ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470

TRIBUNALUL C________

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 62/APCA

Ședința publică din data de 20.01.2015

Completul constituit din:

Președinte – C_______ N_____

Judecător – A________ L____ N_____

Grefier – M______ G________

Pe rol soluționarea apelului promovat de apelanta petentă ______________________, cu sediul în C________, ___________________, _____________, apt.4, județul C________, îndreptat împotriva sentinței civile nr. xxxxx/15.11.2014 pronunțată de Judecătoria C________, în dosarul nr. XXXXXXXXX/213, intimat fiind I____________ T_________ DE MUNCĂ C________, cu sediul în C________, ____________________, județul C________.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform art. 155 NCPC.

În referatul făcut asupra cauzei se evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Tribunalul pune în discuție excepția tardivității invocată prin întâmpinare, iar prin raportare la motivele invocate în susținerea acesteia și înscrisurile depuse la dosar respinge excepția și rămâne în pronunțare asupra apelului.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C________ la data de 19.04.2013, sub număr dosar xxxxx/ 212/ 2013, reclamanta S.C. „T____ A_______” S.R.L. a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxx/ 02.04.2013, emis de către intimatul I____________ T_________ de Muncă C________ (în continuare I.T.M.), solicitând anularea acestuia, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În motivare, arată reclamanta că a fost sancționată în mod nelegal, întrucât inspectorii de muncă - agenți constatatori au nesocotit măsura aprobată de inspectorul șef, prin care s-a amânat controlul din data de 02.04.2013, când a fost constatată neîndeplinirea de către societatea comercială controlată a măsurilor dispuse anterior de reprezentanții I.T.M.

Mai susține reclamanta că inspectorii de muncă nu sunt îndreptățiți a stabili un termen în care agentul economic să plătească drepturi salariale restante angajaților, asemenea chestiuni putând face obiectul unor acțiuni de jurisdicție a muncii.

Referitor la sancțiunea contravențională aplicată, respectiv amenda în cuantum de 5000 lei, arată reclamanta că aceasta este prea drastică în raport cu pericolul social al faptei, la data controlului drepturile salariale restante fiind de cca. 1200 lei, apreciind că avertismentul constituie o sancțiune suficientă, întrucât societatea a dat dovadă de bună-credință.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/ 2001 și ale Codului Muncii, iar în susținere au fost depuse înscrisuri.

Plângerea a fost formulată în termen legal și este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/ 1997 și art. 36 din O.G. nr. 2/ 2001, precum și de la plata timbrului judiciar, conform art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/ 1995.

Intimatul a depus întâmpinare (f. 35-37) prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii, apreciind că aceasta a fost promovată peste termenul legal. Pe fond, a solicitat respingerea plângeri, susținând că procesul-verbal contestat este legal și temeinic.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și următoarele din Codul de procedură civilă, iar în susținere au fost depuse înscrisuri.

La termenul din data de 15.11.2013 instanța a respins excepția tardivității formulării plângerii, invocată de către intimat.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, încuviințată părților.

Prin Sentința civilă xxxxx/15.11.2013, Judecătoria C________ a dispus în sensul respingerii plângeri contravenționale ca nefondată.

Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță în sensul că :

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor CT nr. xxxxxx/ 02.04.2013, emis de către intimatul I.T.M. (f. 24-25), S.C. „T____ A_______” S.R.L. a fost sancționată, în baza art. 23 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 108/ 1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, cu amendă de 5000 lei, reținându-se în sarcina sa că, la data de 02.04.2013, nu a adus la îndeplinire în totalitate măsurile dispuse prin procesul-verbal de control ________ nr. xxxxxx/ 20.02.2013 (f. 330-32), cu termen de realizare 20.03.2013. În concret, au reținut agenții constatatori că societatea verificată nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale pentru toți salariații, pentru perioada octombrie 2012 - ianuarie 2013.

Potrivit textului de lege menționat, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5000 lei la xxxxx lei „neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta”.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/ 2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, iar faptei reținute în sarcina reclamantei i s-a dat o corectă încadrare juridică și sancțiunea contravențională aplicată a fost stabilită în limitele prevăzute de lege.

De altfel, se observă că prin plângere nu sunt aduse critici cu privire la legalitatea actului contestat, apărarea canalizându-se pe netemeinicia acestuia.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Cu titlu preliminar, instanța a reținut că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Codul Muncii se adresează tuturor angajatorilor și angajaților - persoane fizice sau juridice); sancțiunile contravenționale ce se pot aplica (amenda) urmăresc un scop preventiv și represiv.

Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N____ c. României, A_____ c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Prezumțiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă, pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională, prin raportare la CEDO), dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Având în vedere aceste principii, instanța a constatat că, în cauza de față, neîndeplinirea obligației impuse S.C. „T____ A_______” S.R.L. prin procesul-verbal de control ________ nr. xxxxxx/ 20.02.2013, este recunoscută chiar de către directorul general al societății verificate, prin nota de relații formulată în data de 02.04.2013 (f. 50).

Instanța nu a reținut apărarea reclamantei, potrivit căreia o astfel de măsură nu ar fi putut fi dispusă de către inspectorii de muncă, întrucât nu există vreo dispoziție legală în acest sens. Desigur că angajații care nu își primesc drepturile salariale cuvenite pot alege să se adreseze instanței competente cu soluționarea litigiilor de muncă, însă prin acest drept nu înseamnă că se poate nega dreptul acelorași persoane de a se plânge I.T.M., dar nici dreptul acestei instituții de a stabili măsuri pentru remedierea situației născute din vina angajatorului.

Susținerea reclamantei privind amânarea efectuării controlului de verificare a îndeplinirii sarcinilor impuse prin procesul-verbal de control ________ nr. xxxxxx/ 20.02.2013 este dovedită prin cererea depusă la I.T.M. sub nr. 6544/ 27.03.2013 (f. 12), prin care s-a încuviințat amânarea controlului la S.C. „T____ A_______” S.R.L. pentru data de 02.04.2013, potrivit rezoluției olografe aplicate de conducătorul instituției publice.

Această stare de fapt, apreciază instanța, nu are însă nicio înrâurire asupra constatării făcute de inspectorii de muncă prin întocmirea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxx/ 02.04.2013, reclamanta nefăcând dovada că, până la acea dată, și-ar fi îndeplinit obligațiile ce îi reveneau.

De asemenea, a fost apreciată ca lipsită de relevanță apărarea referitoare la existența unor creanțe de recuperat de la debitori ai S.C. „T____ A_______” S.R.L., dat fiind că drepturile salariale sunt reglementate special, dată fiind natura acestora și importanța lor pentru angajați (art. 161 din Codul muncii stipulează: „Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor”).

Față de considerentele ce preced, constatând că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii contravenționale prevăzute de O.G. nr. 2/ 2001, instanța a apreciat ca fiind legal și temeinic procesul-verbal de contravenție contestat, urmând a fi atrasă răspunderea contravențională a reclamantei.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate contravenientului, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, instanța a apreciat că amenda în cuantumul minim prevăzut de lege - 5000 lei - nu constituie, în speță, o sancțiune proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Astfel, instanța constată că sancțiunea contravențională a fost aplicată la data de 02.04.2013, cu ocazia efectuării unui control de verificare a îndeplinirii obligațiilor impuse anterior, prin procesul-verbal de control ________ nr. xxxxxx/ 20.02.2013. Termenul stabilit de inspectorii de muncă pentru aducerea la îndeplinire a măsurilor a fost stabilit la data de 20.03.2014. Data controlului - 02.04.2014 - a fost determinată în baza cererii reclamantei înseși (f. 12), care, deși a primit încuviințarea amânării verificărilor, totuși nu a intrat în legalitate. Prin urmare, organele de control au dovedit înțelegere față de agentul economic verificat, însă acesta din urmă a nesocotit în continuare obligația ce îi revenea, față de proprii salariați.

Astfel, a considerat instanța că, prin prisma modului concret de comportare a petentei în fața autorității publice de control, s-ar fi impus aplicarea unei amenzi contravenționale orientate spre maximul prevăzut de lege (xxxxx lei), astfel încât sancțiunea să își atingă scopul pentru care a fost prevăzută, educativ și preventiv în egală măsură. În cazul de față însă, contravenienta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 5000 lei. Cu toate acestea, instanța a apreciat că nu se poate substitui agentului constatator, în sensul stabilirii unui cuantum mai ridicat al amenzii, această concluzie fiind în deplină concordanță și cu principiul disponibilității și cu principiului neagravării situației în propria cale de atac, potrivit adagiului non reformatio in peius, astfel încât va fi menținută sancțiunea aplicată prin procesul-verbal contestat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel petenta, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C________ la data de 29.10.2014

În motivarea apelului arată apelantul faptul că a îndeplinit în mod parțial obligațiile stabilite prin procesul verbal de control ________ nr. xxxxxx/20.02.2013, completând la termen dosarele salariaților , însă pe fondul crizei economice, datorită lipsei resurselor financiare drepturile salariale nu au putut fi achitate integral. Apreciază în sensul că procesul verbal de contravenție este abuziv și nelegal întrucât inspectorii de muncă au eludat aplicarea legii pentru a găsi o cale în sensul de fi constrânsă la plata drepturilor salariale.

Legea 53/2003, apreciază apelanta sancționează nerespectarea dispozițiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe țară, dar nu și neplata la timp a salariului, iar soluționarea litigiilor privind plata drepturilor salariale este prevăzută prin art. 166 al.4, art. 171 al.1 și 2 , art. 231 și urm c. Muncii.

Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție tardivitatea formulării apelului, iar pe fond a solicitat respingerea apelului ca nefondat, apreciind că în speță condițiile antrenării răspunderii contravenționale sunt îndeplinite.

Procedând la judecata apelului prin prisma disp. art. 476 al.1 c.proc.civ, Tribunalul reține următoarele :

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor CT nr. xxxxxx/ 02.04.2013, petenta a fost sancționată, în baza art. 23 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 108/ 1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii, cu amendă de 5000 lei, reținându-se în sarcina sa că, la data de 02.04.2013, nu a adus la îndeplinire în totalitate măsurile dispuse prin procesul-verbal de control ________ nr. xxxxxx/ 20.02.2013 (f. 330-32), cu termen de realizare 20.03.2013. În concret, au reținut agenții constatatori că societatea verificată nu a făcut dovada achitării drepturilor salariale pentru toți salariații, pentru perioada octombrie 2012 - ianuarie 2013.

În referire la criticile formulate Tribunalul observă că acestea fac trimitere la aprecierea în mod eronat a ansamblului probator prin prisma îndeplinirii elementelor răspunderii contravenționale și a criteriilor privind individualizarea sancțiunii contravenționale.

Asupra legalității procesului verbal contestat, Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității acestuia, constatând că este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.

În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.

În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.

Sub aspectul menționat, Tribunalul constată că în mod judicios prima instanța a apreciat asupra concludenței, pertinenței și utilității probelor administrate în cauză, care au reliefat situația reținută în cuprinsul procesul verbal.

Astfel, fapta a fost constatată personal de către agenții constatatori, aceștia având posibilitatea de a observa fapta contravențională prin propriile simțuri și de a aprecia gradul de pericol concret creat de petent prin săvârșirea contravenției.

În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Așadar, reține instanța, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).

În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța a apreciat că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel, se apreciază că in speta nu este incident principiul menționat neimpunându-se ca instanța de apel să cenzureze masurile dispuse, in condițiile in care potrivit materialul probator analizat petenta nu a făcut dovada faptului pozitiv a îndeplinirii obligațiilor impuse prin dispozițiile legale în temeiul cărora sancțiunea a fost aplicată, cu referire și la disp. art. 6 al.2.

Referitor la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța de control judiciar constată că în mod corect prima instanța a apreciat în raport de faptele reținute, asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravenției săvârșite, circumstanțele concrete de săvârșire, urmările produse dar și aptitudinea sancțiunii aplicate de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientului.

Instanța de control judiciar apreciază în speță că nu se impune aplicarea măsurii avertismentului, soluție ce va fi menținută si in urma analizării apelului. In acest sens se are in considerare si faptul ca apelanta nu a inteles a se conforma dispozițiilor legale anterior menționate

Pe de alta parte, scopul prevăzut de norma generala - OG nr.2/2001, in situația aplicării avertismentului fata de contravenient nu este niciodată atins, fiind lipsit de eficienta sanctionatorie, in cazul in care subiectul contravențional este o persoana juridica. Alternativa avertismentului urmărește in fapt responsabilizarea unei persoane fizice, prin sensibilizarea conduitei si a conștiinței acesteia fata de fapta savarsita si urmările produse, aspecte care nu pot fi îndeplinite in cazul persoanelor juridice, datorita particularităților de organizare si de manifestare a acesteia in cadrul raporturilor juridice.

Astfel, analizând legalitatea si temeinicia procesului verbal contravențional, din prisma prevederilor art.34 din OG nr.2/2001, se constata, ca petenta, prin susținerile avute si probele administrate, nu a răsturnat prezumția de validitate de care beneficiază actul sancționator contestat.

Se reține astfel caracterul nefondat al criticilor formulate de apelanta petentă, instanța de control judiciar constatând că în mod corect prima instanța a apreciat asupra legalității și temeiniciei actului constatator , considerente față de care, în temeiul art. 480 al.1 c.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul dedus judecății

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul promovat de apelanta petentă ______________________, cu sediul în C________, ___________________, _____________, apt.4, județul C________, îndreptat împotriva sentinței civile nr. xxxxx/15.11.2014 pronunțată de Judecătoria C________, în dosarul nr. XXXXXXXXX/213, intimat fiind I____________ T_________ DE MUNCĂ C________, cu sediul în C________, ____________________, județul C________.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20.01.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C_______ N_____ A________ L____ N_____

GREFIER,

M______ G________

Jud.fond.G.M______

Tehnoredact.jud.decizie.C.N_____/2 ex./19.02.2015

2 __________