Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul IAŞI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
463/2014 din 09 aprilie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA II CIVILĂ-C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Ședința publică din 09 Aprilie 2014

PREȘEDINTE - M______ HĂRĂȚU

JUDECĂTOR C_____ B____

JUDECĂTOR MIȚICĂ A________

Grefier M______ I____ P_____

DECIZIE Nr. 463/2014/CA

Pe rol se află judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind pe recurentul M_______ I_____ F_____ și pe intimata Poliția L_____ Iași, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Dezbaterile și susținerile părților asupra cererii de recurs au avut loc în ședința publică din data de 02.04.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.04.2014, când

T R I B U N A L U L

Asupra recursului de față:

Prin sentința civilă nr. xxxxx/18.09.2013, Judecătoria Iași a respins plângerea formulată de petentul M_______ I_____ F_____ împotriva procesului-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxx/5.02.2013, întocmit de Poliția L_____ Iași.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că petentul nu a reușit să facă dovada existenței unei late situații de fapt decât cea menționată în procesul verbal de contravenție, acesta beneficiind în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

Instanța a amintit că procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.

În acest context instanța a apreciat că petentul nu a administrat suficiente mijloace de probă cu care să răstoarne prezumția relativă de adevăr de care se bucură procesul verbal de contravenție ș cu care să facă dovada faptului că cele reținute în sarcina sa prin actul sancționator nu corespund realității.

Instanța a reținut că fapta contravențională a fost constatată în mod nemijlocit de către agentul constatator. Potrivit art. 7 lit. h din Legea nr. 155/2010 polițistul local „constată contravenții și aplică sancțiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea sancționarea, parcarea autovehiculelor și accesul interzis”. De asemenea, instanța a reținut că fapta contravențională corect descrisă și încadrată în dispozițiile legale.

Petentul nu a contestat locul faptei contravenționale, singurul fapt contestat fiind lipsa indicatorul „Accesul interzis”. Analizând schița depusă de către Primăria Municipiului Iași, instanța a constatat că la data de 05 februarie 2013, pe sectorul de drum dintre Hotel Continental și Hotel T_____ pe ambele sensuri de mers erau montate indicatoare privind accesul interzis, cu excepția mijloacelor de transport, adițional fiind montate indicatoare privind ridicarea autoturismelor.

Împotriva acestei hotărâri judecătorești, a declarat recurs M_______ I_____ F_____, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia întrucât nu a săvârșit contravenția pentru care a fost sancționat, solicitând repunerea în termenul de recurs.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

În ședința publică din data de 19.02.2014, tribunalul a admis cererea recurentului de repunere în termenul de recurs pentru motivele indicate în încheierea întocmită la acea dată.

Analizând actele și lucrările dosarului atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu potrivit dispozițiilor art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, tribunalul apreciază că recursul de față este neîntemeiat pentru motivele ce urmează a fi prezentate.

Prin procesul-verbal __________ nr. xxxxxx/5.02.2013 petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 99 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, constând în faptul că acesta, la data de 05 februarie 2013 ora 19.50, a condus autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX pe _______________________ Hotel Continental către Hotel T_____, nerespectând semnificația indicatorului „accesul interzis”.

Verificând cuprinsul procesului-verbal menționat anterior, tribunalul a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea condițiilor imperative de formă prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, petentul nefăcând dovada existenței vreunei vătămări pricinuite de cauze ce sunt de natură a atrage sancțiunea nulității relative, obligație stabilită de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.

Având în vedere că agentul constatator a perceput personal și direct modul săvârșirii contravenției de către recurent, acesta din urmă nedovedind contrariul pentru răsturnarea prezumției relative de legalitate și veridicitate a actului sancționator, tribunalul urmează, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să respingă prezenta cerere de recurs ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite cererea recurentului de repunere în termenul de recurs.

Respinge recursul declarat M_______ I_____-F_____ împotriva sentinței civile nr. xxxxx/18.09.2013 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.04.2014.

Președinte,

M______ Hărățu

Judecător,

C_____ B____

Judecător,

Mițică A________

Grefier,

M______ I____ P_____

Red. - Jud. H.M.

Tehn. P.M.I. 2ex/04.08.2014

Jud. Fond - M______ N_____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025