procesuale car decurg din aceasta. Prin exercitarea plângerii contravenționale cel dintâi supune instanței legalitatea și temeinicia procesului-verbal, motivele de nelegalitate putând fi analizate de instanță din oficiu. Chiar în lipsa invocării unor astfel de motive, petentului i se recunoaște posibilitatea de a administra probe sub aspectul temeiniciei actului sancționator (al situației de fapt expuse), mențiunile inserate sub acest aspect având valoarea unei dovezi depline până la proba contrară numai în cazul în care procesul-verbal este susținut de dovezile în baza cărora s-a întocmit. Prin urmare, petentul ar trebui să facă dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției contravenientului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Din coroborarea planșei foto cu înregistrarea video depusă la dosarul cauzei, precum și cu depoziția martorului audiat, Tribunalul observă că cele menționate în cuprinsului actului de sancționare corespund realității (filele 16, 17, 40, 41, 48 dosar fond).

Tribunalul apreciază că susținerile apelantului prin care arată faptul că nu ar fi putut circula cu viteza de 132 km/h (așa cum rezultă din planșa foto) în condițiile în care, anterior, era înregistrat cu viteza de 55 km/h, sunt neîntemeiate, având în vedere că înregistrarea vitezelor s-a făcut succesiv, la momente diferite, pe parcursul acțiunii de urmărire a apelantului, în trafic, pe o distanță apreciabilă.

Față de considerentele de fapt și de drept enunțate mai sus, în temeiul art.480 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul G______ I____ împotriva sentinței civile nr.1879/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C____-S______.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelantul G______ I____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în comuna Lăpușnicu M___, ___________________, jud. C____-S______ împotriva sentinței civile nr.1879/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C____-S______, cu sediul în Reșița, __________________, nr.40, jud. C____-S______.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

I_____ M____ VEGHEȘ A__ T______

GREFIER

S____ D______

RED.IM/06.05.2015

TEHNODAC.SD/06.05.2015

4 ex., 2 ______________

JUD. FOND: J___ P____