Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria DEVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2819/2015 din 05 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA D___, JUDEȚUL HUNEDOARA

SECȚIA CIVILĂ

D___, ______________________ nr. 35

Tel: 0254 xxxxxx/ Fax: 0254 xxxxxx / e-mail xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001


Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX


SENTINȚA CIVILĂ NR. 2819 / 2015

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: R____ M__________

Grefier: M________ G______ M_____


Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petentul C____ R___ T______, în contradictoriu cu intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, având ca obiect – anulare proces-verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat C______ T______ C______ – pentru petent, lipsă fiind intimata.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, în temeiul art. 131 Cod proc. civ., verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, conform art. 94 pct. 3 Cod proc. civ. raportat la art. 101 din O.G nr. 15/2002.

Instanța pune în discuție excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimată prin întâmpinare.

Reprezentantul petentei solicită ca instanța să încuviințeze administrarea probei cu înscrisuri în vederea soluționării excepției, iar în acest sens depune la dosar copia cărții de identitate și o copie certificată de pe contractul de închiriere din data de 24.06.2014 semnat de către petent la rubrica „locator”. Astfel, reprezentantul petentul arată că procesul-verbal de contravenție atacat nu a fost comunicat în mod legal de către intimată, întrucât pe dovada confirmării de primire este menționată o altă ________ un alt număr de act de identitate decât cel aparținând petentului, iar semnătura de pe înscrisul invocat nu este a clientului său. Mai mult, petentul a cunoscut existența actului atacat doar la momentul primirii titlului executoriu din partea Primăriei S______, respectiv la data de 07.07.2015. În susținerea poziției sale, reprezentantul petentului solicită emiterea unei adrese Serviciului Public de Evidență a Populație S______ pentru a comunica persoana căreia îi aparține actul de identitate cu ________ numărul indicate pe dovada de comunicare a procesului-verbal de contravenție.

Instanța, în baza art. 258 Cod proc. civ., respinge petentului cererea de emitere a adresei către Serviciului Public de Evidență a Populație S______, apreciind că nu este utilă soluționării cauzei și încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar intimatei și proba cu planșele fotografice. Apoi, pune în vedere reprezentantul petentului să formuleze concluzii pe excepția tardivității și pe fondul cauzei.

Reprezentantul petentului solicită respingerea excepției pentru motivele invocate și admiterea plângerii contravenționale cu consecința anulării procesului-verbal de contravenție ca fiind netemeinic și nelegal pentru motivele arătate în cuprinsul acesteia, precum și exonerarea petentului de la plata amenzii. În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului. Fără cheltuieli de judecată.

În baza art. 394 al. 1 Cod proc. civ, instanța închide dezbaterile pe fond și reține cauza spre soluționare.


INSTANȚA


Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXX/08.07.2015, petentul C____ R___ T______ a solicitat în contradictoriu cu intimatul C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - CESTRIN anularea procesului-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/13.10.2014, solicitând anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.

În motivarea în fapt a cererii a arătat că la data de 07.07.2015 i-a fost comunicat porcesul-verbal de contravenție de către Serviciul Fiscal de Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Orș. S______. A invocat faptul că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate deoarece lipsește semnătura olografă a agentului constatator.

Plângerea a fost întemeiată în drept pe disp. O.G. nr. 2/2001 și ale O.G. nr. 15/2002.

Petentul a depus în probațiune procesul verbal de contravenție și somația de executare.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii iar pe fond a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că procesul verbal îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 15/2002 coroborat cu O.G. nr. 2/2001. Arată că procesul verbal a fost generat și tipărit în mod automat cu ajutorul mijloacelor tehnice ale SIEGMCR iar utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor. A comunicat la dosarul cauzei planșa foto cu înregistrarea autoturismului petentului, certificatul calificat al agentului constatator și dovada comunicării procesului verbal.

Plângerea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru (f. 14).

În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri și planșa foto.

Analizând plângerea de față prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/13.10.2014, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1370 lei în baza art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 pentru că ar fi încălcat prevederile referitoare la achitarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale, în sensul că ar fi circulat la data de 27.06.2014, fără a deține rovinietă valabilă, pe DN 7 Săcămaș, cu vehiculul înmatriculat sub nr. XXXXXXX, fără a deține rovinietă.

Potrivit art. 248 al. 1 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Prin urmare, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției tardivității formulării plângerii contravenționale.

Potrivit dispozițiilor art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001 „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.”, comunicare ce trebuie să îndeplinească atât condițiile prevăzute de art.27 din același act normativ, cât și pe cele cuprinse în Codul de procedură civilă, cu care ordonanța se completează (art. 47).

Cu privire la interpretarea acestor dispoziții, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. 10/10.06.2013 pronunțată în dosarul nr. 7/2013 și a statuat că „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.27 alin.(1) teza I raportat la art.14 alin.(1), art.25 alin.(2) și art.31 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că: Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.” În considerentele deciziei se arată că „Simpla expediere a procesului-verbal, fără ca acesta să ajungă efectiv la destinatar, nu este conformă cu dispoziția legală cuprinsă în art. 27 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, care obligă organul constatator să facă dovada că a comunicat procesul-verbal și că destinatarul a primit actul; pentru o comunicare valabilă, se impune deci ca organului constatator să-i parvină "avizul de primire", care să facă dovada că destinatarul a luat efectiv cunoștință de procesul-verbal de contravenție.”

Prin urmare, cum în speță confirmarea de primire poartă o dată și o semnătură fără a se indica cine este persoana căreia i s-a făcut predarea corespondenței, ________ nr. de carte de identitate menționate fiind diferite de cele ale pententului, instanța consideră că ne aflăm în prezența unei comunicări ce nu este aptă să asigure aducerea la cunoștința contravenientului a procesului verbal de constatare a contravențiilor, condiții în care excepția invocată este neîntemeiată și urmează a fi respinsă.

Examinând legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat, instanța reține ca potrivit dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 “lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.

Prin decizia nr. 6/2015 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, stabilindu-se că „procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.

Decizia dată în recursul în interesul legii nu este o lege, pentru a se putea pune problema retroactivității sale, ci un mod obligatoriu de interpretare a unei dispoziții legale, aplicabil pentru viitor tuturor proceselor care încep sau nu au fost soluționate definitiv până la publicarea sa în Monitorul Oficial al României, cu condiția ca problema de drept dezlegată să facă obiectul acestora.

Din procesul-verbal de constatare a contravenției ___________ R14 nr. xxxxxxx/13.10.2014 rezultă că acesta nu a fost semnat de către agentul constatator, însă în document s-a menționat ca a fost generat si semnat electronic conform Legii nr. 455/2001 si a H.G. nr. 1259/2001 (f. 7).

Raportat la decizia nr. 6/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere faptul că agentul constatator a omis să semneze olograf procesul-verbal de contravenție, în baza dispozițiilor art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, conform principiului legalității care guvernează răspunderea contravențională, ținând cont de dispozițiile imperative reproduse anterior, instanța va admite plângerea contravențională si va dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/13.10.2014, fără a mai fi necesară analiza temeiniciei procesului verbal și a motivelor invocate în acest sens de petent.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.

Admite plângerea contravențională formulată de petenta C____ R___ T______, având CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în __________________________, nr. 212, jud. Hunedoara, în contradictoriu cu intimata C_______ N________ de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania S.A. – C.E.S.T.R.I.N., cu sediul in Bucuresti, __________________. 401A, sector 6, C.U.I. xxxxxxxx, nr. înmatriculare O.R.C. JXXXXXXXXXXX, cont bancar RO84RNCBxxxxxxxxxxxx0001.

Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx din 13.10.2014.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria D___.

Pronuntata in sedinta publica din 05.11.2015.


Președinte, Grefier,

R____ M__________ M________ G______ M_____






RM/MGM, 4 ex./09.11.2015





Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025