Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria DEVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2879/2015 din 12 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA D___, JUDEȚUL HUNEDOARA

SECȚIA CIVILĂ

D___, ______________________ nr. 35

Tel: 0254 xxxxxx/ Fax: 0254 xxxxxx / e-mail xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX


SENTINȚA CIVILĂ NR. 2879 / 2015

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: R____ M__________

Grefier: M________ G______ M_____


Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petentul E_____ V_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Hunedoara, având ca obiect – anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, părțile nu se prezintă.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, în temeiul art. 131 Cod proc. civ., verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, conform art. 94 pct. 3 Cod proc. civ. raportat la art. 32 al. 1 din OG 2/2001.

În baza art. 258 Cod proc. civ., instanța încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar, apoi, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, incidente de soluționat și probe de administrat, reține cauza spre soluționare.


JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de față,

Constată următoarele :

Prin plângerea contravențională înaintată Judecătoriei D___ la data de 17 iunie 2015 și înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXX petentul E_____ V_____, _________________________________. Bacău, a solicitat în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, cu sediul în municipiul D___, _______________________. 130, județul Hunedoara, anularea procesului verbal de constatare a contravenției CP nr. xxxxxxx încheiat la data de 10 mai 2015 încheiat de intimat și exonerarea de la plata amenzii iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional deoarece nu a indicat datele de identificare ale persoanei care a condus la data de 26 decembrie 2014 autoturismul cu nr. XXXXXXXXX. A arătat că este proprietarul autoturismului din luna septembrie 2014 însă nu a efectuat demersurile pentru înscrierea dreptului de proprietate. A mai arătat că în luna decembrie 2014 autoturismul s-a defectat pe teritoriul Sloveniei și a apelat la o persoană din mun. D___ pentru a prelua autoturismul pe platformă. A susținut că autoturismul se află la respectiva persoană în curte deoarece nu a avut suficienți bani pentru a plăti reparațiile. A arătat că nu a primit nici o solicitare de a comunica datele persoanei care a condus autoturismul.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

Petentul a anexat plângerii copia procesului-verbal contestat.

S-a achitat taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform disp. art, 19 din OUG nr. 80/2013, anulată la dosar (f. 10).

Intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea ca legal și temeinic a actului de sancționare.

În motivarea în fapt se arată că actul îndeplinește condițiile de fond și de formă prevăzute de legea aplicabilă; procesul verbal se bucură de prezumția relativă de legalitate și temeinicie în acord cu jurisprudența europeană, făcând dovada deplină a celor constatate și consemnate de agent până la proba contrară.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205-208 C.pr.civ. și OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

S-au anexat, un set de acte întocmite cu ocazia încheierii procesului verbal atacat, respectiv: proces verbal de contravenție – exemplarul 3 (f. 16), raportul agentului constatator (f. 24), dovezi de comunicare și adrese (f. 17-23).

S-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă de la dezbateri, conform prevederilor art. 223 alin. 2 C.pr.civ.

Petentul E_____ V_____ nu a depus răspuns la întâmpinare.

În cauză au fost încuviințate și administrate proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor expuse și a probelor administrate, instanța reține următoarea situație de fapt:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției CP nr. xxxxxxx încheiat la data de 10 mai 2015 încheiat de intimat petentul E_____ V_____ a fost amendat cu suma de 877,50 lei corespunzătoare la 9 puncte amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 39 din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice coroborat cu disp. art. 102 alin.1 pct.14 din același act normativ.

În fapt, s-a reținut în sarcina acestuia că la data de 10 mai 2015, ora 22,10, în localitatea D___, în calitate de proprietar al autovehiculului marca Mercedes cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX nu a comunicat în termen, la solicitarea legală a organelor de poliție datele de identificare ale persoanei care a utilizat autoturismul la data de 26 decembrie 2014; actul a fost întocmit în baza adresei nr. xxxxx/23 martie 2015.

Fiind investită, potrivit art. 34 alin.1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Plângerea a fost formulată în termenul legal, potrivit art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, modificată.

Analizând legalitatea întocmirii procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acestuia nu îi este incidentă nici o cauză de nulitate absolută, prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind încheiat cu respectarea cerințelor legale din punctul de vedere al formei sale.

Se va avea în vedere că, potrivit Deciziei nr. XXII din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie dată în recursul în interesul legii cu privire la sfera cauzelor de nulitate absolută a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța supremă a făcut o interpretare restrictivă a situațiilor în care actul constatator este lovit de nulitate absolută, acestea fiind strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanță.

În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului verbal încheiat de agentul constatator se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului.

Din analiza actului atacat de petent, reiese că toate aceste mențiuni obligatorii sunt cuprinse în procesul verbal încheiat, fapta fiind descrisă corespunzător, iar contravenientul a fost individualizat corespunzător cu nume, prenume corect consemnate, CNP, ________ nr. carte de identitate, domiciliu totodată sunt inserate mențiunile privind identitatea și calitatea persoanei care l-a întocmit.

Cu privire la temeinicia procesului verbal atacat, reiese că petentul a fost sancționat pentru nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la legea circulației, respectiv art. 39 din OUG nr. 195/2002 – „Proprietarul sau deținătorul mandatat al unui vehicul este obligat să comunice poliției rutiere, la cererea acesteia și în termenul solicitat, identitatea persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice.”, sancționată de disp. art. 102 alin.1 pct.14 - „(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: … 14. necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliției rutiere, a identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul spre a fi condus;”

În ce privește temeinicia actului contestat, se va reține că petentului i s-a solicitat prin adresa nr. xxxxx/23 martie 2015 – fila 17 dosar – să comunice datele de identificare ale persoanei care a condus autovehiculul la data de 26 decembrie 2014; adresa cu nr. xxxxx/23 martie 2015 a fost comunicată petentului prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 08 aprilie 2015 –fila 19 din dosar.

Față de faptul că petentul nu s-a prezentat la sediul organelor de poliție în termenul de 5 zile acordat, s-a dispus prin procesul verbal în discuție în prezenta ________ nr. xxxxxxx/10 mai 2015 sancționarea contravențională conform disp. art. 39 din OUG nr. 195/2002.

În aceste condiții, se va reține că procesul verbal încheiat la data de 13 noiembrie 2013 este temeinic și legal. Pe de altă parte, petentul nu a făcut dovada contrară celor afirmate în conținutul procesului verbal atacat – respectiv că s-ar fi prezentat la sediul poliției în termenul acordat sau ar fi expediat răspuns la solicitarea formulată și nici nu a relevat o altă stare de fapt în cuprinsul plângerii.

În consecință, pe fond, se apreciază că intimata a reușit să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul, iar procesul-verbal întocmit este temeinic și legal.

În ce privește individualizarea sancțiunii aplicate, instanța constată că aceasta a fost corect aplicată și în limitele prevăzute de textul de lege aplicabil, raportat la pericolul social al faptei contravenționale – indiferența față de solicitările formulate de autoritățile statale și ignorarea obligațiilor legale cetățenești, situație în care nu se impune înlocuirea cu avertisment.

Faptul că legiuitorul a prevăzut un cuantum atât de ridicat al amenzii duce la concluzia că fapta este considerată de legiuitor ca prezentând o gravitate sporită.

Este adevărat că potrivit art. 7 al. 3 din O.G. nr. 2/2001 instanța poate înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului, chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, însă această măsură poate fi dispusă numai dacă anumite circumstanțe de ordin personal sau real demonstrează că fapta concretă este de gravitate redusă. Or asemenea circumstanțe concrete nu au fost invocate și nici demonstrate în cauză.

Față de considerentele prezentate, în temeiul art. 34 coroborat cu art. 31 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, urmează să fie respinsă plângerea contravențională formulată de petent ca fiind nefondată.

Potrivit art. 34 alin.2 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor – „(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluționează de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susținute și oral în fața instanței. Apelul suspendă executarea hotărârii.”

Iar în conformitate cu disp. art. 7 din Legea nr. 76/2012 – „(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară.”

În aplicarea disp. art. 471 C.pr.civ., apelul se depune la Judecătoria D___, sub sancțiunea nulității.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată și având în vedere dispozițiile art. 47 din OG nr. 2/2001 raportat la art. 453 C.pr.civ.,


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:


Respinge plângerea formulată de petentul E_____ V_____, _______________________ Văii, jud. Bacău, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, cu sediul în municipiul D___, _______________________. 130, județul Hunedoara, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 10 mai 2015.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria D___.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2015.


Președinte, Grefier

R____ MarotineanuMagdalena G______ M_____





Red./teh. R.M./M.G.M.. 4 ex. 27.11.2015



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025