Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BUCUREŞTI
Materie juridică:
Penal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.)
Număr hotarâre:
2349/2013 din 19 decembrie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar Nr. XXXXXXXXXXXXXX

(3460/2013)

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 2349

Ședința publică din data de 19 decembrie 2013

Curtea compusă din:

Președinte : A________ N______

Judecător:M____ O______

Judecător:V_____ A_____ P____

Grefier:A____ P____

Ministerul Public - P________ de pe lângă Curtea de Apel București, prin procuror F______ D______.

Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de recurent – inculpat R_____ I____ împotriva sentinței penale nr. 804/24.09.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX.

Dezbaterile care au avut loc în ședința publică din data de 17.12.2013 au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea asupra recursului la data de 19.12.2013, dată la care a dat următoarea decizie penală:

C U R T E A,

Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 804/24.09.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în baza art.2151 alin.1 și 2 C.pen, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și cu aplic. art.3201 C.proc.pen., a fost condamnată inculpata R_____ I____ [fiica lui M_____ și M______, născută la data de 04.01.1970, în municipiul Iași, județul Iași, domiciliată în municipiul București, ____________________.1, ____________, _______________ și f.f.l. în municipiul București, ___________________________.65B, __________, ______________, CNP xxxxxxxxxxxxx, posesoare a CI ________ nr.xxxxxx, cetățean român, fără antecedente penale], la pedeapsa închisorii de 6 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată.

În temeiul art.71 alin.2 C.pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen., pe durata executării pedepsei.

În temeiul art.65 C.pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară prevăzută de art.64 alin.1 lit.a teza II, lit.b și c C.pen., pe o durată de 3 ani.

În temeiul art.290 C.pen., cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și cu aplic. art.3201 C.proc.pen., a mai fost condamnată inculpata R_____ I____ la pedeapsa închisorii de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În temeiul art.71 alin.2 C.pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen., pe durata executării pedepsei.

S-a constatat că cele două infracțiuni pentru care inculpata a fost condamnată în prezenta cauză sunt concurente.

În temeiul art.33 alin.1 lit.a, art.34 alin.1 lit.b și art.35 alin.1 C.pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 8 luni închisoare și pedeapsa complementară prevăzută de art.64 alin.1 lit.a teza II, lit.b și lit.c C.pen., pe o durată de 3 ani.

În temeiul art.71 alin.2 C.pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen., pe durata executării pedepsei.

În temeiul art.14 și 346 C.proc.pen. rap. la art.998 – 999 vechiul C.civ., a fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă A_______ de S_____ Economice din București, cu sediul in București, sector.1,____________________. 6 și obligă inculpata la plata sumei de 4.180.883 lei, reprezentând despăgubiri civile.

În temeiul art.14 și 348 C.proc.pen., s-a dispus desființarea, în parte, a statelor de salarii pe care au fost trecute în mod fictiv patru persoane, respectiv M_____ G_____ F_____, V___ S____ M______, ALEC D____ V_____ și C____ V_____, doar în privința mențiunilor efectuate în cuprinsul actelor mai sus menționate referitoare la numiții M_____ G_____ F_____, V___ S____ M______, ALEC D____ V_____ și C____ V_____.

În temeiul art.353 alin.1 și art.357 alin.2 lit.c C.proc.pen., a fost menținută instituirii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatei, dispusă prin Ordonanțele din 07.03.2013, respectiv pentru următoarele bunuri:

- imobil situat în municipiul București, _________________, ____________, _____________________ – proprietate comună în devălmășie;

- imobilul situat în municipiul București, ____________________________.65B, __________, ______________ – proprietate comună în devălmășie;

- imobil situat în ______________________________, xxxxx mp, înscris în cartea funciară nr.6181 a localității Domnești, cu nr. cadastral 465 (dezmembrat în nr. cadastral 465/1-7002mp în CF 9788; nr. cadastral 465/2-2336 mp în CF 9789; nr. cadastral 465/3-xxxxx mp în CF 9790; nr. cadastral 465/4-1326 mp în CF 9791;

- imobil situat în ______________________________, 3573 mp plus construcție, înscris în cartea funciară nr.6597 a localității Domnești cu nr. cadastral 702/2.

- autoturism marca VW POLO ___________ xxxxxx, ___________ WVWZZZ9NZ8D029496;

- autoturism marca SUZUKI SPLASH, ___________ xxxxxxx, ___________ TSMEXB22S00554300, proprietatea inculpatei R_____ I____;

- autoturismul marca KIA SPORTAGE ___________ xxxxxxx, ___________ KNEJE55257K369483;

- autoturism marca LUAZ, ___________ xxxxxx, ___________ XTD969M00P0189200, proprietatea inculpatei R_____ I____.

În temeiul art.191 alin.1 C.proc.pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 550 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 26 septembrie 2012, A_______ de S_____ Economice din București a formulat o plângere penală împotriva numiților R_____ I____ și R_____ C_______ sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de delapidare, fals și uz de fals, arătând că în perioada 01.01.2004 – 30.08.2012, inculpata R_____ I____ a dispus și efectuat plăți, din contul angajatorului, în contul său bancar și al numitului R_____ C_______, însușindu-și fără drept suma de 2.680.909 lei.

În cursul urmăririi penale a fost efectuată o expertiză contabilă judiciară pentru a se stabili prejudiciul creat și modalitatea de producere a acestuia.

Astfel, din raportul de expertiză întocmit în cauză (filele 13-124, vol III, dosar U.P.), a rezultat că inculpata R_____ I____ a fost angajată pe o perioada nedeterminată în baza contractului de muncă nr.1008/03.01.2002 în funcția de referent, la departamentul servicii resurse umane, cu un salariu de 1.990.000 lei și un spor vechime de 15%. În perioada 01.06.xxxxxxxxxxxxx08 a deținut funcția de șef birou resurse umane și în perioada 25.07.xxxxxxxxxxxxx12 a deținut funcția de director resurse umane.

În conformitate cu fișele posturilor ocupate, semnate de inculpată de luare la cunoștință, cu Deciziile anuale de acordare a vizei de control financiar preventiv propriu (CFPP) nr.895/05.01.2009, nr.301/04.01.2010, nr.330/27.12.2010 și nr.232/21.12.2011, s-a constatat că inculpata a efectuat activități de întocmire și verificare a statelor de plată a salariilor pentru Facultatea CSIE și Programul MBA Româno-Canadian și acorda viza de control financiar preventiv propriu (CFPP), prin aplicarea sigiliului personal nr.11, pentru activitatea de ordonanțare de plată a salariilor, altor drepturi salariale acordate personalului și ale obligațiilor fiscale aferente perioadei verificate.

În baza Deciziei nr.202/10.09.2012, are loc suspendarea din funcția de director resurse umane a inculpatei, decizie în care se menționează că suspendarea va produce efecte până la “finalizarea auditului intern”.

Începând cu data de 26 septembrie 2012, inculpatei îi încetează contractul de muncă nr.1008/2002 și cel de cumul nr.1636/01.11.2009, în conformitate cu art.52 alin.1 lit.b din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii.

Prin Decizia nr.283/2004, inculpata având funcția de șef birou salarizare, a fost desemnată să exercite controlul financiar preventiv propriu în perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxx04. Prin Decizia nr.226 bis din 28.12.2004, se prelungește perioada exercitării controlului financiar preventiv propiu de către șeful biroului salarizare, R_____ I____, cu încă un an: 01.01.xxxxxxxxxxxxx05. Competența acesteia se referă la:

- actul intern decizie prevede angajarea sau avansarea personalului, acordarea de salarii de merit, numire pe funcții de conducere, acordarea altor drepturi salariale;

- ordonanțare de plată a salariilor, altor drepturi salariale acordate persoanelor, precum și ale obligațiilor fiscale aferente acestora.

Limita valorică a competenței este nelimitată, iar persoana care o putea înlocui a fost desemnată numita S______ C_____.

În temeiul art.147 din Legea Învățământului nr.84/1995, republicată și Carta Academiei de S_____ Economice București, Decizia nr.192/19.12.2005 prelungește pentru perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxxxx06 sarcinile ce îi revin inculpatei din exercitarea atribuției controlului financiar preventiv.

În anul 2007, Decizia nr.211/08.01.2007 prelungește din nou atribuțiile privind exercitarea controlului financiar preventiv de către inculpată, în calitate de șef birou salarizare.

Decizia nr.673/07.01.2008, emisă în baza art.147 din Legea Învățământului nr.84/1995 și Carta Academiei de S_____ Economice București, prelungește și pentru anul 2008 exercitarea atribuțiilor privind controlul financiar preventiv: 01.01.xxxxxxxxxxxxxxx08. Tot în anul 2008, prin Actul adițional nr.3/25.07.2008, inculpata este încadrată în funcția de director resurse umane și cu delegație administrator financiar.

În anul 2009 se prelungește cu încă un an, pentru perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxxxx09, respectiv prin Decizia nr.895/05.01.2009, exercitarea sarcinilor ce decurg din desfășurarea activității de control financiar preventiv de către directorul de resurse umane. Limita valorică este nelimitată, iar persoanele care o pot înlocui sunt: M_______ D____, I___ D____, Darstaru C_____ și I______ R______.

În anul 2010, atribuțiile ce revin prin exercitarea controlului financiar preventiv, se prelungesc cu încă un an, pentru perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxxxx10, prin Decizia nr.301/04.01.2010. Limita valorică a fost nelimitată, iar persoanele care puteau înlocui directorul de resurse umane în exercitarea acestor sarcini de serviciu erau: I___ D____, Darstaru C_____ și I______ R______.

Decizia nr.R.U.613/01.02.2010 reîncadrează inculpata în funcția de director departament, iar salariul este de 2948,00 lei, format din: 1572,00 lei salariu de bază, 590,00 lei spor de vechime și 786,00 lei îndemnizație de conducere.

Tot pentru anul 2010, se emite Decizia nr.330/27.12.2010, prin care se adaugă competențelor profesionale prezentate în anul 2004 și care au fost în vigoare până la prezentata decizie privind exercitarea atribuțiilor de control financiar preventiv de către directorul resurse umane R_____ I____, alte activități precum și prelungirea perioadei de exercitarea serviciului pentru perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxxxx11.

Competența persoanei desemnate se referă la următoarele documente și activități:

Activități din toate sursele de finanțare:

Angajamente legale:

- actul intern de decizie privind deplasările în străinătate, inclusiv devizul estimativ de cheltuieli;

- actul intern de decizie privind delegarea sau deplasarea în țară a persoanelor, inclusiv devizul estimativ de cheltuieli;

- actul intern decizie privind angajarea sau avansarea personalului, acordarea de salarii de merit, numire pe funcții de conducere, acordarea altor drepturi salariale;

Ordonanțarea cheltuielilor

- ordonanțarea de plată privind achiziția publică de produse sau lucrări;

- cererea de valută sau ordonanțare de plata externă reprezentând cotizații, contribuții, taxe etc, la diverse organisme internaționale de plată;

- ordonanțarea de plată pentru subvenții, transferuri, prime sau alte plați din fonduri publice acordate agenților economici sau altor beneficiari legali;

- ordonanțarea de plată privind redevențe, chirii sau alte cheltuieli privind concesionarea sau închirierea;

- ordonanțarea de plată în lei, ordonanțarea de plată externă sau ordonanțarea transferului valutar pentru plata din conturile speciale ale împrumuturilor guvernamentale externe;

- ordonanțare de plată externă privind alte plați decât cele aferente împrumuturilor externe;

- ordonanțare de plată prin acreditiv simplu sau documentar într-un contract extern finanțat prin împrumut extern;

- ordonanțare de avansuri în lei acordate unor terțe persoane juridice în cadrul contractelor încheiate;

- ordonanțare de plată privind cheltuielile ce se efectuează din fondurile primite de la persoanele juridice sau fizice cu titlu de donație sau sponsorizare;

- ordonanțare de plată privind cheltuielile care fac obiectul contractelor de finanțare;

- ordonanțare de plată a salariilor, altor drepturi salariale acordate personalului, precum și alte obligații fiscale aferente acestora.

Alte operațiuni supuse vizei de control financiar preventiv:

- decontul de cheltuieli privind deplasarea în străinătate cu caracter temporar;

- decontul de cheltuieli privind justificarea avansului acordat pentru deplasarea în țară și/sau achiziții prin cumpărarea directă;

- dispoziția de încasare către casierie.

Decizia nr.232/21.12.2011 prelungește perioada de exercitarea atribuțiilor de serviciu privind controlul financiar preventiv propriu în perioada 03.01.xxxxxxxxxxxxxxx12 de către R_____ I____ din cadrul Direcției Resurse Umane. Competența profesională are o limită valorică nelimitată, iar persoanele care o puteau înlocui au fost: C_____ Habean D____, I___ D____, I______ R______, Daus L_______ G_______, C_____ Habean C_______, F______ M_____, Darstaru C_____ M______ și Ast R_____ E____.

Din documentele prezentate la dosarul de personal al salariatului, dosar care trebuie să cuprindă acte privind datele de identificare ale viitorului salariat, certificat medical, acte de studii, pregătire profesională, rezultă că au fost întocmite fișe de post pentru fiecare act adițional la contractul de muncă.

Fișa postului nr.6, ce constituie anexă la Contractul de muncă nr.1008/03.01.2002, la Secțiunea C : Descrierea postului, prezintă:

- Departament: Resurse umane

- Denumirea postului: Director resurse umane

- Relații ierarhice: subordonat Rectorului și are în subordine: Administratorul financiar patrimoniu.

Potrivit fișei postului, inculpata avea următoarele sarcini și atribuții:

- Planifică, organizează și supervizează activitățile Direcției Resurse Umane;

- Coordonează activitatea de reactualizare a fișelor postului;

- Întocmește state de plată;

- Calculează drepturile salariale în regim de plată cu ora și cumul;

- Calculează drepturile bănești aferente concediului de odihnă, concediului medical și întocmește statele de plată pentru aceste drepturi;

- Întocmește situații de salarii pe diferite surse de finanțare;

- Întocmește ordonanțările pentru plata privind diferite conturi;

- Întocmește fișe fiscale anuale pentru personalul angajat al instituției precum și pentru cadrele didactice asociate;

- Ține evidența concediilor de odihnă;

- Eliberează adeverințe la solicitarea angajaților;

- Realizează și raportează o ________ situații cerute de conducerea instituției privind structura personalului pe diverse categorii de vârsta, sex etc;

- Participă la soluționarea conflictelor de muncă și plângerilor angajaților și menține o legătură strânsă cu reprezentanții sindicatelor;

- Desfășoară activități de exercitare a controlului financiar preventiv;

- Elaborează proceduri de lucru în cadrul Direcției privind principalele activități de resurse umane și se asigură de respectarea acestora de întreg personalul Direcției;

- Organizează și coordonează întregul procesul de selecție de personal pentru posturile vacante;

- Coordonează și verifică anual activitatea de întocmire a statelor de funcții didactice pe an universitar și raportează la MECTS situația posturilor vacante;

- Verifică statele de plată ale personalului didactic, auxiliar didactic și nedidactic, lunar pe baza foilor de pontaj emise de către toate catedrele, direcțiile, departamentele și serviciile din A_______ de S_____ Economice București;

- Întocmește lunar, semestrial și ori de câte ori este nevoie situații statistice solicitate de către Institutul Național de S_________;

- Verifică lunar statele de plată pentru următoarele compartimente: Catedra de Informatică Economică; Catedra de S_________ Economică, Catedra de Cibernetică Economică, Departamentul de Cercetări Economice, M.B.A., operează reținerile lunare, popriri, pensii alimentare, chirii, rare bancă, imputații;

- Verifică corectitudinea pontajului;

- Verifică fișele de plată cu ora, master, post universitare, doctorate, burse doctorale etc;

- Întocmește situațiile solicitate de conducere privind majorările de salarii, calculul influențelor acestor majorări;

- Urmărește și verifică corectitudinea datelor introduse în sistemul informatic privind modificările de salarii, vechime;

- Păstrează relația cu banca privind conturile de card, precum și alimentarea salariilor lunar pe card;

- Realizează lunar centralizarea statelor de salarii, a reținerilor, concediilor medicale, a cheltuielilor pe diverse centre de profit, realizează evidența lunară a cheltuielilor de regie master, post universitare;

- Realizează salarizarea drepturilor de autor;

- Întocmește declarația lunară 100 către Administrația financiară și răspunde de corectitudinea datelor înscrise în aceasta, referitoare la viramentele efectuate de către angajator;

- Asigură și implementează tehnici, metode și instrumente specifice managementului calității, elaborează și implementează tehnici și metode de asigurare asistată de calculator a calității, implementarea, menținerea și îmbunătățirea sistemului calității, tratarea neconformităților și stabilirea măsurilor corective, stabilirea și menținerea relațiilor cu clienții și furnizorii în scopul asigurării calității, evaluarea furnizorilor, elaborarea și urmărirea programelor de audit, monitorizarea efectuării inspecțiilor și încercărilor, precum și educarea, instruirea și motivarea pentru calitate a personalului.

Inculpata avea următoarele responsabilități:

- Gestionarea eficientă a conflictelor apărute între angajați;

- Cooperarea cu subordonații, angajații Academiei în vederea desfășurării cu succes a politicilor de resurse umane;

- Onestitate și confidență vis-a-vis de angajații instituției;

- Utilizează cu responsabilitate aparatura din dotare, fără abuzuri;

- Conștiinciozitate vis-a-vis de sarcinile pe care le are de îndeplinit;

- Respectă normele de disciplină a muncii impuse de instituție;

- Respectă normele stipulate în R.O.I., R.O.F.;

- Directorul de resurse umane se angajează să nu discute cu persoane din afara instituției sau cu persoane din cadrul instituției care nu sunt implicate în executarea sarcinilor de serviciu informațiile confidențiale referitoare la situația Academiei în a căror posesie intră;

- Menține relații colegiale și colaborează cu colegii;

- Menține relații corecte/imparțiale cu subordonații;

- Se va specializa continuu în tehnici de abordare interpersonală;

- Sarcinile de serviciu nu sunt limitative, se vor completa ori de cate ori este nevoie, pentru bunul mers al activității și îndeplinește orice altă sarcină de serviciu dispusă de către șefii ierarhici.

Profitând de atribuțiile de serviciu pe care le avea, inculpata a introdus pe statele de plată un număr de patru persoane, respectiv M_____ G_____ F_____, V___ S____ M______, ALEC D____ V_____, foști angajați în cadrul Academiei de S_____ Economice din București, care în perioada de referință nu mai aveau raporturi de muncă și C____ V_____, persoană inexistentă ca și angajat.

Prin trecerea nejustificată pe statele de plată a acestor persoane și efectuarea de plăți pe cardurile bancare deschise de angajator la BCR, inculpata a permis transferul bancar din contul bancar al Academiei de S_____ Economice din București, deschis de angajator tot la BCR în conturile sale și ale numitului R_____ C_______, prin mențiunile făcute la fiecare din cei patru unde a trecut conturile IBAN ce aparțineau atât acesteia cât și numitului R_____ C_______ o dată cu plata salariilor cuvenite.

Pe statele de plată aferente se regăsesc și celelalte obligații fiscale ale angajatorului și angajatului reținute la sursă și plătite necuvenit către stat de către A_______ de S_____ Economice din București, sume ce conțin și taxele și impozitele plătite de angajator către Bugetul Unic Consolidat și al Asigurărilor Sociale drept contribuții ale angajatorului și angajaților.

În privința celor patru persoane introduse de inculpată pe statele de salarii, din raportul de expertiză întocmit în cauză, a rezultat următoarele:

Numitul M_____ G_____ F_____ a fost angajat pe o perioada de timp determinată, respectiv începând cu 01.10.2000, cu contract de muncă ce a avut nr.363/2000, în funcția de preparator suplimentar, la Catedra Cibernetică Economică, cu un salariu de 1.650.400 lei, spor de suprasolicitare de 3%. În 2001, prin Decizia nr.78/19.02.2001, se numește preparator titular la aceeași catedră, cu același salariu și spor de suprasolicitare.

Prin Decizia nr.684/01.09.2003, se suspendă contractul de muncă, pentru perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxxxx04 (concediu fără plată), pentru deplasare în Suedia, bursă doctorală.

Prin Decizia nr.1380/D din 07.09.2004 se prelungește suspendarea contractului de muncă al numitului M_____ G_____ F_____, pentru perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxxxx05.

Prin Decizia nr.1003/13.01.2005 se înregistrează încetarea contractului de muncă cu data de 10.01.2005 a numitului M_____ G_____ F_____, preparator titular la Catedra de Cibernetică Economică.

Cu ocazia audierii, martorul M_____ G_____ F_____ (fila 66, vol I) arată că începând cu anul 2003 și-a întrerupt activitatea în cadrul Academiei de S_____ Economice București, unde avea funcția de preparator universitar. Acesta menționează că nu a primit nicio sumă de bani din partea Academiei de S_____ Economice sau a inculpatei după încetarea activității. Martorul precizează că începând cu anul 2004 este rezident în Suedia cu întreaga familie și locuiește acolo.

Numitul V___ S____ M______ a fost angajat cu contract individual de muncă, înregistrat cu nr.1174/D din 25.02.2004, pe o perioadă nedeterminată, având funcția de preparator titular (S), la Catedra de Cibernetică, cu un salariu brut lunar de 4.122.000 lei și spor de stres de 3%.

Prin Decizia nr.1701/D/22.11.2004 se înregistrează încetarea contractului de muncă conform art.79 alin.7 din Codul Muncii, începând cu data de 01.12.2004.

Fiind audiat martorul V___ S____ M______ (fila 67, vol.I), arată că începând cu luna octombrie 2004 și-a întrerupt activitatea în cadrul Academiei de S_____ Economice București, și nu a primit nicio sumă de bani din partea Academiei de S_____ Economice sau a inculpatei după încetarea activității.

Numitul ALEC D____ V_____, a fost angajat cu contract individual de muncă, înregistrat sub nr.1364/30.05.2008, pe o perioadă de șase luni, având funcția de analist programator aj. deb (M), la Catedra de Cibernetică, S_________ și Informatică Economică, cu un salariu brut lunar de 610 RON.

Prin Decizia nr.1925/23.10.2008 se înregistrează sancțiunea cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă, începând cu data de 15.10.2008.

Martorul ALEC D____ V_____ nu a putut fi audiat, acesta fiind decedat la data de 28.03.2009 (fila 28, vol.I).

Prin raportul de expertiza nu a fost identificat niciun angajat al Academiei de S_____ Economice din București cu numele de C____ V_____, acesta fiind o persoană fictivă.

Din raportul de expertiză mai rezultă că pentru perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxxxx12 au fost efectuate plăți reprezentând drepturi salariale pentru M_____ G_______, V___ S____ M______, ALEC D____ V_____ și C____ V_____.

Suma totală brută ce a reprezentat plăți salarii pentru persoanele mai sus menționate este în valoare de 2.753.200 lei.

Modalitatea prin care au fost efectuate plăți pentru: M_____ Gheoghe, V___ S____ M______ și Alec D____ V_____, C____ V_____ (neregăsindu-se încadrat al Academiei de S_____ Economice din București), a fost cardul bancar. Avându-se în vedere modalitatea prin care s-a efectuat plata, respectiv virament bancar, statele nu erau semnate de către angajații Academiei de S_____ Economice din București.

Statele de salarii prezentate spre verificare au înregistrat în perioada verificată, respectiv perioada 2004 - 2012 numele și prenumele celor patru persoane identificate și numele inculpatei și a numitului R_____ C_______, în conturile cărora au fost transferate sume de bani ce reprezentau salarii nete.

În dreptul persoanelor în cauză sunt trecute sume, la categoria “plata cu ora”, fără a avea la baza pontaje, situații de lucrări, mai ales că unele dintre persoanele respective nu mai lucrau în cadrul instituției, iar C____ V_____ este o persoană fictivă.

În conformitate cu prevederile legale în materie financiar-contabilă, documentele ce au stat la baza plaților reprezentând drepturi salariale sau din alte activități remunerate către numiții R_____ I____, R_____ C_______, M_____ G_______,V___ S____ M______, ALEC D____ V_____ și C____ V_____ au avut la baza vizele de legalitate ale compartimentelor contabilitate, financiar și ale ordonatorului principal de credite, prin aplicarea sigiliului cu nr.11 pentru activitatea de ordonanțare de plată a salariilor, a drepturilor salariale acordate personalului, precum și a obligațiilor fiscale aferente drepturilor salariale.

Viza de control financiar preventiv propriu a fost aplicată prin sigiliul personal nr.11 de către inculpată.

Expertul a mai concluzionat că în conformitate cu atribuțiile și sarcinile prevăzute în Deciziile anuale de acordare a vizei CFPP, respectiv Decizia nr.283/204, Decizia nr.226 bis/28.12.2004, Decizia nr.192/19.12.2005, Decizia nr.211/08.01.2007, Decizia nr.673/07.01.2008, Decizia nr.895/05.01.2009, Decizia nr.301/04.01.2010, Decizia nr.330/27.12.2010 și Decizia nr.232/21.12.2011, cu o valoare nelimitată, persoana acredită să acorde vizele din partea compartimentului control financiar preventiv și ordonatorului principal de credite a fost inculpata.

Conform Fișelor individuale ale postului deținut și în baza Deciziilor de acordare a vizei de control financiar propriu, aprobate de către ordonatorul de credite, rezultă că inculpata a efectuat atât activități de întocmire și verificare a statelor de plată a salariilor pentru Facultatea CSIE și Programul MBA Româno-Canadian, cât și activități de acordare a vizei de control financiar preventiv propriu (CFPP).

Prin aplicarea sigiliului personal pentru activitatea de ordonanțare de plată a salariilor, a altor drepturi salariale acordate personalului, dar și pentru obligațiile fiscale aferente acestor drepturi salariale, nu au fost respectate prevederile pct.4.2. din Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului preventiv, aprobate prin OMFP nr.522/2003.

Din documentele cumulative trimise de BCR pentru debitarea contului ASE se constată că au fost transmise alte conturi IBAN, care în realitate aparțineau altor titulari de cont de salarii, respectiv:

-R_____ I____ cu contul IBAN nr. – RO 02RNCB50800Cxxxxxxxxxx, unde a fost virată suma de 1.123.762 lei;

-R_____ C_______ cu contul IBAN nr. – RO 95RNCB50800Cxxxxxxxxxx, unde a fost virată suma de 879.530.88 lei.

Suma totală virată în conturile celor doi a fost de 2.003.292,88 lei.

Conturile în care au fost virate sume de bani se prezintă astfel:

contul IBAN nr – RO 95RNCB50800Cxxxxxxxxxx

Nume / prenume

Beneficiar necuvenit suma

Virament ( lei)

M_____ G_____ F_____

R_____ C_______

273.197,88

V___ S____ M______

R_____ C_______

467.205,00

Alec D____ V_____

R_____ C_______

91.628,00

C____ V_____

R_____ C_______

47.500

TOTAL

879.530,88

contul IBAN nr – RO 02RNCB50800Cxxxxxxxxxx

Nume / prenume

Beneficiar necuvenit suma

Virament ( lei)

M_____ G_____ F_____

R_____ I____

593.728,00

V___ S____ M______

R_____ I____

331.460,00

Alec D____ V_____

R_____ I____

185.690,00

C____ V_____

R_____ I____

12.884,00

TOTAL

1.123.762,00

Expertiza contabilă a analizat și concordanța sumelor reținute la sursă înscrise în statele de plată, cu cele înregistrate în balanța contabilă a societății, precum și cu cele declarate la organul fiscal competent și cu ordinele de plată prin care au fost efectuate viramentele.

Nu au fost depistate diferențe între impozitele reținute la sursă și obligațiile fiscale conform statelor de plată, cu cele evidențiate în contabilitate și cele declarate la organul fiscal.

Conform acestor documente expertizate, a rezultat că Facultatea CSIE și Programul MBA Româno-Canadian a calculat și reținut impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă în sumă totală de 749.907,12 lei, și contribuții fiscale proprii asiguratorului în sumă de 686.487,18 lei.

Aceste obligații fiscale sunt aferente salariilor datorate în perioada 2004 - 2012, iar societatea le-a înregistrat în evidențele contabile, le-a declarat la organul fiscal teritorial și le-a achitat.

Fiind audiată martora S______ C_____ (filele 29 – 32, vol I), a declarat că în perioada octombrie 2001 - octombrie 2009 a îndeplinit funcția de șef serviciu resurse umane, fiind subordonată directorului general administrativ și apoi conducerii Academiei de S_____ Economice.

În calitate de șef serviciu resurse umane avea printre atribuții :

- coordonarea și controlul activității desfășurate de subordonați pe linie de personal, precum și activități de întocmire a statelor de plată, a drepturilor salariale ale angajaților și personalului colaborator;

- în cadrul serviciului se întocmeau statele de plată pentru facultăți și programele MBA, excepție fiind statele de plată CSIE și programul MBA româno-canadian pentru care inculpata, în calitate de director resurse umane avea decizie din partea conducerii să le vizeze pentru control financiar preventiv.

Privitor la statele de plată ale celor două entități, martora arată că a sesizat faptul că nu sunt întocmite de către subordonații serviciului resurse umane ci de inculpată, care nu avea acest drept, motiv pentru care, în anul 2002 - 2003, a informat verbal pe șefa sa, martora C_____ HABEAN D____, precum și pe rectorul Academiei de S_____ Economice, numitul G_______ R____, ambii comunicându-i că deciziile de derogare sunt legale și că în activitatea sa, inculpata urmează sarcinile serviciului resurse umane-salarizare.

Martora mai arată că, în calitatea sa mai sus menționată, a semnat fiecare stat de plată, prin semnătură certificând menționarea pe state a persoanelor ce urmează să primească drepturi salariale precum și a cuantumului drepturilor salariale cuvenite pe luna respectivă.

În urma verificărilor efectuate, martora arată că a constatat că în dreptul unor persoane apărea suma zero, motiv pentru care a întrebat-o pe inculpată dacă nu le scoate de pe listă, iar aceasta a motivat că programul de salarizare nu permite și că nu este o ilegalitate.

Martora mai precizează că nu avea acces la programul de salarizare, inculpata având user și parolă, precum și acces la arhivă.

Fiind audiată martora P_____ E____ S_____ (filele 42 – 44, vol I), arată că, în ceea ce privește avizarea deciziilor privind exercitarea controlului financiar preventiv în cadrul instituției, acestea erau întocmite de către Direcția Generală Economico Administrativă care le înainta la Serviciul Juridic și C_________ Administrativ pentru avizare. Pentru acordarea avizului de legalitate martora proceda la verificarea bazei legale invocate în corpul deciziei precum și la verificarea condițiilor de formă ale acesteia.

În ceea ce privește deficiențele constatate de către auditul intern, respectiv faptul că inculpata a fost desemnată să exercite controlul financiar preventiv în neconcordanță cu fișa individuală a postului, martora arată că aceasta poate fi completată sau modificată ca urmare a deciziilor emise de către conducerea instituției. În cazul de față, după emiterea deciziei de desemnare a persoanelor care exercită controlul financiar preventiv, fișele de post trebuiau modificate/completate, conform noilor atribuțiuni, în vederea respectării principiului separării atribuțiilor de către șeful ierarhic superior.

Cu ocazia audierii martora C_____ HABEAN D____ (filele 59 – 60, vol I), declară că în perioada 2004 - 2012 a îndeplinit funcția de director general administrativ în cadrul Academiei de S_____ Economice București. Privitor la viza acordată în calitate de director general administrativ pe deciziile nr.895/05.01.2008, nr.301/04.01.2010 și nr.232/21.12.2011 prin care se împuternicea inculpata să acorde vize de control financiar preventiv prin aplicarea sigiliului personal nr.11 pentru activitatea de verificare a legalității documentelor de plată a salariilor cu privire la corectitudinea tuturor datelor înscrise în statele de plată, persoane și drepturi salariale, martora arată că aceste documente nu intrau în atribuția sa pentru a fi verificate. Martora mai precizează că, ulterior declanșării anchetei, a aflat că inculpata întocmea statele de plată deși această obligație revenea legal unui funcționar din cadrul serviciului salarizare, subordonat directorului resurse umane, respectiv inculpatei.

Fiind audiat martorul R____ I__ (fila 46, vol I), acesta arată că în perioada 2004 - 2008 a îndeplinit funcția de rector al Academiei de S_____ Economice, având în subordine toate compartimentele din universitate.

Martorul mai arată că a semnat decizia de acordare a vizei de control preventiv propriu pentru inculpată prin care era împuternicită să verifice legalitatea întocmirii statelor de plată, atât ca persoane înscrise în ele cât și ca sume de plată. Inculpata îndeplinea funcția de director al Departamentului de Resurse Umane și avea obligația să verifice modul de întocmire a documentelor de către subordonații săi.

Martorul precizează că nu a avut cunoștință că inculpata a falsificat documentele de plată.

Martorul nu a mai putut fi audiat pe formular întrucât acesta a decedat la data de 06.04.2013.

Fiind audiat numitul R_____ C_______ (filele 129 – 132, vol I), acesta arată că în cadrul familiei sale, soția sa, inculpata era cea care se ocupa de aspectele financiare ale casei, motiv pentru care încă de la deschiderea contului de card de debit privind viramentul salariului său, cardul a stat în permanență la soția sa, adică la inculpată, ea efectuând exclusiv tranzacțiile bancare. Acesta arată că pe contul său a fost emis un singur card și că nu a verificat niciodată la un bancomat sau la sediul unei sucursale BCR, soldul existent sau rulajul contului. Mai arată că de la organul de poliție a aflat modalitatea de săvârșire a faptei de către soția sa, iar în urma discuțiilor purtate cu aceasta i-a confirmat că prin atribuțiunile sale de serviciu a creat situația sesizată de A_______ de S_____ Economice prin viramente bancare pe cardurile de salariu fără a-i preciza concret ce sume. De asemenea, menționează că începând cu anul 2007 familia sa s-a îndatorat la bănci, aspect care l-a determinat să nu bănuiască existența unor aspecte ce exced cadrul legal.

Declarațiile acestuia cu privire la faptul că nu a avut cunoștință de operațiunile financiare nelegale efectuate de soția sa, se coroborează cu declarațiile martorilor P_________ A________ (filele 38 – 39, vol I), P_________ M___ G_______ (filele 40 – 41, vol I), P_________ M____ C_______ (fila 68, vol I), P______ V______ E____ (fila 69, vol I), M_____ R_____ (fila 70, vol I) precum și cu declarația inculpatei (filele 123 -127,vol.I, filele 81 – 82, vol III). De asemenea, inculpata a recunoscut faptele săvârșite și a menționat că soțul său, numitul R_____ C_______ nu a avut cunoștință de manevrele sale frauduloase (filele 123, vol.I și filele 81 – 82, vol III).

Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatei R_____ I____ - care, în perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxxxx06, în calitate de șef birou salarizare, în perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxxxx07, în calitate de administrator financiar, în perioada 15.11.xxxxxxxxxxxxxxx08, în calitate de șef birou și în perioada 25.07.xxxxxxxxxxxxxx12, în calitate de director resurse umane în cadrul Academiei de S_____ Economice din București, încadrată pe bază de contract individual de muncă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a dispus și efectuat plăți, din contul angajatorului în contul său bancar și în cel al numitului R_____ C_______, prin falsificarea lunară a statelor de plată în care a trecut persoane fictive sau care nu își mai desfășurau activitatea în cadrul instituției, indicând conturile IBAN ce aparțineau atât acesteia, cât și numitului R_____ C_______, soțul său, însușindu-și astfel suma totală de 2.003.568 lei - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută și pedepsită de art.2151 alin.1 și alin.2 C.pen., cu aplic. art.41 alin.2 C.pen.

Infracțiunea de delapidare este o infracțiune proprie, ea nu poate fi săvârșită decât de către o persoană care are calitatea de funcționar și care, în această calitate, gestionează sau administrează bunuri.

Inculpata R_____ I____ avea calitatea de funcționar în sensul prevederilor art.147 C.pen., fiind în aceea perioadă angajată la A_______ de S_____ Economice din București cu contract individual de muncă.

Urmarea imediată constă în cauzarea unui prejudiciu total în cuantum de 4 180 883 lei și, totodată, în încălcarea normelor privind îndeplinirea cu corectitudine a îndatoririlor de serviciu.

Legătura de cauzalitate reiese din dinamica activității infracționale, cauzarea prejudiciului fiind consecința directă a acțiunilor inculpatei R_____ I____.

Fapta inculpatei R_____ I____ - care, în perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxxxx06, în calitate de șef birou salarizare, în perioada 01.01.xxxxxxxxxxxxxxx07, în calitate de administrator financiar, în perioada 15.11.xxxxxxxxxxxxxxx08, în calitate de șef birou și în perioada 25.07.xxxxxxxxxxxxxx12, în calitate de director resurse umane în cadrul Academiei de S_____ Economice din București, încadrată pe bază de contract individual de muncă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a falsificat statele de plată lunar, în care a trecut persoane fictive sau care nu își mai desfășurau activitatea în cadrul instituției, indicând conturile IBAN ce aparțineau atât acesteia cât și numitului R_____ C_______, în vederea producerii de consecințe juridice, și anume de a-și însuși suma totală de 2.003.568 lei - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută și pedepsită de art.290 C.pen., cu aplic. art.41 alin.2C.pen.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru încrederea în veridicitatea înscrisurilor care au aptitudinea de a produce consecințe juridice.

Legătura de cauzalitate, fiind vorba de o infracțiune de pericol, rezultă din însăși săvârșirea faptei.

Cele două infracțiuni au fost săvârșite în concurs real, înainte de a se pronunța o hotărâre de condamnare pentru vreuna din ele, motiv pentru care sunt aplicabile prevederile art.33 lit.a C.pen.

Sub aspectul laturii obiective, inculpata R_____ I____ și-a însușit suma de 2.003.568 lei, prin falsificarea lunară a statelor de plată în care a trecut persoane fictive sau care nu își mai desfășurau activitatea în cadrul instituției, indicând conturile IBAN ce aparțineau atât acesteia cât și numitului R_____ C_______.

Sub aspectul laturii subiective, inculpata a acționat cu forma de vinovăție a intenției directe, aceasta prevăzând și urmărind producerea rezultatului faptelor, respectiv prejudiciul cauzat în patrimoniul părții civile A_______ DE S_____ ECONOMICE din BUCUREȘTI.

Vinovăția inculpatei fiind dovedită, pe baza probelor administrate, instanța de fond a dispus condamnarea acesteia.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina inculpatei, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 alin.1 C.pen. și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă stabilite în partea specială a Codului penal – care vor fi reduse cu o treime în baza art.3201 C.proc.pen. astfel cum a fost introdus prin Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, gradul de pericol social al faptelor, persoana inculpatei.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social, instanța de fond a ținut seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, instanța având în vedere faptul că inculpata R_____ I____ a abuzat de atribuțiile sale de serviciu, deturnându-le de la finalitatea lor.

În privința limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța de fond a reținut că potrivit art.2151 alin.2 C.pen. pentru fapta de delapidare, limitele de pedeapsă sunt închisoarea de la 10 la 20 de ani, iar potrivit art.290 C.pen., limitele de pedeapsă pentru fapta de fals în înscrisuri sub semnătură privată sunt închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda.

Totodată, având în vedere că la termenul din data de 17.09.2013 inculpata a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art.3201 C.proc.pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, arătând că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare al instanței, fără a solicita administrarea de probe, instanța fondului a dat deplină eficiență dispozițiilor art.3201 alin.7 C.proc.pen., potrivit cărora, se va pronunța condamnarea inculpatei, care, în cazul pedepsei închisorii, beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, astfel încât limitele de pedeapsă la care se va raporta instanța în dozarea sancțiunii pe care o va aplica sunt, pentru infracțiunea de delapidare, închisoarea de la 6 ani și 8 luni la 13 ani și 4 luni, iar pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată închisoarea de la 2 luni la un an și 4 luni sau amenda.

Judecătorul fondului a reținut că inculpata a recunoscut săvârși

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 510/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 261/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 898/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 2307/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 19/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 1509/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 60/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 7/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Revizuire - Fond
  • Hotărârea 2834/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 320/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 31/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Contestaţie în anulare - Fond
  • Hotărârea 197/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 110/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 323/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 138/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 19/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 1688/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 266/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 234/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 579/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 35/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Contestaţie în anulare - Fond
  • Hotărârea 704/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 1490/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 1517/2012 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 738/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 595/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 329/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 542/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 1064/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 868/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 78/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 676/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 260/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 938/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 104/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 745/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 327/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 267/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 1006/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 1085/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 21/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 253/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 806/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 19/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 687/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 58/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 165/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 1322/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 256/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 1514/2015 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 194/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 56/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 29/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 1693/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 446/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 1094/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Apel
  • Hotărârea 169/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 1095/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Hotărârea 1786/2013 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Recurs
  • Hotărârea 153/2014 - Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 C.p.) - Fond
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025