Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul OLT
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
78/2016 din 11 februarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Cod ECLI ECLI:RO:TBOLT:2016:062.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX- apel contencios -


R O M Â N I A

TRIBUNALUL O__

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL


Sentința nr. 78/2016

Ședința publică din data de 11.02.2016

Completul constituit din:

Președinte: S______ V_____

Judecător: M_______ G________

Grefier: A___ F______ T_____


Pe rol, judecarea apelului formulat de apelantul intimat I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN O__, cu sediul în Slatina, _______________________. 19, județul O__, împotriva sentinței nr. 2066 din 06.10.2015 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul petent P_____ F_____, domiciliat în comuna Văleni, _______________________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile, dosarul fiind lăsat pentru a doua strigare.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că a fost depusă cerere de amânare pentru angajare apărător din partea intimatului petent, după care,

La a doua strigare a cauzei nu se prezintă părțile.

Instanța respinge cererea de amânare ca neîntemeiată întrucât intimatul petent P_____ F_____ a avut timp suficient pentru a-și angaja apărător, raportat și la data introducerii apelului.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.


TRIBUNALUL


Prin sentința nr. 2066 din 06.10.2015 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosar nr. XXXXXXXXXXXX s-a admis plangerea formulata de petentul P_____ F_____, in contradictoriu cu intimatul I.P.J. O__, și s-a dispus anularea procesului verbal de contraventie _________ nr. xxxxxxx/01.03.2015, intocmit de IPJ O__-Politia Caracal-Biroul Rutier si exonerarea petentului de la plata amenzii contraventionale, precum si anularea punctelor de penalizare stabilite prin respectivul proces-verbal.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx întocmit de IPJ O__ - Serviciul Rutier O__, la data de 01.03.2015, petentul a fost sancționat contravențional, reținându-se in sarcina sa faptul că la data de 1.03.2015 pe DN 64 în localitatea Dobrosloveni ar fi condus autoturismul marca Dacia L____ cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, având o viteză de 86 km/h.

Ca urmare a faptelor reținute a fost aplicată sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 585 lei (6 puncte amendă și 4 puncte penalizatoare).

Împotriva acestui proces verbal de contravenție, petentul a formulat plângere în temeiul art.31 al.1 din OG 2/2001.

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărăște asupra sancțiunii, în baza probelor administrate la solicitarea părților, precum și în baza excepțiilor și a celorlalte cereri formulate de părți, în sprijinul poziției lor procesuale.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție.

Verificând potrivit art. 34, al. 1 din OG nr. 2/2001 legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că acesta a fost întocmit cu nerespectarea dispoz. din OG nr.2/2011 R privind regimul juridic al contravențiilor, în sensul că agentul constatator avea obligația să insereze în cuprinsul procesului verbal locul săvârșirii pretinsei contravenții, pentru ca instanța să aibă posibilitatea ca în baza probelor administrate să aprecieze asupra legalității și temeiniciei actului constatator, mai ales că în cauzele ce privesc depășirea limitei legale de deplasare a autoturismelor pe drumurile publice , locul săvârșirii contravenției , respectiv faptul dacă aceasta a fost săvârșită în interiorul localității , pe autostradă, pe un drum județean, pe un drum național, pe un drum european, este esențial pentru existența respectivei contravenții.

Instanța a constatat că în procesul verbal _________ nr. xxxxxxx/01.03.2015, intocmit de IPJ O__-Politia Caracal-Biroul Rutier, agentul constatator nu a indicat locul săvârșirii contravenției ,meționând doar faptul că autovehiculul condus de petent se deplasa din direcția Slatina – Caracal, cu viteza de 87 km, în localitate , fără a preciza despre ce localitate este vorba , situație în care instanța apreciază că actul constatator nu îndeplinește condițiile legale pentru a se bucura de prezumția de legalitate și realitate cu privire la cele constatate de agent, prezumție care este pusă astfel sub semnul întrebării.

Într-o altă ordine de idei, instanța a reținut că prezumția de legalitate și realitate a procesului verbal de contravenție este o prezumție relativă care poate fi răsturnată prin dovedirea contrariului a ceea ce este cuprins în respectivul proces verbal , iar potrivit art.249 din C.p.civilă, cel ce face o afirmație în fața justiției, trebuie să o dovedească, text de lege din care rezultă faptul că petentul care a contestat pr.verbal de contravenție , invocând în cererea sa nelegalitatea și netemeinicia acestuia , avea obligația să dovedească susținerile sale, lucru pe care petentul l-a făcut , deoarece din depoziția martorului B___ F______, rezultă faptul că respectiva înregistrare a autoturismului s-a făcut în afara localității Dobrosloveni, iar martorul asistent P____ F_____, care a semnat procesul verbal a arătat în depoziția sa în fața instanței, faptul că nu poate preciza unde anume a avut loc înregistrarea cu aparatul radar a vitezei autoturismului condus de petent, respectiv dacă a avut loc în interiorul localității Dobrosloveni, sau în afara acestei localități, coroborat și cu faptul că din cele două planșe fotografice înaintate de intimat instanței, nu se poate stabili dacă înregistrarea vitezei autoturismului a avut loc în interiorul sau în afara localității, instanța potrivit principiului in dubio pro reo , a admis plângerea formulată de petent, a dispus anularea procesului verbal de contravenție, cu consecința exonerării petentului de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 585 lei, stabilită prin respectivul proces verbal , precum și radierea din evidențele poliției rutiere a celor 4 puncte de penalizare stabilite prin același proces verbal.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul intimat I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN O__, solicitând admiterea apelului , modificarea sentinței in sensul respingerii ca neîntemeiate a plângerii contravenționale.

Se arată că în mod eronat instanța de fond a reținut că in cuprinsul procesului verbal nu este trecută localitatea,în condițiile în care agentul constatator a indicat DN 64-Dobrosloveni, imobilul nr. 30,fiind astfel pe deplin respectate dispoz. art.16 alin 1 din OG 2/2001.

Se mai arată că procesul verbal de contravenție a cărui anulare se solicită, respectă întocmai condițiile de fond și formă impuse de OG nr.2/2001, nu este afectat de nicio nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite.

Procesul verbal de contravenție în cauză îndeplinește condițiile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute prev de art 17 din același act normativ,respectiv sunt menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită,data comiterii și semnătura agentului constatator.

S-a precizat că, având în vedere dispozițiile art.269 alin.1 C.pr.civ., conform cărora ,, înscrisul autentic este înscrisul întocmit sau, după caz, primit și autentificat de o autoritate publică, de notarul public sau de către o altă persoană învestită de stat cu autoritate publică, în forma și condițiile stabilite de lege.

Autenticitatea înscrisului se referă la stabilirea identității părților, exprimarea consimțământului acestora cu privire la conținut, semnătura acestora și data înscrisului”, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției constituie un înscris autentic.

În conformitate cu prevederile art.270 alin.1 C.pr.civ., ,, înscrisul autentic face deplină dovadă, față de orice persoană, până la declararea sa ca fals, cu privire la constatările făcute personal de către cel care a autentificat înscrisul, în condițiile legii”.

Prin urmare, s-a mai arătat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor reprezintă un înscris autentic ce se bucură de prezumția de veridicitate și temeinicie cu privire la cele constatate și consemnate până la declararea sa ca fals sau până la proba contrară ce revine celui care contestă înscrisul respectiv, iar în conformitate cu dispozițiile art.249 C.pr..civ. ,, cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească., în afară de cazurile anume prevăzute de lege”, astfel că petentul are obligația să dovedească cele sesizate în plângerea contravențională adresată instanței de judecată.

Examinând sentința apelată în raport cu actele dosarului și dispoz. art 476 și urm. din noul cod de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx întocmit de IPJ O__ - Serviciul Rutier O__, la data de 01.03.2015, petentul a fost sancționat contravențional, reținându-se in sarcina sa faptul că la data de 1.03.2015 pe DN 64 în localitatea Dobrosloveni ar fi condus autoturismul marca Dacia L____ cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, având o viteză de 86 km/h.

Tribunalul constată că în mod eronat instanța de fond a reținut că sub aspectul legalității procesul verbal de contravenție nu a fost întocmit cu respectarea condițiilor legale, întrucât agentul constatator nu a indicat locul săvârșirii contravenției, menționând doar faptul că autovehiculul condus de petent se deplasa din direcția Slatina – Caracal, cu viteza de 87 km, în localitate, fără a preciza despre ce localitate este vorba, în condițiile în care din verificarea conținutului procesului verbal rezultă că agentul constatator a menționat localitatea în care a fost constatată fapta contravențională, respectiv DN 64- Dobrosloveni, imobil nr. 30.

Tribunalul retine că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsă atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată și din oficiu de către instanță.

Astfel, potrivit art. 17 din O.G. 2/2001, procesul verbal de contravenție cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite, a datei comiterii acesteia și a semnăturii agentului constatator.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contraventie instanta retine ca potrivit Normelor de Metrologie Legală Nml 021 – 05 privind aparatele pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre-radare)”, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele elementele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate si imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia.

De asemenea, potrivit art. 121 din RAOUG 195/2002 conducătorii de autovehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehicul condus, iar potrivit art.108 pct. 1 lit c pct. 3. constituie contravenție depășirea cu 31 - 40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Potrivit art. 109 alin. 2 din OUG 195/2002 constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul verbal de contravenție.

Instanța constată că în cauză intimata la solicitarea instanței a înaintat două planșe fotografice de tip radar (filele 31) în care se distinge imaginea autovehiculului intimatului-petent marca Dacia L____ cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, valoarea vitezei măsurate fiind de 86 km/oră.

De asemenea, în procesul verbal de contravenție se menționează faptul că petentul a fost filmat cu aparatul radar __________ 513 montat pe auto MAI xxxxx, apelantul depunând la dosar buletinul de verificare metrologică nr. xxxxxxx/20.03.2014, al aparatului radar menționat în procesul verbal de contravenție, în termenul de valabilitate de 12 luni, făcând prin acesta dovada înregistrării vitezei autovehiculului petentului cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, așa cum prevăd dispozițiile care reglementează contravenția pentru care petentul a fost sancționat. Omologarea aparatului radar se stabilește tot prin cercetarea buletinului depus, întrucât în cuprinsul acestuia apare indicativul de aprobare de model.

Instanța apreciază că intimatulpetent nu a reusit să răstoarne prezumtia de temeinicie si veridicitate a procesului verbal de contravenție contestat, deși îi revenea această obligație potrivit disp. art. 249 Cod. Pr.civilă.

Având în vedere materialul probator administrat în cauză Tribunalul reține că intimatul-petent se face vinovat de contravenția reținută în sarcina sa.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din OG 2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite iar pe de altă parte art. 21 alin.3 din același act normativ, potrivit căruia la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului, Tribunalul apreciază că sancțiunea a fost corect individualizată de către agentul constatator, aceasta fiind stabilita in limitele prevăzute de lege.

Având în vedere aceste considerente, Tribunalul urmează ca in conformitate cu prevederile art 480 pct 2 din noul cod de procedură civilă, să admită apelul, să schimbe sentința în sensul respingerii plângerii ca neîntemeiată.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Admite apelul formulat de apelantul intimat I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN O__, cu sediul în Slatina, _______________________. 19, județul O__, împotriva sentinței nr. 2066 din 06.10.2015 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul petent P_____ F_____, domiciliat în comuna Văleni, _______________________, schimbă sentința în sensul că respinge plângerea formulată de intimatul petent P_____ F_____, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 11.02.2016.

Președinte,

S______ V_____

Judecător,

M_______ G________

Grefier,

A___ F______ T_____

Red VS

Tehnored MS

Ex 4/17.02.2016

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025