Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
CURTEA DE APEL G_____
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR 1501/R
Ședința publică de la 15.11.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – P_____ D______ –Judecător
Judecător – M____ T____
Judecător – L____ H__________
Grefier – F_____ B______
-.-.-.-.-.-.-.-.-
Ministerul Public a fost reprezentat de Procuror General Adjunct
- C_____ C_____ M______ -din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel G_____
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de P________ DE PE L____ JUDECĂTORIA G_____, privind pe inculpata C_______ M______ și de către recurenta - inculpată P_____ P______ E_____ împotriva sentinței penale nr. 853/30.04.2013 pronunțată de Judecătoria G_____, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul –inculpat, personal, P_____ P______ E_____, personal asistată de avocat ales D___ S____ M_____, în baza împuternicirii avocațiale nr. xxxxxxx/15.11.2013 pe care o depune la dosar și intimata –inculpată C_______ M______, personal, asistată de avocat din oficiu S______ M_____.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, prin care s-a arătat că este primul termen de judecată acordat în cauză, după care:
Inculpata C_______ M______, întrebată fiind, arată că nu dorește să-și angajeze apărător din oficiu.
Curtea, în conformitate cu disp. art.301 Cod procedură penală, acordă cuvântul pentru a se formula cereri, ridica excepții și pune concluzii.
Apărătorii părților și reprezentantul Parchetului, fiecare având pe rând cuvântul, susțin că nu au cereri prealabile de formulat.
Curtea, văzând că nu sunt cereri de formulat, alte chestiuni prealabile sau excepții de ridicat, în conformitate cu art. 38513 Cod procedură penală, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Parchetului apreciază că sentința penală recurată este nelegală întrucât s-au încălcat dispozițiile art. 195 Cod procedură penală și pe cale de consecință netemeinică sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate. În opinia sa, instanța de fond, urmare aplicării pedepselor pentru faptele deduse judecății, a stabilit o pedeapsă rezultantă pe calea instituției prev. de art. 195 Cod procedură penală și nu în condițiile prev. de art. 344-345 Cod procedură penală. În opinia sa, instanța de fond trebuia ca în urma contopirii pedepselor pentru faptele aplicate pentru faptele de duse judecății să stabilească pedeapsa ca fiind cea mai grea și pe care să o sporească eventual până la 3 ani închisoare cum a făcut ulterior prin încheierea de îndreptare eroare materială. Apreciază că această aplicare trebuia să o facă de la început și nu pe calea instituției prev. de art. 195 Cod procedură penală.
Solicită admiterea recursului formulat de P________ de pe lângă Judecătoria G_____, în defavoarea inculpatei C_______ M______, casarea Încheierii de îndreptare eroare materială din data de 08.05.2013 a Judecătoriei G_____ și casarea în parte a hotărârii instanței de fond, în sensul menținerii pedepselor aplicate pentru infracțiunile deduse judecății, contopirii acestora și aplicarea unui spor corespunzător în condițiile art. 64 alin 1 lit. b Cod penal, urmând să se mențină modalitatea de executare avută în vedere de către instanța de fond.
În opinia sa sentința recurată este nelegală întrucât a fost depășit cadrul legal de aplicare al dispozițiilor art. 195 Cod procedură penală. În contextul casării instanței de fond pe motivul invocat, să se soluționeze în condițiile menționate anterior și latura penală a cauzei cu privire la pedeapsa rezultantă aplicată în cauză.
Apărătorul din oficiu, pentru inculpata C_______ M______, solicită respingerea recursului declarat de P________ de pe lângă Judecătoria G_____, pentru următoarele motive:
În primul rând se invocă, în mod greșit, că nu s-au aplicat corect și legal prevederile art. 195 Cod procedură penală, respectiv nu s-ar fi impus îndreptarea erorii materiale sau ar fi trebuit să fie aplicată în alt mod. Or, chiar în motivele de recurs formulate în scris se arată: ,,pentru a fi supuse procedurii de îndreptare prev. de art. 195 Cod procedură penală, erorile trebuie să fie materiale și evidente”.
Totodată, se invocă la fel de eronat că instanța nu dă de înțeles că eroarea cade asupra cuantumului pedepsei celei mai grele, ci asupra sporului. În opinia sa, instanța de fond, în modul cel mai evident, prin Încheierea din 08.05.2013, a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul: în loc de ,,urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani, va fi menționat ,,urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani sporită la 3 ani”, deci în mod clar îndreptarea privește cuantumul pedepsei și nu sporul aplicat de către instanța de judecată.
Solicită respingerea acestui prim capăt de cererea al motivului de recurs formulat de P________ de pe lângă Judecătoria G_____.
În al doilea rând se invocă eronat o neindividualizare corectă a pedepselor, în funcție de natura relațiilor sociale lezate, modalității de săvârșire a faptelor, numărul actelor materiale și rezultatul produs. Or, nu se arată care sunt aceste condiții pentru a se putea forma convingerea instanței de judecată că în adevăr așa este. Solicită a se avea în vedere că activitatea infracțională a inculpatei C_______ M______ s-a desfășurat pentru o foarte scurtă perioadă de timp (aprilie –mai 2009) și de atunci au trecut aproape cinci ani de zile. Inculpata pe parcursul procesului penal a dat dovadă de o conduită bună, s-a prezentat în instanță, a avut o atitudine sinceră în sensul că a recunoscut fapta, și a beneficiat de prevederile art. 3201 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive solicită respingerea și a acestui al doilea capăt de recurs. Cu plata onorariului din oficiu.
Apărătorul ales al inculpatei P_____ P______ E_____, arată că inculpata a formulat recurs având în vedere hotărârea instanței de fond prin care a fost condamnată la 1 an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, motivat de faptul că infracțiunea dedusă judecății nu ar fi cea reținută prin rechizitoriu. În opinia sa, infracțiunea care poate fi reținută de către inculpata P_____ P______ E_____ aceea cea prev. de art. 249 Cod penal, respectiv neglijența în serviciu, mod în care au fost făcute și apărările.
Ca situație de fapt, arată că aceasta, în calitate de agent al ______________________________ IFN SA, a încheiat opt contracte de credit, fictive, după ce în prealabil coinculpata C_______ M______, i-a câștigat încrederea, și a dovedit o oarece serozitate, în sensul că a plătit la timp niște rate. Având în vedere că inculpata P_____ P______ E_____ a fost sinceră în declarația dată, consideră că nu se poate reține în sarcina sa o intenție directă la săvârșirea infracțiunii și că în mod corect infracțiunea care ar trebui reținută în sarcina sa este cea de neglijență în serviciu. Inculpata nu a întocmit acele contracte de credit, iar actele false au fost verificate de către o altă persoană, respectiv martorul M____ N_____ A_______, care este inspector antifraudă în cadrul ______________________________ IFN SA și care a arătat mecanismul de funcționare. În primul rând fiind și în interesul firmei faptul că se întocmeau niște credite, singura problemă rămânând aceea că banii nu au fost achitați. Or, dacă se achita creditul nimeni nu avea nimic de zis. M_______ M____ N_____ A_______ a arătat că existau situații de creditare care nu erau acceptate și bineînțeles se făceau acele verificări, privind adeverințele care se atașau la cererile de acordare a unui credit. La fila 142 în declarație, martorul arată că: ,,precizez că adeverințele de salariat prezentate de către inculpată, nu au fost verificate eficient de colaborator”. Consideră că potrivit acestor susțineri ale martorului se poate vorbi despre o culpă însăși a societății. Or, dacă inculpata P_____ P______ E_____ a depus o documentație, iar partea vătămată ______________________________ IFN SA, nu a dat eficiență, prin acel departament de verificare a documentelor, și nu a luat măsuri, s-a ajuns la întocmirea unor contracte fictive și pe mai de parte s-au acordat sume de bani pentru debitori, care însă nu au primit acele sume obținute pe contractele de creditare. Ce i se poate reproșa inculpatei P_____ P______ E_____, este doar culpa cu previziune, pentru că aceasta ar fi trebuit să prevadă, că dacă are încredere în C_______ M______, care i-a înmânat contractele de credit semnate de anumite persoane, și că acele contracte ar fi putut să nu fie semnate de către acele persoane, nefiind de față.
În ceea ce privește faptul că în sarcina inculpatei s-ar fi reținut că ar fi avut o amendă administrativă în cuantum de 400 lei. Arată că nu cunoaște de existența acesteia, iar la dosar nu a fost depusă o astfel de hotărâre. Susține că inculpata nu are antecedente penale și mai mult și-a recunoscut cu sinceritate vinovăția.
Solicită admiterea recursului inculpatei P_____ P______ E_____, pentru considerentele prezentate mai sus. Respectiv ca instanța să îmbrățișeze poziția inculpatei în sensul că se face vinovată doar de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 249 Cod penal, respectiv neglijența în serviciu. Ca și sancțiune aplicată acesteia, iar în apărare, solicită aplicarea unei amenzi penală.
În cazul în care instanța va aprecia că sancțiunea dedusă judecății este cea corectă, așa cum s-a arătat și în fața instanței de fond, și a fost condamnată la 1 an închisoare, solicită ca instanța să aibă în vedere faptul că inculpata a fost sinceră, de asemenea că a încercat și acoperit mare parte din prejudiciu. În opinia sa, având în vedere naivitatea inculpatei P_____ P______ E_____, care a avut încredere în coinculpata C_______ M______, și faptul că cea dintâi nu a obținut nici un beneficiu, aceasta putea fi achitată, și ca sancțiune se putea aplica acesteia o amendă administrativă potrivit art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b1 cu aplicarea art. 181 Cod penal.
Reprezentantul Parchetului consideră că în cazul în care instanța ar admite recursul inculpatei și s-ar schimba încadrarea juridică a faptei deduse judecății, în sensul aplicării disp. art. 249 Cod penal, ar trebui să se facă aplicarea și a dispozițiilor art. 258 Cod procedură penală. În acest sens infracțiunea respectivă s-ar pedepsi la plângerea prealabilă, astfel că instanța ar trebui să pună în vedere părții vătămate să formuleze precizări în sensul dacă formulează plângere prealabilă și nicidecum plângere penală (în conformitate cu disp. art. 286 Cod procedură penală).
Din punctul său de vedere probatoriul administrat în cauză a dovedit fără nici un dubiu că inculpata –recurentă, în calitate de agent în cadrul ______________________________ IFN SA, a ajutat-o pe inculpata C_______ M______ să obțină în mod fraudulos credite în numele titularilor M_____ L______, G_____ I_______, R____ G______, R_______ I______, S______ E______, C_______ S_______ L_______ și C______ C______. Totodată că aceasta cunoștea faptul că sumele dobândite prin credit nu urmau a fi încasate de către titularul contractului de împrumut, ci de inculpata C_______ M______, care nu ar fi putut beneficia de împrumuturi acordate în continuare de partea vătămată, în nume propriu. Deși inculpata P_____ P______ E_____ avea cunoștință de obligațiile ce îi reveneau în calitate de agent al părții vătămate, pentru a o ajuta pe inculpata C_______ M______ să obțină în mod nelegal diferite sume de bani a acceptat încheierea unor contracte cu date nereale, contrafăcute de coinculpata C_______ M____. Documentele respective au fost prezentate ulterior reprezentantului părții vătămate pentru obținerea acordului la încheierea contractelor de creditare. Faptul că s-a obținut acest acord, mai greu sau mai ușor, este lipsit de relevanță, câtă vreme urmarea s-a produs fiind de esența infracțiunii de înșelăciune că inducerea în eroare nu trebuie să aibă o anumită intensitate pentru a produce consecințele vizate la art. 215 Cod penal.
Apreciază că inculpata a acționat cu intenție directă în înlesnirea inducerii în eroare a părții vătămate cu privire la realitatea celor menționate în actele contrafăcute prezentate, cu scopul de a obține pentru inculpata C_______ M______ și nu pentru sine, un folos material injust.
Solicită respingerea recursului declarat de inculpata P_____ P______ E_____, ca nefondat. Raportat la aceste concluzii solicită a se constata că respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice la care a apelat instanța de fond este legală și temeinică. Cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Conform prevederilor art. 38513 alineatul ultim Cod procedură penală se acordă ultimul cuvânt inculpatei C_______ M______, lasă la aprecierea instanței și regretă fapta comisă. Arată că va achita prejudiciul.
Conform prevederilor art. 38513 alineatul ultim Cod procedură penală se acordă ultimul cuvânt inculpatei P_____ P______ E_____, regretă faptul că titularii contractelor de credit, respectiv, M_____ L______, G_____ I_______, R____ G______, R_______ I______, S______ E______, C_______ S_______ L_______ și C______ C______, au avut de suferit pentru că s-a lăsat manipulată afectiv de către C_______ M______, la presiunea firmei ______________________________ IFN SA, care permanent îi solicitau contracte noi. Susține că pe titularii contractelor de credit i-a văzut deseori în cercul de prieteni ai inculpatei C_______ M______ și nu erau persoane care nu o cunoșteau personal. Faptul că nu au dorit să recunoască în fața instanței, sfătuiți de ______________________________ IFN SA, ca să nu fie obligați ca să plătească într-un fel sau altul, este altceva.
După închiderea dezbaterilor și deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față:
P________ de pe lângă Judecătoria G_____ și inculpata P_____ P______ E_____ au declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 853/30.04.2013 a Judecătoriei G_____.
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.853/30.04.2013 pronunțată în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, Judecătoria G_____ a respins cererea formulată de inculpata P_____ P______ – E_____ de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute din infracțiunea prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în infracțiunea prev. de art. 249 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
A fost condamnată inculpata P_____ P______ – E_____ la o pedeapsă de 1 (un) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și a art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, în ref. la art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal (faptă din lunile aprilie - mai 2009).
În temeiul art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani, stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatei P_____ P______ – E_____ pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 3 ani.
A fost condamnată inculpata C_______ (fostă E__) M______ la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și a art.320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală (faptă din lunile aprilie - mai 2009).
A fost condamnată inculpata C_______ (fostă E__) M______ la o pedeapsă de 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și a art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală (faptă săvârșită în lunile aprilie - mai 2009).
S-a constat că faptele din prezenta cauză sunt concurente cu faptele reținute prin sentința penală nr. 1837/10.10.2012 a Judecătoriei G_____, definitivă prin decizia penală nr. 417/R/15.03.2013 a Curții de Apel G_____.
Potrivit art. 85 alin. 1 Cod penal, anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1837/10.10.2012 a Judecătoriei G_____, definitivă prin decizia penală nr. 417/R/15.03.2013 a Curții de Apel G_____.
S-au repus în individualitatea lor pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1837/10.10.2012 a Judecătoriei G_____, definitivă prin decizia penală nr. 417/R/15.03.2013 a Curții de Apel G_____, respectiv: de 2 ani închisoare, 2 luni închisoare și de 2 luni închisoare.
În temeiul art. 36 alin. 1 Cod penal rap. la art. 33 lit. a – 34 alin. 1 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele de 2 ani închisoare și de 2 luni închisoare, aplicate prin prezenta hotărâre cu pedepsele de 2 ani închisoare, 2 luni închisoare și de 2 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 1837/10.10.2012 a Judecătoriei G_____, definitivă prin decizia penală nr. 417/R/15.03.2013 a Curții de Apel G_____, urmând ca inculpata C_______ (fostă E__) M______ să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.
În temeiul art. 861 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art. 862 alin. 1 Cod penal, termen ce se va calcula, potrivit art. 865 alin. 2 Cod penal, de la data de 15.03.2013.
Pe durata termenului de încercare, inculpata C_______ (fostă E__) M______ trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte o dată pe lună la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul G_____;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență.
Potrivit art. 71 alin. 2 Cod penal, aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II si b Cod penal, pedeapsă a cărei executare o va suspenda, potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal, pe perioada termenului de încercare de 5 ani.
În temeiul art. 14 și 346 Cod de procedură penală, în referire la art. 998 și la art. 1003 din vechiul Cod civil, au fost obligate inculpatele C_______ (fostă E__) M______ și P_____ P______ – E_____, în solidar, la plata sumei de 8861,14 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A..
În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, s-a atras atenția inculpatelor P_____ P______ – E_____ și C_______ M______ asupra consecințelor prevăzute de art. 83 alin. 1 Cod penal, de art. 84 Cod penal, respectiv asupra consecințelor prevăzute de art. 864 alin. 1 și 2 Cod penal, referitor la săvârșirea cu intenție, a unei alte infracțiuni în interiorul termenului de încercare, la neîndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre și asupra neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.
În temeiul art. 348 Cod procedura penala, au fost anulate:
- contractul de împrumut nr. xxxxxxxx 8/09.04.2009, cererea de creditare și adeverința de venit nr. 73 (pe numele B_____ L______),
- contractul de împrumut nr. xxxxxxxxx/18.05.2009, cererea de creditare și adeverința de venit din data de 14.05.2009 (pe numele G______ I_______),
- contractul de împrumut nr. xxxxxxxx 9 /19.05.2009, cererea de creditare și adeverința de salariu nr. 37/03.05.2009 (pe numele R____ G______),
- contractul de împrumut nr. xxxxxxxx 9/17.04.2009 și cererea de creditare din data de 17.04.2009 (pe numele R_______ I______),
- contractul de împrumut nr. xxxxxxxx 3/13.05.2009, cererea de creditare și adeverința de venit nr. 102/13.05.2009 (pe numele S______ E______),
- contractul de împrumut nr. xxxxxxxx 4/28.04.2009, cererea de creditare și adeverința din data de 28.04.2009 (pe numele C_______ S_______ - L_______),
- contractul de împrumut nr. xxxxxxxx 7/28.04.2009, cererea de creditare și adeverința de salariu nr. 182/23.04.2009 (pe numele M____ V_______),
- contractul de împrumut nr. xxxxxxxx 0/13.05.2009, cererea de creditare și adeverința de salariu nr. 98/10.05.2009 (pe numele C______ C______.
În baza art. 189 alin. 1 din Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, urmează a fost avansat către Baroul G_____ din fondul Ministerului Justiției.
În temeiul art. 191 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală, a obligat pe inculpata C_______ (fostă E__) M______ la plata sumei de 500 lei, și pe inculpata P_____ P______ – E_____ la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În aceeași cauză s-a pronunțat încheierea de îndreptare eroare materială strecurată în dispozitivul hotărârii din data de 08.05.2013, care face parte integrantă din hotărârea recurată, cu următorul conținut:
Potrivit art. 195 Cod procedură penală, dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta si in dispozitivul sentinței penale nr. 853/30.04.2013 pronunțată de Judecătoria G_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în sensul că la paragraful 10, în loc de:
„În temeiul art. 36 alin. 1 Cod penal rap. la art. 33 lit. a – 34 alin. 1 lit. b Cod penal, contopește pedepsele de 2 ani închisoare și de 2 luni închisoare, aplicate prin prezenta hotărâre cu pedepsele de 2 ani închisoare, 2 luni închisoare și de 2 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 1837/10.10.2012 a Judecătoriei G_____, definitivă prin decizia penală nr. 417/R/15.03.2013 a Curții de Apel G_____, urmând ca inculpata C_______ (fostă E__) M______ să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.”
„În temeiul art. 36 alin. 1 Cod penal rap. la art. 33 lit. a – 34 alin. 1 lit. b Cod penal, contopește pedepsele de 2 ani închisoare și de 2 luni închisoare, aplicate prin prezenta hotărâre cu pedepsele de 2 ani închisoare, 2 luni închisoare și de 2 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 1837/10.10.2012 a Judecătoriei G_____, definitivă prin decizia penală nr. 417/R/15.03.2013 a Curții de Apel G_____, urmând ca inculpata C_______ (fostă E__) M______ să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, sporită la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.”
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 7403/P/2010 din 08.02.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria G_____, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatelor:
- C_______ (fostă E__) M______, pentru săvârșirea – în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a C. pen. – a infracțiunilor de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și
- P_____ P______ – E_____, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În temeiul art. 262 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, a art. 11 pct. 1 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei P_____ P______ – E_____ pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 290 alin. 1 Cod penal.
Prin actul de inculpare s-a reținut că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpata C_______ (fostă E__) M______ ar fi completat cu date nereale documentele de credit, pe numele R____ G______, R_______ I______, G______ I_______, B_____ L______, S______ E______, C_______ S_______ – L_______, M____ V_______ și C______ C______, pe care le-a prezentat inculpatei P_____ P______ – E_____, agent în cadrul S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A. și ar fi semnat contractele de credit în locul titularilor în scopul de a obține în mod fraudulos sume de bani cu titlu de credit, prin inducerea în eroare a reprezentanților S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A., însușindu-și sumele de bani astfel obținute.
În sarcina inculpatei P_____ P______ – E_____ s-a reținut că, în calitate de agent în cadrul S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A. ar fi ajutat ca inculpata C_______ M______ să obțină în mod fraudulos credite pe numele titularilor M_____ L______, G______ I_______, R____ G______, R_______ I______, S______ E______, C_______ S_______ – L_______ și C______ C______.
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarațiile martorilor M____ N_____ – A_______ (file 25 – 27 dosar u.p.), M_____ L______ (file 28 - 30 dosar u.p.), G______ I_______ (file 38 - 41 dosar u.p.), R____ - G______ (file 51 - 53 dosar u.p.), R_______ I______ (file 66 - 67 dosar u.p.), S______ E______ (fila 73 - 76 dosar u.p.), C_______ S_______ - L_______ (fila 86 - 89 dosar u.p.), M____ V_______ (file 118 - 121 dosar u.p.), C______ C______ (file 127 - 130 dosar u.p.) și declarațiile inculpatelor P_____ P______ – E_____ (file 181 – 184 dosar u.p.) și C_______ M______ (file 174 - 177 dosar u.p.).
La dosarul cauzei au fost depuse adrese emise de Inspecția Muncii – I.T.M. G_____ (file 137 – 139), raportul de expertiză criminalistică grafoscopică nr. xxxxx/30.06.2011 (file 145 – 161 dosar u.p.) și copii ale contractului de agenție din data de 18.03.2008 (file 10 – 20 dosar u.p.) și ale contractelor de împrumut nr. xxxxxxxx 8/09.04.2009, xxxxxxxxx/18.05.2009, xxxxxxxx 9/19.05.2009, xxxxxxxx 9/17.04.2009, xxxxxxxx 3/13.05.2009, xxxxxxxx 4/28.04.2009, xxxxxxxx 7/28.04.2009, xxxxxxxx 0/13.05.2009, adeverințele – angajament și cererile de creditare întocmite pe numele martorilor M_____ L______, G______ I_______, R____ – G______, R_______ I______, S______ E______, C_______ S_______ - L_______ și M____ V_______.
La datele de 27.07.2011 și de 07.09.2011 s-a procedat la prezentarea materialului de urmărire penală inculpatelor C_______ M______ și P_____ P______ - E_____, astfel cum rezultă din procesele verbale aflate la filele 185, 186 dosar u.p.
În fața instanței, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpata C_______ M______ a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală, arătând că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare și solicitând ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește. Instanța a procedat la audierea inculpatei în acest sens și, având în vedere poziția procesuală a acesteia, dar și probele administrate în cursul urmăririi penale, apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea prevederilor art. 3201 Cod procedură penală.
La termenul de judecată din data de 31.10.2012, în prezența apărătorului ales, inculpata Plângu P______ – E_____ a precizat că nu solicită soluționarea cauzei în baza procedurii instituite de disp. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, astfel că instanța a procedat la cercetare judecătorească, în cursul căreia au fost audiați inculpata P_____ P______ – E_____ (file 76, 77) și martorii R_______ I______ (fila 79), G______ I_______ (fila 80), C______ C______ (fila 116), C_______ S_______ – L_______ (fila 117), S______ E______ (fila 118), R____ G______ (fila 141), M____ N_____ – A_______ (fila 142), M____ V_______, M_____ L______.
La dosar au fost atașate fișele de cazier judiciar ale inculpatelor (file 6, 7 dosar) și sentința penală nr. 1837/10.10.2012 a Judecătoriei G_____ (file 161 – 166).
De asemeni au fost depuse în original contractele de creditare și actele în baza cărora acestea au fost încheiate (file 23 – 56 dosar u.p.).
Inculpata C_______ M______ a depus acte în circumstanțiere.
Analizând și coroborând materialul probator existent la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Din data de 18.03.2008, inculpata P_____ P______ - E_____ a dobândit calitatea de agent în cadrul S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A., potrivit contractului de agenție nr. 1704 – 257/19.03.2008, în baza căruia se obliga să caute potențiali clienți, să asiste Societatea în determinarea bonității potențialilor clienți, să semneze contractele de credit încheiate cu aceștia, să predea fiecărui client, în numele Societății suma împrumutată, să încaseze și să înregistreze ratele rambursate de client și aferente creditului acordat acestuia precum și să predea aceste rate Societății, nu mai târziu de termenul stabilit (contract file 10 – 20 dosar u.p.).
În virtutea atribuțiunilor încredințate, inculpata P_____ P______ - E_____ solicita clientului cartea de identitate și adeverință de venituri și completa cererea de creditare pe care o semna solicitantul creditului, înscrisuri pe care le prezenta reprezentantului S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A. în vederea stabilirii sumei ce urma să fie acordată.
Ulterior inculpata P_____ P______ - E_____ revenea la domiciliul clientului unde întocmea contractul de credit, însușit de client prin semnătură, după care se proceda la predarea efectivă a sumei împrumutate beneficiarului.
Inculpata C_______ M______ era administrator al S.C.T Apartengo S.R.L. G_____ și al S.C. Ager Chim S.R.L. G_____ și client al părții vătămate S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A., contractul de creditare fiind întocmit prin intermediul inculpatei P_____ P______ - E_____ .
În cursul anului 2009, inculpata C_______ M______ a precizat inculpatei P_____ P______ – E_____ că a cerut sprijinul unor persoane din anturajul său în sensul ca acestea să încheie contracte de împrumut cu S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A., însă sumele obținute în baza acestora să fie folosite de inculpată pentru redresarea financiară a societăților administrate de aceasta, situație acceptată de inculpata P_____ P______ – E_____.
În scopul celor stabilite, inculpata C_______ M______ a contrafăcut șapte adeverințe de venituri emise pe numele martorilor M_____ L______ (fostă B_____), G______ I_______, R____ G______, S______ E______, C_______ S_______, M____ V_______ și C______ C______, înscrisuri în care a menționat în mod nereal că ar fi angajați în anumite funcții deținute în cadrul _____________________. G_____ (file 35, 79 dosar u.p.), S.C. Gamacris Distribuție S.R.L. (file 46 dosar u.p.), _______________. G_____ (file 58, 125 dosar u.p.), S.C. V.S. S.R.L. G_____ (fila 95 dosar u.p.) și S.C. Ager Chim S.R.L. G_____ (fila 135 dosar u.p.).
Aceste înscrisuri, împreună cu xerocopii ale actelor de identitate ale celor șapte martori precum au stat la baza încheierii contractelor de creditare:
- nr. xxxxxxxx 8/09.04.2009, pe numele martorei B_____ L______), pentru suma de 1.500 lei, suma de restituit fiind 2589,60 lei (file 32 - 36 dosar u.p.),
- nr. xxxxxxxxx/18.05.2009, pe numele martorului G______ I_______, pentru suma de 1.500 lei, suma de restituit fiind 2589,60 lei (file 43 - 47 dosar u.p.),
- nr. xxxxxxxx 9 /19.05.2009, pe numele R____ G______, pentru suma de 1.500 lei, suma de restituit fiind 2589,60 lei (file 55 - 60 dosar u.p.),
- nr. xxxxxxxx 9/17.04.2009, pe numele martorei R_______ I______, pentru suma de 1.600 lei, suma de restituit fiind 2762,24 lei (file 64 - 72 dosar u.p.),
- nr. xxxxxxxx 3/13.05.2009, pe numele martorei S______ E______, pentru suma de 1.500 lei, suma de restituit fiind 2515,50 lei (file 78 - 84 dosar u.p.),
- nr. xxxxxxxx 4/28.04.2009, pe numele martorei C_______ S_______ - L_______, pentru suma de 1.500 lei, suma de restituit fiind 2589,60 lei (file 91 - 94 dosar u.p.),
- nr. xxxxxxxx 7/28.04.2009, pe numele martorei M____ V_______, pentru suma de 1.500 lei, suma de restituit fiind 2589,60 lei (file 122 - 124 dosar u.p.) și
- nr. xxxxxxxx 0/13.05.2009, pe numele martorei C______ C______, pentru suma de 1.300 lei, suma de restituit fiind 2180,10 lei (file 132 - 134 dosar u.p.).
Cele opt contracte de credit împreună cu cererile de creditare au fost întocmite de inculpatul C_______ M______, atât în ceea ce privește scrierea înscrisurilor cât și subscrierea, documente care erau înaintate inculpatei P_____ P______ – E_____ care le prezenta părții vătămate și înmâna inculpatei C_______ M______ sumele obținute în baza acestora cu titlu de împrumut
Urmare a efectuării expertizei criminalistice grafoscopice s-a stabilit că scrisul care completează rubricile adeverințelor de salariu nr. 37/03.05.2009 emisă de _______________. (pe numele R____ G______), nr. 73 emisă de _____________________. (pe numele B_____ L______), nr. 102/13.05.2009 emisă de _____________________. (pe numele S______ E______), nr. 182/23.04.2009 emisă de _______________. (pe numele M____ V_______), nr. 98/10.05.2009 emisă de S.C. Ager Chim S.R.L. (pe numele C______ C______) și adeverințele de salariu din data de 14.05.2009 emisă de S.C. Gamacris Distribuție S.R.L. (pe numele G______ I_______) și din data de 28.04.2009 emisă de S.C. V.S. S.R.L. (pe numele C_______ S_______ – L_______), a fost executat de inculpata C_______ M______.
De asemeni s-a stabilit că semnăturile efectuate în dreptul numelor R____ G______, G______ I_______, M_____ (fostă B_____) L______, S______ E______, C_______ S_______ – L_______ și C______ C______ în contractele de credit nr. xxxxxxxx 9/19.05.2009, xxxxxxxxx/18.05.2009, xxxxxxxx 8/09.04.2009, xxxxxxxx 3/13.05.2009, xxxxxxxx 4/28.04.2009, xxxxxxxx 0/13.05.2009, sunt falsuri realizate din imaginație (raport de expertiză file 144 – 161 dosar u.p.).
În urma verificărilor efectuate de martorul M____ N_____ A_______, șef serviciu Antifraudă din cadrul S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A., urmare a faptului că fusese informat de martora R____ G______ cu privire existența unor debite datorate de aceasta, în mod nereal, societății de creditare, au fost identificate opt contracte de creditare încheiate prin intermediul inculpatei P_____ P______ – E_____ cu persoane care nu aveau cunoștință despre aceste acte (declarație fila nr. 142 dosar instanță, file 25 – 27 dosar u.p.). Martorul a luat legătura cu inculpata P_____ P______ - E_____ care a recunoscut că a emis contractele menționate, fără acordul titularilor creditelor în scopul obținerii de către inculpata C_______ M______ a sumelor de bani aferente, aceasta fiind persoana care a semnat documentele.
Din declarația martorelor M_____ L______ și S______ E______ a reiețit că acestea nu au fost niciodată angajatele _____________________. și nici nu au contractat vreun împrumut la S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A. (declarație - file 118, dosar instanță, file 28 – 30, 73 dosar u.p.).
Martorele M____ V_______ și R____ G______ au declarat că nu au fost angajate în cadrul _______________. și că o cunosc pe inculpata C_______ M______ căreia i-au înmânat în anumite momente copii ale actelor de identitate, ambele martore au precizat că au fost încunoștințate că figurează cu debite neachitate datorate S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A., în baza contractelor de creditare încheiate, în condițiile în care nu își manifestaseră acordul de voință în acest sens.
Martorele C______ C______ și C_______ S_______ – L_______ au precizat că în anul 2009 au fost solicitate de inculpata C_______ M______ să-și dea acordurile în sensul încheierii unor contracte de credit pe numele martorelor iar sumele obținute în baza acestora să fie încasate și folosite de inculpata C_______ M______. Martora C______ C______ a precizat că în perioada respectivă nu era angajată în muncă și că nu a semnat contractul de credit încheiat (declarație fila 116 dosar instanță).
Nici martora C_______ S_______ – L_______ nu a semnat contractul de credit sau cererea de creditare, deși și-a dat acordul în sensul contractării unui împrumut pe numele său, martora auzindu-le pe inculpatele C_______ M______ și P_____ P______ – E_____ în timp ce discutau cu privire la încheierea contractelor de credit pe numele altor persoane, în scopul obținerii sumelor de bani de către inculpata C_______ M______ (fila 117 dosar).
Martora R_______ I______ a declarat că a fost anunțată de inculpata C_______ M______ că aceasta a încheiat în numele său un contract de credit cu S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A. și că tot inculpata va achita ratele aferente împrumutului. Prezentându-i-se cererea de creditare și contractul de împrumut martora a precizat că scrierea și subscrierea acestor documente nu îi aparține (fila 66 dosar u.p., fila 79 dosar instanță).
La rândul său martorul G______ I_______ a susținut că nu a solicitat S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A. obținerea vreunui credit și nu a încheiat un contract în acest sens (declarație fila 80 dosar instanță).
Din date comunicate de Inspectoratul Teritorial de Muncă G_____ (fila 138 dosar u.p.) reiese că martorii mai sus menționați, exceptând pe martora R_______ I______ nu sunt angajații societăților menționate în adeverințele de venit prezentate în vederea încheierii contractelor de credit.
Audiată cu respectarea garanțiilor procesuale, inculpata P_____ P______ - E_____ a declarat că inculpata C_______ M______ i-a înmânat adeverințele de venit, contractele și cererile de creditare completate, asigurând-o că persoanele menționate în cereri au cunoștință despre împrumuturile contractate în beneficiul său. Inculpata C_______ M______ a beneficiat de sumele acordate cu titlu de împrumut, urmând să achite ratele lunare aferente împrumuturilor. Inculpata P_____ P______ – E_____ a precizat că a luat legătura telefonic numai cu martorele R_______ I______ și C_______ S_______ – L_______, ulterior întâlnindu-se cu martora M____ V_______, că nu a cunoscut faptul că inculpata C_______ M______ dorește să obțină sumele menționate în contractele de împrumut în mod nelegal și că nu a verificat datele înscrise în actele prezentate de inculpată, fapta sa putând a se circumscrie unei neglijențe în serviciu și nu unei complicități la infracțiunea de înșelăciune (fila 76 dosar instanță, file 10 – 15 dosar u.p.).
Inculpata C_______ M______ a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina ei. În faza actelor premergătoare a precizat că prin intermediu inculpatei P_____ P______ – E_____ a încheiat un contract de împrumut în nume propriu, respectând clauzele acestuia precum și termenele de restituire a sumelor obținute. Întrucât avea nevoie de bani pentru desfășurarea activităților societăților pe care le administra șui întrucât era deja parte în mai multe contracte de creditare, a semnat în numele martorilor R____ G______, G______ I_______, M_____ (fostă B_____) L______, S______ E______, C_______ S_______ – L_______, R_______ I______ și C______ C______ contractele de credit încheiate pe numele acestora de către inculpata P_____ P______ – E_____ care a acceptat această situație. Inculpata C_______ M______ a recunoscut că a completat cu date nereale adeverințele de venit anexate cererilor de creditare și că și-a însușit toate sumele obținute cu titlu de împrumut, din care a restituit suma de aproximativ 6.000 lei (file 78 dosar instanță, file 176 – 178 dosar u.p.).
Din analiza mijloacelor de probă mai sus analizate a reieșit fără urmă de tăgadă că inculpata C_______ M______ s-a folosit de adeverințe de venit pe care le-a contrafăcut în prealabil pentru a induce în eroare pe partea vătămată S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A., a semnat cererile și contractele de creditare ce conțineau datele nereale furnizate de aceasta în locul beneficiarilor, realizând astfel părții vătămate S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A., reprezentarea eronată a realității cu privire la acordul exprimat de persoanele pretins a fi beneficiari ai împrumuturilor solicitate, în scopul obținerii unui folos material injust, menținând această falsă reprezentare și pe parcursul executării contractelor de creditare până la momentul în care s-au declanșat verificări sub aspectul veridicității datelor înscrise în contracte.
Inducerea în eroare a reprezentanților părții vătămate, în scopul obținerii unui folos material injust a fost realizată de către inculpata C_______ M______ cu ajutorul inculpatei P_____ P______ - E_____, agent în cadrul S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A., care deși avea cunoștință despre faptul că sumele stipulate în contractele de creditare urmau a fi acordate în folosul inculpatei C_______ M_____ și nu al beneficiarilor menționați ca și clienți debitori, a facilitat acesteia obținerea creditelor și încasarea sumelor de bani acordate de partea vătămată cu titlu de împrumut.
Prin menționarea unor date reale ce aparțineau unor persoane cunoscute de inculpata C_______ M______ în contractele de credit, în adeverințele de venituri sau în cererile de creditare și prin contrafacerea semnăturilor acestor persoane în calitate de beneficiari ai creditelor acordate de partea vătămată, acte ce constituie obiecte materiale ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, înscrisuri folosite ulterior de inculpată, aceasta a urmărit și a realizat inducerea în eroare a părții vătămate S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A., în scopul obținerii unor sume de bani pe care, ulterior, prin intermediul inculpatei P_____ P______ - E_____ le-a încasat.
S-a apreciat că adeverințele de venituri contrafăcute de inculpata C_______ M______ pe numele martorilor R____ G______, G______ I_______, M_____ (fostă B_____) L______, S______ E______, C_______ S_______ – L_______, M____ V_______ și C______ C______ precum și cererile și contractele de creditare completate semnate în fals de inculpata C_______ M______, constituie mijloace frauduloase prin care inculpata a urmărit și a obținut inducerea în eroare a părții vătămate, activitate infracțională care a produs un prejudiciu patrimonial părții vătămate.
Partea vătămată S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A. a comunicat instanței că prejudiciul încercat se ridică la suma de 11.211,14 lei (fila 22 dosar), și că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 8.861,14 lei (fila 152 dosar).
S-a apreciat, în drept, că faptele inculpatei C_______ M______ care, în cursul lunilor aprilie – mai 2009, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a contrafăcut șapte adeverințe de venit și a semnat în fals opt cereri și contracte de creditare/refinanțare, prin atestarea unor împrejurări nereale relative la acordul beneficiarilor împrumuturilor și a indus în eroare partea vătămată S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A. inducere în eroare menținută și ulterior pe parcursul executării contractelor, obținând astfel sume de bani pe care și le-a însușit, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și ale infracțiunii de înșelăciune în convenții prevăzută de art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
De asemenea că fapta inculpatei P_____ P______ - E_____, care în calitate de agent al părții vătămate S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A., în cursul lunilor aprilie – mai 2009, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a ajutat-o pe inculpata C_______ M______ să obțină, prin prezentarea ca reale a unor împrejurări false, sume de bani, cu titlu de împrumut, cauzând astfel un prejudiciu S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 215 al. 1, 2 și 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Instanța nu a putut primi apărarea inculpatei P_____ P______ - E_____ care a susținut că nu a exercitat nici o acțiune dintre cele care caracterizează latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune întrucât inducerea în eroare a părții vătămate a fost realizată atât la momentul încheierii contractelor de creditare prin crearea unei false reprezentări cu privire la acordul persoanelor menționate ca și clienți, beneficiari ai unor împrumuturi, cât și ulterior, prin achitarea parțială a unor rate aferente împrumuturilor obținute în mod fraudulos.
Inculpata P_____ P______ – E_____ cunoștea faptul că sumele nu urmau a fi încasate de titularii contractelor de împrumut, ci de inculpata C_______ M______ care nu ar fi putut beneficia în continuare de împrumuturi acordate de partea vătămată în nume propriu. Deși inculpata P_____ P______ avea cunoștință de obligațiile ce îi reveneau în calitate de colaborator, de agent al părții vătămate, pentru a o ajuta pe inculpata C_______ M______ să obțină în mod nelegal diferite sume de bani, a acceptat încheierea unor contracte cu date nereale, contrafăcute de inculpata C_______ M______, pe care le-a prezentat reprezentantului părții vătămate în vederea obținerii acordului la încheierea contractelor de creditare.
Față de această situație, inculpata Plîngi P______ – E_____ a acționat cu intenție directă în înlesnirea inducerii părții vătămate în eroare cu privire la realitatea celor menționate în actele contrafăcute prezentate, în scopul de a obține pentru inculpata C_______ M______ a unui folos material injust.
Astfel, s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, astfel cum s-a susținut în apărare, infracțiune care, potrivit art. 249 Cod penal, constă în încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități publice sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane.
Fiind o infracțiune care din punct de vedere al laturii subiective se săvârșește numai din culpă (cu prevedere sau fără prevedere), infracțiunea de neglijență în serviciu nu poate fi săvârșită în formă continuată, fiind exclusă unitatea de rezoluție infracțională.
Pentru aceste considerente, s-a respins ca nefondată cererea inculpatei P_____ P______ – E_____ de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute, din infracțiunea prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în infracțiunea prev. de art. 249 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Instanța a apreciat că faptele întrunesc toate trăsăturile esențiale ale unei infracțiuni, respectiv, sunt prevăzute de legea penală ca infracțiuni, sunt săvârșite cu vinovăție și prezintă pericol social.
Astfel, s-a apreciat că inculpatele C_______ M______ și P_____ P______ – E_____, cu intenție directă, au săvârșit faptele reținute în sarcina acestora, în scopul obținerii unui folos injust, fără a avea însemnătate sub acest aspect care dintre inculpate a beneficiat în mod efectiv de sumele de bani ce constituie obiect material al infracțiunii de înșelăciune în convenții.
Inculpata C_______ M______ a prevăzut și a urmărit obținerea pentru sine a unui folos injust, respectiv sume de bani, folosind mijloace frauduloase care, prin ele însele constituie infracțiune, de natură să realizeze inducerea în eroare a părții vătămate.
Pentru faptele săvârșite, instanța a aplicat inculpatelor câte o pedeapsa cu închisoarea, la individualizarea cărora, în conformitate cu prevederile art. 72 Cod penal, instanța va avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile deduse judecății, pericolul social concret al faptelor comise, atitudinea inculpatelor pe parcursul procesului penal, circumstanțele personale relative la acestea și modul de săvârșire al faptelor.
Având în vedere că inculpata P_____ P______ - E_____ a fost sancționată administrativ prin ordonanța nr. 2667/P/13.10.2010 dată de P________ de pe lângă Judecătoria G_____, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 ind. 1 alin. 1 Cod penal, instanța nu va reține în favoarea inculpatei circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal referitoare la conduita bună a acesteia înainte de săvârșirea infracțiunilor reținute în prezenta hotărâre.
Având însă în vedere stăruințele depuse de inculpată în acoperirea prejudiciului cauzat părții vătămate, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 98 și urm. dosar, instanța a reținut în favoarea inculpatei P_____ P______ – E_____, circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, respectiv atitudinea inculpatei după săvârșirea infracțiunii, rezultând din depunerea unor sume de bani, în perioada august – noiembrie 2009 în contul părții vătămate, astfel că pedeapsa ce a fost aplicată pentru infracțiunea reținută a fost redusă potrivit art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal.
Având în vedere atât circumstanțele reale cât și circumstanțele personale reținute, instanța a apreciat că scopul de prevenție și funcțiile de constrângere și reeducare a pedepsei aplicate inculpatei P_____ P______ - E_____, astfel cum sunt prevăzute de art. 52 Cod penal, pot fi realizate și fără executarea cu privare de libertate a pedepsei aplicate.
Având în vedere că sunt întrunite și celelalte condiții prevăzute de art. 81 C.pen. și apreciind că pronunțarea condamnării constituie pentru inculpată un avertisment și, chiar fără executarea pedepsei, aceasta nu va mai săvârși infracțiuni, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare, stabilit în condițiile art. 82 C.pen.
În ceea ce o privește pe inculpata C_______ M______, instanța a făcut aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală, în sensul că limitele de pedeapsă prevăzute de textele de incriminare ale faptelor reținute vor fi reduse cu o treime.
Din fișa de cazier judiciar reiese că inculpata C_______ M______ a fost condamnată, prin sentința penală nr. 1837/10.10.2012 a Judecătoriei G_____, definitivă prin decizia penală nr. 417/R/15.03.2013 a Curții de Apel G_____ la pedepsele de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și a art.320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală (faptă din lunile octombrie – noiembrie 2009), 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și a art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală (faptă săvârșită în lunile octombrie – noiembrie 2009) și de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și a art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală (faptă săvârșită în lunile octombrie – noiembrie 2009).
În temeiul art. 33 lit. a – 34 alin. 1 lit. b Cod penal, instanța a contopit sentințele mai sus menționate și a stabilit ca inculpata C_______ (fostă E__) M______ să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În temeiul art. 81 - 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată pedepsei de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
Având în vedere că la data la care se rețin a fi săvârșite faptele din prezenta cauză sentința penală mai sus menționată nu era definitivă, s-a apreciat că devin incidente disp. art. 85 alin. 1 Cod penal, astfel că instanța a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1837/10.10.2012 a Judecătoriei G_____, definitivă decizia penală nr. 417/R/15.03.2013 a Curții de Apel G_____.
A repus în individualitatea lor pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1837/10.10.2012 a Judecătoriei G_____, definitivă prin decizia penală nr. 417/R/15.03.2013 a Curții de Apel G_____, respectiv: de 2 ani închisoare, 2 luni închisoare și de 2 luni închisoare.
În temeiul art. 36 alin. 1 Cod penal rap. la art. 33 lit. a – 34 alin. 1 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre cu pedepsele de 2 ani închisoare, 2 luni închisoare și de 2 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 1837/10.10.2012 a Judecătoriei G_____, definitivă prin decizia penală nr. 417/R/15.03.2013 a Curții de Apel G_____, urmând ca inculpata C_______ (fostă E__) M______ să execute pedeapsa cea mai grea sporită corespunzător.
Având în vedere că scopul de prevenție și funcțiile de constrângere și reeducare ale pedepsei rezultante aplicate, astfel cum sunt prevăzute de art. 52 Cod penal, pot fi realizate, în privința inculpatei C_______ M______ și fără executarea cu privare de libertate a pedepsei aplicate, în temeiul art. 861 Cod penal, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, pe durata unui termen de încercare stabilit în condițiile art. 862 alin. 1 Cod penal, termen ce se va calcula, potrivit art. 865 alin. 2 Cod penal, de la data de 15.03.2013.
Pe durata termenului de încercare, inculpata C_______ (fostă E__) M______ urmând să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte o dată pe lună la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul G_____;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență.
De asemenea, instanța a aplicat fiecăreia dintre inculpate pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza II, b Cod penal, reținând că natura faptei săvârșită (infracțiune de prejudiciu) și ansamblul circumstanțelor personale ale acestora duc la concluzia existenței unor nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzută de art.64 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepselor.
În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen., a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenelor de încercare ce vor fi stabilite pentru pedepsele principală.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a apreciat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale, în temeiul art. 14 și 346 din C.proc.pen., în referire la art. 998 din vechiul Cod civil și la art. 1003 din vechiul Cod civil (în vigoare la data săvârșirii faptelor), și le-a obligat pe inculpatele C_______ M______ și P_____ P______ - E_____, în solidar la plata de despăgubiri materiale către partea civilă legal constituită în cauză, S.C. Provident Financial România I.F.N. S.A București, astfel cum acestea au fost solicitate.
Instanța a observat că nici unul dintre contractele de creditare încheiate, nu este la acest moment în derulare, raporturile juridice contractuale fiind încetate prin expirarea termenelor stipulate pentru restituirea creditelor acordate, astfel că se justifică obligarea inculpatelor în solidar, nu numai la restituirea debitelor inițiale ci și la dobânzile aferente, astfel cum s-a menționat în contractele de creditare.
S-a apreciat că indiferent dacă sumele obținute în mod fraudulos au profitat ambelor inculpate sau numai uneia dintre acestea, prejudiciul a fost creat urmare a săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în convenții, în forma autoratului, în ceea ce o privește pe inculpata C_______ M______ și în forma complicității, în ceea ce o privește pe inculpata P_____ P______ - E_____, justificându-se răspunderea solidară a persoanelor responsabile de cauzarea prejudiciului.
În temeiul art. 359 Cod de procedură penală, a atras atenția inculpatelor P_____ P______ – E_____ și C_______ M______ asupra consecințelor prevăzute de art. 83 alin. 1 Cod penal, de art. 84 Cod penal, respectiv asupra consecințelor prevăzute de art. 864 alin. 1 și 2 Cod penal, referitor la săvârșirea cu intenție, a unei alte infracțiuni în interiorul termenului de încercare, la neîndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre și asupra neîndeplinirii cu rea credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.
În temeiul art. 348 Cod procedura penala, a anulat:
- contractul de împrumut nr. xxxxxxxx 8/09.04.2009, cererea de creditare și adeverința de venit nr. 73 (pe numele B_____ L______),
- contractul de împrumut nr. xxxxxxxxx/18.05.2009, cererea de creditare și adeverința de venit din data de 14.05.2009 (pe numele G______ I_______),
- contractul de împrumut nr. xxxxxxxx 9 /19.05.2009, cererea de creditare și adeverința de salariu nr. 37/03.05.2009 (pe numele R____ G______),
- contractul de împrumut nr. xxxxxxxx 9/17.04.2009 și cererea de creditare din data de 17.04.2009 (pe numele R_______ I______),
- contractul de împrumut nr. xxxxxxxx 3/13.05.2009, cererea de creditare și adeverința de venit nr. 102/13.05.2009 (pe numele S______ E______),
- contractul de împrumut nr. xxxxxxxx 4/28.04.2009, cererea de creditare și adeverința din data de 28.04.2009 (pe numele C_______ S_______ - L_______),
- contractul de împrumut nr. xxxxxxxx 7/28.04.2009, cererea de creditare și adeverința de salariu nr. 182/23.04.2009 (pe numele M____ V_______),
- contractul de împrumut nr. xxxxxxxx 0/13.05.2009, cererea de creditare și adeverința de salariu nr. 98/10.05.2009 (pe numele C______ C______.
În baza art. 189 alin. 1 din Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 50 lei, a fost avansat către Baroul G_____ din fondul Ministerului Justiției.
În temeiul art. 191 alin. 1 și 2 Cod de procedură penală, a obligat pe inculpate la plata de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva sentinței penale pronunțate de instanța de fond, au declarat recurs P________ de pe lângă Judecătoria G_____ și inculpata P_____ P______ E_____.
P________ de pe lângă Judecătoria G_____ consideră sentința penală pronunțată de ins