Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul MARAMUREŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1665/2015 din 11 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

cod operator 4204

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE C_________

ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

Decizia Civilă Nr. 1665/A

Ședința publică din 11 Decembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S_____ O_____

JUDECĂTOR: V______ I_____

GREFIER: P______ V________ G___

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de către apelantul B______ D____ M____ domiciliat în Baia M___, ________________/A Județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 998 din 17.02.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M___ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Maramureș cu sediul în Baia M___, ____________________. 37, jud. Maramureș, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul B______ D____ M____ pentru intimatul I____________ de Poliție al Județului Maramureș domnul consilier juridic M______ P___.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată faptul că apelul este la primul termen de judecată și procedând la verificarea competenței potrivit art. 131 alin 1 Cod procedură civilă, constată că este competentă în a soluționa apelul potrivit art. 95 pct. 2 Cod procedură civilă.

Întrebați fiind de instanță dacă mai are alte cereri de formulat apelantul cât și reprezentantul intimatului arată că nu, motiv pentru care, instanța având în vedere faptul că nu sunt alte cereri formulate pentru acest termen constată încheiată cercetarea judecătorească, lămurit apelul sub toate aspectele, acordând cuvântul pe fondul acestuia .

Apelantul solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris.

Domnul consilier juridic M______ P___ solicită respingerea apelului ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței civile atacate ca fiind legală și temeinică. Consideră faptul că instanța de fond în mod corect a apreciat că petentul se face vinovat de cele care au fost reținute în sarcina sa, potrivit înregistrării video care au fost depuse la dosarul cauzei.

Instanța, apreciind că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, a reținut apelul în pronunțare

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului constată următoarele:

Prin Sentința Civilă nr. 998 din 17.02.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M___ s-a respins plângerea la contravenție formulată de petentul B______ D____ M____ domiciliat în Baia M___, __________________ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Maramureș.

În considerentele hotărârii s-a reținut că prin plângerea la contravenție înregistrată sub nr. de mai sus, petentul B______ D____ M____ a solicitat în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Maramureș anularea procesului verbal încheiat la data de 15.01.2014 nr. CP xxxxxxx în sarcina sa și în subsidiar modificarea sancțiunii dată în sancțiunea avertisment.

În motivare arată că a fost depistat în trafic cu 104 km/h ceea ce nu corespunde adevărului întrucât nu a depășit limita de viteză de 90 km/h în afara localității Satulung.

În probațiune a solicitat a se depune de către intimat a datelor persoanei care a operat aparatul radar, atestatul operator radar, certificatul de omologare al aparatului radar, dovada valabilității buletinului de verificare metrologică, dovada autotestării.

În drept invocă O.G. 2/2001, NML 021 – 05.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul I____________ de Poliție al Județului Maramureș a solicitat respingerea ca nefondată a plângerii petentului.

Analizând lucrările dosarului, instanța de judecată a reținut următoarele:

Petentul B______ D____ M____ a fost sancționat contravențional pentru aceea că în data de 15.01.2014 în calitate de conducător auto al auto XXXXXXXXX, a fost depistat conducând cu viteza de 107 km/h prin localitatea Satulung, abaterea fiind filmată și înregistrată cu aparatul video radar omologat și verificat metrologic, montat pe auto aparținând organelor de poliție MAI xxxxx.

Petentul a susținut că nu a depășit viteza de 20 km/h fiind înregistrat în afara localității Satulung, neaducând nicio probă în acest sens.

Sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, instanța a constatat că acesta cuprinde mențiunile prev. de art. 16, 17 din O.G. 2/2001 sub sancțiunea nulității fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.

Procesul verbal încheiat se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și legalitate petentului revenindu-i sarcina să facă dovada contrară celor reținute în procesul verbal ceea ce nu a făcut.

Împotriva sentinței a declarat apel petentul B______ D____ M____ solicitând schimbarea acesteia cu consecința anulării procesului verbal de constatare a contravenției în principal, respectiv transformarea sancțiunii amenzii și reținerii permisului de conducere în avertisment, în subsidiar.

Apelantul a susținut că la momentul controlului, nu se află în localitate, fiind în afara localității și circulând cu o viteză de circa 90km /h, aspect ce a fost confirmat și de înregistrarea vizionată în sala de judecată unde la cele două poziții oprite viteza era de 93 km/h și respectiv de 96 km/h fără să iasă în evidență că a fost filmat în zona urbană.

Apelantul a arătat că mențiunile sale cu privire la cele întâmplate nu au fost luate în considerare și s-a procedat la aplicarea sancțiunilor descrise în procesul verbal, iar instanța de fond nu a reținut în mod corect starea de fapt aflată pe înregistrarea video, în hotărâre fiind greșit inclusiv numărul de înmatriculare al autoturismului.

Petentul a învederat tribunalului, că organele de constatare a faptei contravenționale au obligația de a prezenta probe clare și concludente care să confirme cele constatate, sancțiunea complementară aplicată depășind cu mult cerința proporționalității ajungându-se la îngrădirea dreptului de a mai conduce în ciuda faptului că nu sunt îndeplinite condițiile legale privind suspendarea permisului de conducere.

A susținut că înscrisurile depuse la dosar, sunt ilizibile și nu îndeplinesc condițiile prevăzute în pct.3.2.6 și pct.3.5.1 din Normele de Metrologie Legală NML 021-05, nefiind depusă planșa foto/ filmarea privind dovada deplasării continue cu încălcarea limitei de viteză .

Apelantul a mai arătat că contestă aplicarea corectă și temeinică a măsurii complementare întrucât înregistrarea video nu confirmă depășirea vitezei de 100 km/h pe un sector de drum ce limitează viteza la 50 km/h.

Prezent în sală reprezentantul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, instanța de fond apreciind în mod corect că petentul se face vinovat de cele care au fost reținute în procesul – verbal, potrivit înregistrării depuse la dosarul cauzei.

Analizând sentința, raportat la susținerile apelantului invocate în apelul, care a fost declarat în termenul legal prevăzut de art. 468 Cod de Procedură Civilă, ținând cont de prevederile legale incidente în materie, tribunalul a reținut următoarele:

Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, contestat prin plângerea dedusă judecății în dosarul pendinte, cuprinde mențiunile prevăzute de art.16 din O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu modificările și completările ulterioare, astfel că nu pot fi reținute motive de nulitate absolută a acestuia conform prevederilor art. 17 din aceeași ordonanță, aspect stabilit corect de instanța de fond.

Corespunde realității că intimata a depus la dosar copii ale atestatului operatorului radar, a certificatului de aprobare a modelului și buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, cu care s-a efectuat măsurarea vitezei, prin urmare nu pot fi primite apărările apelantului referitoare la încălcarea dispozițiilor pct.3.2.6 din NML 021-05.

Cât privește temeinicia procesului verbal de contravenție, tribunalul reține că înregistrarea depusă la dosarul de fond nu confirmă starea de fapt descrisă de agentul constatator cu privire la viteza de 107 km /h.

În contextul celor arătate, și ținând cont că viteza cu care circula petentul rezultată din filmarea efectuată de aparatul radar a fost de 90-96 km , susținerile apelantului sunt întemeiate.

Trebuie menționat că atâta vreme cât filmarea nu dovedește deplasarea continuă cu depășirea limitei de viteză în sensul reglementat de art. 3.5.1 din NML 021-05, în sarcina petentului nu poate fi reținută depășirea în localitate a limitei de viteză prevăzută de art. 48 din OUG nr. 195/2002 cu modificările și completările ulterioare.

În condițiile în care apelantul nu a comis contravenția menționată de agentul constatator acesta nu poate fi sancționat în baza art.102 alin.3 lit. e din aceeași ordonanță, situație în care actul constatator și sancționator este netemeinic.

Din perspectiva considerentelor de fapt și de drept expuse, apărările formulate de petent sunt justificate împrejurare în care se impune admiterea apelului în baza art.480 alin.2 Cod de procedură civilă, cu consecința schimbării hotărârii pronunțate de judecătorie în sensul admiterii plângerii și anulării procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de petentul B______ D____ M____ domiciliat în Baia M___, ________________/A Județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 998 din 17.02.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M___, pe care o schimbă în temeiul art. 480 alin 2 Noul cod de procedură civilă în sensul că:

Admite plângerea formulată de petentul B______ D____ M____, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx din 15.01.2014 încheiat de I____________ de Poliție al Județului Maramureș

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 11.12.2015.

Președinte,

S_____ O_____

Judecător,

V______ I_____

Grefier,

P______ V________ G___

Red. I.V/ 21.12.2015

Tred. P.V.G. / 23.12. 2015 - 4 ex

Judecător la fond: V_______ U________

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025