R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

D E C I Z I A C I V I L Ă Nr. 431/2014

Ședința publică de la 13 Noiembrie 2014

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: B____ L__________ T___

JUDECĂTOR: O____ G_______

JUDECĂTOR: L____ D____ E_______

GREFIER : B____ L_____

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta _______________________ contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ , prin AJOFM BISTRIȚA-NĂSĂUD, împotriva sentinței civile nr. 8054 din ll.l0.20l3 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. l424/l90/20l3, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentă av. B___ L______ R___ fără împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care.

Reprezentantul recurentei precizează că a ridicat la acest termen notele scrise depuse de intimat la dosarul cauzei menționând pe ultima filă acest și depune o chitanță reprezentând avans onorariu avocațial.

Apărătorul recurentei precizează faptul că nu mai are alte cereri.

Instanța constată recursul în stare de judecată, acordând cuvântul în dezbateri reprezentantului recurentei.

Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat în scris și modificarea sentința atacată și să dispuneți admiterea plângerii contravenționale cu obligarea intimatei la cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Acesta susține că din actele depuse la dosar din care a ridicat un exemplar rezultă faptul că fapta contravențională în anul 2011 sens în care s-a întocmit procesul-verbal al Curții de Conturi la data de 11 octombrie 2011, fiind semnat de M_______ D____ G_______ care ocupa funcția de director executiv al intimatului, ceea ce presupune faptul că aceasta a luat parte la elaborarea lui.

Apărătorul recurentei consideră că raportat la modul la care a fost întocmit procesul-verbal, fapta contravențională a fost constatată la 11 octombrie 2011, ori raportat la mențiunea din notele scrise, reiese că intimata a constatat că nu au fost depuse declarațiile la timp, astfel acesta consideră ca fiind prescris dreptul de a aplica sancțiunea.

În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment întrucât așa cum s-a menționat în plângere și prin celelalte acte depuse la dosarul de recurs se poate observa că nu s-au depus declarațiile dar s-au efectuat plățile aferente sumelor înscrise în declarații, necauzându-se nici un prejudiciu bugetului de stat prin nedepunerea declarațiilor. Singurul prejudiciu ar fi acela că sumele depuse nu au putut fi cuprinse în buget întrucât nu existau declarațiile aferente plății, un prejudiciu nesemnificativ față de cuantumul amenzii, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

Tribunalul reține apelul în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând constată că:

Prin sentința civilă nr. 8054 din ll.l0.20l3 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr. l424/l90/20l3 a fost respinsă ca fiind nefondată plângerea contravențională formulată de către petenta _______________________ contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ prin AJOFM Bistrița-Năsăud.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ___________ nr.xxxxxx încheiat la data de 03.05.2012 de AJOFM Bistrița-Năsăud, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în sumă de 5.000 lei, în temeiul art.113 lit.c) din Legea nr.76/2002, reținându-se că nu a depus declarația prevăzută de art.21 din Legea nr.76/2002 aferentă lunilor ianuarie și februarie 2010, deși a fost avertizată să depună această declarație prin două adrese emise la data de 06.12.2011 și respectiv 09.04.2012, care însă nu au fost ridicate de la poștă de către aceasta.

Petenta nu a fost prezentă la întocmirea procesului verbal atacat, care i-a fost comunicat în ianuarie 2013, împreună cu somația de plată a amenzii contravenționale, emisă în dosarul de executare nr.15/2013.

Împotriva procesului verbal de constatare petenta a formulat plângere contravențională prin care, deși a recunoscut săvârșirea faptei, în principal, a solicitat anularea ca nelegal a procesului verbal, pe motiv că a aplicarea sancțiunii s-ar fi prescris, întrucât procesul verbal atacat a fost încheiat după expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art.13 din OG nr.2/2001, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, pe motiv că fapta nu prezintă pericol social în condițiile în care a achitat contribuțiile datorate.

Conform art.21 din Legea nr.76/2002, angajatorii sunt obligați să depună, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează veniturile persoanelor respective, declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale și evidența nominală a persoanelor asigurate, prevăzută de lege iar conform art.113 și art.114 din același act normativ, nedepunerea declarației constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei.

Potrivit dispozițiilor legale, instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și hotărăște asupra sancțiunii aplicate.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din OG nr. 2/2001, legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, aspectele invocate de către petentă subrogându-se cazurilor de nulitate relativă ce presupun dovedirea unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în altă modalitate decât prin anularea actului.

Instanța nu a putut reține că la data încheierii procesului verbal (03.05.2012), fapta sancționată ar fi fost prescrisă, astfel cum susține petenta, întrucât contravenția prevăzută de art.113 din Legea nr.76/2002 are caracter continuu, astfel că, potrivit art.13 alin.2 din OG nr.2/2001, termenul de 6 luni curge de la data constatării faptei.

Verificând temeinicia procesului verbal atacat, instanța a reținut că din actele aflate la dosar rezultă că petenta nu a depus în termenul legal declarația aferentă lunilor ianuarie și februarie 2010 ci după expirarea acestui termen, respectiv pe data de 16 și 21.05.2013, conform declarațiilor de la f.28-29, fapt recunoscut și de petentă , astfel că solicitarea principală de anulare a procesului verbal urmează a fi respinsă.

Analizând solicitarea subsidiară de înlocuire a sancțiunii amendă cu avertisment, pe motiv că pericolul social al faptei este redus prin efectuare plăților contribuțiilor datorate potrivit legii, instanța a reținut că într-adevăr, determinarea gradului de pericol social este o chestiune lăsată la aprecierea agentului constatator, respectiv a instanței de judecată, însă, pentru evitarea arbitrariului, atât în teorie, cât și în doctrina de drept contravențional, s-au statuat o ________ criterii menite a limita această largă posibilitate de apreciere a agentului constatator, printre acestea regăsindu-se: persoana autorului, comportarea anterioară a contravenientului, împrejurările săvârșirii contravenției, regretul manifestat de contravenient etc.

În consecință, având în vedere că sancțiunea a fost stabilită la suma minimă prevăzută de lege și nu există probe care să conducă la concluzia că petenta, deși nu a depus declarațiile în termenul legal, a achitat totuși sumele datorate drept contribuții, întrucât, la termenul din data de 21.06.2013, acesteia i s-a pus în vedere să depună dovezi care să susțină afirmația că au fost plătite contribuțiile, și nu s-a conformat, s-a constatat că sancțiunea aplicată a fost corect individualizată și că nu există motive întemeiate pentru înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen legal, recurenta ___________________________, solicitând modificarea sentinței atacate și reanalizând probatoriul existent în dosar să se dispună admiterea plângerii contravenționale, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea recursului s-a arătat că prin sentința pronunțată de instanța de fond a fost respinsă plângerea formulată împotriva procesului verbal ___________, nr. xxxxxx încheiat la data de 03.05.2012, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada plății contribuțiilor, chiar dacă nu au fost depuse declarațiile - în ceea ce privește cererea formulată în subsidiar, și motivat de faptul că fiind o contravenție continuă, termenul de prescripție de șase 6 luni curge de la data constatării faptei, care este, se pare, data depunerii declarațiilor - în ceea ce privește cererea formulată în principal. Consideră că soluția instanței de fond este nefondată.

În privința soluției de respingere dată cererii principale, de anulare a procesului verbal, motivat de faptul că termenul de prescripție de șase luni nu ar fi fost împlinit, arătăm că fapta a fost constatată cu mult timp înainte de încheierea procesului verbal, chiar dacă nu a fost întocmit un proces verbal în sensul strict al constatării faptei. Așa cum a arătat și intimata, agentul constatator a comunicat la sediul societății în două rânduri solicitări în sensul depunerii declarațiilor, care nu au ajuns la cunoștința reprezentanților societății. Acest acțiuni ale intimatei dovedesc faptul că a fost constatată fapta de a nu depune declarațiile la termen. Prima solicitare a fost emisă la data de 06.12.2011, ceea de înseamnă că fapta a fost constatată înainte de această dată, respectiv cu ocazia efectuării controlului de către Curtea de Conturi, rezultatele controlului fiind constatate în procesul verbal de control încheiat în acest sens. Nu cunoaștem data controlului și nici data încheierii procesului verbal de control, acest aspect putând fi comunicat de intimată, însă acest moment este cu siguranța anterior cu mai mult de 6 luni față de momentul întocmirii procesului verbal atacat.

La momentul când societatea trebuia să depună declarațiile aferente lunilor ianuarie și februarie 2010, respectiv 25 februarie și 25 martie 2010, pentru nedepunerea cărora a fost sancționată, art. 13, alin. 2 din OG 2/2001 prevedea că în cazul contravențiilor continue, termenul de prescripție curge de la data constatării faptei. Alineatul respectiv a fost modificat prin art. 41 al Legii 76/2012, publicată la data de 24 mai 2012, așadar după întocmirea procesului verbal, iar în forma actuală, alineatul 2 al articolului 13 prevede că termenul de prescripție curge de la data încetării săvârșirii faptei.

D____ urmare, instanța de fond a reținut în mod greșit că forma actuală a art. 13, alin. 2 din OG 2/2001 ar fi aplicabilă procesului verbal și drept urmare, încetarea săvârșirii faptei a intervenit cu ocazia depunerii declarațiilor, astfel că cererea principală de anulare a procesului verbal este nefondată.

Raportat la data începerii săvârșirii faptei și data încetării săvârșirii faptei, textul legal aplicabil prevede că prescripția intervine în 6 luni de la data constatării faptei, termen care s-a împlinit, așa cum am arătat, mult înainte de încheierea procesului verbal.

În privința cererii subsidiare, de aplicare a avertismentului, se arată că într-adevăr contribuțiile aferente lunilor ianuarie și februarie 2010 au fost achitate în termenul legal, fără nicio întârziere, astfel cum rezultă din actele contabile ale societății, din fișa sintetică totală emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița Năsăud și din extrasele de cont eliberate de Trezoreria Bistrița în datele de 19 februarie 2010 și 23 martie 2010.

Din fișa sintetică rezultă că societatea a efectuat toate plățile la timp, privind toate obligațiile la bugetul consolidat și nu are nicio datorie către bugetul statului, astfel cum rezultă din certificatul de atestare fiscală.

De altfel, societatea a depus lunar toate declarațiile privind obligațiile la bugetul consolidat, drept pentru care a efectuat și plățile aferente acestor declarații. În plus față de declarațiile care se depun la A.J.F.P., declarațiile care se depun la A.J.O.F.M. conțin numele persoanelor angajate, pentru care se achită obligațiile la bugetul consolidat.

În concluzie, prin nedepunerea declarațiilor nu s-a produs niciun prejudiciu, astfel că pericolul social al faptei este extrem de redus, drept pentru care se poate aplica avertisment în locul unei amenzi contravenționale împovărătoare.

Intimata Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița-Năsăud, a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și să se mențină ca temeinică și legală sentința atacată.

In motivarea întâmpinării s-a arătat că sentința atacata este temeinică și legală întrucât recurenta nu a fost sancționată pentru neplata contribuțiilor care este irelevantă în speță, ci pentru nedepunerea declarațiilor lunare a evidentei nominale a asiguraților si a obligațiilor de plata la bugetul asigurărilor pentru șomaj, aferente lunilor ianuarie si februarie 2010, declarații care nu au fost depuse în termenul legal. Sancțiunea minimă de 5000 lei a fost aplicată conform art.113 lit.c) si art 114 lit.b) din Legea 76/2002 pentru nerespectarea prevederilor art. 21 din aceeași lege și constatată prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ___________ nr. xxxxxx, înregistrat la AJOFM Bistrita-Nasaud sub nr. 2797 din 03.05.2012. Conform art. 7 alin.1), lit.b) din Ordinul 279/2002- aprobarea procedurii privind activitatea de control..., organele de control masuri active din cadrul agențiilor pentru ocuparea forței de munca "verifica respectarea de către angajatori a obligației prevăzute de art.21 din lege".

Fapta a fost constatată prin încheierea actului de control și nu înainte de această dată așa cum susține recurenta, notificările privind remedierea situației nu pot fi reținute ca și acte constatatoare întrucât nici un text de lege nu le conferă această calitate, iar organele de control ale Curții de Conturi au constatat doar numărul angajatorilor care nu au depus declarații în termenul legal.

Pe bună dreptate instanța de fond "nu poate reține că la data încheierii procesului verbal (03.05.2012) fapta sancționată ar fi fost prescrisă astfel cum susține petenta întrucât contravenția prevăzută de art.113 din Legea 76/2002 are caracter continuu. Așa cum a arătat și pe fondul cauzei art. 13 alin. 2 din OG 2/2001 prevede expres " In cazul contravențiilor continue termenul prevăzut la alin.1), (adică de 6 luni) curge de la data încetării săvârșirii faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează in timp". Ori în speță încălcarea obligației legale a durat mai mult de 3 ani, petenta persistând la săvârșirea faptei in toata această perioadă. Declarațiile aferente lunilor ianuarie si februarie 2010 au fost depuse in luna mai 2013, când a încetat de fapt săvârșirea faptei, adică in timp ce litigiul se afla pe rolul instanței. Angajatorul a persistat in săvârșirea contravenției în forma continuă și după data formulării plângerii contravenționale, declarația aferenta lunii ianuarie 2010 a fost depusa sub nr. 71 din 21.05.2013, iar declarația aferenta lunii februarie 2010 a fost depusa sub nr. 67 din 16.05.2013 dovada există la dosar.

Nedepunerea declarațiilor de către angajatori în termenul legal este o faptă gravă în principal în dauna angajaților care sunt lipsiți de asigurarea pentru riscul pierderii locului de muncă, iar în cazul în care acest risc se produce angajații disponibilizați nu pot beneficia de indemnizația de șomaj. Prin prisma art. 21 din Legea 76/2002 nu interesează plata contribuțiilor ci depunerea declarațiilor, degeaba se face plata daca nu se face dovada existentei raportului de muncă si a stagiului de cotizare in sistemul asigurărilor pentru șomaj. Depunerea declarației " ulterior" efectuării plații așa cum se susține, este o situație anormala in dauna angajaților, mai mult la data prezentei in urma modificărilor legislative stagiul de cotizare in sistemul asigurărilor pentru șomaj este " perioada de timp pentru care s-a datorat contribuția de asigurări pentru șomaj..." dându-se o si mai mare importanta depunerii declarației in raport cu efectuarea plații contribuțiilor.

Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, in art.1 prevede "Legea contravenționala apară valorile sociale care nu sunt ocrotite prin legea penala . Constituie contravenție fapta săvârșita cu vinovăție stabilita si sancționată prin lege Raportându-se la fapta care face obiectul prezentului litigiu nu se poate susține ca petenta nu este vinovată pentru neîndeplinirea obligațiilor legale. Deși pentru fapta săvârșită art. 114 lit.b) din Legea 76/2002 prevede ca si sancțiune amenda intre 5.000 si 10.000 lei, organele de control ale AJOFM BN nu au procedat la aplicarea maximului acestei amenzi, ci au aplicat minimul amenzii, dând dovada de înțelegere față de petenta care a ignorant prevederile legale.

Așa cum a mai arătat consideră că prin înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment sunt încurajați angajatorii sa procedeze in continuare la săvârșirea unor fapte contravenționale in dauna angajaților si a instituțiilor publice, prin încălcarea unor dispoziții legale imperative, in speța prevederile art. 21 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj si stimularea ocupării forței de munca, precum si ale Codului Fiscal, fapte contravenționale a căror încălcare nu trebuie minimizată sub nici o formă.

Tribunalul, examinând în baza prevederilor art. 304 și 3041 Cod procedură civilă, hotărârea atacată atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală, recursul declarat de recurentă fiind nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ___________ nr.xxxxxx/03.05.2012 dresat de intimată, petenta recurentă ____________________ fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 lei, în temeiul art.113 lit. c) din Legea nr.76/2002, reținându-se că nu a depus declarația prevăzută de art.21 din Legea nr.76/2002, aferentă lunilor ianuarie și februarie 2010, deși a fost avertizată să depună această declarație prin două adrese emise la data de 06.12.2011 și respectiv la 09.04.2012.

Tribunalul apreciază ca fiind întemeiată concluzia instanței de fond cu privire la legalitatea procesului-verbal de contravenție, acesta fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, neexistând niciunul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, ce ar putea fi invocate din oficiu.

De asemenea, în mod corect a reținut instanța de fond că dispozițiile art.13 din OG nr.2/2001 privind prescripția aplicării sancțiunii amenzii contravenționale nu sunt incidente în cauză, deoarece contravenția reținută în sarcina petentei are caracter continuu, astfel că termenul de prescripție de 6 luni curge de la data constatării faptei, conform alin. 2 al art. 13 (forma în vigoare la data săvârșirii faptei), respectiv 03.05.2012 (data încheierii procesului verbal de contravenție). Chiar și în ipoteza în care s-ar considera că fapta a fost constatată înainte de această dată, respectiv la 06.12.2011, cu ocazia efectuării controlului de către Curtea de Conturi (astfel cum susține recurenta), tribunalul reține că prescripția nu operează întrucât aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale s-a făcut la data de 03.05.2012, deci înăuntrul termenului prevăzut la art. 13 alin. 2 din OG 2/2001.

În ceea ce privește temeinicia actului sancționator, actele depuse la dosarul cauzei evidențiază faptul că petenta nu a depus în termenul legal declarația aferentă lunilor ianuarie și februarie 2010, ci la mult timp după împlinirea acestui termen, respectiv la data de 16.05.2013 și 21.05.2013, conform declarațiilor anexate la filele 28-29, astfel că nu poate fi reținut ca întemeiat motivul invocat de recurentă că a respectat obligația legală prevăzută de art. 21 din Legea nr.76/2002.

Totodată, sunt pertinente concluziile instanței de fond în sensul că sancțiunea contravențională aplicată a fost corect individualizată raportat la gradul de pericol social al faptei, la scopul urmărit și la conduita contravenientei, care nu a depus dovezi care să-i susțină afirmația că a achitat contribuțiile datorate. Solicitarea recurentei de a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului urmează a fi respinsă având în vedere că nedepunerea declarațiilor privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale și evidența nominală a persoanelor asigurate, prevăzute de lege, este o faptă gravă, în principal, în dauna angajaților care sunt lipsiți de asigurarea pentru riscul pierderii locului de muncă, iar în cazul în care acest risc se produce angajații disponibilizați nu pot beneficia de indemnizația de șomaj.

Prin prisma considerentelor expuse, în temeiul art. 304 ind. 1 C.pr.civ. raportat la 312 alin. 1 Cod procedură civilă și la art. 34 din OG nr. 2/2001, tribunalul urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de recurenta ____________________________ sentinței civile nr. 8054/11.10.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o menține în întregime.

Dată fiind soluția adoptată, în considerarea prevederilor art. 274 C.pr.civ., se va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ______________________ sediul în Bistrița, __________________, ____________________-Năsăud, împotriva sentinței civile nr. 8054/11.10.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurentă, ca neîntemeiată.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

B____ L__________ T___ O____ G_______ L____ D____ E_______ B____ L_____

RED/DACT

OG/CR

16.12.014/2 EX.

JUD.FOND: C______ M_____ M______