Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria DEVA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
3076/2015 din 03 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA D___, JUDEȚUL HUNEDOARA

SECȚIA CIVILĂ

D___, ______________________ nr. 35

Tel: 0254 xxxxxx/ Fax: 0254 xxxxxx

operator de date cu caracter personal nr. 4259

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ nr. 3076/2015

Ședința publică din 03 decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Ș_____ D____ M______ - judecător

GREFIER: I______ T______ I____

Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de petentul T_____ C_______ P___ în contradictoriu cu intimata I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN HUNEDOARA, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție..

Instanța dispune lăsarea dosarului la a doua strigare în ordinea de pe listă, față de lipsa părților.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare, părțile nu se prezintă.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, conform art. 32 din OG nr. 2/2001.

Se constată că, prin intermediul serviciului Registratură, intimata a depus, la data de 19.11.2015, transcrierea tehnoredactată a procesului-verbal contestat, în 2 exemplare.

Se procedează la vizualizarea, în ședință publică, a CD-ului cu înregistrarea evenimentului, trimis de intimată, anexat întâmpinării.

În ceea ce privește probele solicitat de părți, instanța constată că, prin plângere, petentul a cerut încuviințarea probei cu martori, a căror nume nu le-a indicat.

În conformitate cu prevederile art. 194 Cod proc. civ., se constată că, în procedura regularizării cererii de chemare în judecată, i s-a cerut acestuia să indice numele, prenumele și adresa martorilor a căror încuviințare o solicită, astfel că în acord cu dispozițiilor art. 185 Cod proc. civ., instanța invocă decăderea petentului din administrarea probei cu martori și constată că petentul este decăzut din această probă, față de faptul că nu a indicat numele, prenumele și adresa martorilor în cuprinsul cererii de chemare în judecată și nici până la termenul acordat în procedura regularizării, admite excepția decăderii și respinge ca tardivă cererea de audiere a martorilor fără indicarea numelui și adresei acestora.

În baza art. 244 și art. 392 Cod proc. civ, văzând că nu mai sunt cereri de formulat și probe de administrat, instanța încuviințează, pentru ambele părți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba cu CD-ul cu înregistrarea evenimentului, declară încheiată cercetarea procesului, și reține cauza în pronunțare.


INSTANȚA

Deliberând constată:

Asupra plângerii de față:

Prin cererea formulată și înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXXXXXXX din data de 23.07.2015, petentul T_____ C_______ P___ a formulat în contradictoriu cu intimata I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, plângere împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/8.07.2015, solicitând anularea actului întrucât nu a comis fapta imputată și înlăturarea sancțiunilor aplicate, iar în subsidiara a solicitat înlocuirea sancțiuni cu avertismentul.

În motivarea plângerii, în esență, petentul a arătat că nu a comis fapta reținută în sarcina sa, întrucât pietonul se afla pe celălalt sens de mers, nefiind necesar a-i da prioritate. În cel mai rău caz, arată că pietonul putea fi încadrat pe banda I, iar pe banda II, astfel încât fapta sa nu ar prezenta pericolul social al unei contravenții, nefiind pusă în pericol siguranța circulației pe drumul public. Menționează totodată că beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Petentul menționează că procesul verbal este ilizibil, astfel că nu poate cunoaște dacă cuprinde sau nu toate mențiunile cerute de art.16 din OG nr.2/2001, fiind astfel lovit de nulitate absolută.

Plângerea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OUG nr.195/2002 și OG nr.2/2001.

În probațiune, petentul a anexat plângerii înscrisuri.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulate de petent.

În motivarea întâmpinării, în esență a arătat că motivele invocate de petent sunt neîntemeiate întrucât din probele existente la dosar rezultă fără tăgadă că starea de fapt consemnată în procesul-verbal corespunde realității.

A mai arătat că procesul-verbal întocmit se bucură de o prezumție relativă și rezonabilă de legalitate, veridicitate și executare din oficiu dat fiind faptul că acesta conține constatările personale ale agentului cu privire la care petentul nu a produs probe care să ridice dubii serioase de lipsă de obiectivitate. În acest sens a opinat că aceste împrejurări sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple și rezonabile că situația de fapt reținută în procesul-verbal corespunde adevărului. Tot astfel, a apreciat că simpla negare a petentului în sensul că faptele nu corespund adevărului nu este suficientă, atâta vreme cât el nu aduce probe ori nu invocă împrejurări credibile pentru a fi răsturnată prezumția născută.

Invocând și jurisprudența CEDO, intimata a arătat că prezumția de veridicitate operează până la limita în care persoana învinuită de săvârșirea faptei este pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie a celor consemnate în procesul-verbal.

Sub aspectul legalității, intimata a apreciat că procesul-verbal este întocmit cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG 2/2001.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă și prevederile OG 2/2001.

În probațiune, intimata a anexat întâmpinării: raportul agentului constatator, procesul-verbal contestat și CD.

În baza art. 411 Cod procedură civilă, intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Plângerea a fost formulată în termenul legal, potrivit art. 31 alin.1 din OG 2/2001, modificată și a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 20 lei.

În cauză au fost încuviințate și s-au administrat probe cu înscrisuri, fotografii și s-a vizualizat CD-ul trimis de intimată.

Analizând plângerea de față, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate și a apărărilor formulate, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/8.07.2015 petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum total de 420,00 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 135 lit. h și 147/1 din HG 1391/2006 și sancționate corelativ de art. 100 alin. 3 lit. b și 101/1/8 din OUG 195/2002 - reținându-se în sarcina acestuia că în data de 8.07.2015, ora 17,11 pe Calea Zarandului, din D___, a condus auto marca Mercedes Benz Sprinter cu nr. XXXXXXX, pe banda 1 de circulație a __________________________ D___, pe direcția S______-A___, iar când a ajuns la trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, din fața magazinului Billa, nu a acordat prioritate de trecere la 2 pietoni angajați regulamentar în traversarea străzii pe marcajul pietonal și pe sensul său de mers. Abaterea a fost înregistrată cu aparatura de supraveghere a traficului rutier marca Autovision care se afla montată pe autospeciala dacia L____ cu nr.MAI34468, pe hard discul HD022. totodată la controlul documentelor acesta nu avea asupra sa originalul poliței RCA..

În cauza A_____ contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că procedura contravențională este asimilată unei proceduri penale și, prin urmare, trebuiesc respectate întru totul cerințele formale ale actului de acuzare și sancționare, respectiv ale procesului-verbal de contravenție.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Referitor la critica petentului în sensul că procesul verbal ar fi nul datorită ilizibilității lui, instanța reține că această critică este nefondată. Este real că scrisul procesului verbal atacat este mai înghesuit, datorită rubricii înguste dedicată descrieri faptei, însă acest amănunt nu este de natură a duce la nulitatea procesului verbal, fiind posibil a fi citită rubrica și a cunoaște acuzațiile ce i se aduc petentului, iar textele de lege reținute în sarcina petentului își au corespondent în faptele astfel cum ele au fost descrise de agentul constatator.

Pe fondul cauzei, în prealabil, instanța reține că, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OUG 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura contestatorului dreptul la un proces echitabil, însă susținerile acestuia potrivit cu care nu ar fi comis fapta reținută în sarcina sa, respectiv neacordarea priorității de trecere pentru pietoni, nu a fost dovedită, neexistând vreo probă la dosar care să poată fi coroborată cu declarația petentului.

Din vizualizarea CD-ului depus la dosarul cauzei de către intimată, rezultă cert comiterea primei fapte reținute în sarcina petentului și faptul că la momentul trecerii petentului peste marcajul destinat pietonilor, pietonii se aflau angajați în traversare pe marcajul pietonal, pe sensul de mers al petentului, fiind neimportant că erau pe prima bandă, iar petentul circula pe cea de-a doua bandă, în acord cu dispozițiile art.147/1 din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002.

Astfel, instanța constată că săvârșirea acestei fapte reținute în sarcina petentului a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator și confirmată de vizualizarea CD-ului depus la dosar.

Între procesul-verbal și probele depuse de intimată în susținerea acestuia există legătură, în sensul că acestea se coroborează.

Referitor la cea de-a doua faptă, instanța reține că petentul nu a contestat-o și nu a adus în sprijinul său probe ce să releve o altă starea de fapt.

Este adevărat că potrivit art. 7 alin. 3 din OG 2/2001 instanța poate înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului, chiar dacă actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, însă această măsură poate fi dispusă numai dacă anumite circumstanțe de ordin personal sau real demonstrează că fapta concretă este de gravitate redusă.

Cum în cauză nu au fost dovedite asemenea circumstanțe, petentul aflându-se într-o situație identică cu a oricărui alt contravenient care nu respectă dispozițiile legale în materie rutieră, nu este oportună înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment întrucât s-ar încălca principiul legalității sancțiunii și nu s-ar mai realiza scopul urmărit de legiuitor prin incriminarea acestor contravenții. O soluție contrară ar genera o situație de inegalitate între petent, care ar ajunge astfel să nu respecte normele de conduită rutieră fără a fi sancționat, și alți conducători auto care respectă regulile de conduită în trafic.

Faptul că petentul s-ar fi afla pe cea de-a doua bandă, nu relevă un amănunt care să impună o sancțiune mai ușoară.

Pentru considerentele mai sus expuse, instanța și-a format convingerea că petentul a comis fapta reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție, precum și faptul că, prin plângerea formulată, petentul a urmărit în special exonerarea sa de la executarea sancțiunii complementare privind suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă determinată.

Pentru cele ce preced, instanța apreciază că, respectând principiul proporționalității, plângerea formulată de petent este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge.

Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Respinge plângerea formulată de petentul T_____ C_______ P___, domiciliat în Pestisu M___, nr.200, jud. Hunedoara, în contradictoriu cu intimata I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, cu sediul în municipiul D___, _______________________.130, jud. Hunedoara, împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx/8.07.2015.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria D___.

Pronunță în ședință publică azi data de 3.12.2015.

Președinte, Grefier

Ș_____ D____-M______ I______ T______-I____


ȘDM/ITI

4 ex./ 18.01.2016



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025