R O M Â N I A

TRIBUNALUL M____

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA Nr. 581/2014

Ședința publică de la 28 Noiembrie 2014

Completul constituit din:

Președinte A______ M____ A______

Judecător R_____ I_____ T____

Grefier L____ H______

Pe rol judecarea apelului formulat în contencios administrativ și fiscal de apelantul M_____ M_____ V_____, cu CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Sânpaul, ________________________. 307, jud. M____, împotriva sentinței civile nr. 1225/13.03.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Având în vedere dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești potrivit cărora „în cazul în care nici una dintre părți nu se prezintă la strigarea cauzei, dosarul va fi lăsat la sfârșitul ședinței când, după o nouă strigare, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor procedurale”, instanța, constatând că lipsesc părțile, va lăsa cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților.

În baza art. 482 din Noul Cod de procedură civilă, coroborat cu art.131 Noul Cod de procedură civilă, instanța verifică din oficiu competența și constată că aceasta este competentă general, material și teritorial să judece pricina conform dispozițiilor art. 34 alin 2 din O.G. nr. 2/2001.

Față de data comunicării hotărârii, data înregistrării cererii de apel și având în vedere termenul de apel reglementat prin dispozițiile art. 468 alin. 1 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, Tribunalul constată că apelul este declarat în termen.

De asemenea, instanța constată că apelul formulat în cauză este scutit de plata taxei de timbru, întrucât sunt aplicabile prevederile Legii nr. 146/1997 și prevederile OG nr. 2/2001, anterior intrării în vigoare a OUG nr. 80/2013.

Instanța constată că în probațiune prin cererea de apel nu s-au formulat cereri noi.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

1. OBIECTUL APELULUI.

Prin sentința civilă nr. 1255 din 13.03.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M____, s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul M_____ M_____ V_____, împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. 4323 întocmit în data de 10.06.2013 de intimatul M_________ Tg. M____ – Direcția Poliția Locală.

În motivarea hotărârii, Judecătoria a reținut următoarele:

În cauza de față, instanța, analizând actul atacat, apreciază că nu este incident niciun caz de nulitate absolută asupra căruia să se pronunțe din oficiu.

Referitor la regimul nulităților relative, în considerentele Deciziei nr. 22 din 19.03.2007 a ÎCCJ, se prevede că nerespectarea oricăror alte dispoziții decât cele ale art. 17, determină nulitatea procesului verbal de contravenție ce poate fi invocată numai în măsura în care s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului în cauză.

Din modul de formulare al plângerii instanța reține faptul că petentul contestă temeinicia procesului verbal însă argumentele pe care le invocă nu sunt susținute de probatoriul administrat în cauză.

Petentul a susținut, raportat la momentul la care a fost sancționat, că intenția sa nu a fost aceea de a parca în stația de autobuz, ci într-un loc special amenajat aflat după refugiul stației. Cât timp a așteptat ca locul să se elibereze de către o altă mașină, petentul nu și-a oprit motorul mașinii. Prin urmare, a apreciat petentul, că agentul constatator nu a respectat semnificația termenilor de ,,oprire’’, ,,staționare’’ și ,,parcare’’.

Martora audiată la termenul din 21.01.2014, a declarat că își amintește incidentul cu privire la care s-a încheiat procesul verbal de contravenție, fiind nu doar martor asistent, dar și ocular.

Sub prestare de jurământ, aceasta a afirmat, în esență, că mașina al cărei conducător auto a fost sancționat, a oprit în stația de autobuz, unde a staționat aproximativ 10 minute. Cu toate că sunt amenajate spații de parcare în zonă, la acel moment nu era liber niciunul.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii ce i-a fost aplicată petentului, instanța reține că potrivit art. 21 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal contestat.

Astfel, instanța apreciază că a fost respectată regula proporționalității între faptele comise și sancțiunea aplicată, această proporționalitate fiind una dintre cerințele impuse prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi (cauzele Handyside împotriva Marii Britanii si Muller împotriva Elvetiei).

2. CEREREA DE APEL.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul M_____ M_____ V_____.

Acesta a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și în consecință admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contestat.

În motivarea apelului acesta a arătat că sentința apelată este nelegală.

Apelantul a mai precizat că a oprit vehiculul în stația de autobuz deoarece în față era un alt vehicul, care bloca accesul pe trotuar.

3. POZIȚIA INTIMATULUI.

Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

IV. ANALIZA MOTIVELOR DE APEL.

Analizând cererea de apel, potrivit art. 476 din codul de procedură civilă, tribunalul constată că motivele invocate sunt neîntemeiate.

Tribunalul reține că în mod corect judecătoria a considerat neîntemeiate apărările petentului și în urma analizării procesului verbal și a mijloacelor de probă administrate în cauză a constatat că fapta există, constituie contravenție, a fost săvârșită de petent cu vinovăția cerută de lege și nu există aspecte care să înlăture caracterul contravențional al faptei.

1. Situația de fapt și încadrarea faptei. Răsturnarea prezumției de nevinovăție.

Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. 4323 întocmit la data de 10.06.2013 de către agenții din cadrul Direcției Poliției Locale Târgu-M____, petentul M_____ M_____ V_____ a fost sancționat contravențional pentru faptul că, în data de 10.06.2013, a parcat autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXXXXXX în stația de autobuz din zona ____________________, stânjenind accesul mijloacelor de transport.

Astfel, în baza art. 26 din HCLM nr. 197/2007 astfel cum a fost modificată prin HCLM nr. 149/2008, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 100 de lei.

În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.

Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

In cauza Öztürk vs. Germania, Curtea analizează caracterul “penal” al contravenției si statuează ca o eventuala distincție intre contravenții si infracțiuni in legislația interna a statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a art. 6 din C.E.D.O care garantează dreptul unui individ la un proces echitabil.

In cauza Kadubec vs. Slovacia, Curtea retine ca si daca o contravenție nu este reglementata in domeniul dreptului intern al unui stat semnatar, ca fiind de natura “penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale statului in cauza, au o valoare relativa, iar nu absoluta.

In cauza Salabiaku c. Frantei, Telfner vs. Austria, Janosevic împotriva Suediei si A_____ vs. Romania, Curtea Europeana se pronunța si cu privire la aplicarea unor prezumții relative (cum este cea conferita procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției), in sensul ca nu contravin exigentelor Convenției, cu condiția ca aceste prezumții sa nu impună o sarcina excesiva în privința aparării celui acuzat și să respecte cerința proporționalității între mijloacele folosite și scopul legitim urmărit.

În cauza I___ P__ c. României (cererea nr. xxxxx/04, decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), Curtea Europeană a avut din nou ocazia de a analiza aplicabilitatea garanțiilor specifice materiei penale, prevăzute de art. 6 din Convenție, în domeniul contravențional, precum și modalitatea concretă în care instanțele naționale au respectat prezumția de nevinovăție a petentului.

Reclamantul s-a plâns în fața Curții Europene de inechitatea procedurii naționale, în particular de faptul că instanțele naționale ar fi inversat sarcina probei în defavoarea sa, solicitându-i să își dovedească nevinovăția.

Curtea a apreciat că invocarea de către instanțe a acestei din urmă prezumții, cu consecința obligării reclamantului la răsturnarea sa, nu putea avea un caracter neașteptat pentru acesta, având în vedere dispozițiile naționale incidente în materia contravențională (A_____, par. 58 și 59).

Mai mult, s-a reiterat și faptul că prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare (a se vedea, Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988, par. 28; A_____, par. 60).

Făcând aplicarea celor mai sus prezentate la procedura contravențională judiciară reglementată de O.G. nr. 2/2001, putem concluziona că prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de constatare a contravenției nu este, per se, contrară dispozițiilor art. 6 par. 2 din Convenție. Pe de altă parte, rămâne de analizat dacă modul în care operează în fiecare caz în parte această prezumție nu aduce atingere principiului proporționalității între scopul urmărit și mijloacele utilizate, mai ales din prisma dreptului la apărare al petentului.

Respectând principiul proporționalității, față de constatarea personală a agentului instrumentator, ținând cont de declarația martorului G_____ CSIKKA HILDA și având în vedere că petentul nu a dovedit o ală situație de fapt, instanța reține că fapta există astfel cum a fost descrisă de agentul constatator. Astfel, în speță, prezumția de nevinovăție pe care instanța o garantează petentului a fost răsturnată.

Martorul a precizat că mașina al cărei conducător auto a fost sancționat a oprit în stația de autobuz, unde a staționat aproximativ 10 minute.

Astfel, situația de fapt a fost pe deplin stabilită în prezenta cauză și constituie contravenție.

2. Analiza condițiilor privind forma procesului verbal.

Analizând sub aspect formal procesul verbal contestat, prin raportare la dispozițiile art. 16, 17 și 19 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că procesul verbal cuprinde elementele esențiale prevăzute de lege și nu sunt cauze de nulitate absolută dintre cele prevăzute în mod limitativ de art. 17 sau care pot fi invocate din oficiu de către instanță.

3. Individualizarea sancțiunii.

Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

Făcând aplicarea normelor juridice de mai sus la fapta săvârșită de contravenient, tribunalul constată că sancțiunea a fost în mod corect individualizată de agentul constatator. Astfel, la aprecierea gradului de pericol social al faptei tribunalul va lua în considerare atât circumstanțele personale ale contravenientului, dar și împrejurările obiective în care fapta a fost săvârșită.

În ceea ce privește circumstanțele personale instanța reține că petentul nu a înțeles faptul ca a săvârșit o faptă periculoasă raportat la relațiile sociale protejate prin incriminarea contravenției și nici gradul de pericol social al faptei. Acest aspect creează tribunalului convingerea că simplul avertisment nu va avea nici un efect asupra conduitei viitoare a contravenientului.

În ceea ce privește circumstanțele obiective și concrete ale faptei este de reținut ca aceasta prezintă un grad ridicat de pericol social, lucru care nu justifică clemența instanței. Aceasta nu ar face decât sa încurajeze săvârșirea pe viitor a unor astfel de fapte. Sancțiunea amenzii a fost în mod corect aplicată de agentul constatator, față de gravitatea și implicațiile sociale ale faptei săvârșite.

La analiza individualizării sancțiunii aplicate, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2/2001, în condițiile în care contravenientul nu a justificat un grad de pericol social care să necesite înlocuirea sancțiunii pecuniare cu sancțiunea contravențională a avertismentului.

Față de aceste considerente, in temeiul 480 alin. 1 din codul de procedură civilă, constatând că sentința judecătoriei este legală și temeinică, iar motivele de apel invocate sunt neîntemeiate, tribunalul va respinge apelul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de M_____ M_____ V_____, cu CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în Sânpaul, ________________________. 307, jud. M____, împotriva sentinței civile nr. 1225/13.03.2014 pronunțată de Judecătoria Tg. M____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 28.11.2014.

Președinte, A______ M____ A______		Judecător, R_____ I_____ T____
	Grefier, L____ H______

Redactat: T.R.I

Thred: 02.03.2015/H.L

4 ex. jud. fond: R_____ I____ R___