R O M Â N I A
JUDECĂTORIA D___, JUDEȚUL HUNEDOARA
D___, ______________________ nr. 35
Tel: 0254 xxxxxx/ Fax: 0254 xxxxxx, e-mail: xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
operator de date cu caracter personal nr. 4259
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR NR. XXXXXXXX/2014
SENTINȚA CIVILĂ nr. 3142/2015
Ședința publică de la 11 decembrie 2015
PREȘEDINTE: A_______ G________ FLUCUȘ
GREFIER: S_____ Ș_____
Pe rol se află soluționarea plângerii contravenționale formulată de petentul S.C. C_____ T_________ S.R.L. în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. - CESTRIN, având ca obiect - anulare proces-verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu se prezintă.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere faptul că intimatul a depus la dosarul cauzei înscrisuri prin care a răspuns solicitării de a formula concluzii cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D___, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței sub nr. dosar XXXXXXXXXXXXX, petenta ________________________ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul CNADNR, anularea procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx/10.08.2015.
În susținerea cererii, petenta a arătat, în esență, că a fost sancționată contravențional pentru că autovehiculul XXXXXXXXX a circulat pe DN 58 făra a deține rovinietă. A arătat că în procedura contravențională trebuie respectată prezumția de nevinovăție, în acord cu prevederile Convenției EDO, astfel că intimatul trebuie să arate probele în baza cărora a aplicat sancțiunea contravențională motiv pentru care va preciza plângerea formulată după indicarea acestora.
În drept, petenta a invocat prevederile OG 2/2001 și C.proc. civ.
Intimatul a depus întâmpinare în termenul legal (f. 9-10), solicitând respingerea plângerii formulate de petentă, ca neîntemeiată.
În motivare, intimatul a arătat că petenta a fost sancționată contravențional în mod legal și temeinic, cu respectarea prevederilor art. 9 din OG 15/2002, fiind semnat olograf și întocmit cu ajutorul mijloacelor specifice ale SIEGMCR. Totodată, intimatul a susținut că amenda aplicată a avut cuantumul legal minim și a fost corect individualizată în raport cu pericolul social al faptei.
În drept, intimatul a invocat prevederile art. 205-208 C.pr.civ., dispozițiile OG 2/2001, OG 15/2002.
Plângerea formulată de petentă a fost timbrată în mod legal, potrivit art. 19 din OUG 80/2013, fiind depusă la dosar dovada plății taxei judiciare de timbru (f. 4).
La termenul de judecată din 27.11.2015 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D___, față de prevederile art. 10 1 din OG 15/2002.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
În drept, potrivit art. 32 alin. (2) din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, legiuitorul a stabilit că în materie contravențională competența teritorială a instanței are regim de ordine publică.
Totodată, potrivit art. 101 din OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, în cazul contravenienților cu sediul în România plângerea împotriva proceselor verbale de constatare a contravenției se introduce la judecătoria pe raza teritorială a căreia contravenientul își are sediul.
Din înscrisurile de la dosar reiese că societatea contravenientă are sediul în com. Pestișu M__, _______________________. 6, jud. Hunedoara. Potrivit HG 337/1993pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, ___________________________ circumscripției Judecătoriei Hunedoara, prin urmare plângerea formulată împotriva procesului verbal de constatare a contravenției emis în temeiul OG 15/2002 este de competența exclusivă a instanței unde petenta își are sediul, respectiv Judecătoria Hunedoara.
Având în vedere aceste considerente, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D___ și, în temeiul art. 132 alin. (1) C.pr.civ. va declina competența judecării prezentei cereri către Judecătoria Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei D___.
Declină în favoarea Judecătoriei Hunedoara judecarea plângerii contravenționale privind procesul verbal _________ nr. xxxxxxx/10.08.2015 formulate de petenta ________________________, cu sediul în Pestișu M__, _______________________. 6, jud. Hunedoara, înregistrată la ONRC sub nr. JXXXXXXXXXXX, prin reprezentant, în contradictoriu cu intimata CNADNR- CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, ______________________. 401A, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. JXXXXXXXXXXX, prin reprezentant.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A_______ G________ FlucușSimona Ș_____
Red. GF, SȘ, 4 ex.
06.01.2016.