Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BACĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
239/2014 din 20 mai 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 239

Ședința publică de la 20 Mai 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE G_______ A_____

Judecător L_____ H_____

Grefier A_____ M_____

Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe apelanta - petentă _____________________ PRIN ADM. H_______ M_____, în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ DE MUNCĂ BACAU, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru apelantă apărătorul ales, avocatul U___ M____, care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței părțile, obiectul cauzei și modul în care s-a realizat procedura de citare.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul apelantei solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii date de prima instanță, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond admiterea plângerii formulate de societatea apelantă. Nu se solicită plata cheltuielilor de judecată.

Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra apelului de față reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 239/13.01.2014 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de petenta _____________________ Dărmănești împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxx/30.05.2013 emis de ITM Bacău.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a avut în vedere următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție ________, nr.xxxxxx/30.05.2013, întocmit de intimata ITM BACĂU, petenta a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prev. de art.260 alin.1 lit. e din Legea 53/2003, respectiv primirea la lucru fără a i se întocmi contract individual de muncă numitului I______ V_____, cu amendă contravențională în cuantum de 10 000 lei.

În temeiul art.34 alin.1 din O.G.2/2001 instanța a verificat legalitatea si temeinicia proceselor-verbale. Astfel, instanța a apreciat ca fiind legal întocmit procesul-verbal.

Instanța a reținut că procesul-verbal de contravenție beneficiază de prezumția relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin proba contrară, care cade conform art.249 NCPC în sarcina petentului.

Potrivit declarației martorului I______ V_____ dată în fața instanței acesta arată că a fost angajatul petentei, în calitate de circularist. În cursul anului trecut a fost întrebat de niște persoane dacă el și alte persoane erau angajați la ______________________ și arată că nu erau angajați, însă lucrau pentru patron. Se constată că declarația martorului nu face decât să confirme situația de fapt reținută în actul sancționator atacat, astfel că se va îndepărta apărarea formulată de petentă.

În aceste condiții instanța a apreciat că petenta nu a reușit să facă proba contrară, astfel că a respins acțiunea formulată de petenta _____________________, cu sediul în Dărmănești, ________________, jud.Bacău, împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________, nr.xxxxxx/30.05.2013, în contradictoriu cu intimata ITM BACĂU, cu sediul în Bacău, ______________, nr.63 A, jud.Bacău, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta.

Apelul este scutit de plata taxei de timbru.

În motivarea apelului s-a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive.

Instanța de fond în mod greșit a avut în vedere doar depoziția martorului I______ V_____, depozitie pe care o consideră a fi lipsita de obiectivitate cu atât mai mult cu cât acest martor a fost persoana care ar fi fost găsită la sediul societății la data controlului, fără a avea încheiat si înregistrat în sistemul REVISAL, un contract individual de muncă .

In susținerea acestui motiv, s-a solicitat a se avea în vedere că acest martor este persoana care a dat o declarație la momentul încheierii procesului verbal de constatare si sancționare contravențională, ca fiind persoana identificata la punctul de lucru al societății fara a avea încheiat contract individual de munca cu respectarea condițiilor legale, declarație care i-a fost dictata de către agenții constatatori, având în vedere posibilitatea legală a acestora de a-1 sancționa contravențional si pe acesta în cazul în care nu recunoaște situația de fapt si din aceste considerente, realitatea declarației de martor urma a fi corelata și analizată în contradictoriu și cu motivele invocate prin plângerea formulata .

În susținerea plângerii formulate împotriva procesului verbal de sancționare contravențională, s-a evidențiat în mod distinct faptul ca :

-discuțiile privind angajarea martorului I______ V_____ au fost în aceeași zi 27.05.2013 , iar acestuia i-a fost încheiat contractul individual de munca, care a devenit legal începând cu ziua următoare, respectiv 28 mai 2003, situație pe care instanța de fond nu a avut-o în vedere spre analiza la pronunțarea sentinței civile .

Ca urmare, s-a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței civile apelate și pe fond admiterea plângerii formulată de către societate.

Instanța analizând motivele de apel constată că acesta este nefundat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 16 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 primirea la lucru a unei persoane se face în urma întocmirii formelor legale de angajare, anterior începerii raportului de muncă, însă apelanta nu a respectat dispozițiile legale menționate cu referire la numitul I______ V_____, faptă ce a fost constatată în baza următoarelor documente:

- fișa de identificare dată de numitul I______ V_____ în data de 27.05.2013, ora 12.45, în care arată că lucrează din luna martie 2013, câte 8 ore/zi, fără să fi majorat salariul și fără să aibă încheiat contract de muncă;

- în registrul REVISAL, la data controlului, numitul I______ V_____ apare, înregistrat cu contract individual de muncă având data de 28.05.2013, ca dată a începerii activității, deci dată ulterioară controlului;

- prin adresa nr. R5982/17.06.2013, apelanta consemnează încheierea ulterioară a contractului individual de muncă.

Ca urmare, instanța constată că fapta contravențională prevăzută de art. 260 alin. 1 lit. e are un grad ridicat de pericol social deoarece persoana care lucrează fără a avea încheiat contract individual de muncă nu poate beneficia de drepturile conferite de lege - protecție socială, asigurări de sănătate etc. motiv pentru care în baza art. 480 C__, instanța urmează a respinge apelul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge apelul formulat de apelanta - petentă _____________________ PRIN ADM. H_______ M_____, cu sediul în Dărmănești, __________________, județul Bacău în contradictoriu cu intimatul I____________ T_________ DE MUNCĂ BACAU, cu sediul n Bacău, ________________________, nr. 63A, județul Bacău, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Mai 2014.

Președinte,

G_______ A_____

Judecător,

L_____ H_____

Grefier,

A_____ M_____

Red. H.L. 20.06.2014

Teh. A.M. 2EX/ 19.08.2014

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025