Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul MEHEDINŢI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
90/2013 din 05 februarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL M________

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


DECIZIE Nr. 90/2013

Ședința publică de la 05 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A_______ O______

Judecător C______ D_____ F_____

Judecător N____ S_____ D___

Grefier M______ M______


Pe rol judecarea recursului formulat de către recurentul I.P.J. M________, împotriva sentinței nr.8244/27.11.2012 pronunțata de Judecătoria Drobeta T____ S______ in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, in contradictoriu cu intimatul B____ T_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, lipsa fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care nemaifiind excepții de invocat sau probe de administrat a constatat cauza in stare de judecata si a reținut-o spre soluționare.

Intimatul B____ T_____ a solicitat respingerea recursului si menținerea sentinței recurate.

TRIBUNALUL


Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T____ S______ la data de 05.11.2012 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul B____ T_____ în contradictoriu cu intimatul I__ M________ a solicitat instanței anularea procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx/02.11.2012 și anularea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

În motivarea în fapt a plângerii, a arătat că mergând pe __________________________ Strehaia, între ___________________. E_______, din cauza parbrizului aburit în partea dreaptă a mașinii și a unor mașini parcate pe dreapta, nu a acordat prioritate de trecere unei persoane care a pășit doi-trei pași pe trecerea de pietoni, pe care nu a observat-o.

A mai arătat că după 40 de ani de conducere auto este prima dată când primește asemenea sancțiune.

La data de 26.11.2012, prin Serviciul Registratură, intimata I__ M________ a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, la care a atașat raportul agentului constatator din data de 14.11.2012 și înregistrarea video stocată pe CD.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că la data de 02.11.2012, ora 07:53, petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe __________________________ Drobeta T____ S______, iar la intersecția cu ______________________ a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat regulamentar în traversarea străzii, pe sensul său de mers.

A învederat că petentul a fost sancționat cu 4 puncte amendă în valoare de 280 lei și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002.

În probațiune, intimata a depus CD privind abaterea săvârșită de petent, raportul agentului constatator.

În ședința publică din data de 27.11.2012 instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar și pentru intimată și proba privind înregistrarea video.

Prin sentința civilă nr. 8244/27.11.2012 Judecătoria Drobeta T____ S______ a admis plângerea contravențională, a modificat procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/02.11.2012 în sensul ca a înlocuit sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 280 lei cu sancțiunea „avertisment”, a înlăturat sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, a menținut celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat si a atras atenția contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat și reținut următoarele.

Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/02.11.2012 întocmit de intimată, petentul B____ T_____ a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002, reținându-se că la data de 02.11.2012 a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe _________________________ la intersecția cu __________________ acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea regulamentară prin loc special amenajat și semnalizat, aflat pe sensul său de mers. Totodată, petentului i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile.

Împotriva procesului verbal contestat, petentul a formulat plângere contravențională în termenul legal prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța de fond a reținut că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, precum și din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Din probele administrate în cauză, instanța de fond a constatat că starea de fapt reținută în procesul-verbal este conformă cu realitatea, având în vedere și faptul că petentul a declarat în cuprinsul plângerii și în fața instanței că nu a acordat prioritate de trecere unui pieton, neobservându-l din cauza mașinilor parcate pe marginea drumului, precum și a parbrizului aburit. Totodată, înregistrarea video trimisă de intimată confirmă săvârșirea de către petentul B____ T_____ a contravenției prevăzute de art. 100 alin.3 lit. b din OUG 195/2002.

Pentru aceste motive, instanța de fond a constatat temeinicia procesului-verbal contestat și urmează a analiza proporționalitatea sancțiunii aplicate, prin prisma dispozițiilor art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 coroborate cu cele ale art. 21 alin. 3 din același act normativ.

Instanța de fond a reținut că petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei, reprezentând minimul prevăzut de textul legal incident pentru contravenția săvârșită, aplicându-i-se totodată și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile.

De asemenea, se reține faptul că petentul a recunoscut săvârșirea faptei imputate, acesta declarând în fața instanței că nu a observat pietonul pe trecerea de pietoni semnalizată corespunzător din cauza geamului aburit.

Având în vedere comportamentul sincer al petentului, instanța de fond a apreciat, raportat la cele mai sus expuse, că atitudinea acestuia față de dispozițiile legale poate fi corectată și fără aplicarea sancțiunii amenzii, fapta prezentând un grad de pericol social relativ scăzut.

Ținând seama și de prevederile art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune, instanța de fond a înlocuit sancțiunea amenzii aplicate, în cuantum de 280 lei, cu sancțiunea avertismentului, apreciind astfel că această din urmă sancțiune este de natură să asigure realizarea scopului punitiv și preventiv-educativ al incriminării faptei contravenționale.

În cauza dedusă judecății instanța constată că sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile se aplică automat ca urmare a săvârșirii unei fapte precum cea din prezentul dosar, în baza art. 100 alin. 3 din OUG nr. 195/2002 fără nicio evaluare.

Mai mult decât atât, potrivit art. 5 alin. 6 din OG 2/2001 sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și gravitatea faptei, fiind menite să completeze sancțiunea principală în atingerea scopului punitiv și preventiv-educativ pe care îl îndeplinesc. Or în cauza de față, instanța a apreciat că amenda contravențională este excesivă raportat la circumstanțele speței, dispunând înlocuirea acesteia cu avertisment, astfel că în aceste condiții sancțiunea complementară aplicată petentului are consecințe mai grave decât sancțiunea principală. Prin urmare, instanța apreciază că, din punct de vedere al efectelor produse, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile apare ca fiind excesivă raportat la sancțiunea principală a avertismentului, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului și la cele în care fapta a fost săvârșită.

În aceste condiții, având în vedere și faptul că în concret starea de pericol creată pentru circulația pe drumurile publice în condiții de siguranță a fost minimă prin faptul că pietonul s-a pus în mișcare în momentul în care petentul se afla foarte aproape de trecerea de pietoni, astfel că oprirea în condiții de siguranță nu ar mai fi fost posibilă, instanța a constatat că sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile este disproporționată față de pericolul social concret al faptei și, în consecință, a înlăturat-o.

Împotriva acestei sentințe a formulat la 21 decembrie 2012 recurs, recurentul I.P.J. M________, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate si respingerea plângerii contravenționale.

In motivare, a arătat ca sentința recurata este lipsita de temei legal si a fost data cu încălcarea greșita a legii, susținând ca daca legea prevede sancțiunea complementară, instanța de fond a constatat fapta a fost săvârșita, înlocuiești sancțiunea amenzii cu avertisment, care este tot sancțiune principală, dar nu poate înlătură sancțiunea complementara care in mod obligatoriu urmează sancțiunea principal.

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, dar și în conformitate cu art.3041 Cod de procedură civilă, instanța contată fondat recursul pentru următoarele considerente.

Prin procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/02.11.2012 întocmit de intimată, petentul B____ T_____ a fost sancționat cu amendă în cuantum de 280 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002, reținându-se că la data de 02.11.2012 a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe _________________________ la intersecția cu __________________ acordat prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea regulamentară prin loc special amenajat și semnalizat, aflat pe sensul său de mers. Totodată, petentului i s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile.

Analizând legalitatea procesului verbal în mod judicios instanța de fond a constatat că acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor de formă.

Cu privire la individualizarea sancțiunii aplicate se constată următoarele:

Potrivit disp. art. 16 alin.1,6 raportat la art. 21 alin. 3 din O.G. nr.2/2001 republicată , pe lângă mențiunile obligatorii care trebuie să prevadă un proces-verbal de constatare a contravenției agentul constatator menționează toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite,deci un element esențial în scopul stabilirii sancțiunii îl reprezintă gradul de pericol social .

Art. 21 alin. 3 din O.G. nr.2/2001 stabilește criteriile ce trebuie avute în vedere la individualizarea sancțiunii contravenționale arătând că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța de fond deși a făcut aplicarea în speță a principiului proporționalității prevăzut de art. 21 alin 3 din OG nr.2/2001, raportându-se în aprecierea legalității sancțiunii contravenționale aplicate, la gradul de pericol social al faptei săvârșite, înlocuind amenda cu avertisment, în baza aceluiași principiu a dispus și înlăturarea sancțiunii complementare.

Potrivit art. 5 din OG nr.2/2001, sancțiunile contravenționale sunt principale și complementare.

Potrivit alineatului (7)al art. 5 , pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare.

Posibilitatea aplicării avertismentului constând în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale presupune existența contravenției, situație reținută de instanța de fond.

Aplicarea sancțiunii complementare presupune cumulativ situația premisă a existenței contravenției Per a contrario înlăturarea sancțiunii complementare presupune că nu există faptă contravențională. Nu în ultimul rând finalitatea celor două tipuri de sancțiuni este diferită, prima vizează sancționarea patrimonială ca urmare a încălcării normei de drept, iar sancțiunea complementară urmărește de regulă înlăturarea pe o perioadă de timp unui pericol social prezumtiv. Cum în situația dedusă judecății s-a reținut că există contravenție , soluția de înlăturare a sancțiunii complementare apare ca nelegală.

În consecință, se va admite recursul formulat de către recurentul I.P.J. M________, împotriva sentinței nr.8244/27.11.2012 pronunțata de Judecătoria Drobeta T____ S______ in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, in contradictoriu cu intimatul B____ T_____, se va modifica sentința nr.8244/27.11.2012 pronunțata de Judecătoria Drobeta T____ S______ in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii cu avertisment și menține dispozițiile din procesul verbal de contravenție privind sancțiunea complementară.

Față de dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă se ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Admite recursul formulat de către recurentul I.P.J. M________, împotriva sentinței nr.8244/27.11.2012 pronunțata de Judecătoria Drobeta T____ S______ in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, in contradictoriu cu intimatul B____ T_____, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

Modifică sentința nr.8244/27.11.2012 pronunțata de Judecătoria Drobeta T____ S______ in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX, în sensul că înlocuiește sancțiunea amenzii cu avertisment.

Menține dispozițiile privind sancțiunea complementară.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 05 Februarie 2013 la sediul Tribunalului M________.

Președinte,

A_______ O______

Judecător,

C______ D_____ F_____

Judecător,

N____ S_____ D___

Grefier,

M______ M______

Red. D.N.S/Tehn. M.M

2 ex – 13martie 2013

Cod operator 2626/2006


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025