R O M Â N I A
TRIBUNALUL C___
SECȚIA MIXTĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
DECIZIE CIVILA Nr. 93/R/2014
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E___ B_____
Judecător A_______ G_______ C______
Judecător F_____ C______ J_____
Grefier Ani-Letiția C___
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind recursul declarat de către recurentul M_________ C___-N_____, DIRECTIA POLITIA LOCALA împotriva sentinței civile nr.xxxxx/2012 pronunțata de Judecătoria C___ N_____ privind și pe intimatul C_______ R___ H______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier , iar instanța constată că recursul este declarat in termenul legal , este motivat ,a fost comunicat cu intimatul , se solicită judecarea cauzei in lipsa si reține cauza in pronunțare fata de actele de la dosar .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei pendinte, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.xxxxx/26.11.2012 pronunțată de Judecătoria C___-N_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX s-a admis plângerea contravențională formulată de petentul C_______ R___ H______ în contradictoriu cu intimata M_________ C___-N_____, Directia Politia Locală, având ca obiect anularea procesului-verbal de contravenție nr. xxxxx/28.05.2012.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de contraveție nr. xxxxx/28.05.2012 intocmit de Politia Comunitară C___-N_____ a fost sanctionat contraventional petentul cu amenda in cuantum de 200 lei, in baza H.C.L. nr. 149/2009 cu modificările aduse de art.1 HCL 149/2009 reținându-se că la data de 24.02.2012 in jurul orelor 1145, în calitate de proprietar al autoturismului cu nr. de inmatriculare XXXXXXX a încăclat dispozițiile HCL 149/2009 lit.b.
Analizând conținutul procesului verbal, instanța de fond a constatat nelegalitatea acestuia, procesul verbal fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, prin nedescrierea locului săvârșirii faptei, care în speță constituie element constitutiv al contravenției reținute în sarcina petentului.
S-a reținut în acest sens că în cuprinsul procesului verbal s-a menționat doar faptul că petenta a parcat autoturismul pe domeniul public ca loc al săvârșirii faptei, iar nu și _______________________________________ unde a parcat, împrejurare prin care se aduce atingere dreptului la apărare al petentei, și trebuie astfel să fie înlăturată prin anularea procesului verbal.
S-a mai constatat că în procesul verbal se redă, ad litteram conținutul normei juridice pe care se pretinde că petenta a încălcat-o, nefiind pusă în evidență întrunirea tuturor elementelor constitutive ale contravenției reținute în sarcina petentului.
Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat recurs M_________ C___-N_____ solicitând admiterea recursului, si modificarea sentinței atacate cu consecința respingerii plângerii contravenționale arătând că instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că în cuprinsul procesului verbal de sancționare a contravenției nu a fost indicat _______________________________________ al imobilului unde a fost parcat autoturismul, raportat la faptul că în actul de constatare s-a menționat ca loc la săvârșirii contravenției _____________________.3.
Cu privire la redarea în cuprinsul procesului – verbal a conținutului normei juridice pretins încălcate, s-a susținut de către recurentă că petentul a fost sancționat pe motiv că staționat autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe trotuar și, mai mult, prin plângerea formulată petentul nu a negat faptul că ar fi staționat pe trotuar, ci a invocat motive de nelegalitate ale procesului verbal.
Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor recurentei, Tribunalul constată că recursul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 rezultă cerința ca agentul constatator să realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului și a tuturor circumstanțelor de natură a imprima faptei acest caracter. Această cerință legală este imperativă, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale și verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o și a justei sancțiuni aplicate.
Potrivit art.17 din O.G. 2/2001, lipsa mențiunilor privind descrierea faptei atrage nulitatea procesului verbal, nulitate care se constată și din oficiu.
Întrucât procesul verbal contravențional reprezintă unicul act probator al săvârșirii unei contravenții, este absolut necesar ca acesta să conțină toate elementele pe baza cărora să se poată cerceta de către instanța de judecată dacă în realitate s-a comis o asemenea faptă și dacă în mod concret se poate angaja răspunderea contravențională a unei persoane.
Ori, în cauza de față, în procesul-verbal contestat se menționează că proprietarul ( utilizatorul) autoturismului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a încălcat prevederile H.C.L. 149/2009 lit. b : oprirea, staționarea și parcarea vehiculelor autovehiculelor pe trotuar.
Astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, în cauză agentul constatator nu a realizat în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat o descriere corespunzătoare a prezumptivei fapte contravenționale, de natură să permită instanței la a proceda la verificarea legalității și temeiniciei celor reținute în actul sancționator, întrucât nu a indicat modalitatea concretă de comitere a presupusei fapte contravenționale și anume prin oprirea, staționarea sau prin parcarea autovehiculului pe trotuar
Astfel fiind, instanța de fond, în lipsa unor mențiuni detaliate privitoare la modalitatea comiterii contravenției, nu a putut proceda ea însăși la stabilirea stării de fapt pe care să o confrunte cu cea reținută în cuprinsul procesului verbal pentru verificarea temeiniciei acestuia.
Având în vedere faptul că agentul constatator nu s-a conformat dispozițiilor legale imperative care reglementează conținutul obligatoriu al procesului-verbal de constatare a contravenției și nu a descris în mod corespunzător fapta reținută în sarcina petentului, cu arătarea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită și mai ales a modalității concrete de săvârșire, ci s-a limitat la redarea textului legal sancționator, lipsind instanța de posibilitatea efectivă de a controla legalitatea sancționării petentului, în mod corect s-a dispus anularea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. xxxxx/28.05.2012.
Tribunalul subliniază că în cauza dedusă judecății nu există o modalitate alternativă de înlăturare a vătămării produse contestatorului prin neindicarea modalității concrete de comitere a faptei, întrucât instanța se află în imposibilitatea de a stabili, în urma administrării unui probatoriu specific, situația de fapt și de a aprecia asupra temeiniciei procesului-verbal atacat, imposibilitate care aduce astfel atingere însuși dreptului de acces la instanță al petentului.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ., tribunalul va respinge recursul formulat în cauză și va menține în integralitate sentința nr. xxxxx/26.11.2012 a Judecătoriei C___-N_____, apreciind-o temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurentul M_________ C___-N_____, cu sediul în mun. C___-N_____, __________________-3, jud. C___ împotriva sentinței civile nr.xxxxx/26.11.2012 pronunțată de Judecătoria C___-N_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, pe care o menține în totul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Ianuarie 2014.
Președinte, E___ B_____ |
Judecător, A_______ G_______ C______ |
Judecător, F_____ C______ J_____ |
|
Grefier, Ani-Letiția C___ |
|
Tehnored.V.A.M.
Red.F.C.J./11.02.2014 2 ex.
Jud. fond:C_____ M____ C_____