Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul DÂMBOVIŢA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1044/2013 din 20 noiembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX plângere contravențională

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE

C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA Nr. 1044

Ședința publică din 20.11.2013

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE - F_____ E_____

JUDECĂTORI - E____ I___

- A__-M____ G______

GREFIER - V_______ M____

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul petiționar E_____ T___ P____, domiciliat în București, ___________________, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 538/08.04.2013, pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ____________________, nr. 64, județul Dâmbovița.

Susținerile și dezbaterile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 13.11.2013 când, instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, în temeiul dispozițiilor art.146 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea la data de 20.11.2013.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra recursului de față, constată :

Prin plângere înregistrată la data de sub nr. de dosar XXXXXXXXXXXXX, petentul E_____ T___ P____ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județeană Dâmbovița, solicită anularea procesului-verbal de constatare a contravenției ________, nr.xxxxxxx/19.07.2012, intocmit de I__ D________.

În fapt, arată că la data de 19.07.2012, a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX si remorca cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, pe DN 71 fiind oprit pentru control pe raza orasului R_____ și sancționat de către un agent al intimatei, incheindu-se procesul verbal contestat.

Procesul verbal este nul absolut deoarece a fost încheiat cu nerespectarea condițiilor de formă întrucât nu cuprinde ocupatia si locul de munca, mentiuni esentiale pentru corecta stabilire a gravitatii faptei savarsite si pentru identificarea pedepsei si nu s-a retinut categoria vehicolului condus de petent, fiind incalcate dispozitiile art.16/1 si 17 din OG nr.2/2001.

Arată că nu se face vinovat de savarsirea contraventiei intrucat agentul nu are cum sa constate ca ,, volanul a jucat,, iar ,,frana de mana nu se putea trage pana sus,, chiar daca in demersul sau a fost asistat de doi specialisti ai RAR, care insa nu au urcat vehiculul pe o rampa pentru ca in urma unui control tehnic minutios sa constate asa - zisele defectiuni tehnice.

In cazul in care probele nu sunt certe, sigure, complete simpla constatare a savarsirii contraventiei nu inlatura prezumtia de nevinovatie, iar indoiala profita contraventientului.

Intrucat intimatul nu a probat savarsirea contraventie de catre petent, se solicita admiterea plangerii cu consecinta anularii procesului verbal contestat si inlaturarea sanctiunii principale a amenzii si obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata.

Intimatul, formuleaza intampinare, prin care solicita respingerea plangerii ca neintemeiata si mentinerea procesului verbal ca legal incheiat.

In sustinere, se arata ca la momentul comiterii faptei petentul a fost depistat conducand autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX si remorca cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, pe DN7 (joc cuplu volan, cuplaj plastic deteriorat, frana de stationare defecta, anvelope fata+spate de alte dimensiuni), tracteaza remorca cu nr. de inamtriculare XXXXXXXX, care prezinta anvelope de alte dimensiuni, constatate in trafic in colaborare cu specialisti RAR D________.

D____ pentru care s-a procedat la oprirea si la sanctionarea acestuia potrivit dispozitiilor art.102, alin.3 lit.b, art.10, alin.1 si 148, pct.16 din OUG nr.195/2002 si sanctionate de art. 102/3/ lit.b, art.10/1, art. 100/1/7 din OUG nr.195/2002, rep.

Petentul nu face dovada vatamarii, la momentul controlului a recunoscut existenta acestor defectiuni tehnice si a semnat procesul verbal fara obiectiuni.

Prin sentința civilă nr.538/08 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă plângerea formulată de către petentul E_____ T___ P____, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județeană Dâmbovița, dispunând mentinerea procesului verbal de constatare a contraventiei ________ nr.xxxxxxx/19.07.2012 întocmit de I__ D________.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență că:

- prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________, nr.xxxxxxx/19.07.2012 întocmit de I__ D________, la data de 19.07.2012, petentul conducea pe DN 7, km 56+100 T___ FNC, un autoturism marca Dacia, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX - avand defectiuni la mecanismul de directie (joc cuplu volan, cuplaj plastic deteriorat, frana de stationare defecta, anvelope fata+spate de alte dimensiuni), tracteaza remorca cu nr. de inamtriculare XXXXXXXX, care prezinta anvelope de alte dimensiuni, constatate in trafic in colaborare cu specialisti. Faptele descrise constituie contraventiile prevazute de art.102 alin.3 lit. b, art.10 alin.1 si 148 pct.16 din OUG nr.195/2002 si sanctionate de art. 102/3/ lit. b, art.10/1, art. 100/1/7 din OUG nr.195/2002, rep.

- petentul a semnat procesul verbal si a consemant ,,Nu obiectez o sa merg sa remediez defectiuni.,,

- procesul-verbal,în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, pe baza propriilor constatari, acesta se bucura de o prezumtie relativa de legalitate si veridicitate urmand a analizat prin coroborare cu celelalte dovezi, astfel dreptul contravenientului la aparare si la un proces echitabil nu este in nici un fel incalcat, intrucat prezumtia poate fi rasturnata.

- dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut din moment ce prezumtiile bazate pe fapte si legi opereaza în sistemul nostru de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului în masura în care Statul respecta limite rezonabile fărăa sa impuna conditii imposibil de îndeplinit si respectand dreptul la aparare al contravenientului. Se retine ca persoana sanctionata contraventional are dreptul la un proces echitabil, conform art.31 - 36 din OG nr.2/2001 în care sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt retinuta in procesul verbal contestat nu corespunde modului in care s-au desfasurat evenimentele, iar sarcina instantei este de a respecta limita proportionalitatii între scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramane nesanctionata o conduita antisociala si respectarea dreptului la aparare al petentului.

- judecatorii au îndatorirea sa staruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si prin aplicarea corecta a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale, exercitandu-si rolul activ in conformitate cu art.129 alin.5 Cod pr. civ., a procedat la verificare temeiniciei si legalitatii procesului verbal contestat de catre petent, in raport de prevederile OG nr.2/2001-reglementarea cadru in materie contraventionala.

- art.17 din ordonanță, sancționează, cu nulitatea absolută, omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar in cazul persoanei juridice lipsa denumirii si a sediului, a faptei savarsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator-analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, se constată că respectă toate aceste cerinte sanctionate cu nulitatea absoluta. Orice alte lipsuri din procesul-verbal sunt sancționate cu nulitatea relativă, ceea ce presupune ca persoana care invocă nulitatea să dovedească faptul că i s-a produs o vătămare, iar instanța să constate în raport de materialul probator administrat, că vătămarea nu poate fi acoperită decât prin anularea procesului verbal si din această perspectivă, se retine ca i-ar reveni petentului obligația de a propune probe și aduce probe care să dovedească contrariul celor reținute în procesul verbal de constatare a contravenției, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoiala rezonabilă, stiut fiind ca in materie contraventionala se angazeaza raspunderea chiar si pentru culpa cea mai simpla.

- se retine ca procesul verbal de constatare a contraventiei contestat a fost întocmit si cu respectarea art.16 din OG nr.2/2001, agentul constatator a descris starea de fapt - faptele contraventionale retinute in sarcina petentului si a încadrat in drept starea de fapt expusa, instanta putand sa aprecieze corectitudinea încadrarii juridice, precum si temeinicia celor retinute, iar prin neconsemnarea in procesul verbal a ocupatiei si locului de munca nu s-a adus petentului vreo vatamare.

- autovehiculul condus de petent a fost supus examinarii tehnice efectuate de catre experti de la Registrul Auto R____, care au întocmit rapoartele de control in trafic depuse la filele 39,40, in care s-au consemnat deficientele prezentate de autovehiculul marca Dacia cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX ce tracta remorca cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, frana stationare emisa insuficienta a franei care sa asigure actionarea franei joc cuplaj volan, cuplaj plastic deteriorat, anvelope fata+spate de alte dimensiuni - 175/R 13, iar remorca cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX, prezinta anvelope de alte dimensiuni, 175/70R13, in baza de date figurand cu 155R13. Petentul a semnat rapoartele de control in trafic fara obiectiuni.

- coroborand cele consemnate in procesul-verbal contestat, cu concluziile rapoartelor de control in trafic si cu mentiunile înscrise in certificatul de înmatriculare al autoturismului cu privire la dimensiunile anvelopelor se apreciaza ca petentul a savarsit contraventiile acolo retinute.

- faptele savarsite de petent se înscriu in ipoteza expres si limitativ prevazuta de textele de lege retinute in actul sanctionator, considerata periculoasa de catre legiuitor si ca petentul a savarsit faptele cu vinovatie din moment ce a înteles sa conduca un vehicul al carui sistem de frânare prezinta grave deficiente si dotate cu alt tip de anvelope decat cel înscris in certificatul de înmatriculare, pe un drum public extrem de circulat, DN7, ceea ce a constituit un pericol real pentru ceilalti participanti la trafic.

La data de 6 iunie 2013, petiționarul E_____ T___ P____ a declarat recurs împotriva sentinței instanței de fond, solicitând casarea sentinței, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, intrucit:

- instanța a interpretat greșit actul juridic, respingându-i plângerea formulata, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie Județean D________, întrucât:

- procesul verbal de constatare este total nereal si nelegal, impunându-se anularea acestuia ; în realitate fapta contravenționala nu exista, iar procesul verbal este nelegal, nefiind vinovat de săvârșirea contravenției.

- așa cum s-a menționat anterior si cum se retine în cuprinsul procesului verbal contestat, faptele imputate constau în aceea ca ar fi condus autoturismul cu joc la volan si frâna de mână nu se acționează până la capăt, aspecte total neadevărate, în acest demers agentul de politie chiar daca a fost asistat de 2 angajați RAR, aceștia nu au făcut o constatare tehnica minuțioasa si reala, verificarea făcându-se formal, aceștia nedeținând o rampa specializata pentru efectuarea unui control tehnic corect. În baza unui control superficial, pornind de la prezumția ca ceva trebui sa fie în neregula cu autoturismul său și în mod eronat si tedentios cei de la R.A.R au "identificat" aceste probleme tehnice.

- numai în legătura cu dimensiunile anvelopelor, recurentul recunoaste ca sunt de alte dimensiuni, fapt pentru care a semnat procesul verbal.

- autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXX nu era proprietate personala a sa, înainte de a fi împrumutat s-a interesat la proprietarul de drept al mașini daca aceasta are toate actele in regulă, anume inspectia tehnica periodica la zi RCA si rovigneta. Acestea fiind în regula, mașina având ITP-ul făcut în ateliere agreate R.A.R, iar la momentul când a plecat pe drumurile publice a fost vânat si oprit de politie, deoarece avea o simpla Dacie 1310.

- procesul verbal a fost făcut într-un mod abuziv si necorespunzator cu realitatea, deoarece avea permis de șofer profesionist categoria A , B, C, D, E ; luându-i-se dreptul la munca, de asemenea, nu și-ar fi asumat riscul de a circula pe drumurile publice cu un autoturism care nu ar fi avut inspecția tehnica periodica la zi, cu atât mai mult cu defecțiuni la direcție, cunoscând noile reglementari în rigoare.

- se solicită a se analiza documentul din care sa reieiese cum s-a măsurat si au cuantificat cei de la R.A.R acel presupus joc la volan, deoarece uzina constructoare dă o anumita toleranță de câteva grade la acest asa zis joc ; frâna de mana se putea acționa foarte ușor până sus daca exista bunăvoința din partea celor de la R.A.R, dar nu s-a vrut acest lucru.

- in conformitate cu art.6 din CEDO si jurisprudenta instanțelor din România, în materie contravenționala prezumția de nevinovăție poarta si asupra sarcinii probei, care revine agentului constatator, iar îndoiala profita petentului ( a se vedea Austria vs. Italia , Annuaire de la Convention, vol. VI, pag. 783). Având în vedere dispozițiile art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului privitoare la obligativitatea asigurării unui proces echitabil, precum si Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului in cauza A_____ împotriva României, prin care s-a reținut faptul ca in cadrul unei proceduri contravenționale trebuie recunoscuta prezumția de nevinovăție a persoanei sancționate contravențional, prezumție care trebuie înlăturata de instituția emitenta a procesului-verbal de contravenție, rezulta faptul ca dovada săvârșirii faptei sancționate si a caracterului acesteia revine agentului constatator.

- aceasta obligație a fost însusita de instanțele din România, într-o speța similara Judecătoria Sector 2 București a decis ca " [...] mențiunile procesului-verbal de contravenție în cauza nu sunt susținute de un probatoriu aferent cu privire la existenta faptei contravenționale, săvârșirea faptei de către petent si vinovăția acestuia in comiterea contravenției." În cazul în care probele nu sunt certe, sigure, complete, ci exista îndoiala cu privire la săvârșirea contravenției, se aplica regula in dubio pro reo, potrivit căreia orice îndoiala operează in favoarea contravenientului.

- fără existenta vreunei probe in acest sens, simpla constatarea a săvârșirii contravenției de către agentul constatator, nu înlătura in nici un fel prezumție de nevinovăție, prin urmare, cade în sarcina agentului constatator sa dovedească cerințele impuse cumulativ prin dispozițiile legale sus mentionate ; simpla afirmație a agentului constatator cu privire la săvârșirea unei contravenții nu constituie mijloc de proba.

- deoarece, intimata nu a probat săvârșirea contravenției de către el (nici prin raport de expertiza tehnica, nici prin probe video) rezulta ca prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnata , iar în subsidiar daca se va constata vinovăția, instanța sa aplice sancțiunea avertisment.

Tribunalul, examinând sentința recurată, în raport de motivele de recurs, de actele și lucrările dosarului, dar și în conformitate cu dispozițiile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, urmează a respinge recursul, pentru următoarele considerente.

In mod corect instanta a realizat o interpretare corecta a probelor si o aplicare adecvata a textelor legale la situatia de fapt.

Este indubitabil ca procesul verbal atacat are la baza o proba si anume raportul de control tehnic in trafic,incheiat la 19.07.2012.

Este adevarat ca potrivit jurisprudentei CEDO, orice persoana are dreptul de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa , insa acest drept nu este absolut din moment ce prezumtiile bazate pe fapte si legi opereaza în sistemul nostru de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului în masura în care Statul respecta limite rezonabile fărăa sa impuna conditii imposibil de îndeplinit si respectand dreptul la aparare al contravenientului.

Raportat strict la cauza de fata, nu se pune problema nerespectarii prezumptiei de neviovatie, in conditiile in care intimatul a probat existenta contraventiei cu raportul de control in trafic, revenind recirentului sarcina de a produce dovada contrara.

Pe de-o parte asa cum in mod corect instanta de fond a retiunut in considerentele sentintei atactae, recurentul petent nu a avut nicio obiectune la raportul de control in trafic, iar pe de alta parte acesta nu a produs o proba egala si contrara celei care a stat la baza procesului verbala atacat.

Nu poate fi primita critica recurentului relaitva la existenta in cauza a unui dubiu care sa-i profite, si nici critica relativa la modul in care s-a facut constatarea de catre cei doi angajati RAR.

Potrivit art 5, 6, din Reglementările privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor rutiere - RNTR 11 aprobate prin Ordinul M___ nr. 230/2007:

- CTT se efectuează pentru vehiculele aflate în circulație pe drumurile publice din România, fără discriminări bazate pe naționalitatea conducătorului auto sau pe statul de înmatriculare ori punere în circulație a vehiculului, ținându-se cont de necesitatea reducerii la minimum a costurilor și întârzierilor provocate conducătorilor auto și/sau operatorilor economici.

- Lucrătorul Poliției Rutiere asigură oprirea vehiculelor în vederea efectuării de către inspectorul RAR a verificărilor prevăzute prin prezentele reglementări.

- CTT cuprinde următoarele verificări: a) o inspecție vizuală a stării tehnice a vehiculului în staționare; b) o verificare a raportului de CTT întocmit recent sau o verificare a documentelor care atestă efectuarea ITP în statul de înmatriculare sau punere în circulație a vehiculului și, în particular, pentru vehiculele dintr-un stat membru al Uniunii Europene, a documentului ce atestă că vehiculul a fost supus ITP obligatorii, conform Directivei 2009/40/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 privind inspecția tehnică auto pentru autovehicule și remorcile acestora; și/sau; c) o inspecție ce vizează detectarea defectelor privind starea tehnică a vehiculului. Această inspecție se efectuează asupra unuia, mai multor sau tuturor punctelor de control enumerate în raportul de CTT.

Potrivit Anexei nr 1 la Reglementărilor privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor rutiere - RNTR 11 aprobate prin Ordinul M___ nr. 230/2007 , cele doua deficiente constatate de inspectorii RAR , cu codul 1.1.15.f- cursa insuficienta a frinei care nu asigura tragerea finei, si 2.2.2.c- joc cuplaj volan , cuplaj elastic deteriorat, reprezinta deficiente majore.

Nu poate fi primita critica recurentului în sensul că verificarea s-a făcut formal, aceștia nedeținând o rampa specializata pentru efectuarea unui control tehnic corect, căci potrivit art. 10 alin 3 din RNTR 11, numai dacă inspectorul RAR estimează că importanța defectărilor de întreținere ale vehiculului inspectat poate crea un risc privind siguranța rutieră, de natură să justifice o inspecție mai aprofundată, în special în ceea ce privește frânarea, vehiculul poate fi supus unei inspecții mai complexe într-o stație de ITP autorizată de RAR conform legislației în vigoare și situată în apropiere.

Cât privește înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului, se apreciaza că nu se popate aplica avertismentul, în condițiile în care – așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului- faptele savarsite de petent se înscriu in ipoteza expres si limitativ prevazuta de textele de lege retinute in actul sanctionator, considerata periculoasa de catre legiuitor si ca petentul a savarsit faptele cu vinovatie din moment ce a înteles sa conduca un vehicul al carui sistem de frânare prezinta grave deficiente si dotate cu alt tip de anvelope decat cel înscris in certificatul de înmatriculare, pe un drum public extrem de circulat, DN7, ceea ce a constituit un pericol real pentru ceilalti participanti la trafic.

Pe de altă parte tribunalul apreciază că pentru aplicarea avertismentului trebuiesc produse un minim de probe din care sa reiasă împrejurările concrete în care a fost săvârșită contravenția, circumstanțele in care a fost savirsita contraventia, precum și pericolul social concret al faptei, care să impună înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, ori recurentul petent nu a produs nici un fel de dovezi in acest sens.

F___ de cele de mai sus, urmeaza a respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul petiționar E_____ T___ P____, domiciliat în București, ___________________, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 538/08.04.2013, pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ____________________, nr. 64, județul Dâmbovița.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20.11.2013.

P_________, JUDECATORI,

F_____ E_____ E____ I___ A__-M____ G______

Grefier,

V_______ M____

Judecător fond G_______ A_____

Judecătoria Răcari

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Red. EF/V.M.

Ex.2/12.12.2012

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025